2ra-1956/18 — încasarea sumei

2ra-1956/18 — încasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra-1956/18

prima instanță: Judecătoria Bălți (Diana Stănilă)

instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (Elena Grumeza, Natalia Chircu, Stela Procopciuc)

ÎNCHEIERE

21 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de Boris Coca, reprezentat de

avocatul Nadejda Pîrlițanu,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Casa

Națională de Asigurări Sociale împotriva lui Boris Coca cu privire la încasarea

sumei,

împotriva deciziei din 24 aprilie 2018 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a

respins apelul declarat de Boris Coca și s-a menținut hotărârea din 31 martie 2015

a Judecătoriei Bălți, prin care s-a admis acțiunea depusă de Casa Națională de

Asigurări Sociale,

constată:

La 27 iunie 2014, Casa Națională de Asigurări Sociale (denumirea prescurtată

CNAS) a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Boris Coca cu privire

la încasarea sumei.

În motivarea acțiunii a menționat că, în perioada 01 decembrie 1999 – 01

aprilie 2011, Boris Coca a beneficiat nelegitim din partea CNAS de pensia de

invaliditate de gr. 2, cauzând astfel bugetului național un prejudiciu material în

sumă de 121 422,08 lei.

În acest sens, reclamanta a invocat că, la momentul stabilirii lui Boris Coca a

pensiei respective, ultimul a tăinuit faptul că este beneficiar și de pensia pentru

vechime în muncă din partea Ministerului Apărării, începând cu 01 august 1996.

Astfel, prin prisma art. 11 din Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998 cu privire

la pensiile de asigurări sociale, Boris Coca nu era în drept să beneficieze

concomitent de 2 categorii de pensii, una din partea Ministerului Apărării și alta

din partea CNAS, însă urma să opteze doar pentru una singură.

Prin urmare, având în vedere că Boris Coca a încălcat prevederile art. 11 din

Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998 respectiv și a beneficiat ilegal de pensie de

invaliditate de gr. II, acesta este obligat să ramburseze suma bănească primită

nelegitim cu titlu de pensie.

Mai mult ca atât, prin cererea din 18 mai 2012, Boris Coca și-a asumat

obligațiunea de a rambursa benevol suma de 121 422,08 lei, însă până la depunerea

1

cererii de chemare în judecată a restituit doar 13 000 de lei, ultima plată fiind

efectuată în luna noiembrie 2012. Respectiv, datoria acestuia constituie 108 422,08

lei.

În această ordine de idei, atât Casa Teritorială de Asigurări Sociale Bălți, cât

și CNAS au înaintat lui Boris Coca somație privind achitarea benevolă a acestei

datorii, însă acestea au fost ignorate de către pârât.

Reclamanta Casa Națională de Asigurări Sociale a solicitat încasarea de la

Boris Coca în beneficiul său a sumei de 108 422,08 lei, ca pensie de care beneficiat

nelegitim.

Prin hotărârea din 31 martie 2015 a Judecătoriei Bălți (vol. I, f.d. 93-94 recto-

verso) s-a admis acțiunea depusă de CNAS și s-a încasat de la Boris Coca în

beneficiul acesteia suma de 108 422,08 lei, cu titlu de restituire a pensiei primite

necuvenit, și suma de 160 de lei, cu titlu de compensare a cheltuielilor de judecată.

Totodată, s-a încasat de la Boris Coca în beneficiul statului suma de 3 252,66 de lei

cu titlu de taxă de stat.

Prin decizia din 29 februarie 2016 a Curții de Apel Bălți (vol. I, f.d. 163, 164-

166 recto-verso) s-a admis apelul declarat de Boris Coca, s-a casat hotărârea din 31

martie 2015 a Judecătoriei Bălți și s-a emis o hotărâre nouă, prin care s-a respins ca

fiind tardivă acțiunea depusă de CNAS.

Prin decizia din 13 iulie 2016 a Curții Supreme de Justiție (vol. I, f.d. 180-

187) s-a admis recursul declarat de CNAS și s-a casat decizia din 29 februarie

2016 a Curții de Apel Bălți, cauza fiind restituită la rejudecare în instanța de apel.

În consolidarea soluției sale, instanța de recurs a reținut că, instanțele

inferioare nu au verificat și constatat pentru care anume perioadă a restituit suma

de 13 000 de lei din cea de 121 422,08 lei pretinsă ca pensie necuvenită pentru

perioada 01 decembrie 1999 – 01aprilie 2011. Or, această circumstanță este

esențială pentru stabilirea momentului nașterii dreptului la acțiune, deoarece

CNAS pretinde restituirea unei sume achitată pentru o perioadă de 11 ani.

Prin decizia din 06 decembrie 2016 a Curții de Apel Bălți (vol. I, f.d. 207,

208-214) s-a respins apelul declarat de Boris Coca și s-a menținut hotărârea din 31

martie 2015 a Judecătoriei Bălți.

