ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 19.09.2018

3ra-921/18 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
19.09.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
Temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
3ra-921/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.3ra-921/18

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (V. S. Midrigan)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Cotorobai)

19 septembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Dumitru Mardari

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Biroul Vamal Centru,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea

cu Răspundere Limitată „Maștehservice” împotriva Biroului Vamal Centru și

Serviciului Vamal al Republicii Moldova cu privire la anularea proceselor-verbale

cu privire la contravenție și a deciziilor de aplicare a răspunderii materiale pentru

contravenția vamală,

împotriva deciziei din 04 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins cererea de apel declarată de Biroul Vamal Centru și s-a menținut hotărârea

judecătoriei Chișinău, sediul Central din 26 aprilie 2017,

c o n s t a t ă:

La 10 mai 2016, SRL „Maștehservice” reprezentată de avocatul Enachi

Vitalie, a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Chișinău

(denumit Biroul Vamal Centru începând cu data de 23 decembrie 2016) și

Serviciului Vamal al Republicii Moldova (f.d. 4-5), prin care a solicitat anularea

procesului-verbal cu privire la contravenție nr. 144/16 din 12 martie 2016 și a

deciziei de aplicare a răspunderii materiale pentru contravenția vamală.

În motivarea acțiunii, avocatul Enachi Vitalie a susținut că la 12 martie 2016

agentul constatator Palii Dragoș din cadrul Biroului Vamal Chișinău a întocmit

procesul-verbal cu privire la contravenție nr. 144/16, prin care a constatat că SRL

„Maștehservice” a comis contravenția prevăzută de art. 231 pct. 5 Cod vamal, iar

șeful Biroului Vamal Chișinău, Filimon Mihail, a emis la aceeași dată o decizie

privind aplicarea față de SRL „Maștehservice” a sancțiunii sub formă de amendă în

sumă de 636 452 de lei.

A notat că la 25 martie 2016 SRL „Maștehservice” a depus la Serviciul

Vamal al Republicii Moldova o contestație prin care a solicitat anularea procesului-

verbal cu privire la contravenție nr. 144/16 din 12 martie 2016 și a deciziei de

aplicare a răspunderii materiale pentru contravenția vamală.

Prin scrisoarea Serviciului Vamal al Republicii Moldova nr. 28/11-6976 din

15 aprilie 2016, SRL „Maștehservice” a fost informată despre nesatisfacerea

plângerii din 25 martie 2016 și menținerea deciziei șefului Biroului Vamal Chișinău

1

din 12 martie 2016.

Tot la 10 mai 2016, SRL „Maștehservice” reprezentat de avocatul Enachi

Vitalie, a înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal

Chișinău și Serviciului Vamal al Republicii Moldova (f.d. 48-49; 57-59), prin care a

solicitat anularea procesului-verbal cu privire la contravenție nr. 142/16 din 12

martie 2016 și a deciziei de aplicare a răspunderii materiale pentru contravenția

vamală.

În motivarea acțiunii, avocatul Enachi Vitalie a afirmat că la 12 martie 2016

agentul constatator Palii Dragoș din cadrul Biroului Vamal Chișinău a întocmit

procesul-verbal cu privire la contravenție nr. 142/16, prin care a constatat că SRL

„Maștehservice” a comis contravenția prevăzută de art. 231 pct. 5 Cod vamal, iar

șeful Biroului Vamal Chișinău, Filimon Mihail, a emis la aceeași dată o decizie

privind aplicarea față de SRL „Maștehservice” a sancțiunii sub formă de amendă în

sumă de 574 102, 8 lei.

A notat că la 25 martie 2016, SRL „Maștehservice” a depus la Serviciul

Vamal al Republicii Moldova o contestație prin care a solicitat anularea procesului-

verbal cu privire la contravenție nr. 142/16 din 12 martie 2016 și a deciziei de

aplicare a răspunderii materiale pentru contravenția vamală.

La fel, a menționat că prin scrisoarea Serviciului Vamal al Republicii

Moldova nr. 28/11-6594 din 11 aprilie 2016, SRL „Maștehservice” a fost informată

despre nesatisfacerea plângerii din 25 martie 2016 și menținerea deciziei șefului

Biroului Vamal Chișinău din 12 martie 2016.

A explicat că la 23 octombrie 2012, SRL „Maștehservice” a introdus pe

teritoriul Republicii Moldova o macara de modelXXXXX, cu valoarea de 717 628,

5 lei, căreia prin autorizația Biroului Vamal Chișinău nr.

ADMTEMP201230000006561 din 23 octombrie 2012 i-a fost acordat regimul

vamal de admitere temporară până la 15 octombrie 2013.

Iar, prin scrisoarea Biroului Vamal Chișinău nr. 3340 din 15 mai 2014,

regimul vamal de admitere temporară a fost prelungit până la 22 octombrie 2014. În

baza declarației vamale nr. 3029134758 din 12 iunie 2015, s-a efectuat vămuirea

macaralei de modelXXXXXX, cu achitarea de către SRL „Maștehservice” a tuturor

plăților vamale pentru acordarea regimului vamal de import definitiv.

