2rac-448/18 — încasarea penalității

Dosarul nr. 2rac-448/18

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: T. Prutean)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila)

Î N C H E I E R E

5 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Nina Vascan

Tamara Chișca-Doneva

examinând admisibilitatea recursului declarat de Agenția Medicamentului și

Dispozitivelor Medicale,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Agenția

Medicamentului și Dispozitivelor Medicale împotriva Societății pe Acțiuni

,,Sanfarm-Prim” cu privire la încasarea penalității,

împotriva deciziei din 6 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și a

fost menținută hotărârea din 11 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru,

c o n s t a t ă:

La 11 aprilie 2017 Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a

depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății pe Acțiuni ,,Sanfarm-

Prim” cu privire la încasarea penalității.

În motivarea acțiunii a indicat că la 6 februarie 2015, Agenția

Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a încheiat cu SA „Sanfarm-Prim”

contractul de achiziție nr. 4/SFP02121 privind achiziționarea medicamentelor întru

realizarea Programului Național de Control al Tuberculozei pentru anul 2015.

A menționat că contractul nr.4/SFP02121 din 6 februarie 2015, a fost

înregistrat la Agenția Achiziții Publice în data de 12 februarie 2015, dată din care

au început a curge obligațiile contractuale asumate de către părți.

Prin reclamanția nr. A07. PS-01.Rg02-10159 din 7 decembrie 2015, pârâtului

SA „Sanfarm-Prim” i-a fost solicitată stingerea penalității în mărime de 166 369,

53 de lei pentru livrarea cu întârziere a bunurilor, sau să aducă careva probe ce ar

constitui o forță majoră în sensul legislației civile.

A relatat că la reclamația înaintată, SA „Sanfarm – Prim” a răspuns,

prezentând totodată o scrisoare de la producător, prin care se informează despre

imposibilitatea livrării în termen a mărfii, din motivul lipsei preparatului la

depozit.

1

Reclamantul a indicat că în corespundere cu clauzele contractuale și anume

potrivit pct. 6.1 lit. a), SA „Sanfarm – Prim” s-a obligat să livreze bunurile în

condițiile prevăzute de prezentul Contract.

La fel, a susținut că potrivit specificației la contractul nr.4/SFP02121 din 6

februarie 2015, Anexa nr. 2), bunurile urmau să fie livrate până în data de 30

aprilie 2015, însă conform facturilor nr. FB7909261, FB7909465 și FB7909829,

acestea au fost livrate cu întârziere, adică la 17 iunie 2015, 29 iunie 2015 și 8 iulie

2015, cu întârziere fiind livrate și bunurile pentru luna iulie, care urmau a fi

predate până în data de 31 iulie 2015, însă conform facturii nr. FB7911676, au fost

livrate la 23 septembrie 2015.

A enunțat că potrivit pct. 9.9. al contractului vizat, a fost stabilit că pentru

livrarea cu întârziere a bunurilor prevăzute în contract, vânzătorul poartă

răspundere materială în valoare de 0,1 % din suma bunurilor nelivrate pentru

fiecare zi de întârziere, dar nu mai mult de 5 % din suma totală a prezentului

contract, care se încasează unilateral de către cumpărător din garanția pentru buna

executare a contractului, fiind astfel calculată penalitatea în mărime de 166 369,53

de lei.

De asemenea, a precizat că în conformiate cu prevederile contractuale, și

anume pct. 7.1., părțile sunt exonerate de răspundere pentru neîndeplinirea parțială

sau integrală a obligațiilor conform prezentului contract, dacă aceasta este cauzată

de producerea unor cazuri de forță majoră (războaie, calamități naturale: incendii,

inundații, cutremure de pământ, precum și alte circumstanțe care nu depind de

voința părților).

În acest sens, a arătat că potrivit pct. 7.2. al contractului, partea care invocă

clauza de forță majoră este obligată să informeze imediat (dar nu mai târziu de 10

zile) cealaltă parte despre survenirea circumstanțelor de forță majoră, iar conform

pct. 7.3. al contractului, survenirea circumstanțelor de forță majoră, momentul

declanșării și termenul de acțiune trebuie să fie confirmate printr-un certificat

eliberat în mod corespunzător de către organul competent din țara părții care

invocă asemenea circumstanțe.