Prin decizia din 20 decembrie 2017 a Curții Supreme de Justiție (vol. II,

f.d. 39-43) s-a admis recursul declarat de Boris Coca, reprezentat de avocatul

Nadejda Pîrlițanu și s-a casat decizia din 06 decembrie 2016 a Curții de Apel Bălți,

cauza fiind restituită la rejudecare în instanța de apel.

În consolidarea soluției sale, instanța de recurs a reținut că, rejudecarea cauzei

în ordine de apel nu a avut un caracter contradictoriu, deoarece apelantul Boris

Coca nu a fost înștiințat, în modul stabilit de lege, despre data, locul și ora

examinării cauzei, circumstanță care l-a lipsit de posibilitatea de a-și apăra

drepturile sale în fața instanței.

Prin decizia din 24 aprilie 2018 a Curții de Apel Bălți (vol. II, f.d. 72, 73-76

recto-verso) s-a respins apelul declarat de Boris Coca și s-a menținut hotărârea din

31 martie 2015 a Judecătoriei Bălți.

Prima instanță și instanța de apel și-au întemeiat soluțiile adoptate pe

dispozițiile art. 2 alin. (1), art. 9, art. 11 din Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998

privind pensiile de asigurări sociale de stat; pct. 54 din Regulamentul privind

modul de plată a pensiilor stabilite în sistemul public de asigurări sociale de stat și

2

alocațiilor sociale de stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 929 din 15 august

2006; art. 267 alin. (1), art. 272 alin. (1), art. 277 alin. (1) lit. b) din Codul civil.

În consolidarea soluțiilor sale, Judecătoria Bălți, și Curtea de Apel Bălți au

constatat că, Boris Coca dispunea de dreptul la pensie pentru limită de vârstă,

obținut de la Ministerul Apărării începând cu 01 august 1996, și de dreptul la

pensie de invaliditate de la CNAS, începînd cu 01 decembrie 1999.

Respectiv, instanțele inferioare au conchis temeinicia acțiunii, deoarece în

perioada 01 decembrie 1999 – 01 aprilie 2011, Boris Coca a beneficiat nelegitim

de două pensii, deși, prin prisma art. 11 din Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998

trebuia să opteze doar pentru una din cele două categorii de pensii obținute.

În partea termenul de prescripție a acțiunii, instanța de apel a notat că CNAS a

aflat la 01 aprilie 2011 despre faptul că Boris Coca a beneficiat concomitent de

două categorii de pensii (vol. I, f.d. 8). Respectiv, dreptul la acțiune a acesteia s-a

născut la 01 aprilie 2011. Mai mult decât atât, Boris Coca a întreprins măsuri, prin

care a demonstrat că recunoaște acțiunea, mai exact efectuând achitări în sumă

totală de 13 000 de lei în contul stingerii datoriei, ultima plată datând cu 06

noiembrie 2012. Prin urmare, cererea de chemare în judecată fiind depusă la 27

iunie 2014, s-a considerat a fi în interiorul termenului de prescripție de trei ani.

La 13 iulie 2018, Boris Coca, reprezentat de avocatul Nadejda Pîrlițanu, a

declarat recurs împotriva deciziei din 24 aprilie 2018 a Curții de Apel Bălți

(vol. II, f.d. 81-87, 96).

În motivarea recursului a invocat neaplicarea unei legi care trebuia să fie

aplicată, și anume a Legii nr. 909 din 30 ianuarie 1992 privind protecția socială a

cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, și a art. 49

și art. 54 din Legea asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de

comandă și din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544 din 23 iunie 1993.

În acest sens, a menționat că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că Boris

Coca a fost concediat din Ministerul Apărării în legătură cu disponibilizarea

statelor, fiindu-i calculată pensia pe linia Ministerului Apărării pentru vechime în

muncă, în cuantum de 50 procente, în conformitate cu art. 13 și 14 din Legea nr.

1544 din 23 iunie 1993.

Ulterior, în anul 1999, din cauza înrăutățirii stării de sănătate, comisia DDCM

i-a stabilit a II-a grupă de invaliditate, din motiv că este participant al lichidării

consecințelor avariei de la CTE Cernobîl. Concluzia Comisiei DDCM a fost

trimisă CNAS, care cunoștea de faptul că recurentul este pensionar al Ministerului

Apărării, și era obligată să transmită certificatul CCM pentru a fi anexat la dosarul

lui personal păstrat la direcția pensii a Ministerului Apărării. Însă, CNAS a indexat

pensia de invalid, participant al lichidării avariei de la Cernobîl.

Totodată, CNAS și-a depășit atribuțiile stabilindu-i o pensie pentru categoria

militarilor care au satisfăcut serviciu prin contract.

Respectiv, recurentul a invocat că prin prisma art. 22 din Legea nr. 1544 din

23 iunie 1993, Boris Coca avea dreptul de a beneficia de o pensie în cuantum de

75 % ca veteran de război. Astfel, faptul că în perioada anilor 1999 – 2011 a

beneficiat de pensie în cuantum de 50 % în loc de 75 % exclude prejudiciul

cauzat statutului, deoarece diferența de 25 % dintre cuantumul pensiei pentru

vechime în muncă și cuantumul pensiei ca veteran de război a fost compensată prin

achitarea pensiei de invaliditate.

