3ra-1632/18 — declararea ilegală a refuzului, obligarea stabilirii și achitării indemnizației lunare pentru îngrijirea și creșterea copilului și compensarea cheltuielilor judiciare

3ra-1632/18 — declararea ilegală a refuzului, obligarea stabilirii și achitării indemnizației lunare pentru îngrijirea și creșterea copilului și compensarea cheltuielilor judiciare (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 3ra – 1632/18

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana (jud.: V. Martînenco)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: L. Pruteanu, V. Cotorobai, A. Panov)

Î N C H E I E R E

5 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Maria Ghervas

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Inspectoratul General al

Poliției,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către

Baidan Natalia împotriva Inspectoratului General al Poliției, cu privire la declararea

ilegală a refuzului, obligarea stabilirii și achitării indemnizației lunare pentru

îngrijirea și creșterea copilului și compensarea cheltuielilor judiciare,

împotriva deciziei din 13 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins apelul avansat de Inspectoratul General al Poliției și s-a menținut

hotărârea din 26 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana,

c o n s t a t ă :

La 6 aprilie 2018, Baidan Natalia, reprezentantă de Dulgieru Diana, a depus

cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliției, cu privire

la declararea ilegală a refuzului, obligarea stabilirii și achitării indemnizației lunare

pentru îngrijirea și creșterea copilului și compensarea cheltuielilor judiciare.

Circumstanțele de fapt, prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum

urmează.

Baidan Natalia se află în relație de căsătorie cu Baidan Vitalie din 8 iulie 2011,

fapt confirmat prin adeverința de căsătorie seria CS – V 0874930.

Baidan Vitalie activează în cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor

Interne al Republicii Moldova din 13 ianuarie 2006, iar, în prezent, este angajat al

Direcției de Poliție a mun. Chișinău al Inspectoratului General de Poliție al M.A.I.

La 23 decembrie 2017, în familia acestora, s-a născut fiica XXXXX, ceea ce se

demonstrează prin certificatul de naștere eliberat de O.S.C. mun. Chișinău cu nr. 840

din 26 decembrie 2017.

Reclamanta a subliniat că, în momentul sarcinii și până la intentarea acțiunii,

nu a fost angajată în câmpul muncii și se afla la întreținerea deplină a soțului ei

Pagină 1 din 8

Baidan Vitalie. Prin urmare, ea nu beneficiază de indemnizație pentru creșterea

copilului de la Casa Națională de Asigurări Sociale.

În astfel de circumstanțe, reclamanta a depus la adresa pârâtului o cerere

prealabilă, cu privire la achitarea indemnizației lunare pentru îngrijirea și creșterea

copilului minor până la vârsta de 3 ani de la locul de serviciu al soțului polițist.

Totuși, prin răspunsul nr. U 564 din 21 martie 2018, pârâtul a satisfăcut parțial

solicitarea, și anume, a admis achitarea indemnizației cu aplicarea bazei de calcul

pentru persoanele neasigurate.

Reclamanta a pretins că i-a fost încălcat un drept recunoscut prin articolul 37

alin. (4), articolul 61 alin. (1) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la

activitatea poliției și statutului poliției și articolul 40 alin. (6) și (7) din Legea nr. 288

din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne.

În argumentarea celor menționate mai sus, reclamanta a susținut că legile

respective prevăd expres dreptul soțiilor colaboratorilor de poliție, aflate la

întreținerea soțului, și care nu are un venit asigurat, de a primi indemnizații lunare

pentru creșterea copilului până la vârsta de 3 ani de la locul de serviciu al soțului

polițist din bugetul de stat.

Baidan Natalia a solicitat recunoașterea ilegală a refuzului nr. U 564 din 21

martie 2018 al Inspectoratului General al Poliției și obligarea pârâtului de a stabili,

calcula și achita indemnizația pentru concediul plătit pentru îngrijirea și creșterea

copilului minor până la vârsta de 3 ani (f. d. 4).

La fel, reclamanta a cerut compensarea cheltuielilor judiciare suportate la

judecarea pricinii în mărime de 5 000 lei (f. d. 21).

