3ra-651/19 — Contestarea actului administrativ și obligarea examinării cererii

Dosarul nr. 3ra-651/19

Prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Sîngerei (Iu. Malcoci)

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (S. Procopciuc, E. Grumeza și N. Chircu)

ÎNCHEIERE

29 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecător Mariana Pitic

judecătorii Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului depus de către Margarint Vasile,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Margarint

Vasile împotriva Procuraturii raionului Sîngerei cu privire la contestarea actului

administrativ și obligarea examinării cererii,

împotriva deciziei din 20 decembrie 2018 a Curții de Apel Bălți, prin care a

fost respins apelul depus de către Margarint Vasile, fiind menținută hotărârea din

15 iunie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei,

c o n s t a t ă:

Margarint Vasile a depus cerere de chemare în judecată la 4 mai 2018

împotriva Procuraturii raionului Sîngerei cu privire la contestarea actului

administrativ și obligarea examinării cererii.

În motivarea pretențiilor reclamantul a indicat că la 5 iulie 2017 a depus la

Primăria orașului Sîngerei o cerere prin care a solicitat stoparea acțiunilor de

dezordine din str. Independenței, nr. 81, create ca rezultat al ridicării construcțiilor

ilegale, precum și dispunerea încasării impozitelor în contul statului.

Deoarece, cererea s-a nu a fost pusă spre examinare, Margarint Vasile a

solicitat acordarea cuvântului în cadrul ședinței Consiliului orășenesc Sîngerei din

5 iulie 2017, însă a fost înlăturat forțat din ședința consiliului orășenesc, fără a i se

acorda cuvântul.

Reclamantul a precizat că ulterior, a depus o cerere la Procuratura raionului

Sîngerei prin care a solicitat ca ultima să-1 repună în drepturi și să oblige Primăria

orașului Sîngerei și Consiliul orășenesc Sîngerei să examineze cererea depusă

despre comiterea ilegalităților și de a-i permite luarea cuvîntului fără a fi întrerupt.

Prin răspunsul oferit, i-a fost refuzată satisfacerea cererii depuse, explicându-

i-se că nu sunt temeiuri de intervenire a organelor de drept.

A solicitat Margarint Vasile obligarea Primăriei orașului Sîngerei și

Consiliului orășenesc Sîngerei să examineze cererea depusă despre comiterea

ilegalităților din or. Sîngerei, str. Indepedenței, nr. 81 și obligarea Primăriei

1

orașului Sîngerei și Consiliul orășenesc Sîngerei de a-i permite luarea cuvântului

timp de 10 minute.

Prin hotărâreadin 15 iunie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Central cererea de

chemare în judecată depusă de către Margarint Vasile împotriva Procuraturii

raionului Sîngerei cu privire la contestarea actului administrativ și obligarea

examinării cererii a fot respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d. 29, 31-33).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a concluzionat că pretențiile lui

Margarint Vasile privind obligarea Consiliului orășenesc Sîngerei de a efectua

anumite acțiuni, nu ține de competența Procuraturii raionului Sîngerei, or Consiliul

orășenesc Sîngerei și Primăria orașului Sîngerei sunt autorități administrative

autonome, care în activitatea sa se subordonează doar legii.

Manifestând dezacord față de hotărârea primei instanțe, la 5 iulie 2018

Margarint Vasile a declarat apel solicitând, casarea hotărârii din 15 iunie 2018

Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea

civilă să fie admisă.

Prin decizia din 20 decembrie 2018 a Curții de Apel Bălți, a fost respins

apelul depus de către Margarint Vasile, fiind menținută hotărârea din 15 iunie 2018

a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei (f.d. 81, 82-84).

Pentru a decide astfel, instanța de apel a concluzionat că prima instanță a

elucidat toate circumstanțele pricinii, a apreciat obiectiv și sub toate aspectele

probele administrate la dosar și în consecință a fost emisă o soluție corectă.

Invocând ilegalitatea deciziei instanței de apel, Margarint Vasile, la 22 martie

2019, a contestat-o cu recurs solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei

instanței de apel și hotărârea primei instanțe, cu remiterea cauzei la rejudecare.

În motivarea recursului s-a invocat că instanța de apel, nu a constatat toate

circumstanțele importante pentru soluționarea corectă a cauzei, fiind încălcate

normele de drept procedural și aplicate eronat normele de drept material.

Totodată, recurentul a accentuat că instanțele de judecată a încălcat normele

de drept procedural, deoarece nu a fost antrenat în proces Consiliul orățșenesc

Sîngerei.

Instanța de recurs, prin prisma faptului că la 1 aprilie 2019 a intrat în vigoare

Codul administrativ, consideră oportun de a reliefa prevederile art. 258 alin. (3) din

Codul respectiv, care statuează expres că procedurile de contencios administrativ

inițiate pînă la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare,

după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod.

Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul administrativ se

va face conform prevederilor în vigoare pînă la intrarea în vigoare a prezentului

cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile

de apel, de recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești.

Astfel, potrivit art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen

de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2

luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Instanța de recurs constată că la dosar este atașată scrisoarea Curții de Apel

Chișinău din 24 ianuarie 2019, prin care a fost expediată în adresa părților copia

deciziei instanței de apel (f.d. 87), fiind recepționată de către recurent la 4 februarie

2019 (f.d. 89).

