2rac-103/19 — încasarea prejudiciului material

Dosarul nr. 2rac-103/19

Prima instanță - Judecătoria Chișinău, sediul Central ( jud. : T. Avasiloaie)

Instanța de apel - Curtea de Apel Chișinău (jud. : V. Clima, A. Malîi, E. Palanciuc)

Î N C H E I E R E

6 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Mariana Pitic

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere

Limitată ”Lismedfarm”,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată „Conrep” împotriva Societății cu Răspundere Limitată

„Lismedfarm” cu privire la încasarea prejudiciului material,

împotriva deciziei din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Lismedfarm” și

menținută hotărârea din 20 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central

c o n s t a t ă :

La 7 februarie 2017, Societatea cu Răspundere Limitată ”Conrep” s-a adresat în

instanța de judecată, cu cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu

Răspundere Limitată „Lismedfarm” solicitând încasarea sumei de 61361,30 lei cu

titlu de prejudiciul material, 6000 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică, și

1841 lei cu titlu de cheltuieli de plata taxei de stat.

În motivarea cererii de chemare în judecată a relatat că pe parcursul anilor 2016-

2017, Societatea cu Răspundere Limitată „Lismedfarm” a efectuat lucrări de

construcție pe terenul ce aparține reclamantului, situat în mun. Chișinău, str.

Muncești, fără a avea acordul său.

Reclamantul a menționat că terenurile lor sunt învecinate și sunt despărțite de un

gard construit din blocuri de piatră, însă lucrările executate de Societatea cu

Răspundere Limitată ”Lismedfarm” au fost efectuate în mod ilegal și cu mari

încălcări de la normativele în construcții. Ca urmare a lucrărilor, Societatea cu

Răspundere Limitată ”Lismedfarm” a adâncit în mod ilegal drumul existent, asupra

căruia este instituită servitute, cu circa un metru chiar sub fundamentul gardului lor.

Astfel, gardul care era construit din blocuri de piatră s-a lăsat pe o parte și în el au

apărut mai multe fisuri adânci, apărând riscul real prăbușire.

1

La 2 iunie 2017, a expediat o reclamație în adresa pârâtului, prin care a solicitat

stoparea lucrărilor și restabilirea stratului de pămînt, însă ultima nu a stopat lucrările

și nici nu răspuns la scrisoare nu a dat.

Peste câteva luni, a observat că au apărut și mai multe fisuri în gard și astfel, la

28 noiembrie 2017 a expediat încă o reclamație în adresa Societății cu Răspundere

Limitată ”Lismedfarm” prin care a solicitat fie să le compenseze cheltuielile pentru

înlocuirea gardului, fie să vină cu o propunere de soluționare a problemei, iar pentru

soluționarea litigiului pe cale amiabilă, au fost de acord să înlocuiască gardul cu unul

mai ieftin, însă nu au primit nici un răspuns la reclamație.

Astfel, la 1 decembrie 2017, a efectuat o expertiză care a stabilit starea tehnică a

gardului capital, precum și cauza deteriorărilor depistate și care este costul de

remediere a gardului.

Prin raportul de expertiză extrajudiciară nr.517 s-a constatat că, starea gardului

ce delimitează terenul situat mun. Chișinău, sos. Muncești 165 și terenul situat pe

șos. Muncești 167B, la momentul cercetărilor este nesatisfăcătoare, dotată cu defecte

tehnice și că deteriorările depistate la construcția gardului ce delimitează terenurile

sunt consecință a lucrărilor de terasament și a apelor pluviale nedirecționate corect în

timpul lucrărilor de construcție pe terenul învecinat.

Reclamantul a menționat că costul lucrărilor de remediere a gardului capital,

constituie suma de 56161,30 lei, iar cheltuielile pentru efectuarea expertizei

constituie 5 200 lei, astfel ca suma totală a prejudiciului constituie 61 361,30 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 20 iunie 2018, cererea

de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată ”Conrep”, a

fost admisă.

S-a încasat din contul Societății cu Răspundere Limitată ”Lismedfarm” în

beneficiul Societății cu Răspundere Limitată ”Conrep” suma de 61 361,30 lei cu titlu

de prejudiciul material, 1841 lei cu titlu de cheltuieli de plata taxei de stat și 3000 de

lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.

