3ra-132/19 — contestarea actului administrativ

3ra-132/19 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-132/19

prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Sîngerei (Iurie Malcoci)

instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (Elena Grumeza, Natalia Chircu, Stela Procopciuc)

ÎNCHEIERE

20 februarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de Mihail Cojocaru,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Mihail

Cojocaru împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale și Casei Teritoriale de

Asigurări Sociale mun. Bălți cu privire la contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei din 16 octombrie 2018 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a

respins apelul incident declarat de Mihail Cojocaru, s-a admis apelul declarat de

Casa Națională de Asigurări Sociale, s-a casat integral hotărârea din 13 iulie 2018

a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, și s-a emis o hotărâre nouă prin care s-a

respins acțiunea depusă de Mihail Cojocaru,

constată:

La 22 mai 2018, Mihail Cojocaru a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale (în continuare CNAS) și Casei

Teritoriale de Asigurări Sociale mun. Bălți (în continuare CTAS Bălți) cu privire la

contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii a menționat că, dobândind dreptul la pensie de

dizabilitate pentru limita de vârstă pe stagiul de cotizare, a continuat activitatea în

câmpul muncii, fiindu-i reținute toate impozitele și cotizațiile, inclusiv pentru

fondul de pensii.

La 15 martie 2018, s-a adresat CTAS Bălți cu cerere prin care a solicitat, în

temeiul prevederilor articolelor 20 și 33 din Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998,

reexaminarea dreptului său la pensie pentru limita de vârstă pe stagiul de cotizare

și cu recalcularea cuantumului pensiei.

Prin răspunsul nr. X-01/09-1276 din 30 martie 2018 CTAS Bălți i-a explicat

că nu-i poate fi reexaminat dreptul la pensie, deoarece și-a realizat acest drept până

la intrarea în vigoare a Legii nr. 290 din 16 decembrie 2016, prin care s-a modificat

și completat Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998.

La 10 aprilie 2018, a contestat cu cerere prealabilă la CNAS răspunsul nr. X-

01/09-1276 din 30 martie 2018 al CTAS Bălți, solicitând anularea acestuia ca fiind

emis cu încălcarea procedurii, fiind discriminatoriu, vădit ilegal și emiterea

deciziei prin care să-i fie recalculată pensia conform cererii inițiale.

1

Prin răspunsul nr. C-660/18; C-830/18 din 24 aprilie 2018 CNAS i-a explicat

că dânsul și-a realizat dreptul la pensie până la intrarea în vigoare a Legii nr. 290

din 16 decembrie 2016 prin care s-a modificat și completat Legea nr. 156 din 14

octombrie 1998, și ca urmare nu beneficiază de dreptul la reexaminarea pensiei și,

respectiv, recalcularea cuantumului acesteia. Totodată i s-a explicat că în privința

dreptului său se aplică indexarea pensiei.

Astfel, reclamantul a invocat că Legea stabilește expres, direct și în mod

imperativ forma actului prin care se soluționează chestiunea recalculării pensiei, iar

„răspunsul” nu este prevăzut ca formă a actului juridic și nu poate fi echivalat nici

juridico-material, nici juridico-procesual cu decizia, or, prin răspunsul nr. X-01/09-

1276 din 30 martie 2018 al CTAS Bălți nu s-a soluționat cererea sa privind

recalcularea pensiei, ci i s-au dat explicații, care dealtfel nu constituie obiect al

cererii sale.

Totodată, a opinat că, prin răspunsul nr.X-01/09-1276 din 30 martie 2018 al

CTAS Bălți, a fost discriminat direct față de ceilalți beneficiari de pensii, care

continuă activitatea în câmpul muncii, creându-i-se astfel condiții inegale față de

celelalte persoane încadrate în câmpul muncii. Această triplă discriminare îi

cauzează suferințe profunde și este interzisă direct și imperativ, atât prin principiile

CEDO, Constituția Republicii Moldova, Codul civil, Codul muncii, Legea privind

egalitatea de șansă, Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998, Legea nr. 290 din 16

decembrie 2016, etc., cât și prin practica CtEDO și a instanțelor naționale

Subsecvent, reclamantul a indicat că răspunsul nr. X-01/09-1276 din 30

martie 2018 al CTAS Bălți este unul ilegal, deoarece este bazat în mod exclusiv pe

interpretarea Legii, iar CNAS și CTAS nu sunt abilitate cu atribuții de interpretare

a Legii, ci cu atribuții de aplicare a acesteia.

