3ra-17/19 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
3ra-17/19 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 3ra-17/19 Prima instanță - Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani ( jud.: V. Jomiru-Niculiță) Instanța de apel - Curtea de Apel Chișinău (jud.: N. Budăi, I. Muruianu, I. Țurcan) Î N C H E I E R E 16 ianuarie 2019 mun. Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă judecătorii Mariana Pitic Dumitru Mardari examinând admisibilitatea recursului declarat de Primarul or. Cimișlia, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Primarul or. Cimișlia împotriva Inspecției de Stat în Construcții și Inspecția Teritorială în Construcții Centru, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată ,,Grand Oil” cu privire la obligarea soluționării sesizărilor cu demolarea construcției neautorizate, împotriva deciziei din 31 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins apelul declarat de Primarul or.
Cimișlia și menținută hotărârea și încheierea din 23 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, c o n s t a t ă : La 23 noiembrie 2016, Primarul or. Cimișlia s-a adresat în instanța de judecată, cu cerere de chemare în judecată, ulterior concretizată împotriva Inspecției de Stat în Construcții și Inspecția Teritorială în Construcții Centru, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată ,,Grand Oil” prin care s-a solicitat anularea actului nr.980 din 21 noiembrie 2016, anularea înscrisului inspectorului de stat în construcții și semnăturii din procesul-verbal de recepție finală nr.11/17 din 10 noiembrie 2016 și obligarea Inspecției de Stat în Construcții să soluționeze sesizarea nr.554 din 4 august 2015 și sesizarea nr.564 din 12 august 2016 cu demolarea construcției neautorizate.
În motivarea acțiunii a relatat că, la 22 ianuarie 2014, Societatea cu Răspundere Limitată „Constarexim” a procurat 2 terenuri pe care erau amplasate case de locuit private și a format un singur teren, situat în or. Cimișlia, str. Ștefan cel Mare 115. În temeiul prevederilor planului urbanistic general al or. Cimișlia și Regulamentul local de urbanism, aprobat prin decizia Consiliului orășenesc nr.8/5 din 28 octombrie 2010 și avizat de Consiliul Arhitectural-Urbanistic Republican de pe lângă Ministerul Dezvoltării Regionale și a Construcțiilor, primăria a refuzat coordonarea amplasării și proiectarea pe acest teren a stației de alimentare cu combustibil și eliberarea certificatului de urbanism.
La 13 mai 2014, Societatea cu Răspundere Limitată „Constarexim” a solicitat în instanța de judecată anularea refuzului și obligarea Primăriei or. Cimișlia de a elibera 1 Certificatul de Urbanism pentru proiectarea stației de alimentare cu combustibil în or. Cimișlia, str. Ștefan cel Mare 115. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2014, a fost casată hotărârea Judecătoriei Cimișlia din 10 iulie 2014 și s-a emis o nouă hotărâre prin care cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „Constarexim” către Primăria or. Cimișlia privind anularea refuzului și obligarea Primăriei or. Cimișlia de a elibera certificatul de urbanism pentru proiectarea stației de alimentare cu combustibil, iar prin încheierea Curții Supreme de Justiției din 18 martie 2015, recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Constarexim” a fost respins ca inadmisibil.
Prin contractul de comodat din 2 aprilie 2015, Societatea cu Răspundere Limitată „Constarexim” a transmis Societății cu Răspundere Limitată ,,Grand Oil” în folosință temporară gratuită pe un termen de 2 ani terenul situat din or. Cimișlia, str. Ștefan cel Mare 115. Drept urmare, Societatea cu Răspundere Limitată ,,Grand Oil” a depus în instanța de judecată o cerere identică cu privire la obligarea Primăriei or. Cimișlia de a elibera certificatul de urbanism. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 19 ianuarie 2016 a fost respins apelul declarat de Primăria or. Cimișlia cu menținerea hotărârii Judecătoriei Cimișlia din 21 septembrie 2015 prin care s-a dispus anularea actului nr.341 din 26 mai 2015 și obligarea Primăriei or.