În cadrul judecării cauzei, pârâtul Inspectoratul General al Poliției a depus

referință în întâmpinarea cererii de chemare în judecată, prin care a cerut respingerea

acțiunii ca neîntemeiată (f. d. 23 - 28).

Prin hotărârea din 26 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana,

acțiunea formulată de Baidan Natalia a fost admisă (f. d. 31, 35 – 41).

În acest context, instanța de judecată a statuat recunoașterea ilegală a refuzului

nr. U 564 din 21 martie 2018 a Inspectoratului General al Poliției și obligarea

pârâtului să-i stabilească, calculeze și achite în beneficiul reclamantei a indemnizației

lunare pentru concediul parțial plătit de îngrijire a copilului minor până la atingerea

vârstei de 3 ani.

De asemenea, instanța de judecată a hotărât încasarea din contului

Inspectoratului General de Poliție în beneficiul Baidan Natalia a sumei de 3 000 lei,

cu titlu de cheltuieli de asistență juridică. În rest, cerințele reclamantei, în această

parte, au fost respinse ca neîntemeiate.

Împotriva acestui act judecătoresc, Inspectoratul General al Poliției a declarat

apel în termenul legal (f. d. 69, punctul 8 din decizia din 13 septembrie 2018 a

instanței de apel). În apărare, Baidan Natalia, reprezentată de avocata Dulghieru

Diana, a solicitat respingerea cererii de apel (f. d. 64).

Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din 13 septembrie 2018, a respins apelul

avansat de Inspectoratul General al Poliției și a menținut hotărârea din 26 aprilie 2018

a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana (f. d. 65 – 73).

Pagină 2 din 8

Referitor la procesul de luare a acestei soluții, instanța de apel a constatat

situația de fapt prezentată de reclamantă în cererea de chemare în judecată și stabilită

de prima instanță.

În drept, instanța de apel a considerat relevante articolul 124 alin. (1) și (2) din

Codul muncii, articolul 1 din Legea nr. 489 – XIV din 8 iulie 1999 privind sistemul

public de asigurări sociale, articolul 5 alin. (1) lit. f), articolul 6, articolul 16 din

Legea nr. 289 – XV din 22 iulie 2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate

temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale și punctele 6, 21 din

Regulamentul cu privire la condițiile de stabilire, modul de calcul și de plată a

indemnizațiilor pentru incapacitatea temporară de muncă și a altor prestații de

asigurări sociale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 108 din 3 februarie 2005.

La fel, decizia instanței de apel a fost guvernată de articolul 37 alin. (4), (5) și

(6), articolul 61 alin. (1) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la

activitatea Poliției și statutului polițistului și articolul 40 alin. (6) și (7) din Legea nr.

288 din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne.

Reieșind din raționamentele evocate, Colegiul de control judiciar a constatat

dreptul intimatei, soția colaboratorilor de poliție, aflată la întreținerea soțului, și care

nu are un venit asigurat, de a primi indemnizația lunară pentru creșterea copilului

până la vârsta de 3 ani de la locul de serviciu al soțului polițist din bugetul de stat. Pe

cale de consecință, refuzul contestat contravine circumstanțelor de fapt (f. d. 73).

La 23 octombrie 2018, Inspectoratul General al Poliției, reprezentat prin

procură de Onila Mariana, a declarat recurs împotriva deciziei din 13 septembrie

2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și a hotărârii din 26 aprilie

2018 a primei instanței, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurentul a afirmat că instanțele

judecătorești au interpretat eronat articolul 4 din Legea privind sistemul de asigurări

sociale, întrucât intimata, aflată la întreținerea soțului, nu intră în categoria

persoanelor asigurate obligatoriu prin efectul legii.

Sub acest aspect, instituția recurentă a subliniat că Baidan Natalia se consideră

persoană neasigurată și poate beneficia de indemnizația pentru îngrijirea copilului

minor de la locul de muncă al soțului, cu aplicarea bazei de calcul pentru persoanele

neasigurate.

