3ra-1669/18 — recalcularea pensiei

3ra-1669/18 — recalcularea pensiei (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.3ra-1669/18

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, (Jud: L. Bagrin)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Jud: A. Minciuna, V. Mihaila, V. Sîrbu)

ÎNCHEIERE

19 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Casa Națională de

Asigurări Sociale,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Pavel Lutenco

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului

administrativ, obligarea recalculării și achitării pensiei pentru vechimea în muncă

împotriva deciziei din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins apelul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale și s-a menținut

hotărârea din 29 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă :

La 24 februarie 2017, Pavel Lutenco a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului

administrativ, obligarea recalculării și achitării pensiei pentru vechimea în muncă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, a activat în organele Procuraturii

ale Republicii Moldova începând cu 15 iulie 1981 până la 14 iunie 1999 după cum

urmează:15 iulie 1981- 21 aprilie 1982, în calitate de stagiar în Procuratura raionului

Criuleni; 22 aprilie 1982 - 28 octombrie 1982, în calitate de stagiar anchetator în

Procuratura raionului Comrat; 29 octombrie 1982- 18 iulie 1985, anchetator

superior în Procuratura raionului Strășeni; 19 iulie 1985- 13 iulie 1987, anchetator

superior în Procuratura raionului Fălești; 14 iulie 1987- 23 iunie 1992, anchetator

pentru cauzei deosebit de importante pe lângă Procurorul Republicii Moldova; 18

august 1992- 13 mai 1993, procuror al Secției pentru supravegherea anchetei în

organele Procuraturii Republicii Moldova; 14 mai 1993-14 iunie 1999, procuror

superior al Secției Supraveghere a respectării legilor în forțele armate.

Astfel reclamantul a menționat că prin ordinul Procurorului General al

Republicii Moldova nr.488-p din 14 iunie 1999, a fost eliberat din funcția de

procuror superior al Secției Supraveghere a respectării legilor în forțele armate, în

legătură cu ieșirea la pensie pentru vechimea în muncă.

1

Pavel Lutenco a notat că în luna iunie 1999, Direcția pensii a Ministerului

Apărării al Republicii Moldova i-a stabilit pensia militară.

Reclamantul a afirmat că la data concedierii din organele Procuraturii,

vechimea în muncă constituia 21 ani, inclusiv 17 ani în funcția de procuror. În acest

sens, reclamantul a afirmat că la momentul concedieri nu avea vârsta de 50 de ani

necesară pensionării procurorului. Astfel, ținându-se cont de faptul că reclamantul

avea statut de procuror militar, pensia i-a fost calculată în baza Legii nr.1544 din 23

iunie 1993 privind asigurarea cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de

comandă și din trupele organelor afacerilor interne.

Pavel Lutenco a comunicat că potrivit certificatului Direcției pensii al

Ministerului Apărării nr.25 din 21 februarie 2017, începând cu 15 iunie 1999 până

în decembrie 2016, s-a aflat la evidentă ca pensionar al Ministerului Apărării cu o

vechime totală de muncă de 19 ani, 10 luni, 27 de zile, iar cu înlesniri de 21 ani, 9

luni, 23 zile.

La 22 decembrie 2016, reclamantul s-a adresat Casei Teritoriale de Asigurări

Sociale Centru mun. Chișinău cu o cerere prealabilă, prin care a solicitat stabilirea

și recalcularea pensiei pentru vechime în muncă procurorilor în conformitate cu art.

11 alin. (2), art. 462 alin. (1) din Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind pensiile

de asigurări sociale de stat și art. 51 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 328 din 23 decembrie

2013 privind salarizarea judecătorilor și procurorilor.

Conform procesului-verbal de refuz nr. 772 din 27 ianuarie 2017 al Comisiei

de stabilire a drepturilor sociale a Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Centru mun.

