3ra-368/19 — contestarea actului administrativ

3ra-368/19 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-368/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (Vitalii Ciumac)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Anatolie Minciuna, Viorica Mihaila, Victoria Sîrbu)

ÎNCHEIERE

27 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de Direcția generală

administrare fiscală mun. Chișinău a Serviciului Fiscal de Stat,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de firma

editorial-poligrafică a invalizilor „Infohandi” societate cu răspundere limitată

împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la contestarea actelor

administrative,

împotriva deciziei din 17 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins apelul declarat de Serviciul Fiscal de Stat și s-a menținut hotărârea din

27 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, prin care s-a admis

parțial acțiunea depusă de firma editorial-poligrafică a invalizilor „Infohandi”

societate cu răspundere limitată,

constată:

La 23 august 2017, de firma editorial-poligrafică a invalizilor „Infohandi”

societate cu răspundere limitată (în continuare SRL „Infohandi”), reprezentată de

avocatul Serghei Filatov a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Serviciului Fiscal de Stat cu privire la contestarea actelor administrative.

În motivarea acțiunii a invocat că, în perioada 20 februarie – 24 martie 2017

Serviciul Fiscal de Stat a efectuat la SRL „Infohandi” controlul fiscal total a

activității desfășurate în perioadele de la 01 ianuarie 2012 până la 31 decembrie

2015 (impozitul pe venit) și 01 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2016 (TVA și alte

impozite), în rezultatul căruia, la 24 martie 2017, a fost întocmit Actul de control

nr. 5-680735, prelungit pe formularele nr. 5-680736 și nr. 5-680737.

Controlul fiscal a fost efectuat în baza documentelor prezentate la control de

către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și

ridicate de la SRL „Infohandi” în rezultatul perchezițiilor din 27 decembrie 2016.

La 07 aprilie 2017, în temeiul articolului 216 alin. (8) din Codul fiscal,

SRL „Infohandi” a înaintat dezacordul împotriva Actului de control.

Prin Decizia nr. 146/4/c din 02 mai 2017 adoptată de Serviciul Fiscal de Stat,

a fost recunoscută existenta mai multor încălcări fiscale.

La 05 iunie 2017, SRL „Infohandi” a depus pe numele Serviciului Fiscal de

Stat contestație împotriva Deciziei nr. 146/4/c din 02 mai 2017, conform

1

articolului 267 din Codul fiscal. Totodată, această contestație a avut statut și de

cerere prealabilă conform articolului 14 din Legea contenciosului administrativ.

Prin Decizia nr. 97 din 20 iulie 2017 adoptată de Serviciul Fiscal de Stat, care

a fost recepționată la 24 iulie 2017, a fost respinsă, ca fiind neîntemeiată,

contestația depusă de SRL „Infohandi”.

Reclamantul a menționat că, la pct. 1 al deciziei contestate, Serviciul Fiscal de

Stat a constatat încălcarea art. 8 alin. (2) lit. c), art. 92 alin. (2), (3), (5) din Codul

fiscal și prevederile Hotărârii Guvernului nr. 697 din 22 august 2014, manifestată

prin neprezentarea notei de informare privind salariul pentru anul 2016 (IALS14)

și a dării de seamă pentru L/12/16 (IRV 14) cu suma venitului îndreptat spre

achitare în mărime de 43 000 de lei și respectiv suma impozitului pe venit reținut

din salariu în sumă de 2 641 de lei, impozitul fiind achitat integral în termenele

stabilite de legislație, diminuarea impozitului pe venit pentru anul 2012 cu 40 137

de lei, pentru anul 2015 cu 10 1456 de lei și majorarea impozitului pe venit pentru

anul 2014 cu 3 832 de lei.

La capitolul dat, organul fiscal nu a ținut cont de faptul că SRL „Infohandi”

nu a avut și nici nu are posibilitatea de a prezenta aceste dări de seamă, deoarece

documentele contabile și baza de date electronică au fost ridicate de către

Procuratură, iar contabilul este plasat sub arest la domiciliu.

La fel, reclamantul a invocat indicarea în pct. 2-4, 8 și 9 din decizia contestată

a unor încălcări care nu au generat obligațiuni fiscale, or, în acest sens autoritatea

fiscală a încălcat prevederile articolului 240 lit. c) din Codul fiscal.

