2rac-116/19 — declararea nulă a licitației ș.a.

2rac-116/19 — declararea nulă a licitației ș.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2rac-116/19

prima instanță: Judecătoria Cahul (Leonid |Turculeț)

instanța de apel: Curtea de Apel Comrat (Grigori Colev, Dmitri Fujenco, Afanasi Curdov)

ÎNCHEIERE

20 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Dumitru Mardari

Mariana Pitic

examinând admisibilitatea recursului declarat de Direcția Generală

Administrare Fiscală Sud a Serviciului Fiscal de Stat,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

societatea pe acțiuni „Prot-Cantemir” împotriva Direcției Generale Administrare

Fiscală Sud a Serviciului Fiscal de Stat, Instituției Medico-Sanitară Publică

„Centrul de sănătate Cantemir” și Instituției Medico-Sanitară Publică „Spitalul

raional Cantemir” cu privire la declararea nulă a licitației, anularea rezultatelor

licitației și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare a bunurilor

sechestrate,

împotriva deciziei din 10 decembrie 2018 a Curții de Apel Comrat, prin care

s-a respins apelul declarat de Direcția Generală Administrare Fiscală Sud a

Serviciului Fiscal de Stat și s-a menținut hotărârea din 31 octombrie 2017 a

Judecătoriei Cahul, prin care s-a admis acțiunea depusă de societatea pe acțiuni

„Prot-Cantemir”,

constată:

La 21 martie 2017, societatea pe acțiuni „Prot-Cantemir” (în continuare

SA „Prot-Cantemir”) a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Cantemir (în continuare IFS Cantemir) și

Instituției Medico-Sanitară Publică „Centrul de sănătate Cantemir” (în continuare

IMSP „Centrul de sănătate Cantemir”) cu privire la declararea nulă a licitației,

anularea rezultatelor licitației și constatarea nulității contractului de vânzare-

cumpărare a bunurilor sechestrate.

În motivarea acțiunii a invocat că, este proprietarul bunului imobil clădirea

administrativă din xxxxx, ce constă din două nivele, individualizată prin numărul

cadastral xxxxx.

Imobilul dat este inclus în capitalul statutar al SA „Prot-Cantemir” conform

actului de estimare al patrimoniului întreprinderii din 01 ianuarie 1995 și

dobândirea dreptului de proprietate asupra acestui imobilul este confirmată prin

Adeverința de privatizare nr. 4/03 din 18 iunie 2012, ambele acte fiind supuse

înregistrării cadastrale, fapt confirmat prin Extras din Registrul bunurilor imobile

din 22 mai 2014.

1

De asemenea, reclamanta a menționat că, în anul 2016 în cadrul altui proces

judiciar intentat la cererea de chemare în judecată depusă de SA „Prot-Cantemir”

împotriva IMSP „Centrul de sănătate Cantemir”, reprezentantul intervenientului

accesoriu IFS Cantemir a prezentat înscrisuri cu privire la petrecerea licitației din

27 decembrie 2007 cu ulterioara încheiere a contractului nr. 113 din 27 decembrie

2007 de vânzare-cumpărare a bunurilor sechestrate.

Astfel, IFS Cantemir a scos la licitația din 27 decembrie 2007 și a înstrăinat

prin contractul nr. 113 din 27 decembrie 2007 bunul imobil cu numărul cadastral

xxxxx ce aparține cu drept de proprietate exclusivă SA „Prot-Cantemir”.

Mai mult decât atât, bunurile scoase la licitație nu sunt formate și identificate

potrivit rigorilor legale, iar IFS Cantemir a dispus și a efectuat evaluarea acestor

bunuri în absența proprietarului, precum și a petrecut licitația în absența acestuia,

ultimul nefiind înștiințat în modul prevăzut de lege.

Sub acest aspect, SA „Prot-Cantemir” a evocat că în Registrul bunurilor

imobile nu a fost înregistrat contractul nr. 113 din 27 decembrie 2007 de vânzare-

cumpărare a bunurilor sechestrate, iar drept consecință acesta nu produce efecte

juridice.

În această consecvență, reclamanta a considerat că IMSP „Centrul de sănătate

Cantemir” din anul 2007 ocupă ilegal încăperile nr. 1, 2, 3, 8, 9, 10 și 11 din blocul

administrativ (parter) situat xxxxx, care aparține cu drept de proprietate SA „Prot-

Cantemir”, iar drept consecință îi creează obstacole în exercitarea dreptului de

posesie și folosință asupra acestui imobil.

Dealtfel, SA „Prot-Cantemir” fiind unicul proprietar al bunului imobil litigios,

suportă unipersonal toate cheltuielile de administrare a acestui bun, inclusiv achită

toate impozitele prevăzute de legislație pentru gestionarea acestuia, cât și pentru

folosirea terenului aferent.

