3ra-1544/18 — obligarea încheierii contractului

3ra-1544/18 — obligarea încheierii contractului (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 3ra-1544/18

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (C. Guzun)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (N. Traciuc, I. Țurcan, L. Pruteanu)

Î N C H E I E R E

12 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Botoșanu Valeriu,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Botoșanu

Valeriu împotriva Societății pe Acțiuni „Apă-Canal Chișinău” și Societății pe Acțiuni

„Termoelectrica”, intervenient accesoriu Întreprinderea Municipală de Gestionare a

Fondului Locativ nr. 3 cu privire la obligarea încheierii contractelor de prestare a

serviciilor de alimentare cu apă potabilă, apă caldă și canalizare, și furnizare a energiei

termice,

împotriva deciziei din 19 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins

apelul declarat de către Botoșanu Valeriu și s-a menținut hotărârea din 06 februarie 2018

a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani

c o n s t a t ă:

La data de 25 noiembrie 2016, Botoșanu Valeriu a depus cerere de chemare în

judecată împotriva SA „Apă-Canal Chișinău” și SA „Termoelectrica”, intervenient

accesoriu ÎMGFL nr. 3 cu privire la obligarea încheierii contractelor de prestare a

serviciilor de alimentare cu apă potabilă, apă caldă și canalizare, și furnizare a energiei

termice.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că pârâții ca prestatori de servicii publice

indică în facturile de plată o anumită cotă-parte din serviciile prestate, mărimea căreia

diferă în fiecare lună. Această cotă-parte constituie o plată lunară suplimentară la

cantitatea de apă real consumată, care se calculează în baza contoarelor instalate în

apartamentul său, iar ca urmare îi sunt lezate drepturile în calitate de consumator,

deoarece este obligat în fiecare lună să achite unele servicii care în realitate nici nu i-au

fost prestate.

A susținut că de fapt această cotă-parte reprezintă pierderile inventate de către

furnizorii de servicii cu scop de a obține un profit ilegal.

A declarat că întru evitarea achitării cotei-părți de servicii sus-enunțate, s-a adresat

pârâtelor să încheie direct cu dânsul, ca consumator casnic final, contracte de prestare a

1

serviciilor de alimentare cu apă potabilă, apă caldă și canalizare, precum și furnizare a

energiei termice, însă a primit refuz.

A notat reclamantul că pârâtele ca prestatori de servicii publice sunt obligate

conform art. 4 și art. 11 din Legea privind protecția consumatorului nr. 165 din 13 martie

2003, să încheie direct cu el, ca consumator casnic, contractele respective, după cum au

procedat și alți prestatori de servicii, cum ar fi SA „Moldtelecom” și ÎCS „Gaz Natural

Fenosa Furnizare Energie” SRL.

A reținut că potrivit art. 51 alin. (1) din Legea cu privire la locuințe nr. 75 din 30

aprilie 2015, prestarea și achitarea serviciilor comunale și necomunale pentru proprietari

sau locatari se efectuează în baza contractelor încheiate direct între prestatorii de servicii

și proprietari sau locatari, nefiind stabilit, în acest sens, faptul că încheierea contractelor

respective depinde de executarea anumitor lucrări de către gestionarul blocului de locuit

anumit.

La fel, nici Legea privind serviciul public de alimentare cu apă și canalizare nr. 303

din 13 decembrie 2013, precum și Legea cu privire la locuințe nr. 75 din 30 aprilie 2015,

nu conțin divergențe, care ar împiedica încheierea contractelor de prestare a serviciilor

solicitate direct cu proprietarii de apartamente sau locatari.

Subsidiar, a reiterat reclamantul că pârâtele, ca prestatori de servicii publice, sunt

obligate să încheie contractele nominalizate direct cu consumatorii inclusiv și în baza art.

669 alin. (1) din Codul civil, deoarece dânsele dețin monopolul pe piața prestării astfel de

servicii pe teritoriul mun. Chișinău.

În contextul expus, a cerut Botoșanu Valeriu obligarea SA „Apă-Canal Chișinău” și

SA „Termoelectrica”, în calitate de prestatori servicii publice, să încheie direct cu dânsul,

ca consumator casnic, un contract-model privind alimentarea cu apă potabilă, apă caldă și

canalizare, și furnizare a energiei termice conform cerințelor Regulamentului cu privire la

serviciul public de alimentare cu apă și canalizare, aprobat prin Hotărârea Agenției

Naționale pentru Reglementare în Energetică nr. 271/2015 din 16 decembrie 2015. De

asemenea, obligarea ÎMGFL nr. 3 ca gestionar al blocului locativ din XXXXX să

prezinte instanței de judecată contractele respective încheiate cu pârâtele.

