2r-986/18 — încasarea pensiei de alimentare, partajul averii și anularea măsurilor de asigurare
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea pensiei de alimentare, partajul averii şi anularea măsurilor de asigurare
- Temei legal
- Instanţa de apel nu a motivat scutirea de la taxa de stat a apelantei şi nu a elucidat principalele circumstanţe pentru efectuarea acestei operaţiuni procedurale.
2r-986/18 — încasarea pensiei de alimentare, partajul averii și anularea măsurilor de asigurare (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
dosarul nr. 2r-986/18
Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Central (Jud: L. Grădinari)
Instanța de apel: Curtea de apel Bălți (Jud: I. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu)
D E C I Z I E
19 decembrie 2018 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție,
în componență:
Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru
Judecătorii Maria Ghervas
Victor Burduh
examinând recursul declarat de către Irina Țurcanu, reprezentată de avocatul
Marina Frecauțan,
în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Irina Țurcanu
împotriva lui Sergiu Țurcanu, intervenienți accesorii Banca Comercială
„Mobiasbanca-Group Societe Generale” Societate pe Acțiuni și Banca Comercială
„Procredit Bank” Societate pe Acțiuni cu privire la încasarea pensiei pentru
întreținerea copiilor minori, partajul averii comune în devălmășie, recunoașterea
dreptului de proprietate și
cererea reconvențională depusă de Sergiu Țurcanu împotriva Irinei Țurcanu,
intervenienți accesorii Banca Comercială „Mobiasbanca-Group Societe Generale„
Societate pe Acțiuni și Banca Comercială „Procredit Bank” Societate pe Acțiuni cu
privire la partajul în natură a averii comune în devălmășie, încasarea pensiei pentru
întreținerea copiilor minori și
cererea Băncii Comerciale „Mobiasbanca-Group Societe Generale„ Societate
pe Acțiuni împotriva lui Sergiu Țurcanu și Irinei Țurcanu cu privire la anularea
măsurilor de asigurare,
împotriva încheierii din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel Bălți, prin care s-
a admis parțial cererea cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, nu s-a dat curs
cererii de apel depusă de către Irina Țurcanu și împotriva încheierii din 14 noiembrie
2018, prin care s-a restituit apelul declarat de către Irina Țurcanu,
c o n s t a t ă :
La 16 iulie 2014, Irina Țurcanu a depus cerere de chemare în judecată
împotriva lui Sergiu Țurcanu cu privire la încasarea pensiei pentru întreținerea
copiilor minori.
Reclamanta a solicitat încasarea din contul lui Sergiu Țurcanu a pensiei
alimentare pentru întreținerea copiilor minori Nina Țurcanu și Mihail Țurcanu în
mărime de 1/3 din toate veniturile pîrîtului, începînd cu data înaintării acțiunii în
judecată și pînă la majoratul copiilor.
1
La 12 septembrie 2014, Irina Țurcanu a depus cerere suplimentară cu privire
la partajul averii comune în devălmășie și recunoașterea dreptului de proprietate,
prin care a solicitat admiterea cererii suplimentare, eliberarea de la plata taxei de
stat, recunoașterea dreptului de proprietate asupra ½ cotă-parte din capitalul social a
SRL „Sineco&Co” și SRL „Irmano”, atribuirea în beneficiul său a ½ cotă-parte din
averea agonisită împreună cu pîrîtul și anume, bunuri imobile, apartament nr. 29 din
or. Drochia, str. Independeței 3, construcție din or. Drochia, str. 27 august 34/3 cu
suprafața 30,7 m2, încăpere din or. Drochia, str. Independeței 3 cu suprafața 145,5
m2, încăpere din or. Drochia, str. Independeței 3 cu suprafața de 579,6 m2, încăpere
din or. Drochia, str. Independeței 3 cu suprafața de 56 m2, încăpere din or. Drochia,
str. Independeței 3 cu suprafața de 173,5 m2, încăpere din or. Drochia, str.
Independeței 3 cu suprafața de 185,7 m2, încăpere din or. Drochia, str. Independeței
3 cu suprafața de 12,5 m2, încăpere din or. Drochia, str. Independeței 3 cu suprafața
de 11,8 m2, încăpere din or. Drochia, str. Independeței 3 cu suprafața de 128,2 m2,
încăpere din or. Drochia, str. Independeței 3 cu suprafața de 110,4 m2, încăpere din
or. Drochia, str. Independeței 3 cu suprafața de 208,2 m2, încăpere din or. Drochia,
str. Independeței 3 cu suprafața de 33,8 m2, garaj din or. Drochia, str. Gudanov 11/3,
construcția comercială cu suprafața de 36,5 m2 și terenul pentru construcții din or.
