3ra-127/19 — contestarea actului administrativ

3ra-127/19 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-127/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (judecător E. Galușceac)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători V. Buhnaci, L. Pruteanu și M. Guzun)

Î N C H E I E R E

06 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Nicolae Craiu

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de Biroul Vamal Centru,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de „Bioproduct

Group“ SRL, reprezentată de avocatul Vladislav Roșca, împotriva Biroului Vamal

Centru cu privire la contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei din 13 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin

care a fost respins apelul declarat de Biroul Vamal Centru și a fost menținută

hotărârea din 20 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

c o n s t a t ă:

La 06 iulie 2017, „Bioproduct Group“ SRL, reprezentată de avocatul

Vladislav Roșca, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal

Centru cu privire la anularea deciziei de regularizare a Biroului Vamal Centru nr.

585 din 19 mai 2017 (vol. I, f.d. 5-12).

În motivarea acțiunii, reclamanta „Bioproduct Group“ SRL, reprezentată de

avocatul Vladislav Roșca, a susținut că în perioada 06 martie 2017 – 02 mai 2017,

a fost supusă de către Biroul Vamal Centru controlului ulterior prin audit post-

vămuire, în rezultatul căruia, a fost întocmit actul de audit post-vămuire nr.

17.17/004 din 04 mai 2017, prin care s-a stabilit nerespectarea de către reclamantă

a art. 103 alin. (1) pct. 29 din Codul fiscal, a art. 28 lit. q2) din Legea nr. 1380 din

20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal și a pct. 4 din Regulamentul cu

privire la modul de aplicare a facilităților fiscale stabilite în art. 103 alin. (1) pct.

29 din Codul fiscal și art. 28 lit. q2) din Legea nr. 1380 din 20 noiembrie 1997 cu

privire la tariful vamal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 145 din

26 februarie 2014.

Reclamanta a evidențiat că în actul de audit post-vămuire nr. 17.17/004 din

04 mai 2017, organul vamal a stabilit că uzura activelor materiale pe termen lung

1

importate cu facilități fiscale și vamale, destinate includerii în capitalul social, nu

este raportată la categoria „costul produselor fabricate, serviciilor prestate și/sau

lucrărilor executate în procesul de producere, prestare a serviciilor și/sau executare

a lucrărilor“, dar a fost raportată la categoria „cheltuieli administrative“, iar în

consecință, organul vamal a stabilit necesitatea de recalculare a drepturilor de

import în sumă de 2 324 304, 62 lei, care cuprind taxa vamală în sumă de

525 427, 96 lei și TVA în sumă de 1 798 876, 66 lei, suplimentar fiind menționată

calcularea ulterioară a majorării de întârziere.

Reclamanta a indicat că în baza actului de audit post-vămuire nr. 17.17/004

din 04 mai 2017, Biroul Vamal Centru a emis decizia de regularizare nr. 585 din

19 mai 2017, prin care au fost recalculate și stabilite pentru achitare drepturile de

import în sumă de 2 337 557, 48 lei și penalități în sumă de 758 337, 68 lei, adică

în total, reclamanta a fost obligată să achite suma de 3 095 895, 16 lei.

Reclamanta a relatat că manifestându-și dezacordul cu rezultatele actului de

audit post-vămuire nr. 17.17/004 din 04 mai 2017 și cu decizia de regularizare nr.

585 din 19 mai 2017, în temeiul prevederilor Codului vamal, a depus la Serviciul

Vamal cerere prealabilă, prin care a contestat decizia de regularizare nominalizată,

dar care a fost respinsă printr-un răspuns nemotivat, și anume prin scrisoarea

Serviciului Vamal nr. 28/11-8278 din 22 iunie 2017.

În continuare, reclamanta a invocat că în conformitate cu art. 103 alin. (1)

pct. 29 din Codul fiscal, TVA nu se aplică la importul și pentru livrările efectuate

pe teritoriul Republicii Moldova al activelor materiale pe termen lung utilizate

nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor și/sau la executarea

lucrărilor, destinate includerii în capitalul social în modul și în termenele prevăzute

de legislație, iar modul de aplicare a facilităților fiscale respective se stabilește de

Guvern.

