2r-228/19 — declararea nulității raportului de demisie ș.a.

2r-228/19 — declararea nulității raportului de demisie ș.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2r-228/19

prima instanță: Judecătoria Orhei (Ecaterina Buzu)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Ion Secrieru, Aliona Danilov, Iulia Cimpoi)

DECIZIE

17 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

examinând recursul declarat de Vasile Frunza,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Vasile

Frunza împotriva Ministerului Justiției, Administrației Naționale a Penitenciarelor,

Penitenciarului nr. 17 și a lui Ion Cerchez cu privire la declararea nulității

raportului de demisie, anularea parțială a ordinului de demisie, restabilirea în

funcția deținută anterior, obligarea acordării concediului anual de odihnă și

repararea prejudiciului material și moral,

împotriva încheierii din 12 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-

a respins cererea lui Vasile Frunza cu privire la explicarea dispozitivului deciziei

din 18 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

constată:

La 27 iulie 2015, Vasile Frunza a depus la Judecătoria Rezina cerere de

chemare în judecată împotriva lui Ion Cerchez, șeful Penitenciarului nr. 17

Rezina cu privire la declararea nulității raportului de demisie din 26 mai 2015,

anularea parțială a ordinului de demisie nr.229 din 02 iunie 2015, restabilirea în

funcție, acordarea concediului anual de odihnă nefolosit și repararea prejudiciului

material și moral (vol. I, f.d. 3-14).

Prin încheierea din 22 septembrie 2015 a Curții de Apel Chișinău cauza

civilă a fost strămutată la Judecătoria Orhei (vol. I, f.d. 52).

La 12 octombrie 2015, Vasile Frunza a depus la Judecătoria Buiucani,

mun. Chișinău, cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției cu

privire la repunerea acțiunii în termen, declararea nulității raportului de demisie

din 26 mai 2015, anularea parțială a ordinului de demisie nr.229 din 02 iunie

2015, restabilirea în funcție, acordarea concediului anual de odihnă nefolosit și

repararea prejudiciului material și moral (vol. II, f.d. 3-14, 56-61).

La 18 noiembrie 2015, Vasile Frunza a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Departamentului Instituțiilor Penitenciare (reorganizat în Administrația

Națională a Penitenciarelor), Penitenciarului nr.17 cu privire la repunerea acțiunii

în termen, declararea nulității raportului de demisie din 26 mai 2015, anularea

1

parțială a ordinului de demisie nr. 229 din 02 iunie 2015, restabilirea în funcție,

acordarea concediului de odihnă anual nefolosit și repararea prejudiciului

material și moral (vol. I, f.d. 101-108).

Prin încheierea din 06 aprilie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău,

s-a admis demersul lui Vasile Frunza și s-a transmis cauza la Judecătoria Orhei

pentru soluționarea chestiunii de conexare cauzelor nominalizate (vol. II,

f.d. 155-156).

Prin încheierea din 15 aprilie 2016 a Judecătoriei Orhei cauzele nominalizate

au fost conexate într-o procedură unică, pentru examinare concomitentă (vol. I,

f.d. 155).

Prin hotărârea din 19 iulie 2016 a Judecătoriei Orhei s-a respins acțiunea

depusă de către Vasile Frunza; s-a încasat de la Vasile Frunza în beneficiului

statului taxa de stat în cuantum de 12 103 lei (vol. I, f.d. 196, 199-221).

Prin decizia din 24 ianuarie 2017 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul

declarat de către Vasile Frunza, s-a modificat hotărârea din 19 iulie 2016 a

Judecătoriei Orhei în partea ce ține de încasarea taxei de stat și s-a micșorat

cuantumul acesteia de la 12 103 lei la suma de 350 de lei, constituită din câte 100

lei pentru 2 capete de cerere cu caracter nepatrimonial și 150 lei pentru capătul de

cerere cu caracter patrimonial, iar, în rest, hotărârea din 19 iulie 2016 a

Judecătoriei Orhei, s-a menținut (vol. I, f.d. 33, 34-54).