Astfel, a relatat că, SA ,,Sanfarm – Prim” nu a invocat și nici nu a informat

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale despre careva cazuri de forță

majoră și prin urmare, deoarece pârâtul nu și-a onorat obligațiunile prevăzute în

contractul de achiziție nr. 4/SFP02121 din 6 februarie 2015 privind achiziționarea

medicamentelor, i-a fost calculată o penalitate în mărime de 166 369,53 de lei.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea în baza prevederilor art. 514, 572, 586

alin. (4), 602, 617, 618, 643 alin. (1) Cod civil.

A solicitat încasarea din contul SA ,,Sanfarm – Prim” în beneficiul Agenției

Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a penalității în mărime de 166 369,53

de lei.

Prin hotărârea din 11 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca tardivă.

Prin decizia din 6 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

declarat de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și a fost menținută

hotărârea din 11 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

2

Pentru a decide astfel, prima instanță și instanța de apel și-au întemeiat soluția

pe prevederile art. 572 alin. (1), (2), 624 alin. (1), (2), (3), 625, 267 alin. (1), (2),

271, 272 alin. (1), 286 lit. a), 279 Cod civil.

În acest sens, instanța de apel a reținut ca fiind întemeiată concluzia primei

instanțe referitoare la respingerea acțiunii ca tardivă, având în vedere că termenul

pentru revendicarea formulată de către reclamant a fost omis.

În consecință, instanța de apel a conchis că prima instanță a dat o apreciere

obiectivă probelor administrate, a constatat și elucidat pe deplin toate

circumstanțele care au importanță pentru soluționarea cauzei și corect a aplicat

normele de drept material și procedural.

La 2 august 2018, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a

declarat recurs împotriva deciziei din 6 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău.

În susținerea recursului s-a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel și

hotărârea primei instanțe, considerându-le neîntemeiate și ilegale prin faptul că nu

au fost constatate și elucidate pe deplin circumstanțele importante pentru

soluționarea cauzei, fiind încălcate și aplicate eronat normele de drept material și

procedural.

Recurentul, în susținerea cererii de recurs, a reiterat circumstanțele de fapt

menționate în cererea de chemare în judecată.

Suplimentar, a indicat că art. 267 alin. (1) din Codul civil, stabilește termenul

general de prescripție de trei ani pentru apărarea dreptului încălcat, care la caz, a

fost respectat.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel

și hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie

admisă integral.

Ulterior, prin cererea de recurs suplimentară din 21 noiembrie 2018,

recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și

remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel.

Astfel, a suținut că concluzia instanțelor de judecată privind respingerea

acțiuni ca tardivă este nejustificată, în situația în care raporturile contractuale au

stabilit răspunderea materială pentru neexecutarea în termen a obligației conform

art. 602 Cod civil.

Prin urmare, a specificat că aplicarea prevederilor art. 268 din Codul civil, ca

termen de prescripție în sesul înaintării acțiunii, este greșită, fiind privat în acest

fel de dreptul de acces la o instanță de judecată.

În conformitate cu art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 6 iunie 2018.

Astfel, recursul declarat la 2 august 2018, este în termen.

Prin referința din 20 noiembrie 2018 și 4 decembrie 2018, SA ,,Sanfarm-

Prim” a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

Examinând temeiurile recursului declarat de către Agenția Medicamentului și

Dispozitivelor Medicale, în raport cu materialele cauzei civile, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

3

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Agenția

Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau

procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre

probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara

controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor

de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

4

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes

(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25

februarie 1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de către Agenția Medicamentului și

Dispozitivelor Medicale.

În conformitate cu art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

dispune:

Recursul declarat de către Agenția Medicamentului și Dispozitivelor

Medicale, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Nina Vascan

Tamara Chișca-Doneva

5