La 5 noiembrie 2018, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs intimatei Baidan

Natalia, informând că referința se depune în termen de o lună de la data primirii

scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu este prezentată în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia (f. d. 88).

Intimata a depus referință, prin care a cerut declararea cererii sus – citate ca

inadmisibile.

Examinând admisibilitatea recursului, fără prezența participanților la proces, în

acord cu procedura specificată la articolul 440 din Codul de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Inspectoratul General

al Poliției este inadmisibilă, pentru motivele ce succed.

Pagină 3 din 8

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul

în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de instanțe de recurs are

obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de principiile unui proces echitabil

prevăzute la articolul 6 parag. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale (a se vedea Lebedinschi vs Republica Moldova, 16

septembrie 2015, parag. 32, Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, parag. 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi efectuată

și analizată prin prisma articolului sus - citat, care cuprinde, în mod particular, dreptul

de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate prin

intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie reglementat

de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere. În

acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de atac

extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac ordinară

(a se vedea, inter alia, Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie 2016, parag. 34;

Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016, parag. 64; Samardžić vs Croația, 20 iulie

2017, parag. 28; Zubac vs Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, parag. 82).

La început, judecătorul raportor a făcut un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în corespundere cu articolul 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă. Așadar, în conformitate cu articolul 433 lit. a1), b), c) și d) din Codul de

procedură civilă, instanța de judecată a verificat dacă actul judecătoresc poate fi

atacat cu recurs, dacă cererea dedusă judecății este formulată de persoana îndreptățită,

dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cererii se referă la decizia din 13 septembrie

2018 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în articolul

429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Procura nr. 34/2 – 22 din 2 ianuarie 2018 dovedește faptul că Onila Mariana a

fost împuternicită, în mod legal, să atace hotărârea judecătorească și să reprezinte

interesele Inspectoratului General al Poliției, care este subiectul abilitat cu dreptul de

a declara prezentul recurs (f. d. 86) în acord cu dispozițiile articolului 430 din Codul

de procedură civilă. În același timp, materialele cauzei confirmă că cererea nu a fost

examinată anterior.

În conformitate cu articolul 434 din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel. Termenul respectiv este de decădere și nu poate fi

restabilit. Această limită temporală este esențială pentru a asigura buna administrare a

justiției și, în special, principiul securității juridice (a se vedea Marc Brauer, ibidem,

parag. 35; Tence vs Slovenia, 31 mai 2016, parag. 31).

La 25 septembrie 2018, Curtea de Apel Chișinău a expediat participanților la

proces copia deciziei integrale din 13 septembrie 2018 (f. d. 74).

Pagină 4 din 8

Completul de judecată reține că recursul a fost înregistrat la grefa Curții

Supreme de Justiție la 23 octombrie 2018.

În lumina celor relatate, instanța de recurs constată că cererea dedusă judecății

a fost declarată în termenul prevăzut mai sus.

În continuare, completul de judecată a audiat raportul verbal al judecătorului

raportor, cu privire la esența și temeiurile recursului, inclusiv dacă argumentele

recurentului referitoare la ilegalitatea deciziei atacate întrunesc criteriile formale din

articolul 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Articolul 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă dictează regula principală,

potrivit căreia, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în

cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural.

La acest capitol, alin. (2) și (3) din articolul 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat. Iar, alin. (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a

recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce

la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în

care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului. Mai mult, modul de prezentare și formulare a chestiunilor de drept a fost

explicitat în punctele 22 – 27 din Hotărârea explicativă nr. 5 din 11 noiembrie 2013 a

Plenului Curții Supreme de Justiție (a se vedea similar Trevisanato vs Italia; 16

decembrie 2016, parag. 22 – 23, 36).

În mod corespunzător, instanța de recurs notează că reglementările referitoare

la rigorile impuse de articolul 432 alin. (1) - (4) din Codul de procedură civilă sunt

redactate suficient de clar și îndeplinesc criteriul de previzibilitate. Mai mult, scopul

acestui articol este, atât de a proteja interesul recurentului de a obține, după caz,

casarea sau modificarea deciziei atacate, cât și de a păstra rolul Curții Supreme de

Justiție de a se ocupa numai de probleme de o importanță semnificativă specificat în

articolul 1 alin. (2) din Legea nr. 789-XIII din 26 martie 1996 (a se vedea Zubac,

ibidem, parag. 83, 105 - 106).