De asemenea, este eronată și constatarea cuprinsă în pct. 5 al deciziei

contestate și respectiv la lit. (c) a Actului de control nr. 5-680735, 36, 37 din 24

martie 2017, precum că SRL „Infohandi” a comercializat pahare, care nu au fost

produse de către entitate, de la care s-a calculat TVA aplicând regim facilitar, fapt

prin care s-a încălcat articolul 4 alin. (18) lit. b) din Legea privind aplicarea

Titlului III din Codul fiscal, articolul 115 alin. (l) din Codul fiscal. Din ce rezultă

că întreprinderea trebuia să aplice regim general la calcularea și declararea TVA în

sumă totală de 431 248 de lei (L/02/15 în sumă de 99 500 de lei, L/03/15 în sumă

de 199 000 de lei, L/05/15 în sumă de 50 148 de lei și L/06/15 în sumă de 82 600

de lei).

Această abordare a Serviciului Fiscal de Stat este ilegală din considerentul că

paharele menționate se consideră produse de SRL „Infohandi”, deoarece aportul la

producerea semifabricatelor (a paharelor) și logotipizarea acestora a fost

semnificativă și încălcările indicate în actul de control nu au suport juridic. Or, în

procesul de producere s-au efectuat următoare etape (operațiuni) de fabricare a

paharelor cu logotipul: 1) design și machetare (după semnarea contractului cu

clientul, SRL „Infohandi” a elaborat conceptul grafic, designul și mărimile

logotipului solicitat, lucru efectuat la calculatorul SRL „Infohandi” și de către

angajatul acesteia); 2) expunerea culorii și pregătirea formei tipografice (după

aprobarea machetei de client, SRL „Infohandi” a produs matrice la rama de copiat

ce aparține SRL „Infohandi”); 3) procesul de imprimare/tipărire (tipărirea sticker-

ilor autocolante s-a efectuat la mașina ce aparține SRL „Infohandi”); 4) procesul de

ștanțare (având imprimate logotipurile pe hârtia autocolantă și poziționarea

acestora pe coală, SRL „Infohandi” a efectuat ștanțare la mașina de tăiat (ștanțat) a

logotipurilor după perimetrul necesar); 5) lipirea și poziționarea sticker-ilor

autocolante pe pahare (SRL „Infohandi” a fost amenajate locuri de muncă speciale

pentru lipirea logotipurilor produse. Astfel, sticker-ile nominalizate sunt lipite,

atașate la pahare, numărate în colete, loturi și ambalate în cutii pentru livrare).

2

Deopotrivă, pentru producerea paharelor (semifabricate), SRL „Infohandi” a

efectuat designul și machetarea, care presupune elaborarea conceptului grafic,

designul și mărimile paharului; a pregătit formele (a produs matrice pe plăci off-set

la rama de copiat); a efectuat procesul de imprimare/tipărire (a efectuat tăierea

foilor la formatul necesar la mașina de tăiat hârtie/ghilotină, a tipărit corpul

paharului pe carton la mașina de tipar; a efectuat procesul de ștanțare la mașina de

tăiat/ștanțat a corpului paharelor și fundul paharelor aparte; a efectuat ambalarea

fundurilor și corpurilor paharelor, numărarea în loturi și transmiterea produsului

finit clientului.

Toate operațiunile de producere nominalizate s-au efectuat de către

SRL „Infohandi”, având necesarul de utilaje, instrumente și personal calificat, iar

utilajul despre care se vorbește în actul de control este un utilaj total automatizat,

care permite de a produce mai multe produse în același timp cu implicarea unui

număr restrâns de muncitori. Astfel, produsele nominalizate sunt considerate

produse de fabricare proprie cu schimbarea codului mărfurilor, și la calcularea

ulterioară a TVA de la pahare se aplică un regim facilitar prevăzut de legislația în

vigoare.

În opinia reclamantului, circumstanțele date sunt confirmate prin raportul de

expertiză nr. 0396229 din 31 mai 2017 întocmit de Camera de Comerț și Industrie.

Totodată, reclamantul a afirmat că, în interpretarea articolului 4 alin. (18)

lit. b) din Legea privind aplicarea Titlului III din Codul fiscal, legiuitorul nu

stabilește unele modalități, măsuri, condiții sau alte reglementări la producerea

mărfurilor, ci este necesar ca mărfurile să fie produse/fabricate/prelucrate

necondiționat de către organizațiile/întreprinderile aprobate de Guvern, având

capacitatea pentru aplicarea semnificativă a anumitor proceduri/operațiuni de

producere a mărfurilor menționate.

Prin urmare, interpretarea și aplicarea unilaterală și abuzivă de către organul

fiscal a normei precitate, este în contradicție cu prevederile articolului 3 din Codul

fiscal.