Cimișlia de a elibera certificatul de urbanism pentru proiectarea stației de alimentare cu combustibil. Prin încheierea Curții Supreme de Justiției din 22 iunie 2016, recursul declarat de Primăria or. Cimișlia a fost respins ca inadmisibil. Hotărârea de judecată emisă în cauza civilă la cererea Societății cu Răspundere Limitată „Grand Oil” către Primăria or. Cimișlia a fost întemeiată pe scrisoarea nr.02- 116 din 16 aprilie 2014, semnată de directorul institutului Urban proiect adresată SRL „Lukoil-Moldova” care a figurat ca probă și în dosarul SRL „Constarexim” către Primăria or. Cimișlia. La finalul scrisorii nr.02-116 din 16 aprilie 2014, se explică clar că decizia de a permite amplasarea stației pe terenul dat o adoptă autoritatea publică locală.
Reclamantul a indicat că Primăria or. Cimișlia s-a conformat deciziei Curții de Apel Chișinău din 19 ianuarie 2016, devenită definitivă și executorie și a eliberat certificatul de urbanism nr.29 din 25 aprilie 2016, în care este stipulat expres că regimul arhitectural urbanistic-terenul situat în Subzona C-10, teritoriu de utilitate publică și funcțiuni complementare, conform regulamentului local de urbanism. Pe acest teren se află subzona L2 -10 prevăzută în planul urbanistic general cu blocuri locative multietajate cu apartamente colective și alte funcțiuni complementare rezidențiale și subzona LI-9, cu case de locuit în regim mic de înălțime. Față de documentația de proiect se cere să fie respectate actele normative în vigoare, distanța obligatorie de la obiectele existente și de la cele prevăzute de planul urbanistic general.
Pe terenul dat nu poate fi amplasată o stație de alimentare cu combustibil, deoarece terenul se află în zona rezidențială a orașului și nu poate fi respectată distanta obligatorie până la casele de locuit. Regulamentul local de urbanism al or. Cimișlia permite folosirea terenului în alte scopuri, precum construcția clădirilor administrative, comerciale de deservire socială și alte funcții complementare. 2 La 14 iulie 2016, Societatea cu Răspundere Limitată ,,Grand Oil” s-a adresat către Primăria or. Cimișlia cu cererea nr.07/02 prin care a transmis proiectul nr.159/p/l pentru examinare și coordonare cu arhitectul șef al orașului și eliberarea autorizației de construcție a stației de alimentare a autovehiculelor din or.
Cimișlia, str. Ștefan cel Mare și Sfînt 115. La examinarea documentației prezentate s-a constatat că beneficiarul a ignorat totalmente prevederile certificatului de urbanism cu nr.29 din 25 aprilie 2016, eliberat de Primăria or. Cimișlia, care stipulează clar că pe sectorul dat de teren nu poate fi construită o stație de alimentare a mijloacelor de transport cu combustibil. Inspecția de Stat în Construcții ingerează prevederile art.10, art.27, art.29, art.42, art.43- art.46 din Codul Funciar, care stabilesc competențele consiliilor orășenești privind determinarea și atribuirea terenurilor pentru construcții și amplasarea lor, în conformitate cu legea, obligațiile deținătorilor de terenuri să respecte proiectul de organizare a teritoriului, regimul stabilit în conformitate cu planului urbanistic general.
Reclamantul a solicitat Inspecției de Stat în Construcții să reacționeze cu promptitudine pentru curmarea construcției neautorizate, a acestor încălcări ale legislației și pedepsirea contravenientului. La sesizare au fost anexate 2 fotografii de pe șantierul de construcție, efectuate la 20 mai 2016. În rezultat, Inspecția Teritorială în Construcții prin scrisoarea nr.09 din 27 mai 2016 a informat reclamantul precum că a citat legal Societatea cu Răspundere Limitată „Comstrexim” pentru a prezenta acte care permit executarea lucrărilor pe terenul dat. Mai mult ca atît, Inspecția a solicitat implicarea Inspectoratului de Poliție Cimișlia pentru stabilirea identității persoanelor care lucrează pe acest teren cu promisiunea de a prezenta informații suplimentare.