Ba mai mult ca atât, la emiterea acestui răspuns s-a admis o interpretare

subiectivă și eronată a Legii și a principiului aplicării legii în timp. Or, dreptul la

pensie este unul imprescriptibil, perpetuu și continuu. Acest drept nu se realizează

în mod exclusiv, doar la momentul apariției și instituirii, dar din acest moment pe

parcursul întregii vieți în continuu. Astfel, prin răspunsul nr. X-01/09-1276 din 30

martie 2018 al CTAS Bălți este confundată noțiunea de realizare sub aspectul

apariției și instituirii dreptului la pensie cu noțiunea de realizare propriu zisă a

acestui drept în prezent și pentru viitor.

În acest sens reclamantul a reiterat că, prin cererea inițială nu a solicitat

recalcularea dreptului la pensie pentru trecut, ci realizarea acestui drept pentru

prezent și viitor. Respectiv, la caz fiind aplicabile prevederile Legii nr. 156 din 14

octombrie 1998, cu toate completările și modificările ulterioare, inclusiv cele

introduse prin Legea nr. 290 din 16 decembrie 2016, care dealtfel erau în vigoare

la momentul înaintării cererii.

La fel, reclamantul a invocat că, prin răspunsul nr. C-660/18; C-830/18 din 24

aprilie 2018 al CNAS nu s-a soluționat cererea prealabilă, ci iarăși s-au dat

explicații privind aplicabilitatea Legii fiindu-i explicat totodată faptul că

beneficiază de indexarea pensiei, iar drept urmare faptul că poate solicita

reexaminarea și recalcularea dreptului la pensie.

Sub acest aspect reclamantul a evocat că dreptul său la pensie nu s-a realizat

până la 01 ianuarie 2017, însă a fost instituit și confirmat la această dată, dar se

realizează în continuu pînă în prezent. Prin urmare, nu a solicitat reexaminarea

dreptului la pensie până la 01 ianuarie 2017, ci după această dată, circumstanță ce

se încadrează perfect și indubitabil în prevederile art. 33 alin. (41) din Legea

nr. 156 din 14 octombrie 1998, Legea nr. 290 din 16 decembrie 2016, în vigoare

din 01 ianuarie 2017, care erau aplicabile la momentul depunerii cererii inițiale.

2

Deopotrivă, a invocat că dreptul său la reexaminarea pensiei de dizabilitate

pentru limita de vârstă pe stagiul de cotizare pe motivul continuării activității în

câmpul muncii are la bază o prestație contributivă a sa, prin achitarea tuturor

impozitelor, inclusiv achitarea integrală a cotizațiilor fondului social pentru

perioada activității sale, inclusiv în ultimii doi ani de până la depunerea cererii.

În această ordine de idei, reclamantul Mihail Cojocaru a solicitat anularea

răspunsului nr. X-01/09-1276 din 30 martie 2018 emis de CTAS Bălți și a

răspunsului nr. C-660/18; C-830/18 din 24 aprilie 2018 emis de CNAS ca fiind

ilegale; obligarea CNAS și CTAS Bălți de a reexamina dreptul său la pensia de

dizabilitate pentru limita de vârstă pe stagiul de cotizare, începând cu 15 martie

2018; și încasarea de la CNAS și CTAS în beneficiul său a sumei de 100 000 de lei

cu titlu de reparare a prejudiciului moral.

Prin hotărârea din 13 iulie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, s-a

admis parțial acțiunea depusă de Mihail Cojocaru; s-a anulat răspunsul nr. X-

01/09-1276 din 30 martie 2018 emis de CTAS Bălți și răspunsul nr. C-660/18; C-

830/18 din 24 aprilie 2018 emis de CNAS, ca fiind ilegale; s-a obligat CNAS și

CTAS Bălți să reexamineze dreptul la pensia de dizabilitate pentru limita de vârstă

pe stagiul de cotizare, începând cu 15 martie 2018; și s-a respins pretenția privind

repararea prejudiciului moral, ca fiind neîntemeiată (f.d. 45, 50-57).