Succesiv, reclamantul a apreciat ca fiind eronată și constatarea Serviciului

Fiscal de Stat de la pct. 6 al deciziei, privind încălcarea articolului 108 alin. (5) din

Codul Fiscal. Or, avansurile primite de SRL „Infohandi” sunt destinate pentru

livrări facilitare, iar calcularea TVA va duce la eroare privind determinarea

venitului impozabil.

Deopotrivă, este nefondată și incriminarea încălcării articolului 102 alin. (1)

din Codul fiscal, prin necorectarea sumei TVA (74 478 de lei) de la casarea

datoriei creditoare în mărime de 372 390 de lei, din motiv că organul fiscal nu a

indicat cert nici în actul de control nici în decizie încălcarea fiscală admisă, precum

și nu a făcut referire la documente de confirmare.

În această ordine de idei, reclamantul SRL „Infohandi” a solicitat admiterea

acțiunii; anularea Deciziei nr. 146/4/c din 02 mai 2017 emisă de Serviciul Fiscal de

Stat în rezultatul controlului fiscal efectuat la SRL „Infohandi”, ca fiind

neîntemeiată și ilegală; și anularea Actului de control nr.5-680735/36/37 din 24

martie 2017 ca fiind emis cu încălcarea procedurii legale de efectuare a controlului

fiscal.

Prin hotărârea din 27 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

s-a admis parțial acțiunea depusă de SRL „Infohandi” și s-a anulat, ca ilegală,

Decizia nr. 146/4/c din 02 mai 2017 emisă de Serviciul Fiscal de Stat asupra

cazului de încălcare a legislației comise de SRL „Infohandi”; iar în rest pretențiile

au fost respinse ca neîntemeiate (f.d. 112, 117-122 recto-verso).

3

Prin decizia din 17 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de Serviciul Fiscal de Stat și s-a menținut hotărârea din 27

decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani (f.d. 159, 160-172).

Prima instanță și instanța de apel și-au argumentat concluziile prin faptul că,

utilajul despre care se vorbește în actul de control este total automatizat, care

permite producerea mai multor produse în același timp cu implicarea unui număr

restrâns de muncitori, iar produsele nominalizate sunt considerate de fabricare

proprie cu schimbarea codului mărfurilor, iar drept consecință sunt scutite de la

vărsarea la buget a TVA.

Prin urmare, abordarea Serviciului Fiscal de Stat este una ilegală, deoarece

paharele menționate se consideră produse de întreprinderea SRL „Infohandi”, iar

aportul ei la producerea semifabricatelor (paharelor) și logotipizare fiind

semnificativ.

Astfel, s-a reținut că SRL „Infohandi” cade sub incidența scutirii de vărsare la

buget a TVA, din motiv că aceasta este o societate a orbilor, scutire instituită prin

articolul 4 alin. 18 lit. b) din Legea privind aplicarea Titlului III din Codul fiscal.

Subsecvent, în partea capătului de cerere privind anularea Actului de control

nr. 5-680735/36/37 din 24 martie 2017, instanțele inferioare au conchis că acesta

este un act pregătitor care a stat la baza emiterii actului administrativ. Prin urmare,

acesta nu produce efecte juridice prin sine însuși și nu poate constitui obiect

separat al acțiunii de contencios administrativ.

La 28 ianuarie 2019, Direcția generală administrare fiscală mun. Chișinău a

Serviciului Fiscal de Stat (în continuare DGAF Chișinău a SFS) a declarat recurs

împotriva deciziei din 17 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 175-181).

În motivarea recursului a invocat că, instanța de apel nu a aplicat legea care

trebuia să fie aplicată și a interpretat în mod eronat legea, în special normele

Codului fiscal și a Codului de procedură civilă, menționând că instanța de apel

neîntemeiat a ajuns la concluzia că SRL „Infohandi” a efectuat toate operațiunile

de producere, deoarece avea tot utilajul necesar, instrumente și personal calificat,

fapte reflectate și în raportul de expertiză nr. 0396229 din 31 mai 2017.

Sub acest aspect recurentul a evocat că, expertul-evaluator a efectuat

expertiza și a emis raportul în baza produsului fabricat (pahare de hârtie) în anul

2017, drept urmare raportul de expertiză conține informații generale referitor la

posibilitatea producerii de către intimat a paharelor de hârtie în asortiment la ziua

efectuării expertizei, și anume anul 2017, fără a face careva referire la perioadele

anterioare de activitate 01 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2016, care au fost supuse

controlului fiscal.

Mai mult decât atât, conform raportului, obiectul expertizei a fost

determinarea producătorului mărfii prezentate (pahare de hârtie), aceasta nefiind o

expertiză contabilă, economică sau financiară.