De asemenea, reclamanta a notat că, conform art. 28 lit. q2) din Legea nr.

1380 din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal, sunt scutite de taxa vamală

activele materiale pe termen lung utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la

prestarea serviciilor și/sau la executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul

social în modul și în termenele prevăzute de legislație, iar modul de aplicare a

facilităților fiscale respective se stabilește printr-un regulament aprobat de Guvern.

Reclamanta a reliefat că potrivit pct. 4 din Regulamentul cu privire la modul

de aplicare a facilităților fiscale stabilite în art. 103 alin. (1) pct. 29 din Codul fiscal

și art. 28 lit. q2) din Legea nr. 1380 din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful

vamal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 145 din 26 februarie 2014, pentru a

beneficia de facilitățile fiscale specificate, este necesară întrunirea cumulativă a

următoarelor condiții:

a) activele materiale pe termen lung sunt destinate includerii în capitalul

social;

b) activele materiale pe termen lung trebuie să fie utilizate nemijlocit la

fabricarea produselor, la prestarea serviciilor și/sau la executarea lucrărilor;

c) uzura activelor materiale pe termen lung se raportează la costul produselor

fabricate, serviciilor prestate și/sau lucrărilor executate în procesul de producere,

2

prestare a serviciilor și/sau executare a lucrărilor;

d) activele materiale pe termen lung nu vor fi comercializate, transmise în

arendă, locațiune, uzufruct, leasing operațional sau financiar pe parcursul a 3 ani de

la data validării declarației vamale respective sau eliberării facturii fiscale.

Reclamanta a afirmat că aceste condiții legale urmează a fi întrunite până la

aplicarea facilităților fiscale, iar cazurile în care facilitățile se anulează, cu

obligarea de calculare a drepturilor de import, sunt stipulate în mod expres de

legislația în vigoare.

Astfel, reclamanta a relevat că în conformitate cu art. 103 alin. (1) pct. 29

din Codul fiscal, activele materiale pe termen lung care au beneficiat de facilitatea

fiscală respectivă nu pot fi înstrăinate, transmise în folosință sau posesie

(exceptând locațiunea bunurilor imobile), atât integral, cât și părți componente ale

acestora, pe parcursul a 3 ani de la data validării declarației vamale respective sau

eliberării facturii, cu excepția cazului în care aceste active materiale pe termen lung

sunt exportate, dacă anterior au fost importate și nu au suferit modificări în afara

uzurii normale, iar în cazul în care aceste active materiale pe termen lung se

înstrăinează, se transmit în folosință sau posesie, atât integral, cât și părți

componente ale acestora, până la expirarea a 3 ani, TVA se calculează și se achită

de către beneficiar (cumpărător) pornind de la valoarea indicată în factura eliberată

în momentul beneficierii de facilitatea fiscală respectivă, în cazul livrării de active

materiale pe termen lung, sau de la valoarea în vamă la momentul depunerii

declarației vamale, în cazul importului acestora.

Reclamanta a punctat că art. 28 lit. q2) din Legea nr. 1380 din

20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal la fel prevede că activele materiale pe

termen lung care au beneficiat de facilitatea fiscală respectivă nu pot fi înstrăinate,

transmise în folosință sau posesie, atât integral, cât și părți componente ale

acestora, pe parcursul a 3 ani de la data validării declarației vamale respective, cu

excepția cazului în care aceste active materiale pe termen lung sunt exportate, dacă

anterior au fost importate și nu au suferit modificări în afara uzurii normale, iar în

cazul în care aceste active materiale pe termen lung se înstrăinează, se transmit în

folosință sau posesie, atât integral, cât și părți componente ale acestora, până la

expirarea a 3 ani, taxa vamală se calculează și se achită de către beneficiar

(cumpărător) de la valoarea în vamă a acestor active la momentul depunerii

declarației vamale.