La 1 august 2016, prin demersul nr.544, primarul or. Cimișlia s-a adresat Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor ca organ superior Inspecției de Stat în Construcții cu solicitarea de a examina demersul privind ignorarea prevederilor planului urbanistic general al or. Cimișlia prin prisma bănuirii de corupție, depășirii competenței și neglijenței în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către directorul institutului Urban proiect, inginerul șef al proiectului, verificatorii de proiecte care au avizat pozitiv, neglijând astfel conținutul certificatului de urbanism, eliberat de primăria or. Cimișlia; anularea scrisorii nr.02-116 din 16 aprilie 2014, semnată de directorul institutului Urban proiect în adresa Societății cu Răspundere Limitată „Lukoil-Moldova” și retragerea licenței, dreptului de a executa lucrări de proiectare și de verificare a documentației de proiect.
Prin scrisoarea de răspuns nr.03/1-2129 din 24 septembrie 2016, Ministerul Dezvoltării Regionale și a Construcțiilor a invocat că competența în cazul menționat în demers ține completamente de primăria or. Cimișlia. Totodată, a menționat că administrația ÎS,, Urban proiect” a confirmat prin scrisoarea nr.02-177 din 7 septembrie 2016, disponibilitatea retragerii scrisorii institutului „Urban proiect”, nr.02-116 din 16 aprilie 2014 adresată Societății cu Răspundere Limitată ,,Lukoil- Moldova". Prin sesizarea nr.554 din 4 august 2015 și sesizarea nr.564 din 12 august 2016, adresate Inspecției de Stat în Construcții, Inspectoratului de Poliție Cimișlia și procuraturii or.
Cimișlia reclamantul a informat că Societatea cu Răspundere Limitată 3 ,,Grand Oil” continuă lucrările de construcție a stației de alimentare cu combustibil, fără autorizație de construcție, cu interdicțiile indicate în certificatul de urbanism și fișa de avizare negativă a schiței de proiect și a solicitat repetat să se reacționeze cu promptitudine pentru curmarea acestor încălcări ale legislației, stoparea lucrărilor de construcție și pedepsirea contravenientului. Prin răspunsul nr.2989/1-4 din 2 septembrie 2016, Inspecția Teritorială în Construcții a comunicat reclamantului că în rezultatul verificării și examinării actelor prezentate până la moment, s-a constatat că lucrările de construcție se execută în baza proiectului verificat în corespundere cu cerințele legislative în vigoare, iar lipsa răspunsului în termenii stabiliți de legislație a adus la posibilitatea de a executa lucrările de construcție.
Reieșind din cele expuse și luând în considerație prevederile legii nr.18 din 4 martie 2016 privind moratoriul asupra controlului de stat, Inspecția de Stat în Construcții este în imposibilitate la moment de a întreprinde careva acțiuni. Inspecția s-a grăbit să eticheteze Primăria ca vinovată de omiterea termenului de răspuns pîrîtului și precum că era obligată să autorizeze lucrările de construcție în cel mult 3 zile lucrătoare de la data primirii informației despre începerea executării lucrărilor. Prin conținutul răspunsului, inspecția a substituit o eventuală hotărâre a instanțelor de drept privind argumentarea refuzului de eliberare a autorizației de construire din considerente care pot fi calificate doar ca rea credință.