Dondușeni str. V. Comarov; bunuri mobile: plită electrică din sticlă în sumă de 1000
de lei, fotoliu auto pentru copil – 400 de lei, tumbă din plastic cu 3 nivele 2 bucăți -
400 de lei, safeu pentru păstrarea armei de 1,5 m – 800 de lei, safeu de 1,5 m - 600
de lei, cazan electric – 25000 de lei, acumulator electric - 100 de lei, raft pentru
încălțăminte din MDF cu 4 nivele – 200 de lei, tumbă metalică cu lampă - 250 de
lei, divan pliant cu 2 locuri – 600 de lei, televizor „Toshiba” 120 cm diagonala -
2000 de lei, televizor „Samsung” 85 cm diagonala – 1800 de lei, televizor „Filips”
85 cm diagonala – 1980 de lei, covor 3,5 x 4 m din mătase – 1200 de lei, lămpi din
metal inoxidabil 12 bucăți – 800 de lei, masă din lemn 6 m – 800 de lei, scaune din
metal și piele 12 bucăți – 1200 de lei, scaune-fotolii din plastic-4 bucăți - 300 de lei,
lămpi din sticlă organică 8 bucăți – 480 de lei, chiuvetă din metal inoxidabil - 490
de lei, robinet din inox - 560 lei, jaluzele franceze 5 bucăți - 1200 lei, jaluzele 2
bucăți – 400 de lei, perdele - 600 lei, pandativ din metal pentru perdele - 300 lei,
vaze de podea 10 bucăți - 600 lei, 3 oglinzi – 1500 de lei, tumba cu suprafață de
piatră - 5000 lei, chiuvetă din piatră - 6000 lei, robinet din inox - 1200 lei, mașină
de spălat „Ariston” - 9000 de lei, cabină de duș – 15000 de lei, pisoar cu capac –
2500 de lei, scaun de veceu – 5000 de lei, uscător din inox – 800 de lei, divan 4 m –
28000 de lei, dulap de perete – 5000 de lei, dulap 5m – 28000 de lei, pat cu tumbă
din MDF – 3000 de lei, saltea „Dormeo” - 5000 lei, masă cu picioare din inox –
25000 de lei, Lustre 5 bucăți – 3000 de lei, covoare 2 bucăți 2800 de lei, fotoliu pe
rotile - 4000 de lei, pat pentru copil din metal cu leagăn de - 2000 de lei, dulap din
plastic - 1300 de lei, cuiere - 1500 de lei, masă pentru copii cu scaun - 5500 de lei,
covor – 2500 de lei, pat de dormit de 2 persoane 3x4 – 2800 de lei, noptiere 2 bucăți
– 25000 de lei, tumbă de 4m cu 3 sertare – 2800 de lei, masă din MDF - 11000 de
lei, televizor „Sharp” diagonală 120 cm – 10000 de lei, masă pentru calculator 800
de lei, dulap pentru haine 4 bucăți – 2800 de lei, tumbă cu 4 sertare – 2000 de lei,
safeu din metal – 1800 de lei, tumbă cu 4 sertare - 2000 de lei, frigider „Hansa” -
6800 de lei, plită electrică „Hansa” – 2000 de lei, rolă electrică inox „Hansa - 3500
de lei, cuptor cu microunde inox „LG” – 2600 de lei, hotă inox „Hansa” - 1000 de
2
lei, dulapuri de perete din MDF 4 bucăți – 3000 de lei, dulapuri de perete din MDF
cu sticlă 3 bucăți – 3000 de lei, dulapuri cu uși 2 bucăți – 4000 de lei, dulapuri cu
sertare din MDF 3 bucăți – 3200 de lei, dulap inox pentru sticle 1 bucată - 700 lei,
robinet inox 1 bucată – 1000 de lei, filtru de apă și robinet inox - 7000 lei, rafturi de
perete din MDF 6 bucăți – 1000 de lei, lămpi inox 8 bucăți - 800 lei, masă cu
suprafață din piatră de 7 m - 4500 lei, masă din piatră și MDF cu 2 picioare inox -
3000 de lei, rafturi din sticlă 3 bucăți – 1200 de lei, scaune inox și din piele 12 bucăți
– 1800 de lei, masă pliantă poleită – 400 de lei, masă din plastic – 300 de lei, mașină
de cusut electrică – 2600 de lei, mașina de cusut de mînă – 800 de lei, jucării pentru
copii, jocuri electronice – 1500 de lei, jucării moi – 2000 de lei, balansoar pentru
copii „Bebeto” 800 de lei, calculator, monitor, tastieră, boxe „Samsung” - 4000 de
lei, laptop „Samsung” - 3000 de lei, tabletă „Asus” – 2000 de lei, joacă electrică
„Volan” - 200 de lei, centură electrică pentru slăbire – 500 de lei, cărți, reviste - 2000
de lei, suvenire, tablouri, cutii pentru cadouri – 2000 de lei, aparate electrice pentru