Reclamanta a mai menționat că, conform pct. 5 din Regulamentul cu privire

la modul de aplicare a facilităților fiscale stabilite în art. 103 alin. (1) pct. 29 din

Codul fiscal și art. 28 lit. q2) din Legea nr. 1380 din 20 noiembrie 1997 cu privire

la tariful vamal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 145 din 26 februarie 2014,

în cazul în care aceste active materiale pe termen lung se comercializează, se

transmit în arendă, locațiune, uzufruct, leasing operațional sau financiar până la

expirarea termenului de 3 ani de la data validării declarației vamale respective sau

eliberării facturii fiscale, TVA și taxa vamală se vor calcula și se vor achita în

modul următor:

a) pentru activele materiale pe termen lung destinate includerii în capitalul

3

social livrate pe teritoriul Republicii Moldova, TVA se va calcula și se va achita

din valoarea de intrare de către subiectul în al cărui capital social au fost introduse

activele materiale, conform art. 108 din Codul fiscal;

b) pentru activele materiale pe termen lung destinate includerii în capitalul

social importate, TVA și taxa vamală se vor calcula și se vor achita din valoarea în

vamă a mărfurilor, conform prevederilor art. 1275 din Codul vamal.

În această ordine de idei, reclamanta a invocat că există o singură situație

prevăzută de legislația în vigoare, în care are loc recalcularea drepturilor de import,

și anume situația ce vizează înstrăinarea, transmiterea în folosință sau posesie,

înainte de termen, a activelor care au beneficiat de facilități.

Prin urmare, reclamanta a considerat că raportarea în documentele contabile

a uzurii în alt mod decât cel prevăzut de legislație, în cazul în care activele ce au

beneficiat de facilități au rămas în proprietatea beneficiarului, nu servește drept

temei pentru recalcularea drepturilor de import.

Or, aceasta nu constituie o încălcare a art. 103 alin. (1) pct. 29 din Codul

fiscal, a art. 28 lit. q2) din Legea nr. 1380 din 20 noiembrie 1997 cu privire la

tariful vamal și a pct. 4 din Regulamentul cu privire la modul de aplicare a

facilităților fiscale stabilite în art. 103 alin. (1) pct. 29 din Codul fiscal și art. 28 lit.

q2) din Legea nr. 1380 din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal, aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr. 145 din 26 februarie 2014.

Cu titlu separat, reclamanta a evidențiat că potrivit pct. 29 din Standardele

Naționale de Contabilitate „Stocuri“, costurile indirecte de producție sunt legate de

fabricarea produselor/prestarea serviciilor de mai multe tipuri și se includ în costul

lor prin repartizare, în modul stabilit în politicile contabile ale entității, iar

repartizarea acestor costuri se efectuează în două etape:

1) repartizarea costurilor între costul produselor/serviciilor/producției în curs

de execuție și cheltuielile curente;

2) repartizarea costurilor pe tipuri de produse fabricate/servicii prestate.

Astfel, reclamanta a declarat că uzura activelor materiale pe termen lung

importate cu facilități fiscale nu putea fi altfel raportată decât la costul produselor

fabricate, a serviciilor prestate și/sau a lucrărilor executate, iar reflectarea acesteia

în alt mod constituie doar o eroare metodologică, care nu afectează condițiile de

beneficiere a facilităților prevăzute de legislația în vigoare la importul activelor

materiale și nu servește drept temei pentru recalcularea drepturilor de import,

precum și, implicit, nu afectează nici cuantumul obligațiilor față de stat.

Reclamanta a mai relatat că au fost deja întocmite rapoarte de corectare

pentru anii 2014, 2015 și 2016, care sunt pregătite pentru a fi transmise Biroului

Național de Statistică, fapt care însă va putea fi realizat abia în anul 2018, or

rapoartele financiare în cauză se transmit Biroului Național de Statistică anual.

Prin hotărârea din 20 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

cererea de chemare în judecată înaintată de „Bioproduct Group“ SRL, reprezentată

de avocatul Vladislav Roșca, împotriva Biroului Vamal Centru cu privire la

anularea deciziei de regularizare a Biroului Vamal Centru nr. 585 din 19 mai 2017,

a fost admisă (vol. III, f.d. 112-119). S-a anulat decizia de regularizare a Biroului

4

Vamal Centru nr. 585 din 19 mai 2017.

