2ra-2090/18 — anularea ordinului, restabilirea în funcție ș.a.

2ra-2090/18 — anularea ordinului, restabilirea în funcție ș.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra-2090/18

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (Olga Cojocaru)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Grigore Dașchevici, Silvia Gîrbu, Lidia Bulgac)

ÎNCHEIERE

24 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Valentin

Ixari,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Valentin

Ixari împotriva Ministerului Justiției, intervenient accesoriu Departamentul

Instituțiilor Penitenciare din cadrul Ministerului Justiției (în prezent

Administrația Națională a Penitenciarelor) cu privire la anularea ordinului de

concediere, restabilirea în funcția anterior deținută, încasarea salariului pentru

absență forțată de la lucru și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 10 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Valentin Ixari și s-a menținut hotărârea din 20 decembrie

2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, prin care a fost respinsă acțiunea

depusă de Valentin Ixari,

constată:

La 05 octombrie 2017, Valentin Ixari a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției, intervenient accesoriu Departamentul Instituțiilor

Penitenciare din cadrul Ministerului Justiției (în prezent Administrația Națională

a Penitenciarelor) cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în

funcția anterior deținută, încasarea salariului pentru absență forțată de la lucru și

compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a menționat că a activat în funcția de șef-adjunct al

Penitenciarului nr. 16-Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare a

Ministerului Justiției.

Prin ordinul nr. 733 emis de Ministerul Justiției la 08 septembrie 2017, față

de dânsul a fost aplicată sancțiunea disciplinară sub formă de concediere din

sistemul penitenciar, în temeiul art. 24 alin. (1) lit. g) din Legea cu privire la

sistemul penitenciar, pentru atitudine neglijentă față de îndeplinirea obligațiunilor

funcționale, manifestată prin neinformarea procurorului și Avocatului Poporului

despre depistarea la 24 august 2017 a deținutului Andrei Braguța cu leziuni

1

corporale, precum și neinformarea rudelor deținutului despre decesul acestuia la 26

august 2017.

Reclamantul a remarcat că a luat cunoștință de ordinul nominalizat la 11

septembrie 2017, și nu este de acord deoarece temeiul pentru care i-a fost aplicată

sancțiunea disciplinară sub forma concedierii din sistemul penitenciar nu

corespunde prevederilor art. 20 din Legea cu privire la sistemul penitenciar.

Deopotrivă, au fost încălcate regulile de efectuare a anchetei de serviciu, iar

prin aceasta i s-a încălcat dreptul său la o examinare echitabilă a cazului. Însăși

ancheta de serviciu a fost efectuată superficial, nefiind identificate toate

circumstanțele cazului.

Reclamantul a relevat că, deținând funcția de șef-adjunct al Penitenciarului

nr. 16-Pruncul, nu se face vinovat de producerea încălcărilor pentru care i-a fost

aplicată sancțiunea disciplinară.

Mai mult decât atât, încetarea raporturilor de serviciu cu pârâtul urmau să aibă

loc anterior aplicării sancțiunii disciplinare, încă la 07 septembrie 2017, în temeiul

cererii depuse privind încetarea raporturilor de muncă în legătură cu ieșirea la

pensie.

Astfel, reclamantul Valentin Ixari a solicitat să fie considerat drept ilegal și

anulat ordinul nr. 733 emis de Ministerul Justiției la 08 septembrie 2017; a-l

restabili în funcția anterior deținută de șef-adjunct al Penitenciarului nr. 16-Pruncul

al Departamentului Instituțiilor Penitenciare din cadrul Ministerului Justiției,

începând cu ziua concedierii – 11 septembrie 2017; a încasa salariile și

suplimentele stabilite de legislație pentru perioada absenței forțate de la lucru,

calculate de la ziua concedierii până la momentul repunerii în funcție; și a

compensa cheltuielile de asistență juridică.

Prin hotărârea din 20 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani, (vol. II, f.d. 52, 57-61) acțiunea depusă de Valentin Ixari a fost respinsă.

Prin decizia din 10 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău (vol. II, f.d. 95, 96-

103), apelul declarat de Valentin Ixari a fost respins ca neîntemeiat și s-a menținut

hotărârea din 20 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Prima instanță și instanța de apel și-au întemeiat soluțiile adoptate pe

dispozițiile art. 232 alin. (3) din Codul de executare; pct. 26 și pct. 523 din Statutul

executării pedepsei de către condamnați, aprobat prin Hotărârea Guvernului

nr. 583 din 26 mai 2006; și art. 85 alin. (1), (2) și (41) din Codul muncii.

În consolidarea soluțiilor sale, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, și

Curtea de Apel Chișinău au reținut că, sancțiunea disciplinară aplicată lui Valentin

Ixari a succedat în urma desfășurării unei anchete de serviciu prealabile, în cadrul

căreia reclamantul a fost audiat de două ori. Prin urmare, acestuia i-a fost asigurată

posibilitatea de a-și argumenta poziția de apărare, de a aduce probe în acest sens și

de a lua cunoștință de materialele anchetei de serviciu.