Chișinău, cererea a fost respinsă, pe motivul că la data adresării s-a confirmat un

stagiu de cotizare de 11 ani 7 luni și 20 zile în funcția de procuror. Totodată

reclamantului i-a fost comunicat că perioada de 6 ani, 1 lună și 10 zile (04 mai 1993-

14 iunie 1999) de îndeplinire a serviciului militar, nu poate fi inclusă în stagiul de

cotizare care acordă dreptul la pensie ca procuror, deoarece conform art. 5 alin.(2)

lit. a) din Legea 156 din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de

stat, perioada de îndeplinire a serviciului militar prin contract sau a altui serviciu

asimilat acestuia, fiind perioada necontributivă, se include în stagiul total de

cotizare, dacă nu este posibilă stabilirea pensiei în condițiile asigurării cu pensii a

militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor

interne.

Reclamantul a menționat că la 23 decembrie 2016, a depus o cerere similară

privind stabilirea și recalcularea pensiei în adresa Casei Naționale de Asigurări

Sociale, care la rândul său a respins cererea prealabilă pe aceleași motive.

Cu referire la argumentul respingerii cererii prealabile, reclamantul a relatat că

conform art. 2 alin. (2), art. 5 alin. (2) lit. a1), art. 8 alin. (3), (9) din Legea nr.156

din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, categoriile de

persoane care sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, sunt specificate în Legea

privind sistemul public al asigurărilor sociale. Perioadele necontributive ale

asiguratului asimilate stagiului de cotizare sunt: perioada de îndeplinire a serviciului

militar prin contract sau a altui serviciu asimilat acestuia. Pentru perioadele

specificate la art.5 alin. (2) lit. a) și a1) la determinarea bazei de calcul al pensiei

începînd cu 1 ianuarie 1999 pentru serviciul militar prin contract sau a altui serviciul

2

asimilat acestuia se ia în considerare salariul minim lunar pe țară la data calculării

pensiei.

Totodată reclamantul a notat că conform art. 50 alin. (1) lit. f) din Legea nr.156

din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, în afară de

perioadele specificate la art.5, în stagiul de cotizare se includ perioadele în care s-au

desfășurat următoarele activități pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi serviciul

militar sau alt serviciu asimilat acestuia.

Prin urmare, reclamantul a afirmat că stagiul de muncă de 6 ani, 1 lună în

funcția de procuror militar este un stagiul necontributiv, asimilat celui contributiv și

se includ în stagiul de cotizare pentru calcularea vechimii în muncă, de rînd cu

stagiul de cotizare în funcția de procuror.

Conform art. 11 alin. (1) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind

pensiile de asigurări sociale de stat, în cazul în care asiguratul îndeplinește condițiile

pentru obținerea mai multor categorii de pensii, el poate opta pentru o singură

categorie.

Astfel, reclamantul a considerat că întrunește condițiile necesare pentru a-i fi

stabilită pensia pentru procurori în baza art. 45 din Legea nr. 902 din 29 ianuarie

1992 cu privire la procuratură, art. 32 din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire

la statutul judecătorului, în baza Legii nr. nr.156 din 14 octombrie 1998 privind

pensiile de asigurări sociale de stat și Legii nr. 328 din 23 decembrie 2013 cu privire

la salarizarea procurorilor și judecătorilor.

Cu referire la invocarea în procesul-verbal al Comisiei de stabilire a drepturilor

sociale a Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Centru mun. Chișinău a prevederilor

Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat,

reclamantul a specificat că art. 5 alin.(2) lit. a1) din legea menționată a fost introdusă

prin Legea din 29 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial la 4 iulie 2014, iar art.

46 din Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de

stat a fost introdus prin Legea din 9 iunie 2011, publică în Monitorul Oficial la 1

iulie 2011. Prin urmare, reclamantul a concretizat că aceste norme au fost adoptate

ulterior dobândirii de către el a dreptului la pensie pentru procuror.

Pavel Lutenco a indicat că a dobândit dreptul la pensie pentru procuror în luna

iulie 2005 în condițiile unui cadrul legal existent la momentul dobândirii, iar din

acest motiv nu poate fi revizuit în sens nefavorabil beneficiarului în condițiile unei

alte legi adoptate ulterior dobândirii dreptului la pensie.