La 20 aprilie 2018, Biroul Vamal Centru a declarat apel împotriva hotărârii

din 20 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central (vol. III, f.d. 110-111).

Prin decizia din 13 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de Biroul Vamal Centru și a fost menținută hotărârea din

20 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central (vol. III, f.d. 162-173).

În consolidarea soluțiilor emise, instanțele ierarhic inferioare au reținut că

pentru a beneficia de facilitățile vamale și fiscale în cauză, „Bioproduct Group“

SRL urmează să întrunească cumulativ cele patru condiții enunțate la pct. 4 din

Regulamentul cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale stabilite în art.

103 alin. (1) pct. 29 din Codul fiscal și art. 28 lit. q2) din Legea nr. 1380 din

20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal, aprobat prin Hotărârea Guvernului

nr. 145 din 26 februarie 2014.

Instanțele ierarhic inferioare au notat că neîndeplinirea condiției prevăzute la

pct. 4 lit. c) din Regulamentul cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale

stabilite în art. 103 alin. (1) pct. 29 din Codul fiscal și art. 28 lit. q2) din Legea nr.

1380 din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal, aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 145 din 26 februarie 2014, nu servește drept temei pentru

recalcularea drepturilor de import.

În context, instanțele ierarhic inferioare au concluzionat că situațiile în care

facilitățile se anulează, cu obligarea de calculare a drepturilor de import, sunt

stipulate în mod expres de legislația în vigoare, și vizează doar înstrăinarea,

transmiterea în folosință sau posesie, înainte de termen, a activelor care au

beneficiat de facilități.

La fel, instanțele ierarhic inferioare au constatat că „Bioproduct Group“ SRL

a întreprins acțiunile necesare pentru a corecta erorile referitoare la raportarea

uzurii activelor importate.

La 21 decembrie 2018, Biroul Vamal Centru a declarat recurs împotriva

deciziei din 13 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea

acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care cererea de chemare în judecată a

„Bioproduct Group“ SRL să fie respinsă ca neîntemeiată (vol. III, f.d. 176-186).

În motivarea recursului, recurentul Biroul Vamal Centru a susținut că,

controlul ulterior la „Bioproduct Group“ SRL a fost efectuat în temeiul art. 1 pct.

211), 1811, 185, secțiunea 291 din Codul vamal, Ordinului Serviciului Vamal nr.

63-O din 11 ianuarie 2013 „Norme metodologice privind realizarea reverificării

declarațiilor vamale“ și ordinului de control nr. 59 din 27 februarie 2017, obiect al

controlului fiind verificarea corectitudinii acordării tratamentului tarifar favorabil

și a respectării destinației finale pentru mărfurile importate pe teritoriul Republicii

Moldova – includerea în capitalul social.

Recurentul a specificat că în baza declarațiilor vamale supuse controlului

ulterior, și anume a celor întocmite în perioada 10 martie 2014 – 11 martie 2016,

„Bioproduct Group“ SRL a importat mărfuri sub regimul vamal 4200 702 (import

de mărfuri destinat majorării capitalului social al întreprinderii), scutirea fiind

reglementată de art. 103 alin. (1) pct. 29 din Codul fiscal, a art. 28 lit. q2) din Legea

5

nr. 1380 din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal și Regulamentul cu

privire la modul de aplicare a facilităților fiscale stabilite în art. 103 alin. (1) pct.

29 din Codul fiscal și art. 28 lit. q2) din Legea nr. 1380 din 20 noiembrie 1997 cu

privire la tariful vamal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 145 din

26 februarie 2014.

Recurentul a indicat că în procesul controlului ulterior prin audit post-

vămuire, a verificat corectitudinea plasării mărfii în capitalul social al „Bioproduct

Group“ SRL și a destinației finale a mărfii, acordând o atenție deosebită pct. 4 din

Regulamentul cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale stabilite în art.