Prima instanță și-a argumentat concluzia prin faptul că, prin refuzul CNAS de

a recalcula pensia reclamantului se încalcă un drept prevăzut de lege, care a fost

dobândit de reclamant la momentul stabilirii pensiei și care nu poate fi retras pe

viitor, iar toate modificările operate ulterior în actele legislative care reglementează

modul de calculare a pensiei au efect doar pentru persoanele care vor beneficia de

pensii după punerea în aplicare a modificărilor respective, aceste modificări

neavând efect retroactiv, potrivit regulilor generale de acțiune a legii în timp.

Prin urmare, Mihail Cojocaru este îndreptățit de a solicita recalcularea pensiei

de dizabilitate reieșind din salariul mediu lunar achitat, or, dreptul său subiectiv

constituit în baza unor legi anterioare nu poate fi atins de cel născut sub imperiul

unei legi posterioare, deoarece legea nouă nu poate modifica regimul juridic al

dreptului anterior, îl poate suprima sau înlocui cu un alt drept, însă legea nouă nu

poate desființa modalitatea prin care legea anterioară a instituit dreptul respectiv și

efectele lui.

Prin decizia din 16 octombrie 2018 a Curții de Apel Bălți s-a respins apelul

incident declarat de Mihail Cojocaru, s-a admis apelul declarat de Casa Națională

de Asigurări Sociale, s-a casat integral hotărârea din 13 iulie 2018 a Judecătoriei

Bălți, sediul Sîngerei, și s-a emis o hotărâre nouă prin care s-a respins acțiunea

depusă de Mihail Cojocaru (f.d. 82, 83-89 recto-verso).

Instanța de apel și-a argumentat concluzia prin faptul că, în sensul

articolului 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998, în redacția

Legii nr. 290 din 16 decembrie 2016, în vigoare de la 01 ianuarie 2017, doar

persoanele care activează sau au activat în câmpul muncii după realizarea dreptului

la pensie pentru limita de vârstă, vor beneficia de reexaminarea pensiei, care poate

avea loc o singură dată, cu condiția că pensia recalculată va fi mai mare decât

pensia aflată în plată.

În speță, Mihail Cojocaru nu și-a realizat dreptul la pensie pentru limita de

vârstă pentru a putea să beneficieze de dreptul la reexaminarea acesteia. Or,

ultimul beneficiază de pensie de dizabilitate, care nu se reexaminează reieșind din

faptul că după stabilirea acesteia persoana continuă să activeze, ci doar urmează a

fi indexată sau valorizată în condițiile stabilite de Guvern.

3

Totodată, instanța de apel a reținut că Mihail Cojocaru nu a demonstrat că au

apărut circumstanțe noi referitoare la stagiul de cotizare, venitul asigurat, ce au

avut loc până la acordarea drepturilor la pensie. La fel, acesta nici nu s-a transferat

la o altă categorie de pensie.

Mai mult ca atât, legislația nici nu prevede posibilitatea reexaminării pensiei

de dizabilitate pe motivul invocat de reclamant, și anume continuarea activității

după stabilirea acesteia.

La 17 decembrie 2018, Mihail Cojocaru a declarat recurs împotriva deciziei

din 16 octombrie 2018 a Curții de Apel Bălți (f.d. 93-96, 97-98, 99).

În motivarea recursului a reiterat circumstanțele de fapt ale cauzei și a invocat

că, decizia instanței de apel a fost adoptată cu interpretarea și aplicarea eronată a

Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998.

În acest sens, recurentul a menționat că persoanele cu dizabilități de asemenea

beneficiază de dreptul la pensie pentru limită de vârstă, iar beneficiind de aceleași

drepturi ca și ceilalți cetățeni, printre care și dreptul de a munci. Însă, reieșind din

necesitatea de ai plasa la egal cu ceilalți cetățeni, Legea nr. 156 din 14 octombrie

1998 stabilește pentru persoanele cu dizabilități condiții speciale de determinare a

limitei de vârstă și a stagiului de cotizare la stabilirea dreptului la pensie. Acest

fapt însă nu poate genera discriminare și incertitudini interpretative.