Astfel, instanțele inferioare au conchis că ordinul nr. 733 emis de Ministerul

Justiției la 08 septembrie 2017 corespunde tuturor exigențelor normative stabilite,

or, răspunderea disciplinară a reclamantului Valentin Ixari a survenit ca o reacție

absolut întemeiată a angajatorului, urmare a inacțiunilor salariatului, manifestate

prin încălcarea cu vinovăție a îndatoririlor prevăzute de art. 232 alin. (3) din Codul

de executare; pct. 26 și pct. 523 din Statutul executării pedepsei de către

condamnați, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26 mai 2006.

2

Subsecvent, instanțele de fond au remarcat că neinformarea de către Valentin

Ixari a Avocatului Poporului despre deținutul Andrei Braguța nu a constituit

obiectul cercetării disciplinare în privința acestuia. Or, conform § 32 din Raportul

special privind rezultatele investigării din oficiu a cazului de deces în custodia

statului a cetățeanului Andrei Braguța, elaborat de către Avocatul Poporului, se

desprinde faptul că ultimul a fost informat de către autoritățile sistemului

penitenciar despre decesul în cauză.

La fel, în speță, nu au putut fi reținute afirmațiile reclamantului privind

încetarea raporturilor de serviciu la 07 septembrie 2017, în temeiul cererii depuse

privind încetarea raporturilor de muncă în legătură cu ieșirea la pensie, deoarece

acesta nu a respectat termenul obligatoriu de notificare a angajatorului cu o lună

înainte de demisie, condiție instituită la art. 85 alin. (41) din Codul muncii.

La 13 august 2018, Valentin Ixari a declarat recurs împotriva deciziei din 10

mai 2018 a Curții de Apel Chișinău (vol. II, f.d. 106-118).

În motivarea recursului a transpus mot-a-mot argumentele cuprinse în cererea

de apel și a invocat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra argumentelor

invocate în cererea de apel, lăsându-l fără nicio argumentare. Circumstanța dată

denotă faptul că instanța de apel nu a aplicat prevederile art. 118 din Codul de

procedură civilă și art. 24 din Legea contenciosului administrativ, încălcându-i

astfel, dreptul la un proces echitabil.

Recurentul Valentin Ixari a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei

din 10 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, cu pronunțarea unei hotărâri noi, prin

care să fie admisă acțiunea depusă de Valentin Ixari.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, acesta este inadmisibil,

din motivele ce succed.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

3

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Prin prisma art. 434 în alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Astfel, instanța de recurs atestă că, în speță, calea de atac a fost demarată în

interiorul termenului legal, deoarece din materialele cauzei nu poate fi stabilită

data când i-a fost comunicată lui Valentin Ixari decizia din 10 mai 2018 a Curții de

Apel Cahul, iar drept consecință nu poate fi stabilit momentul când începe să curgă

termenul de exercitare a dreptului acestuia de a ataca hotărârea judecătorească.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, conform prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și

temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările

recurentului, propunerile respective.

Analizând cuprinsul cererii de recurs depusă de Valentin Ixari, completul de

admisibilitate evocă faptul că argumentele invocate în recurs, în esența lor, sunt

similare alegațiilor inserate în cererea de apel motivată (vol. II, f.d. 71-76). Astfel

se deduce că cererea de recurs de facto este o transpunere a motivelor din cererea

de apel. Prin urmare, acestea nu pot fi reținute de către completul de admisibilitate,

deoarece recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat.

La acest capitol, instanța de recurs atestă că recurentul nu a evidențiat în

cererea de recurs formulată memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate,

limitându-se doar la reiterarea unor circumstanțe care au fost supuse examinării în

ordine de apel.

În acest sens, urmează a se evidenția faptul că nu este suficientă simpla

4

expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului

cu indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea

lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul

de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din

punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent,

recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a

dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate

instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și

indicarea probelor pe care se bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o

motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care,

circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera

nelegalitatea hotărârii.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate

în cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386

alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu

se regăsesc în art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului. Ba mai

mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii de către instanța de

apel prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile

de rigoare și, prin urmare, nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Valentin Ixari nu a invocat niciun argument plauzibil

în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se evidențiază

caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și desprinde

simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanțele inferioare,

precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de Valentin Ixari nu s-a bazat

exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, iar ca

urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și

nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că prezenta cerere de recurs a

fost depusă după ce Valentin Ixari a avut posibilitatea de a fi auzit de o instanță

de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se

vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea

nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

5

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute de art.432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Valentin Ixari împotriva deciziei din 10 mai 2018 a Curții de

Apel Chișinău, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind

inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Valentin Ixari împotriva

deciziei din 10 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în cauza civilă

intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Valentin Ixari împotriva

Ministerului Justiției, intervenient accesoriu Departamentul Instituțiilor

Penitenciare din cadrul Ministerului Justiției (în prezent Administrația Națională

a Penitenciarelor) cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în

funcția anterior deținută, încasarea salariului pentru absență forțată de la lucru și

compensarea cheltuielilor de judecată.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

6