103 alin. (1) pct. 29 din Codul fiscal și art. 28 lit. q2) din Legea nr. 1380 din

20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal, aprobat prin Hotărârea Guvernului

nr. 145 din 26 februarie 2014, și verificând, în sensul dat, documentele contabile

primare, modul de achitare, proveniența mijloacelor bănești, sursa de majorare a

capitalului social, actele aferente importului, existența și autenticitatea deciziilor

privind înregistrarea modificărilor de către Camera Înregistrării de Stat,

certificatele de constatare a majorării capitalului social, procesele-verbale ale

adunării generale a asociaților, rapoartele de evaluare etc.

Astfel, recurentul a menționat că a constatat că, conform declarațiilor vamale

nr. 3029 I 12935 din 10 martie 2014, nr. 3029 I 19585 din 07 aprilie 2014 și nr.

3029 I 20223 din 08 aprilie 2014, „Bioproduct Group“ SRL a importat mijloace

fixe în valoare de 652 003, 32 lei, cu aplicarea tratamentului tarifar favorabil

(scutirea 702), iar în baza înregistrărilor contabile la conturile 242 – conturile

curente în valută națională și 311 – capitalul social, a constatat că mijloacele fixe

respective au fost procurate din mijloacele circulante ale întreprinderii.

Recurentul a relatat că majorarea capitalului social al „Bioproduct Group“

SRL a avut loc în decembrie 2014, în baza deciziei Camerei Înregistrării de Stat

din 11 decembrie 2014 și a procesului-verbal al adunării asociaților nr. 7 din

02 decembrie 2014, cu introducerea activelor materiale procurate din sursele

financiare depuse de fondatorul „Bioproduct Group“ SRL, Andrian Cecan, pe

contul bancar al întreprinderii.

Recurentul a relevat că majorarea capitalului social al „Bioproduct Group“

SRL a avut loc și în martie 2015, în baza deciziei Camerei Înregistrării de Stat din

09 martie 2015 și a procesului-verbal al adunării asociaților nr. 4 din

09 martie 2015, din contul mijloacelor circulante ale întreprinderii.

De asemenea, recurentul a mai afirmat că majorarea capitalului social al

„Bioproduct Group“ SRL a avut loc în martie 2016, în baza deciziei Camerei

Înregistrării de Stat din 10 martie 2016 și a procesului-verbal al adunării asociaților

nr. 3 din 10 martie 2016, cu introducerea activelor materiale procurate din sursele

financiare depuse de fondatorul „Bioproduct Group“ SRL, Andrian Cecan,

Alexandru Cecan și Petru Cazacu pe contul bancar al întreprinderii.

Recurentul a evidențiat că pentru a beneficia de facilitățile fiscale în cauză,

întreprinderea urmează să întrunească cumulativ cele 4 condiții enunțate la pct. 4

din Regulamentul cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale stabilite în

art. 103 alin. (1) pct. 29 din Codul fiscal și art. 28 lit. q2) din Legea nr. 1380 din

6

20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal, aprobat prin Hotărârea Guvernului

nr. 145 din 26 februarie 2014.

Recurentul a constatat, în baza înregistrărilor contabile, că uzura activelor

importate cu facilități fiscale și vamale, destinate includerii în capitalul social, nu a

fost raportată la categoria „costul produselor fabricate, serviciilor prestate și/sau

lucrărilor executate în procesul de producere, prestare a serviciilor și/sau executare

a lucrărilor“, ci la categoria „cheltuieli administrative“, ceea ce denotă

nerespectarea de către „Bioproduct Group“ SRL a art. 103 alin. (1) pct. 29 din

Codul fiscal, a art. 28 lit. q2) din Legea nr. 1380 din 20 noiembrie 1997 cu privire

la tariful vamal și a pct. 4 din Regulamentul cu privire la modul de aplicare a

facilităților fiscale stabilite în art. 103 alin. (1) pct. 29 din Codul fiscal și art. 28 lit.

q2) din Legea nr. 1380 din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal, aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr. 145 din 26 februarie 2014.