Prin decizia din 21 iunie 2017 a Curții Supreme de Justiție s-a admis

recursul declarat de către Vasile Frunza, s-a casat decizia din 24 ianuarie 2017 a

Curții de Apel Chișinău, cu restituirea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel

Chișinău, în alt complet de judecată (vol. III, f.d. 97-106).

Prin decizia din 09 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de către Vasile Frunza, s-a menținut hotărârea din 19 iulie 2016 a

Judecătoriei Orhei (vol. III, f.d. 127, 128-139).

Prin decizia din 16 mai 2018 a Curții Supreme de Justiție s-a admis recursul

declarat de către Vasile Frunza, s-a casat decizia din 09 noiembrie 2017 a Curții

de Apel Chișinău, cu restituirea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău,

în alt complet de judecată (vol. III, f.d. 196-212).

Prin decizia din 18 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău (vol. IV,

f.d. 6-7, 8-32) s-a admis apelul declarat de către Vasile Frunza, s-a casat parțial

hotărârea din 19 iulie 2016 a Judecătoriei Orhei și s-a emis o nouă hotărâre, prin

care s-a admis parțial acțiunea depusă de către Vasile Frunza;

s-a declarat nul raportul de demisie din 26 mai 2015, depus de Vasile

Frunza;

s-a anulat ordinul Ministerului Justiției nr. 229 din 02 iunie 2015 în partea în

care, începând cu 01 iunie 2015 a fost demis din cadrul sistemului penitenciar

Vasile Frunza, consultant juridic al serviciului juridic al Penitenciarului nr. 17

Rezina;

s-a restabilit Vasile Frunza în funcția deținută anterior, consultant juridic al

serviciului juridic al Penitenciarului nr. 17 Rezina, începând cu 01 iunie 2015,

până la 21 aprilie 2017 (data angajării la alt loc de muncă);

s-a încasat din contul Ministerului Justiției în beneficiul lui Vasile Frunza

suma de 10 000 de lei, cu titlu de compensare a prejudiciului moral cauzat prin

demisie ilegală din funcție;

2

în rest, s-a menținut hotărârea din 19 iulie 2016 a Judecătoriei Orhei.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2019 a Curții Supreme de Justiție s-a

considerat inadmisibil recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva deciziei

din 18 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău (vol. IV, f.d. 56-61).

La 20 februarie 2019, Vasile Frunza a depus cerere privind explicarea

dispozitivului deciziei din 18 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău (vol. IV,

f.d. 73, 74 recto-verso).

În motivarea cererii Vasile Frunza a indicat că, debitorul este în incertitudine

în privința deciziei din 18 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, deoarece din

conținutul acesteia nu este clar dacă angajatorul urmează să-i achite salariu pentru

perioada lipsei forțate de la muncă (01 iunie 2015 – 21 aprilie 2017).

Or, deși prin decizia din 18 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost

restabilit în funcția deținută anterior, de consultant juridic al serviciului juridic al

Penitenciarului nr. 17 Rezina, începând cu 01 iunie 2015 până la 21 aprilie 2017,

instanța de apel nu s-a pronunțat în privința achitării salariului pentru această

perioadă.

În această ordine de idei, Vasile Frunza a solicitat explicarea dispozitivului

deciziei din 18 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, și anume a faptului

dacă:

la 21 aprilie 2017 este echivalată cu faptul numărării sale ca angajat pentru

perioada respectivă, și dacă urmează să-i fie achitat salariul pentru perioada lipsei

forțate de la muncă, și respectiv dacă urmează ai fi achitate restanțele la salariu

pentru această perioadă?”,

pentru perioada lipsei forțate de la lucru”.

Prin încheierea din 12 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

cererea lui Vasile Frunza cu privire la explicarea dispozitivului deciziei din 18

septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău (vol. IV, f.d. 90-100).