Inspecția de Stat în Construcții nu a soluționat în termenul legal cerințele Primarului or. Cimișlia, expuse în sesizarea nr.554 din 4 august 2015 și sesizarea nr.564 din 12 august 2016, prin inacțiunile sale, eschivându-se de la obligațiunile prevăzute de lege și anume art.3 alin.(2) din legea contenciosului administrativ. La cererea prealabilă nr.630 din 12 septembrie 2016, adresată pârâtului privind răspunsul nr.2989/1-4 din 2 septembrie 2016 și sesizările Primarului or. Cimișlia, a primit răspunsul negativ. Societatea cu Răspundere Limitată „Constarexim”, Societatea cu Răspundere Limitată „Grand Oil”, CSPC, CNSP și Inspecția Ecologică Cimișlia, dar nici Inspecția de Stat în Construcții, Inspecția Teritorială în Construcții Centru n-au contestat nici într-un mod planul urbanistic general or.
Cimișlia, certificatul de urbanism nr.29 din 25 aprilie 2016, fișa de avizare nr.520 din 25 iulie 2016, ori refuzul primarului nr.599 din 28 iulie 2016 de a elibera autorizația de construire, documentele date fiind în continuare în vigoare și având putere juridică pînă în prezent. În final, Societatea cu Răspundere Limitată ,Grand Oil” a construit în or. Cimișlia stația de alimentare cu combustibil, fără documentația necesară de urbanism, ignorând prevederile planului urbanistic general și regulamentul local de urbanism a or. Cimișlia, fără autorizație de construcție. Iar Inspecția de Stat în Construcții deja a semnat, în lipsa semnăturii reprezentanților primăriei, procesul-verbal de recepție a lucrărilor, dar și procesul-verbal de recepție finală, depășindu-și prin aceasta atribuțiile de serviciu stabilite de lege.
Conform legislației în vigoare, anume Inspecția de Stat în Construcții este organul special care urmărește respectarea cadrului legislativ în construcții și poate stopa construcțiile neautorizate, impune demolarea lor, constatarea contravențiilor în domeniul construcțiilor și urbanismului, aplică sancțiuni și alte măsuri de constrângere. 4 În cadrul examinării cauzei în fond, reclamantul a depus cerere suplimentară la cererea de concretizare a acțiunilor prin care a menționat că în avizul expertizei ecologice de stat nr.05-5-5336/1787 s-a indicat faptul că obiectul va fi amplasat în intravilanul or. Cimișlia, cartier cu case locative particulare, lângă drumul național R3 Hîncești- Cimișlia, partea stingă în afara zonei de protecție a apelor de suprafață.
Pe teritoriul obiectului vor fi 18 surse de poluare a aerului atmosferic, inclusiv 8 surse orientate. Concentrația maximă de poluanți emiși în aerul atmosferic calculată la hotarul zonei de protecție sanitară, la distanța de 30 m, nu va depăși parametrii admisibili. Emisiile sumare de poluanți în aerul atmosferic de la sursele de poluare constituie 5,993 t/an, inclusiv poluanți solizi 0,00408 t/an (f.d.107-109). Avizul sanitar nr.06h-6/l din 16.06.2016 eliberat de Centrul Național de Sănătate Publică este formal, nu este argumentat, nu dă un răspuns calificat la sarcina privind aprecierea riscurilor pentru sănătatea oamenilor și protecția mediului în prezent și în viitor.
Se cunoaște de pe acum că în viitor Centrul Național de Sănătate Publică nu va permite amplasarea blocurilor locative și a infrastructurii cartierului locativ, prevăzute de planul urbanistic general orașului, în apropiere de stația de alimentare a automobilelor cu combustibil, va cere deplasarea lor de la hotarul stației la o anumită distanță, cu prejudicierea bugetului orășenesc în mărime de cel puțin, costul de vânzare a terenului public cu restricțiile aplicate în legătură cu construcția stației Societății cu Răspundere Limitată „Grand Oil”.
