3ra-1184/18 — cu privire la olbigarea eliberării autorizației de construire, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la olbigarea eliberării autorizaţiei de construire, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilităţii recursului
3ra-1184/18 — cu privire la olbigarea eliberării autorizației de construire, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 3ra-1184/18 Instanța de fond: Judecătoria Edineț, sediul Central – M. Iftodi Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți – A. Corcenco, D. Stănilă, D. Corolevschi ÎNCHEIERE 12 septembrie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Mariana Pitic Maria Ghervas examinând admisibilitatea recursului, declarat de către Iulia Rîmiș, reprezentată de avocatul Ghenadie Odobescu, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Iulia Rîmiș împotriva Primăriei, mun.
Edineț cu privire la obligarea eliberării autorizației de construire, încasarea prejudiciului moral și cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 24 mai 2018 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a respins apelul declarat de către Iulia Rîmiș, s-a menținerea hotărârea din 02 aprilie 2018 a Judecătoriei Edineț, sediul Central, constată: La 24 octombrie 2017 Iulia Rîmiș a depus cerere de chemare în judecată, ulterior concretizată, împotriva Primăriei, mun. Edineț cu privire la obligarea eliberării autorizației de construire a construcțiilor pe terenul de pe str. xxxxx, mun. Edineț, încasarea prejudiciului moral în sumă de 10 000 lei, cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 3 000 lei și cheltuielilor aferente.(1-10, 95-104) În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că potrivit contractului de vânzare - cumpărare nr. 4101/15/19475 din 04 noiembrie 2015 a intrat în posesia bunului imobil situat pe str. xxxxx, mun.
Edineț. La 02 mai 2017 s-a adresat către Primăria mun. Edineț cu cerere privind eliberarea autorizației de construire, iar la cerere au fost anexate actele prevăzute de art. 12 al Legii nr. 163 din 09 iulie 2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție. La 05 mai 2017 a primit răspuns, prin care i-a fost refuzată eliberarea autorizației de construire. Reclamanta a menționat că Primăria mun. Edineț și-a motivat răspunsul prin faptul, că ea a acaparat nelegitim o parte din terenul public pe care a construit neautorizat un foișor cât și pe terenul proprietate privată a construit o construcție neautorizată. Iulia Rîmiș a specificat că răspunsul dat de către Primăria mun. Edineț este unul ilegal, neîntemeiat și abuziv, ori prin cererea din 02 mai 2017 a solicitat eliberarea autorizației de construire pe terenul său privat, anexând toate actele necesare pentru eliberarea acesteia.
1 Prin hotărârea din 02 aprilie 2018 a Judecătoriei Edineț, sediul Central s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Iulia Rîmiș. (f.d.112, 118-126) Prin decizia din 24 mai 2018 a Curții de Apel Bălți s-a respins apelul declarat de către Iulia Rîmiș, s-a menținut hotărârea din 02 aprilie 2018 a Judecătoriei Edineț, sediul Central. (f.d. 149, 150-153) La 17 iulie 2018 Iulia Rîmiș, reprezentată de avocatul Ghenadie Odobescu, a declarat recurs împotriva deciziei din 24 mai 2018 a Curții de Apel Bălți, solicitând casarea hotărârilor judecătorești, cu pronunțarea unei hotărâri de admitere a cererii de chemare în judecată. (f.d. 160-167) În motivarea cererii de recurs recurenta a invocat, că instanțele de judecată au interpretat în mod eronat legea și în acest sens au aplicat eronat normele de drept material.
Instanțele de judecată fără a intra în esența litigiului și susținând partea Primăriei mun. Edineț nu a atras atenția că refuzul de eliberare a autorizației de construire a fost întemeiat pe fapte ce nu au legătură cu litigiul în cauză. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Materialele cauzei atestă că decizia Curții de Apel Bălți a fost pronunțată la 24 mai 2018, recursul declarat la 17 iulie 2018 de către Iulia Rîmiș, reprezentată de avocatul Ghenadie Odobescu, este depus în termen.
Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia, că recursul declarat de către Iulia Rîmiș, reprezentată de avocatul Ghenadie Odobescu, este inadmisibil din următoarele considerente. Verificând motivele de casare, invocate în recurs, completul Colegiului atestă, că Iulia Rîmiș, reprezentată de avocatul Ghenadie Odobescu, indică argumente ce țin de dezacordul cu felul în care instanțele de judecată au apreciat înscrisurile probatorii și au constatat circumstanțele cauzei. Nu pot fi reținute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece țin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs.
Conform regulilor din Secțiunea a 2-a din Capitolul XXXVIII al Codului de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Recursul exercitat conform secțiunii a 2 - a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procesual, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. Astfel, completul Colegiului constată că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acesta nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432, alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.
În conformitate cu prevederilor art. 432, alin. (1) al Codului de procedură civilă părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declarare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procesual. 2 Aliniatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcare sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433, lit. a) al Codului de procedură civilă cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) și (4). Totodată, potrivit jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, pe când în recursul declarat de către Iulia Rîmiș, reprezentată de avocatul Ghenadie Odobescu, asemenea aspecte nu se regăsesc. În speță, completul Colegiului menționează, că recursul în cauză conține obiecții de fapt și de drept, care deja au fost studiate și verificate de către instanțele de judecată, primind o apreciere corespunzătoare.
În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentei la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției. Drept urmare, se reține că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admisibilitate a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normei de drept material sau a normei de drept procesual, așa cum formal invocă Iulia Rîmiș, reprezentată de avocatul Ghenadie Odobescu, și, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Din considerentele menționate instanța de recurs ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Iulia Rîmiș, reprezentată de avocatul Ghenadie Odobescu, inadmisibil.
Conform celor expuse, în temeiul art. 431, alin. (1) și (2), art. 433, lit. a), 440, alin. (1) și (11) ale Codului de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Recursul, declarat de către Iulia Rîmiș, reprezentată de avocatul Ghenadie Odobescu, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Mariana Pitic Maria Ghervas 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.