În această ordine de idei, reclamanta SA „Prot-Cantemir” a solicitat

declararea nulă a licitației din 27 decembrie 2007, anularea rezultatelor licitației

din 27 decembrie 2007 și constatarea nulității contractului nr. 113 din 27

decembrie 2007 de vânzare-cumpărare a bunurilor sechestrate; și compensarea în

mod solidar din contul IFS Cantemir și IMSP „Centrul de sănătate Cantemir” în

beneficiul SA „Prot-Cantemir” a cheltuielilor judiciare.

La 07 aprilie 2017, reclamantul SA „Prot-Cantemir” a depus cerere privind

completarea acțiunii, prin care și-a formulat pretențiile inclusiv și împotriva

pârâtului Instituția Medico-Sanitară Publică „Spitalul raional Cantemir” (în

continuare IMSP „Spitalul raional Cantemir”), din motivul divizării acesteia din

IMSP „Centrul de sănătate Cantemir” (vol. I, f.d. 56).

Prin încheierea din 27 octombrie 2017 a Judecătoriei Cahul s-a înlocuit

pârâtul IFS Cantemir cu succesorul în drepturi procesuale Serviciul Fiscal de Stat

și s-a atras în proces în calitate de pârât IMSP „Spitalul raional Cantemir” (vol. I,

f.d. 100-101).

Prin hotărârea din 31 octombrie 2017 a Judecătoriei Cahul s-a admis acțiunea

depusă de SA „Prot-Cantemir”; s-au constat ca fiind nule absolut licitația din 27

decembrie 2007, rezultatele licitației din 27 decembrie 2007 și contractul de

vânzare-cumpărare nr. 113 din 27 decembrie 2007 încheiat între IFS Cantemir și

IMSP „Spitalul raional Cantemir”; și s-a încasat de la pârâți în beneficiul

SA „Prot-Cantemir” taxa de stat în cuantum de 390 de lei (vol. I, f.d. 160, 173-

178).

Prin încheierea din 18 aprilie 2018 a Curții Supreme de Justiție s-a strămutat

cauza la Curtea de Apel Comrat pentru examinare în ordine de apel (vol. I,

f.d. 232-233).

2

Prin decizia din 10 decembrie 2018 a Curții de Apel Comrat s-a respins apelul

declarat de Direcția Generală Administrare Fiscală Sud a Serviciului Fiscal de

Stat și s-a menținut hotărârea din 31 octombrie 2017 a Judecătoriei Cahul (vol. I,

f.d. 35, 36-42 recto-verso).

Prima instanță și instanța de apel și-au argumentat concluziile prin faptul că,

la momentul adoptării actelor administrative supuse contestării, setul nr. 241/12/07

„Cantemir” – încăperile nr. 1, nr. 2; nr. 3; nr. 8; nr. 9; nr. 10 și nr. 11 din blocul

administrativ (parter), cu suprafața totală de 46,5 m.p., amplasat în xxxxx, acestea

erau proprietatea SA „Prot-Cantemir”, iar încăperile nu erau și nici nu sunt formate

identificate ca bunuri imobile separate.

Respectiv, s-a ajuns la concluzia că, într-adevăr IFS Cantemir a petrecut

licitația în absența proprietarului, ultimul nefiind înștiințat în modul prevăzut de

lege, a expus transmiterea bunurilor și a transmis bunurile în proprietate IMSP

„Centrul de Sănătate Cantemir” fără a fi înștiințat proprietarul SA „Prot-Cantemir”.

Astfel, IFS Cantemir a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 113 din

27 decembrie 2007 asupra bunurilor ce aparțin cu drept de proprietate

reclamantului, bunurile nefiind formate și identificate potrivit prevederilor legale.

Prin urmare, cantitatea bunului imobil în cauză, precum și obiectul vânzării nu pot

fi stabilite până când IFS Cantemir, având calitatea sa de vânzător, nu a format

bunul imobil vândut în condițiile de formare a imobilelor ca obiecte independente

de drept, precum și nu a înregistrat bunul format în Registrul bunurilor imobile, în

corespundere cu Codul fiscal și Legea cu privire la formarea bunurilor imobile

nr. 354-XV din 28 octombrie 2004.

Deopotrivă, instanțele inferioare au concluzionat că licitația în vederea

comercializării bunurilor SA „Prot-Cantemir” din data de 27 decembrie 2007 a

avut loc contrar prevederilor articolului 196 alin. (5) din Codul fiscal, în lipsa

hotărârii emise de conducerea IFS Cantemir privind executarea silită a obligațiilor

fiscale ale SA „Prot-Cantemir” prin comercializarea bunurilor acesteia.

La 03 ianuarie 2019, Direcția Generală Administrare Fiscală Sud a

Serviciului Fiscal de Stat (în continuare DGAF Sud a SFS) a declarat recurs

împotriva deciziei din 10 decembrie 2018 a Curții de Apel Comrat, care a fost

completat prin cererea de recurs suplimentară, depusă în data de 23 ianuarie 2019

(vol. II, f.d. 54, 55, 56-58 recto-verso, 65-66).

În motivarea recursului a invocat că, instanța de apel nu a elucidat pe deplin

circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei, iar drept consecință nu a

aplicat legea care trebuia să fie aplicată, și anume Legea contenciosului

administrativ și a încălcat și aplicat greșit normele de drept material și procesual.