Inspecția de Stat în Construcții, Inspecția Ecologică de Stat și Centrul Național de Sănătate Publică nu s-au interesat de faptul dacă Societatea cu Răspundere Limitată „Grand Oil” dispune de suficientă suprafață de teren pentru asigurarea amplasării stației și a zonei de protecție, nu s-a interesat privind existența acordului proprietarilor terenurilor vecine, terenurile cărora nimeresc în perimetrul zonei de protecție amplasării stației cu restricțiile respective, privind amplasarea stației. Documentația tehnică de proiect, prezentată spre avizare Primăriei și Inspecției de Stat în Construcții, Inspecției Ecologice de Stat și Centrului National de Sănătate Publică, avizele acestor instituții au fost emise cu încălcări majore.
Cu implicarea iresponsabilă a Inspecției de Stat în Construcții, Inspecției Ecologice de Stat și Centrului Național de Sănătate Publică la fazele avizării și recepției construcțiilor, stația deja a fost construită și funcționaeză, fiind pusă în pericol sănătatea cetățenilor orașului Cimișlia și adus prejudiciu intereselor publice prin diminuarea prețului terenurilor vecine, împiedicarea realizării prevederilor planului urbanistic general orașului, dar și a intereselor agenților economici și cetățenilor care locuiesc în vecinătate. Afirmația Inspecției de Stat în Construcții și a Societății cu Răspundere Limitată „Grand Oil”, precum că numai Inspecția de Stat în Construcții poate constata contravenții în domeniul construcțiilor și urbanismului și că dacă inspecția n-a constatat prin proces-verbal de constatare a contravenției o careva abatere atunci construcția se consideră edificată perfect legal, nu este întemeiată.
Prin încheierea din 23 februarie 2018, pretenția reclamantului cu privire la anularea înscrisului inspectorului de stat în construcții și semnăturii din procesul- verbal de recepție finală nr.11/17 din 10 noiembrie 2016, s-a scos de pe rol, din motivul nerespectării procedurii prealabile. Prin hotărârea din 23 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, pretenția cererea de chemare în judecată depusă de Primarul or. Cimișlia împotriva 5 Inspecției de Stat în Construcții și Inspecția Teritorială în Construcții Centru, interveneint accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „Grand Oil” cu privire la obligarea Inspecției de Stat în Construcții să soluționeze sesizarea nr.554 din 4 august 2015 și sesizarea nr.564 din 12 august 2016 cu demolarea construcției neautorizate, s-a respins ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că, Inspecția de Stat în Construcții și Inspecția Teritorială în Construcții Centru s-a conformat cerințelor legii și a expediat în adresa reclamantului un răspuns la cererile depuse de Primăria or. Cimișlia, care au fost examinate în ordinea prevăzută de lege. Răspunsul nr.2989/I-4 din 2 septembrie 2016 a fost dat pentru ambele petiții cu nr.554 din 5 august 2015 și nr.564 din 12 august 2015, prin care se abordează aceleași întrebări și astfel nu s-au încălcat drepturile reclamantului și s-au soluționat sesizările în termenul prevăzut de lege. Din cuprinsul răspunsului nr.2989/I-4 din 2 septembrie 2016 rezultă că reclamantul a primit un răspuns la cererea sa privind intervenirea inspecției întru stoparea lucrărilor de construcție a stației de alimentare cu combustibil care se construiește fără autorizație.
Cu referire la pretenția Primarului or. Cimișlia cu privire la obligarea Inspecției de Stat în Construcții la demolarea construcției neautorizate, instanța a reținut că conform Regulamentului privind modul de exercitare a controlului de stat al calității în construcții aprobat prin hotărîrea de Guvern nr.360 din 25 iunie 1993 și regulamentul aprobat prin hotărîrea de Guvern nr.1088 din 18 decembrie 2017, Inspecției de Stat în Construcții are obligația de sistare a valabilității autorizațiilor de construire/demolare, eliberate de autoritățile administrației publice locale, în caz de depistare a faptelor de încălcare a legislației în vigoare și a procedurii de eliberare și nu-i poate fi imputată demolarea propriu zisă a construcției.
Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 28 februarie 2018, Primarul or. Cimișlia a declarat apel împotriva hotărârii din 23 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând casarea hotărârii menționate și admiterea acțiunii înaintată. La 15 mai 2018, Primarul or. Cimișlia a depus apel motivat, solicitând casarea hotărârii și a încheierii din 23 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. Prin decizia din 31 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul declarat de Primarul or. Cimișlia și s-a menținut hotărârea și încheierea din 23 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. La 5 septembrie 2018, Primarul or. Cimișlia a declarat recurs împotriva deciziei din 31 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 23 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor menționate supra și emiterea unei hotărâri noi de admitere a acțiunii.
Ca temei de drept, a indicat prevederile art. 432 alin. (2) și (4) din Codul de procedură civilă care reglementează că se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; (4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut 6 duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În motivare a invocat că, decizia instanței de apel este neîntemeiată și nefondată, adoptată atât cu încălcarea normelor de drept material cât și procesual. În cadrul examinării cauzei în fond au fost prezentate probe, sesizări, documente eliberate de Primărie, Planul Urbanistic general al or. Cimișlia, avizele și chitanțele, drept dovadă de expediere în termen a răspunsurilor la cererea de eliberarea a autorizației de construcție. Însă instanța le-a ignorat și a respins acțiunea. Referitor la mențiunea instanței de apel, precum că apelantul a solicitat de două ori amânarea examinării apelului, este greșită deoarece, susține că o asemenea solicitare nu a înaintat, a participat la ședința de judecată, a dat declarații și a susținut apelul înaintat.
Recurentul a invocat că instanțele ierarhic inferioare au ignorat dreptul autorităților publice locale de a cere respectarea Planului Urbanistic general al orașului. Prin sesizările și cererile prealabile adresate inspecției de Stat în Construcții, nu a revendicat respectarea dreptului de petiționar de a primi răspuns în termen, dar a cerut respectarea drepturilor și atribuțiilor prevăzute de Constituție și de legislația din domeniu. Instanța de apel a ignorat actele normative care stabilesc, concretizează atribuțiile Inspecției de Stat în Construcții și modalitatea de combatere a construcțiilor neautorizate. La examinarea cauzei în fond instanța a refuzat să dea o apreciere corectă dovezilor prezentate de apelant referitor la respectarea termenului prevăzut de lege pentru prezentarea refuzului la cererea Societății cu Răspundere Limitată 3 Grand Oil” de eliberare a autorizației de construcție.
Atât prima instanță cât și Curtea de Apel cu toate că au menționat în partea constatatoare o parte din probele și argumentele invocate de reclamant, nu le-au dat nici o apreciere, iar concluziile ambelor instanțe sunt bazate doar pe o abordare superficială. Prin referința depusă la 16 noiembrie 2018, Agenția pentru Supraveghere Tehnică a indicat că decizia instanței de apel este corectă și întemeiată pe circumstanțele și probe cercetate în cadrul examinării cauzei în fond. A invocat că recursul declarat de Primarul or. Cimișlia, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. A pledat pentru inadmisibilitatea recursului.
Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs menționează că Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 31 mai 2018. Conform art.434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Potrivit scrisorii de comunicare, instanța de apel a expediat copia deciziei motivate participanților la proces, la 2 iulie 2018, însă la materialele dosarului lipsesc date referitoare la recepționarea deciziei. Cererea de recurs a fost declarată la 5 septembrie 2018, respectiv în termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art.439 alin. (2) și (3) Cod de procedură civilă, după 7 parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Examinând temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.
În corespundere cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Instanța de recurs reține că, examinarea admisibilității recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă. La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.
Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. Totodată, Colegiul reține că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.
Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă. Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele. În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut.
Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acest este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem.
(a se vedea Botten v. Norway, 8 hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A). Potrivit art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului.
Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Primarul or. Cimișlia, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se declară inadmisibil recursul înaintat de Primarul or. Cimișlia. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă judecătorii Mariana Pitic Dumitru Mardari 9
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.