Reclamantul Pavel Lutenco a solicitat anularea ca fiind neîntemeiate a

procesului-verbal al Comisiei de stabilire a drepturilor sociale a Casei Teritoriale de

Asigurări Sociale Centru mun. Chișinău nr. 772 din 27 ianuarie 2017 și a răspunsului

Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. L-1559/17 din 23 ianuarie 2017 privind

refuzul în stabilirea și recalcularea pensiei, obligarea Casei Teritoriale de Asigurări

Sociale Centru mun. Chișinău și Casei Naționale de Asigurări Sociale de a-l repune

în drepturile sale prin stabilirea pensiei de procuror în proporție de 75% din suma

tuturor plăților lunare asigurate ale procurorului în exercițiu în ultima funcție

deținută și obligarea Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Centru mun. Chișinău și

Casei Naționale de Asigurări Sociale de a-i calcula și achita pensia de procuror în

proporție de 75% din suma tuturor plăților lunare asigurate ale procurorului în

exercițiu în ultima funcție deținută începând cu 22 decembrie 2016.

3

La 11 mai 2018, Pavel Lutenco a depus cerere de concretizare a pretențiilor

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului

administrativ, obligarea recalculării și achitării pensiei pentru vechimea în muncă

(f.d. 105-111, vol. I).

În motivarea cererii de concretizare a pretențiilor, reclamantul a menționat că,

între procurori în sensul larg al noțiunii și procurorii militari nu există diferență,

decât doar prin atribuțiile speciale și acordarea ultimilor a statutului de militar prin

aceiași Lege cu privire la Procuratură.

În acest sens, reclamantul a indicat că procurorii militari ca și ceilalți procurori

de la momentul constituirii au fost parte integrantă din structura și statele

Procuraturii Republicii Moldova, au activat în baza uneia și aceleași legislații, au

fost salarizați în baza aceleași hotărâri de Parlament.

Reclamantul a solicitat anularea procesului-verbal de refuz al Comisiei de

stabilire a drepturilor sociale a Casei Teritoriale de Asigurări Sociale nr. 772 din 27

ianuarie 2017 și răspunsului Casei Naționale de Asigurări Sociale nr.L-1559/17 din

23 ianuarie 2017; obligarea Casei Națională de Asigurări Sociale să-i stabilească

pensia pentru vechimea în muncă, reieșind din salariul mediu lunar achitat

procurorului - procuror al secției din cadrul Procuraturii Generale și să-i recalculeze,

pensia pentru vechime în muncă, ținând cont de majorarea salariului procurorului în

exercițiu, începând cu 22 decembrie 2016.

Prin hotărârea din 29 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

admis acțiunea depusă de Pavel Lutenco, s-a anulat procesul-verbal de refuz al

Comisiei de stabilire a drepturilor sociale a Casei Teritoriale de Asigurări Sociale

nr. 772 din 27 ianuarie 2017 și răspunsul Casei Naționale de Asigurări Sociale cu

nr.L-1559/17 din 23 ianuarie 2017. S-a obligat, Casa Națională de Asigurări Sociale

să stabilească lui Pavel Lutenco pensia pentru vechimea în muncă, reieșind din

salariul mediu lunar achitat procurorului - procuror al secției din cadrul Procuraturii

Generale și să recalculeze lui Pavel Lutenco, pensia pentru vechime în muncă, ținând

cont de majorarea salariului procurorului în exercițiu, începând cu 22 decembrie

2016 (f.d. 187-196, vol. I).

Prin decizia din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins

apelul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale și s-a menținut hotărârea din

29 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 222-233, vol. I).

La 5 noiembrie 2018, Casa Națională de Asigurări Sociale, a depus recurs

împotriva deciziei din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu

emiterea unei noi decizii cu privire la respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiate.

Recurentul Casa Națională de Asigurări Sociale, în motivarea recursului, a

indicat că instanțele de judecată la adoptarea hotărârilor contestate, au aplicat și

interpretat eronat normele dreptului material aplicabile raportului juridic litigios.