În consecință, limitările impuse de articolul 432 alin. (2) – (4) din Codul de

procedură civilă urmăresc un scop legitim, respectând în același timp cerințele

securității juridice și bunei administrări a justiției (a se vedea Beniamin Nersesyan vs

Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Marc Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen,

ibidem, parag. 67; Sturm vs Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36; Zubac, ibidem,

parag. 98). Persoanele vizate trebuie să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se

vedea Ronald Vermeulen vs Belgia, 17 iulie 2018, parag. 44).

Astfel, instanța de judecată conchide că judecarea recursului, exercitat conform

rigorilor impuse de articolul 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, are caracter

devolutiv numai pentru problemele de drept material și procedural. Curtea Supremă

de Justiție verifică doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt. În acest caz,

instanța de recurs nu cercetează cum a fost reflectată realitatea obiectivă a faptelor

Pagină 5 din 8

determinate de instanțele ierarhic inferioare, cu excepția situației în care constatările

pot fi considerate arbitrare sau vădit nerezonabile.

În speță, completul de judecată nu a identificat niciun indiciu care, la prima

vedere, ar putea ridica probleme de drept prin prisma articolului 432 alin. (3) din

Codul de procedură civilă.

Instanța de judecată observă că recurentul Inspectoratul General al Poliției a

criticat decizia din 13 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău în baza articolului

432 alin. (2) lit. a) și c) și alin. (4) din Codul de procedură civilă. Totuși, în virtutea

principiului jura novit curia, instanța de recurs are competența de a decide asupra

caracterului juridic al argumentelor inserate în cererea de recurs, prin examinarea lor,

în lumina temeiurilor articolului 432 alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Completul de judecată notează că, pentru a motiva respingerea apelului avansat

de Inspectoratul General al Poliției, Curtea de Apel Chișinău s-a călăuzit de articolul

124 alin. (1) și (2) din Codul muncii, articolul 1 din Legea nr. 489 – XIV din 8 iulie

1999 privind sistemul public de asigurări sociale, articolul 5 alin. (1) lit. f), articolul

6, articolul 16 din Legea nr. 289 – XV din 22 iulie 2004 privind indemnizațiile pentru

incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale și punctele 6, 21

din Regulamentul cu privire la condițiile de stabilire, modul de calcul și de plată a

indemnizațiilor pentru incapacitatea temporară de muncă și a altor prestații de

asigurări sociale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 108 din 3 februarie 2005. La

fel, decizia instanței de apel a fost guvernată de articolul 37 alin. (4), (5) și (6),

articolul 61 alin. (1) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea

Poliției și statutului polițistului și articolul 40 alin. (6) și (7) din Legea nr. 288 din 16

decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului

Afacerilor Interne.

Prin urmare, din verificarea minuțioasă a conținutului cererii de recurs în raport

cu procedura în ansamblu, reiese în mod cert că recurentul a reluat criticile formulate

în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat în mod

detaliat. În special, instanța de apel a făcut o analiză vastă a legislației în domeniul

indemnizațiilor pentru creșterea copilului minor și a constatat existența dreptului

intimatei, care nu are un venit lunar și aflată la întreținerea soțului salariat, de a primi

plată garantată de sistemul public de asigurări sociale.

Mai mult, completul de judecată remarcă ignorarea vădită de către

Inspectoratul General al Poliției a unei jurisprudențe constante și consecvente a Curții

Supreme de Justiție în domeniul de speță (a se vedea cauzele 3ra – 789/18 din 4 iulie

2018; 3ra – 942/18 din 8 august 2018; 3ra – 740/18 din 20 iunie 2018 sau 3ra –

593/18 din 13 iunie 2018). Or, fără oferirea unor argumente plauzibile, care ar putea

schimba această practică judiciară, se atestă o lipsă de respect față de hotărârile

judecătorești și față de rolul instanței supreme prevăzut la articolul 1 alin. (2) și (3)

din Legea nr. nr. 789-XIII din 26 martie 1996 cu privire la Curtea Supremă de

Justiție.