curățirea hainelor 4 buc – 200 de lei, parfum, cosmetică, deodorante, remedii de
igienă -1800 de lei, detergenți – 2500 de lei, plapume și pleduri – 5000 de lei, perne
6 bucăți - 2500 de lei, seturi de albituri de pat pentru maturi 7 bucăți – 2300 de lei,
seturi de albituri de pat pentru copiii 6 bucăți - 1200 de lei, televizor 2 bucăți 1000
de lei, DVD 10 bucăți - 2000 de lei, cuptor cu microunde 3 bucăți – 980 de lei, grătar
300 de lei, aspiratoare 8 bucăți – 1600 de lei, aparat pentru înghețată 1000 de lei,
blender 500 de lei, veselă luminarc 3000 de lei, cratițe inox 3500 de lei, capace din
sticlă, metal 1200 de lei, fugere luminarc 2500 de lei, mașină de tocat carne electrică
1800 de lei,vaze de cristal 2300 de lei, suvenire 3000 de lei, băuturi spirtoase: vin,
vischi, rachiu, șampanie, brendi, licher 4000 de lei, prăjitor de pîine 800 de lei, vase
de bucătărie din silicon, sticlă, plastic – 500 de lei, tigăi 5 bucăți - 500 de lei, ștergare,
fețe de masă de diferite dimensiuni 800 de lei, căldare de gunoi inox 400 de lei,
prețul bunurilor mobile constituie 397040 de lei; aplicarea interdicției pentru
înstrăinarea bunurilor mobile și imobile menționate și încasarea din contul pîrîtului
a cheltuielilor de judecată.
Ulterior, la 24 februarie 2015, Irina Țucanu a depus o altă cerere de
concretizare a acțiunii, prin care a solicitat suplimentar atribuirea în beneficiul său a
½ cotă-parte din bunurile: construcție din r-nul Drochia, str. Țarigrad cu suprafața
de 28,2 m2, construcție din r-nul Drochia, str. Țarigrad cu suprafața de 218,8 m2,
construcție din r-nul Drochia, str. Țarigrad cu suprafața de 6,8 m2, clădire de
producție din r-nul Drochia, str. Țarigrad cu suprafața de 1870,1 m2, depozit din r-
nul Drochia, str. Țarigrad cu suprafața de 551,8 m2, construcție din r-nul Drochia,
str. Țarigrad cu suprafața de 552,8 m2, clădire de producție cu suprafața de 375,2 m2;
bunuri mobile ce aparțin SRL „ Sine&Co” în sumă de 1878801 de lei, cum ar fi:
automobil de model „Mercedes-814”-1998 în sumă de 84500 de lei, automobil de
model „ Mercedes-609D-1990 în sumă de 58500 de lei, automobil de model
„Mercedes-611 DK-1996 în sumă de 91100 de lei, automobil de model MAN L2000
în sumă de 10400 de lei, automobil de model „MAN L2000 în sumă de 104000 de
lei.
La 10 decembrie 2015 și 27 iunie 2016, Irina Țurcanu a înaintat cereri
suplimentare, identice cu cererea din 24 februarie 2015.
La 01 decembrie 2017, reclamanta Irina Țurcanu a înaintat nouă cerere de
concretizare a cerințelor în partea încasării pensiei alimentare, prin care a solicitat
3
încasarea pensiei pentru întreținerea copiilor minori și anume, pentru Nina Țurcanu-
1500 de lei, iar pentru Mihail Țurcanu-1000 de lei.
Ulterior, la 07 octombrie 2014, Sergiu Țurcanu a depus cerere
reconvențională, prin care a solicitat partajarea obligației de rambursare a creditelor
între dînsul și Irina Țurcanu cîte ½ cotă-parte și anume, a creditului acordat SRL
„Irmano” în sumă de 1620000 de lei, cu termenul de rambursare pînă la 28 februarie
2019, a creditului acordat SRL „Sine&Co” în sumă de 3375000 de lei, cu termen de
ramburasare pînă la 28 februarie 2019, a creditului acordat de BC „ProCredit Bank”
SA, SRL „Sine&Co” în sumă de 650000 de lei; încasarea din contul pîrîtei a sumei
de 417696 de lei, ceea ce constituie ½ cotă parte din sumele achitate pentru
rambursarea creditelor; excluderea din masa de partaj bunurile indicate de Irina
Țurcanu și partajarea acestora ca bunuri integre; admiterea parțială a capătului de
cerere cu privire la încasarea pensiei alimentare în sumă de 1593 de lei lunar, pînă
la atingerea majoratului copiilor și scutirea de la plata taxei de stat.