Recurentul a menționat că la depunerea documentelor pentru stabilirea pensiei

conform Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de

stat (în vigoare pînă la 1 ianuarie 2017,) intimatul a confirmat un stagiul general de

cotizare de 18 ani, 1 lună, 2 zile (necesar fiind 32 ani) și stagiul special în funcția de

procuror de 11 ani, 7 luni și 20 zile (necesar fiind 15 ani), ceea ce nu îi oferă dreptul

ieșirii la pensie în baza legii menționate.

4

Totodată recurentul a notat că Pavel Lutenco are un stagiul de cotizare în

funcția de procuror de 11 ani, 8 luni și 4 zile și un stagiul în funcția de procuror

militar de 6 ani,1 lună, care nu poate fi inclus în stagiul de cotizare pentru a acorda

dreptul la pensie ca procuror, potrivit art. 462 din Legea nr.156 din 14 octombrie

1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, deoarece conform art. 5 alin.(2) lit.

a) din Legea 156 din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat,

perioada de îndeplinire a serviciului militar prin contract sau a altui serviciu asimilat

acestuia, fiind perioada necontributivă, se include în stagiul total de cotizare, dacă

nu este posibilă stabilirea pensiei în condițiile asigurării cu pensii a militarilor și a

persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne.

La 16 noiembrie 2018, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs lui Pavel Lutenco,

informându-l că referința se depune în termen de o lună de la data primirii scrisorii.

În mod corespunzător, dacă referința nu a fost prezentată în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 7 decembrie 2018, Pavel Lutenco a înaintat referință la cererea de recurs

depusă de Casa Națională de Asigurări Sociale, solicitând declararea recursului ca

fiind inadmisibil.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră inadmisibilă cererea de recurs formulată de Casa

Națională de Asigurări Sociale, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin.(2).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Astfel, prin prisma dispoziției citate, completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată în termen recursul

declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale la 5 noiembrie 2018 împotriva

deciziei din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la

art. 433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate

exhaustiv în alineatele (2), (3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de

procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în

5

fapt. În aceste condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac,

la care se poate recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432

alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența

și temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art.

6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a

se vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40;

Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa

solicită o reglementare specială din partea statului, care beneficiază de o anumită

marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse

pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o

cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie

2016, para. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat

că interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține,

în principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem,

para. 25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80;

Miessen v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut

conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul

în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

6

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Casa

Națională de Asigurări Sociale este formulată în baza art. 432 din Codul de

procedură civilă, fără a specificat expres unul din temeiurile fără a specifica expres

unul din temeiurile prevăzute la alineatele (2), (3), (4) din articolul citat. Totuși, în

virtutea principiului jura novit curia, instanța de recurs are competența de a decide

asupra caracterului juridic al argumentelor inserate în cererea de recurs, prin

examinarea lor, în lumina temeiurilor articolului 432 alin. (2), (3), (4) din Codul de

procedură civilă.

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă argumentele

recurentului întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil cererea acestuia,

inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său de vedere sunt

incidente la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie subliniat că din

succesiunea actelor dosarului reiese că recurentul a reluat criticile formulate în faza

procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma

unor enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse

de art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție,

instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în

funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19

decembrie 1997, para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2;

Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței

europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de

recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind

„lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr.

2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurentul Casa Națională de Asigurări Sociale a

formulat prezenta cerere după ce a avut posibilitatea de a fi audiat de o instanță de

fond și de o instanță de apel, care au fost competente de a examina toate chestiunile

de fapt și de drept relevante litigiului (a se vedea, mutatis mutandis, Levages

Prestations Services v. Franța, 23 octombrie 1996, para. 48; A. Menarini

Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27 septembrie 2011, para. 59; Akaki Tchaghiashvili,

ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor

de drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente,

7

completul Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din

Codul de procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil

de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide

în mod unanim că recursul declarat de către Casa Națională de Asigurări Sociale nu

ridică probleme de drept și nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a

fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Casa Națională de Asigurări Sociale se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Victor Burduh

8