3ra-1490/18 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea în functie, încasarea salariului pentru absenta fortată de la serviciu si repararea prejudiciului moral

Dosarul nr. 3ra-1490/18

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: D. Chistol)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol)

ÎNCHEIERE

28 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Igor

Doroș,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Igor Doroș împotriva

Serviciului Vamal al Republicii Moldova cu privire la anularea ordinului de concediere,

restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru absența forțată de la serviciu și repararea

prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 08 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Igor Doroș și a fost menținută hotărârea din 14 iunie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă:

La data de 09 ianuarie 2017 reclamantul Igor Doroș a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova cu privire la anularea

ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru absența forțată

de la serviciu și repararea prejudiciului moral în mărime de 10000 de lei.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, în temeiul contractului individual de

muncă nr. 841 din 21 iulie 2010 și acordului adițional la acesta nr. 3 din 11 martie 2014,

a fost angajat în cadrul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, în funcția de inspector

principal Serviciu echipe mobile Sud a Serviciului Vamal al Republicii Moldova pe o

perioadă determinată și anume, până la data de 21 iulie 2016.

A susținut că, la data de 30 mai 2016 a luat act de fișa de atestare, prin care a fost

stabilit că corespunde funcției deținute de inspector principal Serviciu echipe mobile Sud

a Serviciului Vamal al Republicii Moldova, iar la data de 21 iunie 2016 a fost atestat de

către Comisia de atestare a Serviciului Vamal al Republicii Moldova.

A specificat că, la data de 01 iulie 2016, i-a fost adus la cunoștință extrasul din

1

decizia Comisiei Centrale de Atestare a Serviciului Vamal (proces-verbal nr. 03-20-14 din

21 iunie 2016), potrivit căruia nu ar corespunde funcției deținute.

A afirmat că, la aceeași data, i-a fost adus la cunoștință și ordinul directorului

general al Serviciului Vamal al Republicii Moldova nr. 721-p din 01 iulie 2016 „Cu privire

la încetarea raporturilor de serviciu ale dlui Igor Doroș”, potrivit căruia a fost eliberat din

serviciu, din cauza necorespunderii funcției începând cu data de 30 iunie 2016.

A relatat că, în legătură cu concediere sa, a depus în Judecătoria Centru, mun.

Chișinău cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Vamal al Republicii

Moldova, iar prin hotărârea instanței din 24 noiembrie 2016, a fost anulat ordinului de

concediere și restabilit lui în funcție.

A precizat că, această hotărâre a fost executată parțial prin ordinul directorului

general al Serviciului Vamal al Republicii Moldova nr. 1307-p din 08 decembrie 2016.

Totodată, în aceeași zi, prin ordinul directorului general al Serviciului Vamal al Republicii

Moldova nr. 1308-p din 08 decembrie 2016, a fost dispus încetarea raporturilor de serviciu

cu o dată din urmă, și anume, din data de 21 iulie 2016, în legătură cu expirarea termenului

de serviciu indicat în contract.

A subliniat că, aceste două ordine din 08 decembrie 2016, i-au fost aduse la

cunoștință la data de 15 decembrie 2016.

A notat că, până la concedierea anterioară, cât și pe parcursul examinării cauzei

civile menționate, Serviciul Vamal al Republicii Moldova nu a ridicat niciodată problema

legată de faptul că contractul său individual de muncă era pentru o perioadă determinată

și anume, până la data de 21 iulie 2016. Prin urmare, conform art. art. 82 lit. f), 83 alin.

(3) Codul muncii, contractul individual de muncă se consideră prelungit pe durată

nedeterminată.

A punctat că, consideră absurd ca un salariat să fie eliberat cu o dată anterioară

decât cea a ordinului de încetare a raporturilor de muncă, or potrivit art. 81 alin.(3) Codul

muncii, contractul individual de muncă încetează în temeiul ordinului (dispoziției,

deciziei, hotărârii) angajatorului, care se aduce la cunoștința salariatului, sub semnătură,

cel târziu la data eliberării din serviciu.

A solicitat anularea ordinului de concediere nr. 1308-p din 08 decembrie 2016 „Cu

privire la încetarea serviciului dlui Igor Doroș”, restabilirea în funcție, încasarea salariului

pentru absența forțată de la serviciu într-o mărime nu mai mică decât un salariu mediu

pentru această perioadă și repararea prejudiciului moral în mărime de 10000 de lei.

Prin hotărârea din 14 iunie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, acțiunea

depusă de Igor Doroș, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia din 08 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat

de Igor Doroș și a fost menținută hotărârea din 14 iunie 2017 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru.

Instanța de apel și-a motivat concluzia prin faptul că, instanța de fond corect a

constata că continuarea raporturilor de muncă cu Igor Doroș, ulterior restabilirii în baza

hotărârii din 24 noiembrie 2016 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău este o prerogativă a

angajatorului, instanța neavând competențe în a obliga angajatorul să prelungească

contractul individual de muncă cu un angajat al său, or altfel s-ar încălca principiul

interzicerii imixtiunii neîntemeiate în activitatea unor persoane juridice, organe de stat.

2

La data de 07 august 2018 Igor Doroș a declarat recurs împotriva deciziei din 08

mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, care suplimentar a fost completat prin recursul din 23

august 2018 și a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii

primei instanțe, pronunțând o nouă hotărâre de admitere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului recurentul a reiterat aceleași argumente care au fost

susținute și în instanțele ierarhic inferioare, insistând asupra faptului că contractul

individual de muncă a fost încheiat în anul 2010, iar ulterior prin acordurile adiționale a

fost prelungit pe parcursul a 6 ani, fapt care atestă că angajatorul intenționat s-a eschivat

de la acordarea drepturilor și garanțiilor salariatului, contrar prevederilor art. 54 Codul

muncii.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 08 mai 2018, dar

date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurent la dosar lipsesc.

Astfel, recursul, declarat la data de 07 august 2018, este în termen.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți

la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea

ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate

în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la

soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise

3

au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art.432 alin.(2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de Igor Doroș nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către

instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar

nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează

în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să

fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel

recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza

Rebai și alții contra Franței, 25 februarie 1995), pe când în recursul declarat de Igor Doroș,

asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat Igor Doroș ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) Cod de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul declarat de Igor Doroș se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

4