În particular, recurentul a arătat că în anul 2014, uzura activelor a fost

raportată la cheltuieli pentru uzura, reparația și întreținerea mijloacelor cu

destinație generală (formula contabilă Dt – 713.1), iar în anii 2015 și 2016 – la

cheltuieli privind amortizarea, întreținerea și reparația activelor imobilizate cu

destinație administrativă (formula contabilă Dt – 713.2).

Recurentul a făcut trimitere la art. 154 alin. (2) din Codul fiscal, care

stipulează că organele vamale exercită drepturi ce țin de asigurarea stingerii

obligațiilor fiscale aferente trecerii frontierei vamale și/sau plasării mărfurilor în

regim vamal potrivit Codului vamal, Codului fiscal în cazurile expres prevăzute de

el, precum și altor acte normative adoptate în conformitate cu acestea.

În această conjunctură, recurentul a notat că în conformitate cu art. 35 alin.

(1) din Codul vamal, în cazul în care mărfurile sunt puse în liberă circulație cu

acordarea de facilități fiscale și vamale pe motivul destinației lor finale, acestea

rămân sub supraveghere vamală. Supravegherea vamală conform condițiilor

prevăzute pentru acordarea unor astfel de facilități fiscale și vamale încetează a

mai fi aplicată, cu condiția achitării drepturilor de import datorate, în cazul în care

mărfurile:

b) sunt distruse, cu excepția cazurilor de forță majoră;

c) sunt utilizate în alte scopuri decât cele prevăzute de legislație pentru

aplicarea facilităților fiscale și vamale, cu excepția exportului lor dacă nu au suferit

modificări în afara uzurii lor normale;

d) nu pot fi identificate din lipsa informației, documentelor justificative și a

persoanei în gestiunea căreia au fost înregistrate astfel de importuri.

(11) Mărfurile care au fost puse în liberă circulație cu acordarea de facilități

fiscale și vamale pe motivul destinației lor finale până la 1 ianuarie 2014 pot fi

utilizate în alte scopuri decât cele pentru care au fost importate în condițiile

prevăzute la alin. (2).

(2) Mărfurile pot fi utilizate în alte scopuri decât cele pentru care au fost

importate, fără achitarea drepturilor de import, după expirarea termenului de 3 ani

din momentul obținerii facilităților, dacă legislația pentru aplicarea facilităților

fiscale și vamale nu prevede altfel.

7

Recurentul a punctat că prin prisma Standardelor Naționale de Contabilitate,

aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 118 din 06 august 2013, prin

active materiale pe termen lung în curs de execuție (imobilizări corporale în curs

de execuție) se subînțeleg activele materiale pe termen lung procurate sau aflate în

procesul de creare și de pregătire pentru utilizare după destinație, până la

transmiterea lor în exploatare.

Recurentul a accentuat că, Codul fiscal, Legea nr. 1380 din

20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal și Regulamentul cu privire la modul

de aplicare a facilităților fiscale stabilite în art. 103 alin. (1) pct. 29 din Codul fiscal

și art. 28 lit. q2) din Legea nr. 1380 din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful

vamal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 145 din 26 februarie 2014, nu prevăd

restricții sau un anumit termen pentru darea în exploatare a activelor materiale pe

termen lung care au fost introduse în capitalul social și, respectiv, pentru începerea

utilizării acestor active la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor și/sau la

executarea lucrărilor.

Astfel, recurentul consideră că întârzierea, în contextul unor circumstanțe

întemeiate, a dării în exploatare a activelor materiale pe termen lung care au fost

introduse în capitalul social, nu reprezintă o încălcare a art. 103 alin. (1) pct. 29 din

Codul fiscal și a art. 28 lit. q2) din Legea nr. 1380 din 20 noiembrie 1997 cu privire

la tariful vamal, dacă până la finele perioadei aflării sub supraveghere vamală a

mărfurilor puse în liberă circulație cu acordarea de facilități fiscale și vamale, adică

timp de trei ani de la data validării declarației vamale de import, vor fi întrunite

toate condițiile de la pct. 4 din Regulamentul cu privire la modul de aplicare a

facilităților fiscale stabilite în art. 103 alin. (1) pct. 29 din Codul fiscal și art. 28 lit.

q2) din Legea nr. 1380 din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal, aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr. 145 din 26 februarie 2014.