Ulterior, la 23 decembrie 2014, Sergiu Țurcanu a depus cerere
reconvențională suplimentară, solicitând transmisterea în proprietate Irinei Țurcanu
următoarele bunuri: apartament nr. 29 din or. Drochia, str. Independeței 3, încăpere
din or. Drochia, str. Independeței 3 cu suprafața 145,5 m2, încăpere din or. Drochia,
str. Independeței 3 cu suprafața de 579,6 m2, încăpere din or. Drochia, str.
Independeței 3 cu suprafața de 56 m2, încăpere din or. Drochia, str. Independeței 3
cu suprafața de 173,5 m2, încăpere din or. Drochia, str. Independeței 3 cu suprafața
de 185,7 m2, încăpere din or. Drochia, str. Independeței 3 cu suprafața de 12,5 m2,
încăpere din or. Drochia, str. Independeței 3 cu suprafața de 11,8 m2, încăpere din
or. Drochia, str. Independeței 3 cu suprafața de 128,2 m2, încăpere din or. Drochia,
str. Independeței 3 cu suprafața de 110,4 m2, încăpere din or. Drochia, str.
Independeței 3 cu suprafața de 208,2 m2, încăpere din or. Drochia, str. Independeței
3 cu suprafața de 33,8 m2; să fie pusă pe seama Irinei Țurcanu rambursarea creditului
acordat de Banca Comercială „Mobiasbanca-Group Societe Generale” Societate pe
Acțiuni debitorului SRL „Sine&Co” în sumă de 3375000 de lei; să-i fie atrbuit lui
Sergiu Țurcanu următoarele bunuri: construcție din or. Drochia, str. 27 august 34/3
cu suprafața de 30,7 m2, construcție comercială și terenul pentru construcții din or.
Dondușeni str. V. Comarov, garaj din or. Drochia, str. Gudanov 11/3, construcție
din r-nul Drochia, s. Țarigrad cu suprafața de 28,2 m2, construcție din r-nul Drochia,
s. Țarigrad cu suprafața de 217,8 m2, construcție din r-nul Drochia, s. Țarigrad cu
suprafața de 6,8 m2, clădire de producție din r-nul Drochia, s. Țarigrad cu suprafața
de 1870,1 m2, depozit din r-nul Drochia, s. Țarigrad cu suprafața de 551,8 m2, clădire
de producție din s. Țarigrad cu suprafața de 375 m2, să-i fie atribuit în proprietate
personală automobilul de model Honda CRV, să fie pusă în seama sa rambursarea
creditelor și anume, creditul acordat SRL „Irmano” în sumă de 1620000 de lei,
creditul acordat de către BC „ProCreditBank” SA – SRL „Sine&Co” în sumă de
650000 de lei, rambursarea creditului în sumă de 550000 de lei; încasarea din contul
Irinei Țurcanu a sumei de 417696 de lei ce constituie ½ cotă-parte din sumele
achitate pînă în prezent pentru rambursarea creditelor, admiterea parțială a capătului
de cerere cu privire la încasarea pensiei alimentare în sumă bănească fixă de 1593
de lei și scutirea parțială de la plata taxei de stat.
4
Prin hotărârea din 12 iulie 2018 a Judecătoriei Drochia, sediul Central, s-a
admis parțial acțiunea înaintată de Irina Țurcanu cu privire la încasarea pensiei
alimentare.
S-a dispus încasarea din contul lui Sergiu Țurcanu în beneficiul Irinei
Țurcanu, pensia pentru întreținerea copiilor minori și anume, pentru Nina Țurcanu
în sumă de 1050 de lei, iar pentru Mihail Țurcanu în sumă de 1000 de lei, lunar
pentru fiecare copil în parte, începînd cu 16 iulie 2014 și pînă la atingerea
majoratului copiilor sau schimbării situației materiale ale părinților.
S-a dispus încasarea din contul lui Sergiu Țurcanu în beneficiul statului, a
taxei de stat în sumă de 756 de lei, pentru cerințele ce țin de încasarea pensiei
alimentare.
S-a dispus atribuirea Irinei Țurcanu și lui Sergiu Țurcanu cîte ½ cote-părți
ideale pentru fiecare din următoarele bunuri imobile: apartamentul nr. 29 din or.
Drochia, str. Independeței 3 cu suprafața de 184,7 m2, construcție nelocativă din or.
Drochia, str. Independeței 3 cu suprafața de 12,5 m2, încăpere din or. Drochia, str.
Independeței 3 cu suprafața de 11,8 m2, încăpere nelocativă din or. Drochia, str.