Astfel, a invocat SRL „Maștehservice”, reprezentată de avocatul Enachi

Vitalie , că agentul constatator nu a probat existența faptei contravenționale prin

probe pertinente și concludente.

Prin încheierea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău, din 07 iulie 2016 (f.d.

41), s-au conexat cauzele menționate într-un singur proces.

Prin hotărârea din 26 aprilie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central

(f.d. 159; 163-168), s-a admis integral acțiunea și s-au anulat procesele-verbale cu

privire la contravenție nr. 144/16 din 12 martie 2016 și nr. 142/16 din 12 martie

2016, precum și deciziile de aplicare a răspunderii materiale pentru contravenția

vamală.

La 27 aprilie 2017 Biroul Vamal Centru a depus o cerere de apel nemotivată

împotriva hotărârii primei instanțe (f.d. 162), solicitând casarea acesteia și emiterea

unei noi hotărâri, prin care să fie respinsă acțiunea ca neîntemeiată, iar la 21 iunie

2017 a depus cererea de apel motivată (f.d. 176-179).

Prin decizia din 10 octombrie 2017 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 189-190;

191-200), s-a admis apelul declarat de Biroul Vamal Centru, s-a casat integral

hotărârea primei instanțe și s-a emis o nouă hotărâre, prin care s-a respins acțiunea

2

ca neîntemeiată.

La 13 octombrie 2017 SRL „Maștehservice” reprezentată de avocatul Enachi

Vitalie, a depus o cerere de recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând

casarea integrală a acesteia cu menținerea hotărârii primei instanțe.

Prin decizia din 10 ianuarie 2018 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis

recursul declarat de către SRL „Maștehservice” reprezentată de avocatul Enachi

Vitalie, s-a casat integral decizia Curții de Apel Chișinău din 10 octombrie 2017,

cauza fiind remisă spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău în alt complet de

judecată.

Prin decizia din 04 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins cererea

de apel declarată de către Biroul Vamal Centru și s-a menținut hotărârea din 26

aprilie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central.

În susținerea soluției sale, instanța de apel a reținut că în procesul-verbal cu

privire la contravenție nr. 144/16 din 12 martie 2016, este consemnată în calitate de

timp al comiterii contravenției data de 16 septembrie 2014, iar în procesul - verbal

cu privire la contravenție nr. 142/16 din 12 martie 2016 - data de 23 octombrie

2014.

Prin urmare, prin prisma normei art. 229 din Codul Vamal, instanța de apel a

conchis că prima instanță a ajuns la o concluzie justă și întemeiată privind faptul că,

pentru ambele cazuri de contravenție, constatate de apelant, a survenit prescripția

prevăzută de art. 2292 din Codul vamal, fapt ce înlătură răspunderea materială a

întreprinderii.

Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, Biroul Vamal Centru la 17 mai

2018, a depus cerere de recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea

deciziei instanței de apel din 04 aprilie 2018 și a hotărârii Judecătoriei Chișinău,

sediul Central din 26 aprilie 2017, cu emiterea unei noi hotărârii prin care acțiunea

înaintată de către SRL „Maștehservice” să fie respinsă ca nefondată.

Prin referința depusă la 18 iulie 2018, SRL „Maștehservice” a notat că

recursul înaintat Biroul Vamal Centru, conține obiecțiile de fapt și de drept care

deja au fost obiect de studiere și verificare de către instanțele ierarhic inferioare,

primind o apreciere corespunzătoare, considerent din care solicită a fi considerat

inadmisibil sau de a-l respinge.

Instanța de recurs constată că, decizia instanței de apel din data de 04 aprilie

2018 a fost expediată recurentului la 03 mai 2018. Astfel, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, prin

prisma art. 434 Cod de procedură civilă, consideră recursul depus la data de 17 mai

2018, în termen.

Pledând pentru admiterea recursului în sensul declarat, recurentul consideră

că soluția instanței de apel este pripită, fapt ce rezultă din nedeterminarea naturii

juridice a obiectului litigiului, criteriu care presupune prin sine lămurirea corectă și

certă a situației de fapt și de drept.

Astfel, a menționat recurentul că intimata a ignorat prevederile art. 231 pct. 5

din Codul Vamal, ce prezumă de fapt existența componenței de contravenție

vamală cu răspundere materială și anume - nerespectarea de către titularul a

regimului vamal suspensiv a termenelor, obligațiilor și condițiilor stabilite pentru

derularea normal a acestui regim, respectiv SRL „Maștehservice” nu a informat

organul vamal și nu a solicitat prelungirea termenului regimului vamal suspensiv, nu

a întreprins acțiuni de a scoate mărfurile de pe teritoriul RM.

Constatările instanțelor inferioare precum că, organul vamal la întocmirea

3

proceselor - verbale cu deciziile de sancționare din speță, a încălcat termenul de un

an prescris pentru aplicarea sancțiunii, sunt eronate, astfel conform prevederilor alin.

(4) art. 2292 din Codul Vamal stipulează că în cazul contravenției continue,

termenul de prescripție curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni.