La 18 martie 2019, Vasile Frunza a declarat recurs împotriva încheierii din 12

martie 2019 a Curții de Apel Chișinău (vol. IV, f.d. 102-104, 109).

În motivarea recursului a invocat că, fiind restabilit în funcția anterior

deținută, prin decizia din 18 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, instanța

urma să stabilească obligativitatea angajatorului de a-i achita, în temeiul articolului

330 din Codul muncii, salariul pentru perioada lipsei forțate de la lucru, precum și

indemnizația de concediu prevăzută de articolul 117 din Codul muncii și alte plăți

în caz de eliberare prevăzute la articolul 28 alin. (23) lit. e) din Legea nr. 1036

din 17 decembrie 2006 cu privire la sistemul penitenciar.

În această ordine de idei, recurentul Vasile Frunza a solicitat admiterea

recursului și casarea încheierii din 12 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, cu

soluționarea prin decizie problema explicării dispozitivului deciziei din 18

septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, și anume:

ce a lipsit forțat de la lucru din data de 01 iunie 2015 (ziua demisionării sale

ilegale) și până la 21 aprilie 2017, conform articolului 330 alin. (l) lit. b) din Codul

muncii?

3

pentru perioada de timp ce a lipsit forțat de la lucru din data de 01 iunie 2015 și

până la 21 aprilie 2017, în conformitate cu prevederile articolului l17 din Codul

muncii?

alin. (23) lit. e) din Legea nr. 1036 din 17 decembrie 1996 „cu privire la sistemul

penitenciar”, aplicabilă față de sine conform dispozițiilor deciziei din 18

septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, deoarece în baza acestei decizii urmam

a fi demisionat din data de 21 aprilie 2017, când erau în vigoare prevederile Legii

nr. 1036 din 17 decembrie 1996 sau cea prevăzută la articolul 55 lit. d) din Legea

nr. 300 din 21 decembrie 2017 „cu privire la sistemul administrației penitenciare”,

fapt care în mod cert urmează a fi executat conform prevederilor plăților, în caz de

eliberare (art. 143) a hotărârii sus menționate?

În conformitate cu prevederile art. 425 din Codul de procedură civilă,

termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la

comunicarea încheierii.

Instanța de recurs consideră că, în speță, calea de atac este demarată în

interiorul termenului legal, deoarece încheierea recurată datează cu 12 martie

2019, iar cererea de recurs a fost predată oficiului poștal la 18 martie 2019, fapt

confirmat prin amprenta sigiliului aplicată pe plic de factorul poștal (vol.I, f.d.109).

Examinând recursul declarat, Colegiul civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care

urmează a fi respins, cu menținerea încheierii din 12 martie 2019 a Curții de Apel

Chișinău, din motivele ce succed.

Articolul art. 426 din Codul de procedură civilă consemnează la alin. (3) că,

recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet

din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza

recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără

participarea părților.

În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de

recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă

recursul și să mențină încheierea.

Verificând legalitatea încheierii din 12 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău

prin prisma argumentelor invocate în recurs și a materialelor cauzei, Colegiul

ajunge la concluzia că încheierea a fost emisă în concordanță cu normele de drept

procedural pertinente speței.

Or, în conformitate cu prevederile articolului 251 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, dacă sunt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau

aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziții

contradictorii, instanța emitentă, la cererea participanților la proces sau a

executorului judecătoresc, dă explicații asupra dispozitivului ori omite dispozițiile

contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii.

Din sensul logico-juridic al normei legale precitate rezultă că, instituția

explicării dispozitivului hotărârii judecătorești poate fi folosită de părți doar în

ipoteza în care acesta nu este suficient de clar, iar acest fapt creează sau poate crea

dificultăți în procedura de executare silită. Totodată, instituția explicării

dispozitivului hotărârii judecătorești nu este o cale menită să ducă la anularea ori

modificarea titlului executoriu, întrucât o astfel de finalitate poate fi atinsă doar

4

prin intermediul căilor legale de atac. În consecință, instanța nu poate corecta

fondul cauzei prin intermediul procedurii instituite la articolul 251 din Codul de

procedură civilă.