Prin hotărârea din 06 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia din 19 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul declarat

de către Botoșanu Valeriu și s-a menținut hotărârea din 06 februarie 2018 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani.

Ambele instanțe de judecată ierarhic inferioare și-au motivat soluțiile prin faptul că

potrivit datelor din Registrul bunurilor imobile, reclamantul Botoșanu Valeriu este

proprietarul apartamentului XXXXX care se află în gestiunea ÎMGFL nr. 3.

Cu referire la prevederile art. 28 alin. (1) din Legea privind serviciul public de

alimentare cu apă și de canalizare nr. 303 din 13 decembrie 2013 și art. 23 alin. (3) din

Legea privatizării fondului de locuințe nr. 1324 din 10 martie 1993, au constatat

instanțele de judecată ierarhic inferioare că la 05 iunie 1998 între SA „Apă-Canal

Chișinău”, în calitate de furnizor de servicii de alimentare cu apă potabilă și canalizare, și

ÎMGFL nr. 3 în calitate de abonat a fost încheiat contractul nr. 4-003-33/01 cu privire la

livrarea apei potabile, apei menajere și canalizare, în baza căruia ultima asigură locuințele

din blocul locativ gestionat, inclusiv locuința reclamantului, cu apă, iar Botoșanu Valeriu

2

este consumator ce beneficiază de serviciile comunale, inclusiv de alimentare cu apă

potabilă și canalizare în temeiul actului juridic enunțat.

Au stabilit instanțele de judecată ierarhic inferioare că reieșind din prevederile pct. 2

și 3 din Regulamentul cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor locative,

comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor și condițiile

deconectării acestora de la /reconectării la sistemele de încălzire și alimentare cu apă,

aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002, doar ÎMGFL nr. 3, în

calitate de gestionar al blocului locativ din XXXXX este învestit cu dreptul de a încheia,

ca consumator, contracte de prestare a serviciilor de aprovizionare cu apă și evacuare a

apelor uzate, a încăperilor, care se află în gestiunea sa, direct cu furnizorul SA „Apă-

Canal Chișinău”, ceea ce se atestă la cazul speței.

În sensul expus, instanțele de judecată au concluzionat drept neîntemeiată pretenția

lui Valeriu Botoșanu privind obligarea SA „Apă-Canal Chișinău” să încheie direct cu el,

ca consumator casnic, un contract-model privind alimentarea cu apă potabilă și

canalizare, or, dânsul deja beneficiază de astfel de servicii în baza contractului nr. 4-003-

33/01 din 05 iunie 1998 încheiat între SA „Apă-Canal Chișinău” și ÎMGFL nr. 3.

Mai mult ca atît, evidența consumului de apă a consumatorilor finali se efectuează

în baza datelor contorului comun instalat în blocul locativ enunțat supra, iar distribuirea

pe apartamente a volumului de apă înregistrat se efectuează de către ÎM „Infocom”.

Referitor la pretenția lui Valeriu Botoșanu privind obligarea SA „Termoelectrica” să

încheie direct cu dânsul ca consumator casnic un contract-model privind alimentarea cu

apă caldă și furnizare a energiei termice, cu trimitere la prevederile art. 40 alin. (2) din

Legea cu privire la energia termică și promovarea cogenerării nr. 92 din 29 mai 2014 și

pct. 10 din Regulamentul cu privire la furnizarea și utilizare energiei termice, aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr. 434 din 09 aprilie 1998, au notat instanțele de judecată

ierarhic inferioare că întreprinderea energetică ce furnizează și distribuie energie termică

nu poate încheia contracte individuale cu fiecare consumator final în parte din blocurile

locative cu mai multe apartamente, deoarece instalațiile interne nu sunt racordate

nemijlocit la rețelele întreprinderii energetice și nu pot fi instalate mijloace de măsurare

separate pentru fiecare locuință în parte.

Pe final au concluzionat instanțele de judecată, că sistemul intrabloc de alimentare

cu energie termică este unul colectiv, și respectiv se face imposibil, din punct de vedere

tehnic și legal, de a o obliga pe pârâta SA „Termoelectrica” de a încheia direct cu

reclamantul, ca consumator casnic, un contract privind alimentarea cu apă caldă și

energie termică.

La data de 14 septembrie 2018, Botoșanu Valeriu a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei din 19 iunie 2018

a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 06 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Rîșcani, cu remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel.

În susținerea recursului Botoșanu Valeriu a invocat ilegalitatea și netemeinicia

deciziei instanței de apel, declarând că Curtea de Apel Chișinău a examinat superficial

prezenta speță, cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material.