Independeței 3 cu suprafața de 128,2 m2, încăpere nelocativă din or. Drochia, str.
Independeței 3 cu suprafața de 56 m2, încăpere nelocativă din or. Drochia, str.
Independeței 3 cu suprafața de 33,8 m2, încăpere nelocativă din or. Drochia, str.
Independeței 3 cu suprafața de 110,4 m2, încăpere nelocativă din or. Drochia, str.
Independeței 3 cu suprafața de 173,5 m2, încăpere nelocativă din or. Drochia, str.
Independeței 3 cu suprafața de 208,2 m2, încăpere nelocativă din or. Drochia, str.
Evghenii Gudanov 11/1 nr. 3 cu suprafața de 21,6 m2, construcție comercială din or.
Drochia, str. 27 august 34/3 cu suprafața de 30,7 m2, pe un teren de construcții cu
suprafața de 0,0031 ha, încăpere nelocativă din or. Drochia, str. Independenței 3 nr.
028 cu suprafața de 145,5 m2, încăpere nelocativă din or. Drochia, str. Independeței
3 cu suprafața de 579,6 m2, încăpere nelocativă din or. Drochia, str. Independeței 3
cu suprafața de 185,7 m2, construcția comercială cu suprafața de 36,5 m2 și terenul
pentru construcții din or. Dondușeni, str. V. Comarov.
S-a dispus atribuirea Irinei Țurcanu și lui Sergiu Țurcanu, cîte ½ coțe-părți
ideale din următoarele bunuri mobile: DRAR 783 de model Mercedes 611DK a.f.
1996 vin code WDB6600631N046987, DRAN 773 de model Mercedes 814 a.f.
1998 vin code WDB6743181K334923, DRAP 134 de model Mercedes 609D a.f.
1990 vin code WDB66800210775524, DRAR 398 de model Honda CRV a.f. 2005
vin code SHSRD97905U020616.
S-a respins cerința Irinei Țurcanu cu privire la partajul bunurilor mobile în
sumă de 397040 de lei, ca neîntemeiată.
S-au respins cerințele Irinei Țurcanu din cererile suplimentare din 10
decembrie 2015 și 27 iunie 2016 împotriva lui Sergiu Țurcanu cu praticiparea
intervenienților accesorii Banca Comercială „Mobiasbanca-Group Societe
Generale” Societate pe Acțiuni și Banca Comercială „Procredit Bank” Societate pe
Acțiuni cu privire la partajul averii, recunoașterea dreptului de proprietate și anume,
bunurile mobile ce aparțin SRL „Sine&Co” în sumă de 1878800 de lei și atribuirea
½ cotă parte din bunurile imobile situate în r-nul. Drochia, s Țarigrad nr. cadastral
3641221.321.1, 3641221.321.03, 3641221.321.04, 3641221.321.05,
3641221.321.06, 3641221.321.07, autocamion de model MAN-L200 a.p. 2000, n/î
5
DRAP 883, autocamion de model MAN-L200 a.p. 2000 n/î DRAS 840, ca
neîntemeiate.
S-au respins cerințele din cererea reconvențională și cererea reconvențională
suplimentară depuse de Sergiu Țurcanu, ca neîntemeiate.
S-au respins cerințele BC „Mobiasbanca-Group Societe Generale” SA cu
privire la anularea măsurilor de asigurare.
S-a dispus anularea măsurii de asigurare neridicată parțial pe unele bunuri,
aplicată prin încheierea din 15 septembrie 2014 a Judecătoriei Drochia, odată cu
devenirea hotărârii definitive.
S-a dispus încasarea din contul lui Sergiu Țurcanu în beneficiul Irinei
Țurcanu, a cheltuielilor de judecată proporțional părții admise în sumă de 9057 de
lei.
La 10 august 2018, Irina Țurcanu, reprezentată de avocatul Marina Frecauțan,
a depus cerere de apel nemotivată, solicitând admiterea apelului, casarea parțială a
hotărârii din 12 iulie 2018 a prime instanței în partea încasării pensiei alimentare
pentru copilul minor Nina Țurcanu în sumă de 1050 de lei, precum și partajul averii
comune în devălmășie, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare
în judecată depusă de Irina Țurcanu cu privire la încasarea pensiei alimentare și
partajul averii comune să fie admisă integral.
Ulterior, la 13 august 2018, Irina Țurcanu, reprezentată de avocatul Veaceslav
Lupăcescu a depus o altă cerere de apel nemotivată, prin care a solicitat admiterea
cererii, casarea hotărârii din 12 iulie 2018 a Judecătoriei Drochia, cu pronunțarea
unei noi hotărâri de încasare a pensiei alimentare în sumă de 2500 de lei.