În susținerea dezideratelor sale, recurenta a apreciat ca fiind eronată concluzia

instanței de apel, precum că „licitația în vederea comercializării bunurilor

SA „Prot-Cantemir” din data de 27 decembrie 2007 a avut loc contrar prevederilor

articolului 196 alin. (5) din Codul fiscal, în lipsa hotărârii emise de conducerea IFS

Cantemir privind executarea silită a obligațiilor fiscale ale SA „Prot-Cantemir”

prin comercializarea bunurilor acesteia”. Or, în acest sens autoritatea fiscală a emis

hotărârea seria AH nr.0064253 din 17 septembrie 2007, fiind anexată la dosarul

seria AS nr .0000631 din 22 octombrie 2007, prin care s-a atenționat contribuabilul

SA „Prot-Cantemir” că în caz de neachitare a obligației fiscale de 9 500 de lei în

termen de 30 de zile de la data sechestrării, bunurilor sechestrate în conformitate

cu hotărârea IFS Cantemir nr. 0064253 din 17 septembrie 2007 vor fi supuse

comercializări în conformitate cu articolul 200 alin. (13) din Codul fiscal.

La fel, recurenta a opinat că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că

SA „Prot-Cantemir” nu putea să nu cunoască despre datoriile sale față de buget, or,

3

gestionând întreg patrimoniul său, aceasta nu putea permite activitatea

nestingherită și presupusă a fi ilegală a IMSP „Spitalul Raional Cantemir” în

incinta clădirii ce face parte din patrimoniul SA „Prot-Cantemir”, fără să ceară

socoteală pe un termen de 10 ani.

Totodată, recurenta DGAF Sud a SFS a indicat asupra faptului că instanțele

inferioare au încălcat procedura de examinare a cauzei, or, având în vedere că

procesul-verbal nr. 0003081 cu privire la rezultatul vânzării la licitație din data de

27 decembrie 2007 este un act administrativ, iar contractul de vânzare-cumpărare

nr. 113 din 27 decembrie 2007 este asimilat actului administrativ (în sensul

articolului 2 din Legea contenciosului administrativ), cauza urma a fi judecată în

procedura contenciosului administrativ.

În această ordine de idei, recurenta DGAF Sud a SFS a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei din 10 decembrie 2018 a Curții de Apel Comrat și a

hotărârii din 31 octombrie 2017 a Judecătoriei Cahul, cu pronunțarea unei hotărâri

noi.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi vs Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, cauzele Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie

2016, § 34; Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić vs Croația,

20 iulie 2017, § 28; Zubac vs Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 lit. a1), b), c) și d) din Codul de

procedură civilă, completul de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de

dispoziție recurat poate constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă

judecății este formulată de persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în

mod repetat și dacă a fost declarată în termen.

4

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 10 decembrie

2018 a Curții de Apel Comrat, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii vs Franța, 23 octombrie 1996, § 40; Tricard vs

Franta, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag vs Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 1 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul

de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare

datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard vs Franta,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa vs România, 9 decembrie 2014, § 16; Tence vs

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov vs Ucraina, 3aprilie 2008, § 41;

Ustimenko vs Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Astfel, completul de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în

ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece decizia

împotriva căreia este îndreptată calea de atac datează cu 10 decembrie 2018, iar

cererea de recurs a fost predată oficiului poștal la 03 ianuarie 2019.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

5

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând

în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza cererii

de recurs depuse de DGAF Sud a SFS rezultă că aceasta nu a evidențiat memoriul

ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se la reiterarea unor

circumstanțe faptice ale cauzei, transpunerea normelor legale.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii

față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru

care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume

imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept,

precum și indicarea probelor pe care se bazează.

6

La caz, completul de admisibilitate vădește că argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură civilă,

aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și

aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din Codul de

procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare, nu

urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece DGAF Sud a SFS nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța

inferioară, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de DGAF Sud a SFS nu s-a

bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de

șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia

recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce DGAF Sud a SFS a avut posibilitatea de a

fi auzită de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut

deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

împotriva Franței, cererea nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentei i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzită combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de DGAF Sud a SFS împotriva deciziei din 10 decembrie 2018 a

Curții de Apel Comrat, în baza articolului 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

7

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Direcția Generală Administrare

Fiscală Sud a Serviciului Fiscal de Stat împotriva deciziei din 10 decembrie 2018

a Curții de Apel Comrat, adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare

în judecată depusă de societatea pe acțiuni „Prot-Cantemir” împotriva Direcției

Generale Administrare Fiscală Sud a Serviciului Fiscal de Stat, Instituției

Medico-Sanitară Publică „Centrul de sănătate Cantemir” și Instituției Medico-

Sanitară Publică „Spitalul raional Cantemir” cu privire la declararea nulă a

licitației, anularea rezultatelor licitației și constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare a bunurilor sechestrate.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Dumitru Mardari

Mariana Pitic

8