Prin urmare, Colegiul consideră că recursul a fost depus în termen.

2

Copia recursului a fost expediată în adresa intimaților la 17 aprilie 2019, iar la

2 mai 2019, în adresa Curții Supreme de Justiție a parvenit referința prin care

Procuratura raionului Sîngerei a solicitat respingerea recursului ca fiind

inadmisibil.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acestuia.

Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele

cauzei civile, completul specializat în cauze de contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor a verificat dacă recursul este formulat de persoana în drept să-l declare,

dacă este depus în termen și dacă nu a fost examinat anterior, și a făcut un raport

verbal în fața completului de judecată instituit în mod legal.

Materialele cauzei certifică faptul că recursul nu a fost examinat anterior,

fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă.

Audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând încadrarea în

dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a temeiurilor

invocate în recurs, precum și având în vedere poziția formulată în referință,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) Cod de

procedură civilă, din următoarele considerente.

Ab initio, în conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se

invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. În cazul respectiv, judecarea recursului exercitat

conform Secțiunii a II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, are un

caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

În același context, instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de

instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de

principiile unui proces echitabil garantate de articolul 6 parag. (1) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special, de

dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi auzit (a se vedea, de exemplu,

Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, parag. 39 – 40; Lebedinschi v. Republica

Moldova, 16 septembrie 2015, parag. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura

sa, recursul trebuie reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri

introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite

pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1

3

septembrie 2016, parag. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, parag. 64;

Samardžić v. Croația, 20 iulie 2017, parag. 28).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În aceeași ordine de idei, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură

civilă prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material

sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4)

stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar

fi putut conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară

sau în cazul în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă sunt formulate

suficient de clar și urmăresc protejarea interesului părții, dar și competența

asigurării interpretării unitare a legii de către Curtea Supremă de Justiție. Aceste

limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind cerințele securității juridice și bunei-

administrări a justiției (a se vedea, mutatis mutandis, Beniamin Nersesyan v.

Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Erfar – Avef, ibidem, parag. 41, Marc

Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen, ibidem, parag. 67; Trevisanato v. Italia, 16

decembrie 2016, parag. 36 – 37, Sturm v. Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36).

Din perspectiva acestor drepturi garantate de Convenția Europeană, completul

Colegiului de control judiciar își propune să verifice esența și temeiurile recursului,

inclusiv dacă argumentele recurentul referitoare la ilegalitatea deciziei atacate, în

limitele în care au fost formulate, întrunesc condițiile necesare pentru a declara

admisibilă cererea acestuia.

În speță, instanța observă că recurentul Margarint Vasile a criticat decizia

Curții de Apel Bălți din 20 decembrie 2018 în baza articolului 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă, așa cum este prevăzut, în mod obligatoriu, la

articolul 437 alin. (1), lit. f) din același cod.

Din analiza minuțioasă a conținutului cererii de recurs în raport cu decizia

contestată/procedura în ansamblu, reiese în mod cert că recurenta a reluat criticile

formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel s-a

pronunțat detaliat.

Pe baza celor prezentate, completul Colegiului constată că observațiile

recurentului Margarint Vasile nu dezvăluie nici o aparență a încălcării normelor de

drept material sau procedural, dar nici a încălcării drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Prin urmare, temeiurile inserate în cererea de recurs nu pot fi calificate ca

esențiale și nu ar putea obliga instanța de recurs să primească cererea de recurs

spre examinare în fond și, eventual, să caseze/modifice hotărârea judecătorească

contestată. În mod corespunzător, punctele de vedere al recurentei nu sunt

compatibile cu cerințele prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de

procedură civilă, iar, în consecință, recursul dedus judecății nu corespunde

condiției de a fi „efectiv” (a se vedea, de exemplu, Petrovic v. Luxemburg, 17

februarie 2011, parag. 31 – 33, Sturm v. Luxemburg, ibidem, parag. 32).

4

Din aceste raționamente, instanța de judecată reține existența temeiului

prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă. În atare situație,

conjunctura stabilită mai sus confirmă lipsa unui formalism excesiv și respectarea

unui raport rezonabil de proporționalitate dintre scopul urmărit și mijloacele

folosite, iar, în opinia instanței, însăși substanța dreptului de acces la instanță nu a

fost afectată.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de art. 6 parag. 1

din Convenție, instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească

poate varia în funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v.

Finlanda, 19 decembrie 1997, parag. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002,

parag. 2; Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, parag. 71 – 74). De fapt, în

concepția instanței europene, art. 6 parag. (1) nu impune motivarea detaliată a

deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”, ceea ce s-a constatat în

prezenta cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13

ianuarie 2009, parag. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, parag. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, parag. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, parag.

45).

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul specializat în

cauze de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în mod unanim că recursul depus

de către Margarint Vasile nu ridică probleme de drept și nu poate fi acceptat spre

examinare în fond, urmând a fi declarat inadmisibil.

În conformitate cu art. 230, 258 alin. (3) Cod administrativ, art. 270, 432, 433

lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă al RM, completul specializat în cauze

de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se declară inadmisibil recursul depus de către Margarint Vasile.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Mariana Pitic

judecătorii Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

5