Astfel, recurentul a considerat că prevederile articolelor 20 și 21 din Legea

nr. 156 din 14 octombrie 1998 urmează să se regăsească în Secțiunea a doua a

acestei Legi – pensia pentru limita de vârstă. Or, prin introducerea acestor norme la

Secțiunea a 3-a se creează o discriminare a persoanelor cu dizabilități care și-au

realizat dreptul la pensie în baza limitei de vârstă și a stagiului de cotizare, față de

alți cetățeni încadrați în câmpul muncii, dat fiind faptul că prin stabilirea condițiilor

speciale a limitei de vârstă și a stagiului de cotizare se creează condiții egale pentru

aceste persoane în coraport cu ceilalți angajați în câmpul muncii și reprezintă o

incluziune a persoanelor cu dizabilități și o echivalare a drepturilor acestor

persoane în aria drepturilor și libertăților fundamentale. Prin urmare, aceste

condiții speciale nu pot diminua drepturile la pensii a persoanelor cu dizabilități

inclusiv dreptul de reexaminare și de recalculare a pensiei date prin realizarea

stagiului de cotizare, în acest sens.

Totodată, Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998 nu conține reglementări clare

și certe care ar prevedea faptul că persoanele cu dizabilități care au dreptul le

pensie pentru limită de vârstă pe stagiul de cotizare și activează în continuare în

câmpul muncii nu ar beneficia de dreptul la reexaminarea dreptului la pensie.

Astfel, această circumstanță generează condiții de discriminare și interpretare

eronata a Legii, atât de către organele de resort, cât și de instanța de apel, fapt care

iminent creează condiții de încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului, suferințe persoanelor cu dizabilități, discriminare și separarea acestora de

ceilalți cetățeni.

În această ordine de idei, recurentul Mihail Cojocaru a solicitat admiterea

recursului și casarea integrală a deciziei din 16 octombrie 2018 a Curții de Apel

Bălți, cu menținerea hotărârii din 13 iulie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul

Sîngerei.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433,

4

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi vs Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, cauzele Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie

2016, § 34; Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić vs Croația,

20 iulie 2017, § 28; Zubac vs Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 lit. a1), b), c) și d) din Codul de

procedură civilă, completul de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de

dispoziție recurat poate constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă

judecății este formulată de persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în

mod repetat și dacă a fost declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 16 octombrie

2018 a Curții de Apel Bălți, care intră în categoria de acte specificate în articolul

429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii vs Franța, 23 octombrie 1996, § 40; Tricard vs

Franta, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag vs Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 1 septembrie 2016, § 34).

La capitolul dat, articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că,

recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a

deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de

decădere și nu poate fi restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul

de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare

datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

5

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard vs Franta,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa vs România, 9 decembrie 2014, § 16; Tence vs

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov vs Ucraina, 3aprilie 2008, § 41;

Ustimenko vs Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

La capitolul dat, completul de admisibilitate atestă că, Mihail Cojocaru a

demarat calea de atac în ordine de recurs în Secțiunea a II-a în interiorul

termenului legal, deoarece din materialele cauzei nu poate fi stabilită data când

decizia din 16 octombrie 2018 a Curții de Apel Bălți a fost comunicată lui Mihail

Cojocaru, iar drept consecință nu poate fi stabilit momentul când începe să curgă

termenul de exercitare a dreptului de a ataca hotărârea judecătorească. Însă, cererea

de recurs a fost depusă în exact două luni de la data pronunțării actului

judecătoresc de dispoziție împotriva căruia este îndreptată.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

6

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând

în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza cererii

de recurs depuse de Mihail Cojocaru rezultă că acesta nu a evidențiat memoriul

ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se la reiterarea unor

circumstanțe faptice ale cauzei, transpunerea normelor legale, precum și

manifestarea criticilor recurentului față de unele norme de drept.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii

față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru

care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume

imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept,

precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură civilă,

aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și

aprecierii de către instanța de apel prin prisma art. 130 din Codul de procedură

civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare, nu urmează a fi

reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Mihail Cojocaru nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanțele

inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

7

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de Mihail Cojocaru nu s-a

bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de

șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia

recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Mihail Cojocaru au avut posibilitatea de a

fi auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut

deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

împotriva Franței, cererea nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Mihail Cojocaru împotriva deciziei din 16 octombrie 2018 a

Curții de Apel Bălți, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind

inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Mihail Cojocaru împotriva

deciziei din 16 octombrie 2018 a Curții de Apel Bălți, adoptată în cauza civilă

intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Mihail Cojocaru împotriva

Casei Naționale de Asigurări Sociale și Casei Teritoriale de Asigurări Sociale

mun. Bălți cu privire la contestarea actului administrativ.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

8