Succesiv, recurentul a invocat că instanța de apel eronat a aplicat prevederile

3

art. 11 din Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998, deoarece acestea modificări au

fost operate prin Legea din 358 din 31 iulie 2003, iar decizia CNAS privind

stabilirea pensiei datează cu 10 ianuarie 2000.

La fel, au fost interpretate și aplicate eronat dispozițiile Legii nr. 156 din 14

octombrie 1998, deoarece conform art. 9 al acesteia, în sistemul public se acordă

următoarele categorii de pensii: pensie pentru limită de vârstă, pensie de

invaliditate, pensie de urmaș.

În speță, însă, Boris Coca nu beneficiază de la Ministerul Apărării de pensie

pentru limită de vârstă, ci pentru vechime în muncă. Respectiv, prin prisma Legii

nr. 156 din 14 octombrie 1998, Boris Coca nu a beneficiat de două pensii

concomitent.

În această ordine de idei, recurentul Boris Coca, reprezentat de avocatul

Nadejda Pîrlițanu, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei din 24 aprilie

2018 a Curții de Apel Bălți și a hotărârii din 31 martie 2015 a Judecătoriei Bălți, cu

pronunțarea unei hotărâri noi, prin care să fie respinsă integral acțiunea depusă de

CNAS.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

4

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Prin prisma art. 434 în alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul

de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare

datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Instanța de recurs atestă că, din conținutul avizului de recepție

DS3118054027AS (vol. II, f.d. 78) rezultă că avocatul Nadejda Pîrlițanu a

recepționat la 17 mai 2018 decizia 24 aprilie 2018 Curții de Apel Chișinău.

Respectiv, prin prisma art. 434 în alin. (1) coroborat cu art. 111 alin. (3) din Codul

de procedură civilă, în speță, termenul de exercitare a dreptului de a ataca în ordine

de recurs decizia instanței de apel a început să curgă la 18 mai 2018, termenul

limită fiind 18 iulie 2018, ora 24.00.

În această ordine de idei, se constată că, în speță, calea de atac a fost demarată

în interiorul termenului legal, deoarece cererea de recurs a fost predată oficiului

poștal la 13 iulie 2018 (vol. II, f.d. 96).

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, conform prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și

temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările

recurentului, propunerile respective.

Analizând cuprinsul cererii de recurs depuse de Boris Coca, reprezentat de

avocatul Nadejda Pîrlițanu, completul de admisibilitate evocă faptul că

argumentele invocate în recurs, în esența lor, sunt similare alegațiilor inserate în

cererile de apel (vol. I, f.d. 105-106, 118-119) și a explicațiilor date de aceștia în

cadrul ședinței de judecată în instanța de apel (vol. II, f.d. 70-71 recto-verso).

Astfel se deduce că cererea de recurs de facto este o transpunere a motivelor din

cererea de apel. Prin urmare, acestea nu pot fi reținute de către completul de

admisibilitate, deoarece recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de

atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat.

La acest capitol, instanța de recurs atestă că recurentul nu a evidențiat în

5

cererea de recurs formulată memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate,

limitându-se doar la reiterarea unor circumstanțe care au fost supuse examinării în

ordine de apel.

În acest sens, urmează a se evidenția faptul că nu este suficientă simpla

expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului

cu indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea

lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul

de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din

punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent,

recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a

dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate

instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și

indicarea probelor pe care se bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o

motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care,

circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera

nelegalitatea hotărârii.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate

în cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386

alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu

se regăsesc în art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului. Ba mai

mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii de către instanța de

apel prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile

de rigoare și, prin urmare, nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Boris Coca, reprezentat de avocatul Nadejda

Pîrlițanu, nu a invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării ilegalității

deciziei instanței de apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursului,

deoarece este lipsit de conținut și desprinde simplul fapt al dezacordului

recurentului cu soluția dată de instanțele inferioare, precum și lipsa temeiurilor

legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de Boris Coca, reprezentat de

avocatul Nadejda Pîrlițanu, nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar

cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau

a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi

„efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea

situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că prezenta cerere de recurs a

fost depusă după ce Boris Coca a avut posibilitatea de a fi auzit de o instanță de

fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se

vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea

nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

6

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute de art.432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Boris Coca, reprezentat de avocatul Nadejda Pîrlițanu,

împotriva deciziei din 24 aprilie 2018 a Curții de Apel Bălți, în baza art. 433 lit. a)

din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Boris Coca, reprezentat de

avocatul Nadejda Pîrlițanu, împotriva deciziei din 24 aprilie 2018 a Curții de Apel

Bălți, adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă

de Casa Națională de Asigurări Sociale împotriva lui Boris Coca cu privire la

încasarea sumei.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

7