Dealtfel, recurentul a remarcat că potrivit Raportului de expertiză nr. 0396229

din 31 mai 2017, întocmit de Camera de Comerț și Industrie, SRL „Infohandi” a

primit utilajul necesar pentru producerea paharelor la data de 02 ianuarie 2017, în

baza contractului de leasing financiar nr. 1 din 02 ianuarie 2017 încheiat cu

SRL „Colvel” și conform facturii seria WI număr 9670376.

Respectiv, se deduce că în perioada de activitate pentru care a fost supusă

controlului fiscal total, 01 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2016, SRL „Infohandi” a

nu dispunea de utilajul necesar pentru producerea și/sau prelucrarea de sine stătător

a paharelor pentru cafea.

De asemenea, recurentul a considerat că instanța de apel a stabilit eronat

faptul precum că TVA de la avansurile primite nu urmează a fi calculată. Or, prin

4

prisma articolului 108 alin. (5) și 114 alin. (1) din Codul fiscal coroborate cu

prevederile articolului 4 alin. (18), lit. b) din Legea pentru punerea în aplicare a

Titlului III din Codul fiscal, SRL „Infohandi” a avut obligația de a calcula TVA

aferentă mărfurilor produse și servicii prestate, a declara și a prezenta Declarația

TVA cu reflectarea livrărilor scutite de vărsare la buget a TVA. Astfel, intimatul a

avut obligația de a calcula TVA aferentă avansurilor primite la data apariției

obligației fiscale.

Totodată, DGAF Chișinău a SFS a menționat că, instanțele inferioare au

anulat integral decizia SFS nr. 146/4/c din 02 mai 2017, inclusiv și în partea

calculării primelor obligatorii de asistență medicală la salariu și la alte recompense,

amenzilor și majorărilor de întârziere.

Deopotrivă, recurentul a opinat că instanța de apel incorect a determinat

termenul de prescripție la depunerea acțiunii în instanța de judecată. Or, termenul

de 30 de zile prevăzut de Legea contenciosului administrativ pentru adresarea în

instanța de judecată a început să curgă la 04 august 2017 când a expirat termenul

prevăzut de lege pentru soluționarea cererii prealabile, care a fost depusă la 05

iunie 2017.

În această ordine de idei, recurentul DGAF Chișinău a SFS a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei din 17 octombrie 2018 a Curții de Apel

Chișinău și a hotărârii din 27 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani, cu pronunțarea unei hotărâri noi, prin care să fie respinsă ca nefondată

acțiunea depusă de SRL „Infohandi”.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi vs Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, cauzele Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie

5

2016, § 34; Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić vs Croația,

20 iulie 2017, § 28; Zubac vs Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 17 octombrie

2018 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii vs Franța, 23 octombrie 1996, § 40; Tricard vs

Franta, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag vs Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 1 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul

de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare

datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard vs Franta,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa vs România, 9 decembrie 2014, § 16; Tence vs

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov vs Ucraina, 3aprilie 2008, § 41;

Ustimenko vs Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Astfel, completul de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în

ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece din

materialele cauzei nu poate fi stabilită data când decizia din 17 octombrie 2018 a

Curții de Apel Chișinău a fost comunicată DGAF Chișinău a SFS, iar drept

consecință nu poate fi stabilit momentul când începe să curgă termenul de

exercitare a dreptului de a ataca hotărârea judecătorească.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

6

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând

în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza cererii

de recurs depuse de DGAF Chișinău a SFS rezultă că acesta nu a evidențiat

memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se la reiterarea

unor circumstanțe faptice ale cauzei, transpunerea normelor legale.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

7

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii

față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru

care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume

imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept,

precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură civilă,

aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și

aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din Codul de

procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare, nu

urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece DGAF Chișinău a SFS nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța

inferioară, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de DGAF Chișinău a SFS nu

s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de

șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia

recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce DGAF Chișinău a SFS a avut posibilitatea

de a fi auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a

avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations

Services” împotriva Franței, cererea nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

8

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de DGAF Chișinău a SFS împotriva deciziei din 17 octombrie

2018 a Curții de Apel Chișinău, în baza articolului 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Direcția generală administrare

fiscală mun. Chișinău a Serviciului Fiscal de Stat împotriva deciziei din 17

octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în cauza civilă intentată la

cererea de chemare în judecată depusă de firma editorial-poligrafică a invalizilor

„Infohandi” societate cu răspundere limitată împotriva Serviciului Fiscal de Stat

cu privire la contestarea actelor administrative.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

9