În doctrina de specialitate, este arătat că, în cuprinsul hotărârii judecătorești,

eroarea materială este în legatură cu inexactitatea literei, ca expresie a

raționamentului real al judecătorului. Îndreptarea erorii materiale mijlocește

salvarea substanței hotărârii judecătorești, restabilind concordanța dintre spiritul și

litera raționamentului judecătorului.

Astfel, cererea putea fi admisibilă doar dacă sunt necesare lămuriri privind

înțelesul, întinderea sau aplicarea documentului executoriu. Or, la examinarea

cererii de explicare a hotărârii nu se vor discuta împrejurări, care ar repune în

discuție o hotărâre judecătorească irevocabilă, deoarece acest fapt contravine

autorității lucrului judecat. Obiectul explicațiilor poate forma doar înțelesul

hotărârii, limitele și modalitatea executării prestațiilor, precum și la cercul

persoanelor vizate prin hotărâre.

Implicit speței, Colegiul atestă că argumentele invocate de către recurent atât

în cererea privind explicarea dispozitivului deciziei din 18 septembrie 2018 a

Curții de Apel Chișinău, cât și în cererea de recurs sunt distincte procedurii de

explicare a hotărârii judecătorești.

Or, Vasile Frunza, în esență, solicită explicarea executării deciziei din 18

septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău în partea unor pretenții care nu au

format obiectul material al acțiunii civile asupra căruia Curtea de Apel Chișinău s-

a expus prin decizia din 18 septembrie 2018.

În această consecvență, Colegiul constată justețea concluziei Curții de Apel

Chișinău precum că „…cererea formulată de Vasile Frunza nu se solicită explicații

referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului deciziei și nici nu la

faptul că dispozitivul deciziei cuprinde careva dispoziții contradictorii, ci pune în

discuție cerințe noi, care nu sunt reflectate în decizia din 18 septembrie 2018 a

Curții de Apel Chișinău, reieșind din faptul că așa cerințe nu au fost înaintate de

către Vasile Frunza în fața instanței de fond, ceea ce este inadmisibil”.

Prin urmare, având în vedere că întrebările formulate de către Vasile Frunza

exced pretențiile care au format obiectul acțiunii civile, Colegiul ajunge la

concluzia că, în condițiile speței, explicarea dispozitivului deciziei din 18

septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în sensul formulat de recurent, ar duce

la modificarea titlului executoriu, fapt care este inadmisibil prin prisma articolului

240 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Coroborând ipotezele relevate supra la normele legale cu guvernează instituția

explicării hotărârii judecătorești, Colegiul constată temeinicia încheierii din 12

martie 2019 a Curții de Apel Chișinău și, respectiv, apreciază alegațiile

recurentului ca fiind declarative, care evidențiază caracterul lipsit de conținut al

recursului și desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de

instanța inferioară, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea din 12

martie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost emisă în concordanță cu normele de

drept procedural, iar argumentele invocate în recurs sunt lipsite de substanță,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și a menține încheierea recurată.

5

În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

decide:

Se respinge recursul declarat de Vasile Frunza împotriva încheierii din 12

martie 2019 a Curții de Apel Chișinău.

Se menține încheierea din 12 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, adoptată

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Vasile Frunza

împotriva Ministerului Justiției, Administrației Naționale a Penitenciarelor,

Penitenciarului nr. 17 și a lui Ion Cerchez cu privire la declararea nulității

raportului de demisie, anularea parțială a ordinului de demisie, restabilirea în

funcția deținută anterior, obligarea acordării concediului anual de odihnă și

repararea prejudiciului material și moral.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

6