La 09 octombrie 2018, Irina Țurcanu, reprezentată de avocatul Marina
Frecauțan a depus cerere de apel nemotivată suplimentară, solicitând admiterea
apelului, scutirea apelantei de la plata taxei de stat, casarea parțială a hotărârii din
12 iulie 2018 a prime instanței în partea încasării pensiei alimentare pentru copilul
minor Nina Țurcanu în sumă de 1050 de lei, precum și partajul averii comune în
devălmășie, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în
judecată depusă de Irina Țurcanu cu privire la încasarea pensiei alimentare și partajul
averii comune să fie admisă integral.
Prin încheierea din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel Bălți, s-a dispus
scutirea parțială a apelantei de la plata taxei de stat, nu s-a dat curs cererii de apel
depusă de Irina Țurcanu. S-a comunicat apelantei despre necesitatea prezentării la
Curtea de Apel Bălți a cererii de apel în care să fie indicată esența și temeiurile
apelului, argumentul ilegalității sau netemeiniciei hotărârii contestate, motivele de
fapt și de drept pe care se întemeiază apelul și probele invocate, precum și bonul de
plată a taxei de stat în sumă de 9375 de lei, fiindu-i acordat termen pînă la 13
noiembrie 2018, ora 17:00. S-a explicat apelantei că dacă nu va lichida neajunsurile
menționate, cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită.
Prin încheierea din 14 noiembrie 2018 a Curții de Apel Bălți, s-a restituit
cererea de apel depusă de Irina Țurcanu, din motivul că apelanta nu a prezentat în
cancelaria Curții de Apel Bălți, în termenul acordat, cererea de apel motivată și
dovada de plată a taxei de stat în sumă de 9375 lei.
La 26 noiembrie 2018, Irina Țurcanu, reprezentată de avocatul Marina
Frecauțan a declarat recurs împotriva încheierilor din 23 octombrie 2018 și 14
noiembrie 2018 a Curții de Apel Bălți, solicitând admiterea recursului, casarea
6
încheierilor contestate, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie scutită de la
plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel.
În motivarea recursului, Irina Țurcanu a invocat că încheierile Curții de Apel
Bălți sunt neîntemeiate, deoarece instanța de apel a apreciat probele prezente la dosar
în mod arbitrar.
Recurenta a specificat că crește de una singură copiii minori, nu este încadrată
în cîmpul muncii din motivul că îngrijește copilul încadrat în gradul de invaliditate,
veniturile familiei fiind insuficiente pentru un trai decent, iar intimatul nu își
onorează obligațiile de părinte.
Irina Țurcanu a relatat că suma impusă de instanța de apel pentru a achita taxa
de stat, este una enormă pentru ea.
În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de
declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea
încheierii.
Curtea de Apel Bălți a pronunțat încheierea contestată la 14 noiembrie 2018,
fiind recepționată de către avocatul recurentei Marina Frecauțan la 23 noiembrie
2018, fapt confirmat prin avizul de recepție anexat la materialele dosarului (f.d. 264).
Astfel, recursul declarat la 26 noiembrie 2018 este în termen.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul
împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3
judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului
și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele dosarului, Colegiul
civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
consideră că recursului urmează a fi admis și de a casa încheierile din 23 octombrie
2018 și 14 noiembrie 2018 a Curții de Apel Bălți, cu restituirea cauzei spre
rejudecare, în aceeași instanță la faza primirii cererii de apel.
În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente.
În conformitate cu art. 427 lit. b) din Codul de procedură civilă, instanța de
recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită
recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind spre rejudecare
problema soluționată prin încheierea casată.
Din materialele dosarului rezultă că, Irina Țurcanu a depus cerere de chemare
în judecată împotriva lui Sergiu Țurcanu, intervenienți accesorii Banca Comercială
„Mobiasbanca-Group Societe Generale” Societate pe Acțiuni și Banca Comercială
„Procredit Bank” Societate pe Acțiuni cu privire la încasarea pensiei pentru
întreținerea copiilor minori, partajul averii comune în devălmășie și recunoașterea
dreptului de proprietate.
Fiind investită cu examinarea prezentei cauze, prima instanța prin hotărârea
din 12 iulie 2018, a admis parțial acțiunea înaintată de Irina Țurcanu (f.d. 181, 187-
202).
Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 10 august 2018 și 13 august
2018, Irina Țurcanu a depus cerere de apel nemotivată, fără a anexa dovada de plată
a taxei de stat (f.d. 225-230).
Ulterior, la 09 octombrie 2018, Irina Țurcanu, reprezentată de avocatul
Marina Frecauțan a depus cerere de apel nemotivată suplimentară, prin care a
solicitat scutirea de la plata taxei de stat.