Pentru a hotărî astfel, instanța a ținut cont de constatările raportului de expertiză,

în care s-a indicat că cauza aparițiilor fisurilor la gardul din blocuri de piatră ce

delimitează terenul situat mun. Chișinău, sos. Muncești 165 și terenul situat pe șos.

Muncești 167B, este executarea necorespunzătoare a lucrărilor de terasament și a

apelor pluviale nedirecționate corect în timpul lucrărilor de construcție pe terenul

învecinat, iar costul total de remediere a gardului constituie suma de 56161,30 lei.

La 22 iunie 2018, Societatea cu Răspundere Limitată ” Lismedfarm” a declarat

apel împotriva hotărârii din 20 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin decizia din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis

apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ”Lismedfarm” și menținută

hotărârea din 20 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central.

La 28 decembrie 2018, Societatea cu Răspundere Limitată ”Lismedfarm” a

declarat recurs împotriva deciziei din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău

solicitând casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii din 20 iunie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Central.

În motivare a indicat că soluția instanțelor ierarhic inferioare este neîntemeiată.

Raportul de expertiză prezentat de reclamant nu poate fi reținut ca probă, acesta fiind

doar o informație utilizată de părți în procesul de reglementare pe cale amiabilă.

2

La aprecierea situației de fapt instanța eronat a reținut drept temei de admitere a

acțiunii constatările expuse în raportul de expertiză și că costul lucrărilor de reparație

constituie suma de 56161 lei. Norma legală indicată de expert nu conține nici o

prevedere care ar permite instalarea sau edificarea unor garduri cu autorizație

specială.

Societatea cu Răspundere Limitată ”Conrep” a instalat un gard fără a fi necesară

vreo autorizație și prin urmare, nu poate pretinde la o compensare bănească pentru

remedierea gardului, deoarece acesta a instalat un nou gard.

La emiterea soluției instanța, s-a condus de concluziile expertizei extrajudiciare,

însă de fapt între terenuri nu a existat nici un grad, ci doar o porțiune dintr-o

construcție neautorizată, care nu poate fi remediată sau reparată, deoarece, orice

construcție neautorizată trebuie demolată.

Raportul de expertiză, reținut în calitate de probă, nu corespunde rigorilor art.

148,149 din Codul de procedură civilă și art. 11, 19 din Legea cu privire la expertiza

judiciară, pentru a putea servi ca mijloc de probă în susținerea acțiunii.

La 8 februarie 2019, Societatea cu Răspundere Limitată ”Lismedfarm” a mai

depus recurs suplimentar. A menționat că concluziile instanței de apel precum că

argumentele invocate în cererea de apel referitoare la aprecierea raportului de

expertiză la examinarea în fond a cauzei civile, sunt neîntemeiate. În cadrul

examinării cauzei în apel, a fost prezentat planul cadastral din 15 septembrie 2014

care confirmă că nu există nici un gard în planul cadastral, însă instanța nu i-a dat

nici o apreciere.

Totodată, recurentul a invocat că reclamantul nu a fost proprietarul acestui gard

și nici nu a prezentat nici un fel de acte care ar demonstra că anume lui i-ar aparține

gardul sau că a avut careva cheltuieli la construcția acestuia.

Instanța de apel nu a motivat de ce Societatea cu Răspundere Limitată

”Lismedfarm” ar avea obligațiunea pentru reconstruirea gardului, dacă acesta nu este

proprietatea Societății cu Răspundere Limitată „Conrep”. Aceasta nu poate invoca

violarea unui drept înainte de a demonstra că are un drept de proprietate asupra

gardului și astfel, nu a probat prin nimic dreptul său subiectiv, ceea ce este o condiție

de bază a răspunderii civile.

Recurentul consideră că instanțele învestite cu judecarea fondului, au aplicat

greșit normele de drept material și au omis să se expună asupra tuturor motivelor ce

țin de esența litigiului, regimul juridic al bunurilor, aprecierea unor probe și

respingerea altora.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs menționează

că Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 12 decembrie 2018.

Conform art.434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Cererea de recurs a fost declarată la 28 decembrie 2018, respectiv în termenul

prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art.439 alin. (2) și (3) Cod de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia.

3

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Cod de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de

recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acest este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt

4

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Potrivit art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată

existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide

în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat Societatea cu

Răspundere Limitată ”Lismedfarm” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este

inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Societatea cu Răspundere Limitată

”Lismedfarm”.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii

Mariana Pitic

Dumitru Mardari

5