3r-198/18 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- temeiurile asigurării acţiuniii
3r-198/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 3r-198/18 Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul central) A. Braga Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) M Anton, V. Cotorobai, A. Panov D E C I Z I E 3 octombrie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Dumitru Visternicean Dumitru Mardari examinând recursul declarat de Direcția Generală Administrare Fiscală municipiul Chișinău a Serviciului Fiscal de Stat, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Petru Novac împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva încheierii din 8 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a admis cererea cu privire la asigurarea acțiunii, c o n s t a t ă: La 16 octombrie 2017 Petru Novac a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Fiscal de Stat, prin care a solicitat repunerea în termen a cererii prealabile și anularea avizului de plată nr.0000068882 din 25 mai 2017. Prin hotărârea din 22 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cererea de chemare în judecată depusă de Petru Novac împotriva Serviciului Fiscal de Stat a fost respinsă ca depusă cu încălcarea termenului de prescripție.
La 19 mai 2018 Petru Novac a declarat apel împotriva hotărârii din 22 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând casarea acesteia, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii. Totodată, Petru Novac a solicitat asigurarea acțiunii, prin suspendarea efectelor juridice a actului administrativ contestat. Prin încheierea din 8 mai 2018 a Curții de apel Chișinău, cererea de apel depusă de Petru Novac împotriva hotărârii din 22 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani a fost acceptată spre examinare. Prin încheierea din 8 mai 2018 a Curții de apel Chișinău, s-a admis cererea apelantului Petru Novac, cu privire la asigurarea acțiunii.
S-a aplicat măsura de asigurare a acțiunii sub formă de suspendare a efectelor juridice a actului administrativ emis de Serviciul Fiscal de Stat - avizul nr.0000068882 din 25 mai 2017. 1 Prin încheierea din 10 mai 2018 a Curții de apel Chișinău, s-a ridicat de la examinare și s-a remis Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cauza pentru soluționarea chestiunii privind emiterea unei hotărâri suplimentare, în privința cerinței reclamantului de repunere în termen a cererii prealabile. Prin hotărârea suplimentară din 20 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a respins cererea lui Petru Novac, privind repunerea în termen a cererii prealabile, ca fiind neîntemeiată.
La 26 iunie 2018, Direcția Generală Administrare Fiscală municipiul Chișinău a Serviciului Fiscal de Stat, a declarat recurs împotriva încheierii din 8 mai 2018 a Curții de apel Chișinău, prin care s-a admis cererea cu privire la asigurarea acțiunii, solicitând admiterea recursului și casarea încheierii. În motivarea recursului s-a indicat că încheierea contestată este neîntemeiată și pasibilă de a fi casată, deoarece intimatul nu a dovedit temeinicia solicitării de asigurare a acțiunii. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Materialele dosarului atestă că copia încheierii contestate a fost expediată în adresa participanților la proces, însă dovada legală de recepționare a acesteia de către recurent lipsește.
Din aceste motive, Colegiul consideră că recursul declarat la 26 iunie 2018 este în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Examinând recursul declarat, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează a fi respins, cu menținerea încheierii contestate, din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
La caz, din materialele dosarului se constată că la 16 octombrie 2017 Petru Novac s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Fiscal de Stat, solicitând repunerea în termen a cererii prealabile și anularea avizului de plată nr.0000068882 din 25 mai 2017. Prin hotărârea din 22 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, acțiunea a fost respinsă ca fiind tardivă. Ne fiind decacord cu hotărârea primei instanțe, la 19 mai 2018 Petru Novac a declarat apel. Totodată, în temeiul art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, apelantul Petru Novac a solicitat suspendarea efectelor juridice a actului administrativ contestat.
Prin încheierea din 8 mai 2018 a Curții de apel Chișinău, cererea cu privire la asigurarea acțiunii s-a admis, și s-a aplicat măsura de asigurare a acțiunii sub formă 2 de suspendare a efectelor juridice a actului administrativ emis de Serviciul Fiscal de Stat - avizul nr.0000068882 din 25 mai 2017. În motivare, instanța a apel a reținut că la caz neinstituirea măsurii de asigurare a acțiunii, se poate solda cu consecințe nefaste și cu urmări suficient de grave pentru apelant. Or, Petru Novac a probat că atât el cât și soția sa sunt pensionari, unicul venit fiind pensia de vârstă, care este modestă. Iar, Serviciul Fiscal de Stat intenționează și întreprinde măsuri reale, de percepere a sumei impozitului calculat, prin urmărirea pensiei sale.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră concluzia instanței de apel întemeiată și bazată pe aprecierea justă a circumstanțelor de fapt și aplicarea corectă a normelor de drept procedural. În sensul dat, Colegiul menționează că conform art. 21 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, suspendarea executării actului administrativ contestat poate fi solicitată de către reclamant instanței de contencios administrativ concomitent cu înaintarea acțiunii, dacă legea nu prevede altfel. În cazuri temeinic justificate și în scopul prevenirii unei pagube iminente, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ și din oficiu.
În conformitate cu art. 174 alin. (1) din Codul de procedură civilă, la cererea participanților la proces, judecătorul sau instanța dispune în aceeași zi aplicarea sau neaplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii. Asigurarea se admite în orice fază a procesului până la etapa în care hotărîrea judecătorească devine definitivă, în cazul în care neaplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii ar face imposibilă executarea hotărîrii judecătorești. Raportând la caz normele de drept citate, instanța de recurs reține că la examinarea cererii de aplicare a măsurilor de asigurare, urmează a fi verificată: raționalitatea și temeinicia cerințelor solicitantului despre aplicarea măsurilor de asigurare, probabilitatea cauzării unui prejudiciu solicitantului în cazul neaplicării măsurilor asiguratorii, asigurarea unui echilibru între interesele părților interesate.
Astfel, la soluționarea chestiunii privind suspendarea actului administrativ, instanța de judecată ia în considerare toți factorii și interesele relevante și dispune suspendarea actului administrativ dacă constată că actul este susceptibil de a cauza un prejudiciu iminent. Pentru a fi dispusă suspendarea executării actului contestat, persoana trebuie să dovedească temeinicia solicitării, precum și faptul că suspendarea are drept scop prevenirea unei pagube iminente. Reieșind din cele relatate, Colegiul consideră că instanța de apel corect a concluzionat că neinstituirea măsurii de asigurare a acțiunii se poate solda cu consecințe nefaste și cu urmări suficient de grave pentru Petru Novac, pentru care unica sursă de venit este pensia de vârstă, iar, Serviciul Fiscal de Stat întreprinde măsuri reale de percepere a sumei impozitului calculat prin urmărirea pensiei.
Astfel, nu pot fi reținute criticele recurentei cu privire la ilegalitatea încheierii instanței de apel, deoarece aceasta a fost adoptată cu respectarea și aplicarea corectă a legislației procedurale. Respectiv, la caz Colegiul constată că încheierea din 8 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău este întemeiată și legală, iar temei de casare nu este, deoarece 3 Curtea de Apel Chișinău a apreciat corect circumstanțele cauzei și probele prezentate în vederea emiterii unei încheieri întemeiate, iar argumentele recurentului invocate în cererea de recurs nu pot fi reținute, deoarece sunt declarative. Prin urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Direcția Generală Administrare Fiscală municipiul Chișinău a Serviciului Fiscal de Stat, cu menținerea încheierii din 8 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău.
În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Direcția Generală Administrare Fiscală municipiul Chișinău a Serviciului Fiscal de Stat. Se menține încheierea din 8 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Petru Novac împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Dumitru Visternicean Dumitru Mardari 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.