La data de 15 octombrie 2018, în adresa SA „Apă-Canal Chișinău”, SA

„Termoelectrica” și ÎMGFL nr. 3 au fost expediate copiile recursului declarat de către

Botoșanu Valeriu, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referințelor, însă părțile nu

și-au valorificat dreptul procedural respectiv și nu au depus referințe în termenul stabilit.

3

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul de

admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Botoșanu Valeriu este

inadmisibil, din motivele ce succed.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că, asupra

admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți

la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționata problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce

la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția

cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Prin prisma art. 434 în alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

4

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul de

procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei

calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Instanța de recurs reține că din materialele dosarului rezultă că copia deciziei din 19

iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată în adresa lui Botoșanu Valeriu la 20

iulie 2018 (f.d. 234, vol. I) și recepționată de către recurent, conform propriei afirmații

invocate în cererea de recurs, la 25 iulie 2018.

Respectiv, prin prisma art. 434 alin. (1) în coroborare cu art. 111 alin. (3) din Codul

de procedură civilă, în speță, termenul de exercitare a dreptului de atac în ordine de

recurs decizia instanței de apel a început să curgă la 26 iulie 2018, termenul-limită fiind

26 septembrie 2018, ora 24.00.

În această ordine de idei, se constată, că în speță, calea de atac a fost demarată în

interiorul termenului legal, deoarece cererea de recurs a fost predată oficiului poștal la 14

septembrie 2018 (f.d. 4, vol. II).

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de admisibilitate le

apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, conform prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și temeiurile

recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile

respective.

Analizând cuprinsul cererii de recurs depusă de Botoșanu Valeriu, completul de

admisibilitate evocă faptul că argumentele invocate în recurs, în esență lor, sunt similare

alegațiilor inserate în cererea sa de apel, asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat deja

în modul corespunzător (f.d. 123, 137-139, vol. I).

Astfel, se deduce că cererea de recurs de facto este o transpunere a motivelor din

cererile de apel.

Prin urmare, acestea nu pot fi reținute de către completul de admisibilitate, deoarece

recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând în

exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat.

La acest capitol, instanța de recurs atestă că recurentul nu a evidențiat în cererea de

recurs formulată memoriul ilegalități și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se doar

la reiterarea unor circumstanțe care au fost supuse examinării în ordine de apel.

În acest sens, urmează a se evidenția faptul că nu este suficientă simpla expunere a

circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea

motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea

recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție

pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al

părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la

o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs

implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă

argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare

corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind

motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

5

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1)

lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu se regăsesc în

art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului.

Mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii de către

instanța de apel prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite

concluziile de rigoare și, prin urmare, nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al recursului

declarat, deoarece Botoșanu Valeriu nu a invocat niciun argument plauzibil în vederea

justificării ilegalități deciziei instanței de apel.

Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de

conținut și desprinde simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanțele

de judecată ierarhic inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a

recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a

precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs efectiv sunt în

primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu, competența

instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest tip (cauza

Doorson vs. Olanda, 26 martie 1996, §67).

La acest capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de către Botoșanu

Valeriu nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, iar ca

urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este

capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că prezenta cerere de recurs a fost

depusă după ce Botoșanu Valeriu a avut posibilitatea de a fi auzită de o instanță de fond

și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicții (a se vedea mutatis

mutandis „Levages Prestations Services” vs. Franța, cererea nr.21920/93 din 23

octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat dreptul de

acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un recurs efectiv. De

fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea echitații procedurii din

perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au reușit să pună în discuție în

fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe care le considerau necesare în

vederea apărării punctului său de vedere (Blücher vs. Cehia, cererea nr.58580/00 din 11

aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că atât prima instanță, cât și

instanța de apel au examinat cauza sub toate aspectele, au verificat și au apreciat corect

probele prezentate, au aplicat și au interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de

art.432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul de admisibilitate al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în

unanimitate, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Botoșanu Valeriu

împotriva deciziei din 19 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău în baza art. 433 lit. a) din

Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

6

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Botoșanu Valeriu împotriva

deciziei din 19 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă intentată la cererea

de chemare în judecată depusă de Botoșanu Valeriu împotriva Societății pe Acțiuni

„Apă-Canal Chișinău” și Societății pe Acțiuni „Termoelectrica”, intervenient accesoriu

Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 3 cu privire la obligarea

încheierii contractelor de prestare a serviciilor de alimentare cu apă potabilă, apă caldă și

canalizare, și furnizare a energiei termice.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișcă-Doneva

Nina Vascan

7