În orice caz, completul de judecată observă că recurentul a formulat prezenta

cerere după ce a beneficiat de o procedură contradictorie în fața instanțelor ierarhic

inferioare. De altfel, acesta a avut ocazia de a-și prezenta elementele de probă și de a-

și apară cauza în mod liber, fiind audiat de o primă instanță și de o instanță de apel,

Pagină 6 din 8

care au fost competente de a examina toate chestiunile de fapt și de drept invocate de

părți și relevante litigiului (a se vedea A. Menarini Diagnostics S.R.L. vs Italia, 27

septembrie 2011, parag. 59; Akaki Tchaghiashvili vs Georgia, 2 septembrie 2014,

parag. 34, Samardžić, ibidem, parag. 31, Gohe și alții vs Franța, 3 iulie 2018, parag.

41 - 43).

Pe baza celor prezentate, completul de judecată constată că observațiile

Inspectoratului General al Poliției nu dezvăluie nicio aparență a încălcării normelor

de drept material sau procedural, dar nici a încălcării drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului. Prin urmare, raționamentele inserate în recurs nu pot fi

calificate ca esențiale și nu ar putea obliga instanța de recurs să primească cererea

acestuia spre examinarea în fond și, eventual, să caseze hotărârea judecătorească

contestată. În mod corespunzător, punctele de vedere al recurentului nu sunt

compatibile cu cerințele prevăzute la articolul 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de

procedură civilă, iar, în consecință, recursul dedus judecății nu corespunde condiției

de a fi efectiv (a se vedea, inter alia, Petrovic vs Luxemburg, 17 februarie 2011,

parag. 31 – 33, Sturm, ibidem, parag. 32).

Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite instanței de judecată

de a reține existența temeiului prevăzut la articolul 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă. În atare condiții, conjunctura respectivă confirmă că marja de apreciere a

instanței de recurs nu a fost disproporționată cu obiectivele securității raporturilor

juridice și bunei administrări a justiției, după caz, s-a accentuat rolul instanței

supreme de a interpreta uniform legea și de a soluționa litigiile apărute în cadrul

aplicării legilor, în raport cu obiecțiile formulate în recurs. Deci, în opinia instanței,

normele de drept procedural nu au format un obstacol care să afecteze esența

dreptului recurentului de acces la un tribunal.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de

articolul 6 parag. 1 din C.E.D.O., instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre

judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în cauză și de trăsăturile

speciale ale procedurii în ordine de recurs (a se vedea, inter alia, Latourniere vs

Franța, 10 decembrie 2002, parag. 2; Hansen vs Norvegia, 2 octombrie 2014, parag.

71 – 74). În concepția instanței europene, articolul 6 parag. (1) nu impune motivarea

detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale

specifice, respinge un recurs ca fiind lipsit de șanse de succes (a se vedea, mutatis

mutandis, Kukkonen vs Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie 2009, parag. 24; Papaioannou vs

Grecia, 2 iunie 2016, parag. 45; Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018, parag. 46;

Guelfucci vs Franța, 3 iulie 2018, parag. 42 - 44). Aceste raționamente se transpun

direct în cazul de față, de vreme ce esența și temeiurile din recursul dedus judecății,

inclusiv și argumentele din el, nu sunt în stare să afecteze legalitatea deciziei atacate

sau a procedurii în ansamblu.

Având în vedere circumstanțele care preced, completul de judecată decide în

mod unanim că recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliției nu ridică

probleme de drept și nu poate fi acceptat spre examinare în fond, urmând a fi

considerat inadmisibil.

Pagină 7 din 8

În conformitate cu articolul 270, articolul 433 lit. a) și articolul 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Inspectoratul General al

Poliției.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Maria Ghervas

Victor Burduh

Pagină 8 din 8