2ra-1822/18 — Anularea ordinului de concediere

Dosar nr. 2ra-1822/18

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana (jud. N.Iordachi)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A.Panov, M.Anton, V.Cotorobai)

Î N C H E I E R E

3 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul: Valeriu Doagă

Judecătorii: Tamara Chișca-Doneva

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere

Limitată „Carlsberg”,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Eduard Simeniuc

împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Carlsberg” cu privire la anularea

ordinului de concediere, repararea prejudiciului material și moral și încasarea

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 5 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 14 august 2017, Eduard Simeniuc a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Carlsberg” cu privire la anularea

ordinului de concediere, repararea prejudiciului material și moral și încasarea

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că, în perioada 4 ianuarie 2007 – 1 martie 2011, a

fost angajat în cadrul Societății cu Răspundere Limitată ,,Baltica” pe durată

nedeterminată, în funcția de manager de dezvoltare a teritoriului.

Conform ordinului nr. 14/2011 din 1 martie 2011, a fost transferat în cadrul

Societății cu Răspundere Limitată ,,Baltica”, pe perioadă determinată, în funcție de

supervizor.

La 13 aprilie 2011, Camera Înregistrării de Stat a emis decizia prin care a acceptat

schimbarea denumirii Societății cu Răspundere Limitată ,,Baltica” în Societatea cu

Răspundere Limitată ,,Carlsberg”.

La 28 aprilie 2017, Eduard Simeniuc a depus o cerere prin care a solicitat concediu

neplătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani. Prin răspunsul nr. 154 din 02

mai 2017, i s-a comunicat că cererea nu poate fi admisă.

A indicat Eduard Simeniuc că, la 05 mai 2017 a depus repetat o cerere similară,

însă și aceasta a fost respinsă prin răspunsul nr. 155 din 11 mai 2017.

La 15 mai 2017, a fost dispusă efectuarea unei anchete de serviciu, care i-a fost

adusă la cunoștință la data de 17 mai 2017 și în aceeași zi a fost eliberat din funcție, în

baza art. 86 alin. (1) lit. g) Codul muncii.

1

A menționat că, în perioada 11 mai 2017 – 22 mai 2017 s-a aflat în concediu de

boală, motiv din care consideră că, ancheta de serviciu este drept una tendențioasă și

ilegală, ce are un singur scop, răzbunarea împotriva sa, pentru faptul că a îndrăznit de

a cere un drept, fără o permisiune și acceptare prealabilă din partea șefului.

A solicitat Eduard Simeniuc admiterea acțiunii; anularea ordinului de concediere

din 17 mai 2017; obligarea efectuării corectărilor în carnetul de muncă; încasarea

salariului pentru absența forțată de la muncă începând cu 17 mai 2017; achitarea

compensației bănești în sumă de 240 000 de lei în locul restabilirii în funcție; încasarea

prejudiciului moral în sumă de 200 000 de lei și încasarea cheltuielilor de asistență

juridică.

Prin hotărârea din 8 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana,

acțiunea a fost respinsă.

Prin decizia din 5 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul declarat

de Eduard Simeniuc; s-a casat hotărârea din 8 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Ciocana cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunea s-a admis parțial; s-

a anulat ordinul nr. 2/sanc din 17 mai 2017 a administratorului Societății cu Răspundere

Limitată „Carlsberg” cu privire la aplicarea sancțiunii, emis în privința lui Simeniuc

Eduard, ca fiind ilegal; s-a obligat Societatea cu Răspundere Limitată „Carlsberg” să

efectueze corectările respective în carnetul de muncă eliberat pe numele lui Simeniuc

Eduard; s-a încasat de la Societatea cu Răspundere Limitată „Carlsberg” în beneficiul

lui Simeniuc Eduard salariul mediu pentru absența forțată de la muncă începând cu 17

mai 2017 până la 5 aprilie 2018, inclusiv, pentru perioada de 10 luni 19 zile, în mărime

de 183 212 de lei; s-a încasa de la Societatea cu Răspundere Limitată „Carlsberg” în

beneficiul lui Eduard Simeniuc, cu titlu de compensație în locul restabilirii la muncă,

echivalentul a trei salarii medii în sumă de 51 690 de lei; prejudiciu moral pentru

absența forțată de la muncă, echivalentul a unui salariu mediu în sumă de 17 230 de lei

și 5 000 de lei, cu titlu de compensare a cheltuielilor de asistență juridică. În rest

pretențiile s-au respins ca nefondate. S-a încasează de la Societatea cu Răspundere

Limitată „Carlsberg” în beneficiul statului, taxa de stat de la care a fost scutit

reclamantul/apelant Eduard Simeniuc la depunerea cererii de chemare în judecată, în

sumă de 7 147,06 lei și la depunerea cererii de apel, în sumă de 5 360,29 de lei.

Prin încheierea din 14 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a corectat eroarea

materială vădită admisă în dispozitivul deciziei din 5 aprilie 2018 a Curții de Apel

Chișinău ce se referă la data pronunțării hotărârii de către prima instanță Judecătoria

Chișinău, sediul Ciocana în actuala cauză, prin înlocuirea în textul dispozitivului

deciziei a sintagmei „8 octombrie 2017” cu sintagma corectă „8 decembrie 2017”.

La 28 iunie 2018, Societatea cu Răspundere Limitată „Carlsberg” a declarat recurs

împotriva deciziei din 5 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău.

În motivarea cererii de recurs a indicat că, instanța de apel nu a aplicat legea care

trebuia aplicată și a interpretat greșit prevederile Codului muncii, ceea ce a dus la

adoptarea și pronunțarea unei hotărâri ilegale, bazată pe circumstanțe ce au fost

dovedite prin probe ilegale.

A indicat că, instanța de apel era obligată, în partea descriptivă a deciziei să indice

pe scurt cerințele reclamantului, obiecțiile pârâtului și explicațiile celorlalți participanți

la proces.

A solicitat Societatea cu Răspundere Limitată „Carlsberg” admiterea recursului

cu casarea deciziei din 5 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău.

2

Examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere

Limitată „Carlsberg”, completul Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării

referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 1 august 2018, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatului

copia cererii de recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței. Însă,

intimatul Eduard Simeniuc nu a depus referință prin care să-și expună opinia asupra

motivelor invocate în recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată

„Carlsberg”.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție, examinând temeiurile invocate în cererea de recurs declarată de

Societatea cu Răspundere Limitată „Carlsberg”, în raport cu materialele cauzei civile,

consideră că acesta este inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra

admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Din actele cauzei se constată că, decizia din 5 aprilie 2018 a Curții de Apel

Chișinău a fost expediată în adresa participanților la proces la data de 10 iunie 2018

(vol.II, f.d.77). Cererea de recurs a fost depusă la data de 26 iunie 2018 (vol.II, f.d.138).

Astfel, recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Carlsberg”, este în

termen.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sânt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată că, argumentele invocate de Societatea cu

3

Răspundere Limitată „Carlsberg” în cererea de recurs nu se încadrează în limitele

stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare

a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a, Capitolul XXXVIII

Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în

fapt.

Totodată completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție accentuează că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe

sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă

că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa a constatat că, dreptul de acces la instanța

de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că,

modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic

superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut

cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor

ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva Norvegiei, hotărâre

din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot

fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991,

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

În asemenea circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Societatea

cu Răspundere Limitată „Carlsberg”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

4

În conformitate cu art. 270, art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din

Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Carlsberg”, se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Valeriu Doagă

Judecători Tamara Chișca-Doneva

Nicolae Craiu

5