7
În conformitate cu art. 364 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de
apel se depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata
taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii.
În corespundere cu art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă
cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 și dacă cererea
este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la
repartizarea dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la
proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea
neajunsurilor.
Prin încheierea din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel Bălți, s-a dispus
scutirea parțială a apelantei Irina Țurcanu de la plata taxei de stat, nu s-a dat curs
cererii de apel depusă de Irina Țurcanu. S-a comunicat apelantei despre necesitatea
prezentării la Curtea de Apel Bălți a cererii de apel în care să fie indicată esența și
temeiurile apelului, argumentul ilegalității sau netemeiniciei hotărârii contestate,
motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul și probele invocate, precum
și bonul de plată a taxei de stat în sumă de 9375 de lei, fiindu-i acordat termen pînă
la 13 noiembrie 2018, ora 17:00. S-a explicat apelantei că dacă nu va lichida
neajunsurile menționate, cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită
(f.d. 236-243 ).
Potrivit scrisorii de însoțire se confirmă faptul că la 25 octombrie 2018, Curtea
de Apel Bălți a expediat în adresa recurentei Irina Țurcanu încheierea din 23
octombrie 2018 (f.d. 244).
Prin urmare, instanța de recurs menționează că la 01 noiembrie 2018 recurenta
a recepționat copia încheierii de a nu da curs cererii de apel, fapt confirmat prin
avizul de recepție anexat la materialele cauzei (f.d. 245).
Prin încheierea din 14 noiembrie 2018 a Curții de Apel Bălți, s-a restituit
cererea de apel depusă de Irina Țurcanu, din motivul că apelanta nu a prezentat în
cancelaria Curții de Apel Bălți, în termenul acordat, cererea de apel motivată și
dovada de plată a taxei de stat în sumă de 9375 lei (f.d. 248-256).
Din conținutul încheierii recurate rezultă că restituirea cererii de apel a fost
generată de faptul că apelanta nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței dispuse
prin încheierea din 23 octombrie 2018, referitor la prezentarea cererii de apel
motivate și a dovezii de plată a taxei de stat.
În speță, instanța de recurs menționează că soluția Curții de Apel Bălți a
constatat o ingerință în dreptul recurentei la o instanță, prevăzut de art. 20 din
Constituția Republicii Moldova și art. 6 CEDO. Astfel, potrivit cauzei Malahov vs
Moldova din 07 iunie 2007, acest drept nu este unul absolut. Acesta poate fi, prin
natura sa, supus limitărilor, deoarece dreptul de acces, în sine, cere reglementare din
partea statului. Garantând părților în litigiu un drept efectiv de acces la o instanță
care să hotărască asupra „drepturilor și obligațiilor lor cu caracter civil”, articolul 6
acordă statului dreptul de a alege liber mijloacele care să fie utilizate în acest
scop.
Totodată, Curtea Europeană a constatat că, în unele cauze, în special, unde
aceste limitări se refereau la condiții de admisibilitate ale căilor de atac sau unde
interesele justiției cereau ca reclamantul să aducă garanții privind suportarea
costurilor care puteau fi cauzate celeilalte părți prin calea de atac, pot fi stabilite
diferite limitări, inclusiv financiare, dreptului de acces al persoanei la o „instanță
8
judecătorească” sau „tribunal” (a se vedea, spre exemplu, Brualla Gómez de la Torre
v. Spain, Reports of Judgments and Decisions 1997-VIII, p. 2955, § 33, și Tolstoy-
Miloslavsky v. the United Kingdom, hotărâre din 13 iulie 1995, Seria A nr. 316-B,
p. 80-81, §§ 61 et seq.).
Prin urmare, în conformitate cu art. 85 alin. (4) din Codul de procedură civilă,
în funcție de situația materială și de probele prezentate în acest sens, persoana fizică
sau juridică este scutită de către judecător (de către instanța judecătorească) de plata
taxei de stat sau de plata unei părți a ei.
Colegiu relevă că prima instanță a scutit parțial recurenta-reclamanta de la
plata taxei de stat, care a achitat sumele de 150 de lei și 2964 de lei din totalul de
25000 de lei. Totuși, instanța de recurs observă că instanța de fond nu a motivat și
nu a dat nicio apreciere probelor prezentate și imposibilității recurentei de a achita
taxa de stat la momentul depunerii acțiunii în judecată.
În sensul prevederilor citate, legiuitorul identifică faptul că pentru scutirea de
la plata taxei de stat, solicitantul trebuie să prezinte probe pertinente, care să
confirme că este în imposibilitate de a achita taxa de stat.