Prin urmare, cu referire la speța dată, a notat recurentul că macaralele

introduse pe teritoriul Republicii Moldova, ce servesc drept obiecte al prezentului

raport material litigios, în baza autorizațiilor de admitere temporară nr. ADMTEMP

201230000006390 și nr. ADMTEMP 201230000006561, aceste mărfuri au fost

vămuite în regim vamal import abia în data de 12 iunie 2015 fapt confirmat prin

declarațiile vamale anexate la materialele cauzei nr. 3029134771 și nr. 3029134758

la care, în opinia sa, instanța de fond și de apel nu a dat nici o apreciere, cu toate că

rubrica 47 s-a indicat numărul autorizațiilor de admitere temporară în baza cărora

au fost întocmite aceste declarații de import.

Respectiv, a reținut recurentul că, termenul de un an la care face referire

instanța de fond prin prisma prevederilor alin (4) art. 229 din Codul Vamal, curge

din data de 12 iunie 2015, respectiv sancțiunile aplicate conform proceselor-verbale

nr. 142/16 și 144/16 în data de 12 martie 2016 se încadrează perfect în termenul de

un an prescris.

A mai menționat recurentul că, deoarece în procesele - verbale este indicat

timpul comiterii contravenției într-un caz data de 16 septembrie 2014 și în alt caz

23 octombrie 2014, nu presupune faptul că termenul de un an urmează a fi calculat

din aceste perioade, or, o asemenea viziune a instanței de fond este una vagă, ținând

cont de faptul că instanța este obligată să i-a în calcul toate circumstanțele cauzei.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție ajunge la concluzia că, recursul declarat de Biroul Vamal Centru, urmează a

fi declarat inadmisibil, din următoarele considerente.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

4

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul

în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererile de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate. Or,

conform prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și temeiurile

recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentului,

propunerile respective.

Prin urmare, argumentele conținute în cererea de recurs nu pot fi reținute de

către completul de admisibilitate, deoarece recursul împotriva deciziei instanței de

apel este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea actului de

dispoziție contestat.

La acest capitol, instanța de recurs atestă că recurentul nu a evidențiat în

cererea de recurs formulată memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate,

limitându-se doar la reiterarea unor circumstanțe care au fost supuse examinării în

ordine de apel.

În acest sens, urmează a se evidenția faptul că nu este suficientă simpla

expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu

indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor.

Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de

dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul

de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu

se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării

motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de

apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor

pe care se bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o

motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care,

circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera

nelegalitatea hotărârii.

5

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate

în cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386

alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu

se regăsesc în art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului. Ba mai

mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii de către instanța de

apel prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile

de rigoare și, prin urmare, nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Biroul Vamal Centru nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsite de conținut și

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanțele

inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea Europeană

a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs efectiv sunt în

primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu,

competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest

tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest capitol instanță de

recurs reține că recursul declarat de Biroul Vamal Centru nu s-a bazat exclusiv pe

chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a

normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu

corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este capabil

să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că cererea de recurs a fost

depusă după ce Biroul Vamal Centru a avut posibilitatea de a fi auzit de o instanță

de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se

vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea

nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un recurs

efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea echității

procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au reușit să

pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe care le

considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher împotriva

Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel a

examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și procedural,

iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de

art.432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul de admisibilitate

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de

Biroul Vamal Centru împotriva deciziei din 04 aprilie 2018 a Curții de Apel

Chișinău, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

6

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Biroul Vamal Centru.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Dumitru Mardari

7

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-01-10
0,97
3ra-10/18 — anularea proceselor-verbale cu privire la contravenție și a deciziilor de aplicare a răspunderii materiale pentru contravenția vamală
Prima instanţă: Judecătoria Chişinău (sediul central) (judecător V.-S. Midrigan) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (judecători I. Cimpoi, A. Danilov şi I. Secrieru) Dosar nr. 3ra-10/18 D E C I Z I E 10 ianuarie 2018 mun. Chişinău Co
CSJ 2018-07-04
0,95
3ra-836/18 — anularea procesului-verbal cu privire la contraventie
Dosarul nr. 3ra-836/18 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (judecător S. Garștea-Bria) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători N. Budăi, I. Muruianu și V. Efros) Î N C H E I E R E 04 iulie 2018 mun. Chişinău C
CSJ 2019-02-27
0,95
3ra-184/19 — contestarea actului administrativ și repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 3ra-184/19 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud: L. Barbos) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol) Î N C H E I E R E 27 februarie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, c
CSJ 2018-08-22
0,95
3ra-1035/18 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1035/18 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud: M. Țurcan) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Guzun, V. Buhnaci, L. Pruteanu) ÎNCHEIERE 22 august 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercia
CSJ 2018-11-21
0,95
3ra-1463/18 — contestarea actului administrativ
Dosar nr. 3ra-1463/18 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru jud: L. Barbos instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău jud: N. Simciuc, I. Ţurcanu, I. Cotruţă Î N C H E I E R E 21 noiembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, com
Sursă