Recurentul a făcut referire la pct. 4 din Standardul Național de Contabilitate

„Imobilizări incorporale și corporale“, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor

nr. 118 din 06 august 2013, care statuează că amortizarea imobilizărilor reprezintă

repartizarea sistematică a valorii amortizabile a unei imobilizări pe perioade de

gestiune ale duratei de utilizare, iar potrivit pct. 21 din același Standard,

amortizarea calculată pentru un obiect în perioada de gestiune se înregistrează ca

majorare a costurilor și/sau a cheltuielilor curente.

În acest fel, recurentul a subliniat că amortizarea imobilizărilor se include în

costuri și/sau cheltuieli curente în dependență de destinația utilizării acestora.

Mai mult, recurentul a susținut că în conformitate cu art. 1 pct. 16) din Codul

vamal, punerea condiționată în circulație este punerea în liberă circulație a

mărfurilor și mijloacelor de transport, condiționată de îndeplinirea unor restricții,

cerințe sau condiții.

Aici, recurentul a subliniat că aceste condiții și restricții sunt instituite prin

Regulamentul cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale stabilite în art.

103 alin. (1) pct. 29 din Codul fiscal și art. 28 lit. q2) din Legea nr. 1380 din

20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal, aprobat prin Hotărârea Guvernului

nr. 145 din 26 februarie 2014.

8

Recurentul a invocat recunoașterea de către „Bioproduct Group“ SRL a

faptului comiterii erorilor în evidența contabilă a întreprinderii, ceea ce încalcă pct.

4 din Regulamentul cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale stabilite în

art. 103 alin. (1) pct. 29 din Codul fiscal și art. 28 lit. q2) din Legea nr. 1380 din

20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal, aprobat prin Hotărârea Guvernului

nr. 145 din 26 februarie 2014, doar că rectificarea acestor erori nu are vocația de a

influența menținerea în vigoare a deciziei de regularizare a Biroului Vamal Centru

nr. 585 din 19 mai 2017.

Or, recurentul a menționat că art. 188 alin. (4) din Codul fiscal prevede că

darea de seamă fiscală corectată nu va fi luată în considerare și, prin urmare, nu va

fi modificată darea de seamă precedentă dacă cea corectată a fost prezentată:

b) după emiterea de către conducerea organului care exercită controlul a unei

decizii scrise cu privire la inițierea efectuării unui control fiscal, al cărui obiect va

fi și darea de seamă prezentată greșit sau cu omisiuni;

c) pe o perioadă supusă unei verificări documentare sau după ea.

În ceea ce privește competența de verificare a evidenței contabile și a dărilor

de seamă fiscale ale entităților, recurentul a specificat că în conformitate cu art.

131 alin. (1) din Codul fiscal, organele vamale de asemenea sunt organe care

exercită atribuții de administrare fiscală, cu atât mai mult că potrivit art. 1 pct. 211)

din Codul vamal, controlul ulterior reprezintă verificarea informațiilor din

declarația vamală și din documentele însoțitoare, verificarea existenței și

conformității documentelor prevăzute pentru derularea unei destinații vamale sau

regim vamal, examinarea contabilității și a tuturor documentelor și datelor sub

orice formă, inclusiv computerizată, care se raportează la operațiunile privind

mărfurile provenite din comerțul internațional ori la alte operațiuni comerciale

anterioare sau ulterioare implicând aceste mărfuri, verificarea mărfurilor, în cazul

în care acestea pot fi identificate, a mijloacelor de transport, încăperilor și spațiilor

de depozitare.

Recurentul a relevat că a prezentat aceste argumente și instanțelor ierarhic

inferioare, care însă le-au ignorat și au emis soluții unilaterale și neîntemeiate, în

contradicție cu art. 239 din Codul de procedură civilă.

Totodată, recurentul a invocat o hotărâre din 03 ianuarie 2018 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Râșcani, devenită definitivă și irevocabilă, prin care, într-un caz

similar, instanța de judecată a respins acțiunea cu privire la anularea deciziei de

regularizare a organului vamal.