Astfel, instanța de recurs menționează că recurenta la înaintarea acțiunii în
vederea scutirii de la plata taxei de stat, a anexat următoarele documente: certificat
de confirmare a statutului de șomer din 15 august 2014 (vol.I f.d. 28), certificatele
de naștere a copiilor (vol.I f.d. 31-32) și copia concluziei medicale nr. 452 din 31
decembrie 2008 cu privire la starea patologică a copilului Nina Țurcanu (vol.I f.d.
36).
La caz, instanța de recurs reiterează că odată cu solicitarea scutirii de la plata
taxei de stat la declararea apelului nemotivat, recurenta-apelanta urma să prezinte
probe plauzibile care să confirme imposibilitatea acesteia de a achita taxa de stat
Totodată, Irina Țurcanu a făcut referire la faptul că crește de una sigură doi
copii minori, nu este încadrată în câmpul muncii, deoarece îngrijește copilul încadrat
în gradul de invaliditate, iar veniturile familiei nu sunt suficiente. Cu toate acestea
ea nu a prezentat documente care ar confirma alegațiile date, actualizate la momentul
solicitării. Or, înscrisurile menționate și anexate la materialele dosarului denotă
situația financiară, și imposibilitatea achitării taxei de stat la momentul înaintării
acțiunii în judecată și anume anul 2014, pe când recurenta urma să prezinte probe
plauzibile despre starea sa financiară pentru anul 2018.
Colegiul reține că Curtea de Apel Bălți prin încheierea din 23 octombrie 2018,
nu a examinat în detaliu situația patrimonială a apelantei. Astfel, instanța de apel nu
s-a referit la dovezi concrete, dar a folosit fraze generale, precum „Irina Țurcanu a
prezentat probe privind starea material dificilă”.
În esență, instanța de apel nu a luat în considerare faptul că recurenta a avut
posibilitatea de a achita seviciile avocatului Veaceslav Lupăcescu în sumă de 15000
de lei, fapt confirmat prin copia bonului de plată (vol-IV, f.d.19). În astfel de
circumstanțe, prezentarea numai a unei confirmări eliberate de Direcția Asistență
Socială și Protecție a Familiei, or. Drochia din 14 august 2018 (vol-IV, f.d. 232), nu
este suficientă pentru a constata imposibilitatea achitării taxei de stat.
În cazul de față, la adoptarea încheierii de scutire parțială de la plata taxei de
stat, instanța de apel trebuia să examineze minuțios probele prezentate de către Irina
Țurcanu sau să solicite suplimentar probe în vederea soluționării juste a cerințelor
înaintate. La fel, instanța de recurs nu poate deduce în baza a căror acte instanța de
9
apel a scutit parțial recurenta-apelanta de la plata taxei de stat, precum și nu a
explicat modalitatea de micșorare a acesteia.
Pe cale de consecință, se constată că instanța de apel nu a interpretat corect
prevederile art. 85 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Constatările respective
constituie o bază suficientă pentru instanța de recurs să stabilească o încălcare a
articolului 432 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă.
Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul
și de a casa încheierile din 23 octombrie 2018 și 14 noiembrie 2018 a Curții de Apel
Bălți, cu restituirea cauzei spre rejudecare în aceeași instanță la faza primirii cererii
de apel.
În conformitate cu art. 427, lit. b), 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul
civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
d e c i d e:
Se admite recursul declarat de către Irina Țurcanu, reprezentată de avocatul
Marina Frecauțan.
Se casează încheierile din 23 octombrie 2018 și 14 noiembrie 2018 a Curții de
Apel Bălți, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Irina Țurcanu
împotriva lui Sergiu Țurcanu, intervenienți accesorii Banca Comercială
„Mobiasbanca-Group Societe Generale” Societate pe Acțiuni și Banca Comercială
„Procredit Bank” Societate pe Acțiuni cu privire la încasarea pensiei pentru
întreținerea copiilor minori, partajul averii comune în devălmășie, recunoașterea
dreptului de proprietate și cererea reconvențională depusă de Sergiu Țurcanu
împotriva Irinei Țurcanu, intervenienți accesorii Banca Comercială „Mobiasbanca-
Group Societe Generale„ Societate pe Acțiuni și Banca Comercială „Procredit
Bank” Societate pe Acțiuni cu privire la partajul în natură a averii comune în
devălmășie și încasarea pensiei pentru întreținerea copiilor minori, precum și cererea
Băncii Comerciale „Mobiasbanca-Group Societe Generale” Societate pe Acțiuni
împotriva lui Sergiu Țurcanu și Irinei Țurcanu cu privire la anularea măsurilor de
asigurare.
Se restituie cauza spre rejudecare în Curtea de Apel Bălți la faza primirii
cererii de apel.
Decizia nu se supune niciunei căi de atac.
Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru
Judecătorii Maria Ghervas
Victor Burduh
10