La 16 ianuarie 2019, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

intimatei „Bioproduct Group“ SRL copia cererii de recurs depuse de Biroul Vamal

Centru (vol. III, f.d. 190).

La 19 februarie 2019, „Bioproduct Group“ SRL, reprezentată de avocatul

Vladislav Roșca, a depus referință la cererea de recurs depusă de Biroul Vamal

Centru, solicitând considerarea recursului ca fiind inadmisibil (vol. III, f.d. 192-

201).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul

se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

9

integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Având în vedere că dispozitivul deciziei recurate a fost pronunțat la

13 noiembrie 2018, iar recursul a fost declarat la 21 decembrie 2018, instanța de

recurs consideră că recurentul Biroul Vamal Centru s-a conformat prevederilor

legale și s-a încadrat în termenul de declarare a recursului, prevăzut la art. 434 alin.

(1) din Codul de procedură civilă.

În afară de aceasta, instanța de recurs evidențiază că decizia contestată a fost

publicată pe portalul instanțelor naționale de judecată la data de

13 decembrie 2018.

Examinând temeiurile recursului declarat de Biroul Vamal Centru,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil, din următoarele

raționamente.

Conform art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Potrivit art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Respectiv, instanța de recurs reține că examinarea admisibilității recursului

presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu

temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat de Biroul Vamal Centru se

referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanțele ierarhic

inferioare, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de

drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Subsidiar, se menționează că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a,

Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

Totodată, completul accentuează că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a

din Capitolul XXXVIII al Codului de procedură civilă, instanța de recurs nu

verifică modul de apreciere a probelor de către instanța de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

10

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume dacă se

invocă aprecierea arbitrară a probelor de către instanța judecătorească sau în cazul

în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului. Însă din recursul declarat de Biroul Vamal Centru, nu rezultă că

instanțele ierarhic inferioare au apreciat arbitrar probele.

Completul evidențiază că în lumina jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului, procedura de examinare a admisibilității unui recurs în materie

civilă trebuie să corespundă garanțiilor unui proces echitabil, consfințite la art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în special cu referire la dreptul de

acces liber la justiție și la dreptul de a fi audiat de o instanță judecătorească

(hotărârile Delcourt contra Belgiei din 17 ianuarie 1970 și Erfar-Avef contra

Greciei din 27 martie 2014).

În acest context, completul reține că dreptul unei persoane de acces liber la

justiție poate fi limitat, inclusiv prin instituirea procedurii de examinare a

admisibilității recursului, or prin însăși natura lor, condițiile pentru examinarea

unei cereri introduse pe calea recursului pot fi mai stricte decât condițiile stabilite

pentru o cale de atac ordinară. Asemenea rigori urmăresc scopul de aplicare și

interpretare unitară a legislației și îndeplinesc funcțiile de administrare eficientă a

justiției, fiind în deplină concordanță cu art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului (hotărârea Trevisanato contra Italiei din 15 septembrie 2016).

Totodată, completul reține că obligația de a motiva un act judecătoresc poate

varia în funcție de natura actului în cauză (hotărârea Hansen contra Norvegiei din 2

octombrie 2014), iar în concepția Curții Europene a Drepturilor Omului, nu se

impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se

pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”

(hotărârea Nersesyan contra Armeniei din 19 ianuarie 2010).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul notează că argumentele invocate în recurs nu au vocația de a duce

la modificarea soluției în prezenta cauză, or acestea nu atestă examinarea

raportului juridic litigios de către instanțele ierarhic inferioare cu încălcarea

normelor de drept material și procesual sau a drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În asemenea circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul

declarat de Biroul Vamal Centru nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este

inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

11

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Biroul Vamal Centru împotriva

deciziei din 13 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea

de chemare în judecată depusă de „Bioproduct Group“ SRL, reprezentată de

avocatul Vladislav Roșca, împotriva Biroului Vamal Centru cu privire la

contestarea actului administrativ.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Valeriu Doagă

judecătorul

judecătorii Nicolae Craiu

Nina Vascan

12