ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 22.08.2018

2ra-1507/18 — incasarea prejudiciului material, a dobinzii de intirziere si cheltuielilor de judecata

HOTĂRÂRE
22.08.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea prejudiciului material, a dobinzii de intirziere si cheltuielilor de judecata
Temei legal
temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
2ra-1507/18 — incasarea prejudiciului material, a dobinzii de intirziere si cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.2ra-1507/2018

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (L.Pruteanu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A.Bostan, A.Pahopol și V.Negru)

22 august 2018 mun.Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție,

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Maria Ghervas

Nicolae Craiu

Luiza Gafton

Victor Burduh

examinînd recursul declarat de către Societatea pe Acțiuni „Klassika

Asigurări”,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Anatolie

Verejan împotriva Societății pe Acțiuni „Klassika Asigurări” cu privire la

încasarea prejudiciului material, a dobînzii de întîrziere și cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 17 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost admis apelul declarat de către Verejan Anatolie, reprezentat de avocatul Ion

Negura, fiind modificată hotărârea din 21 martie 2017 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Buiucani,

c o n s t a t ă :

La 11 martie 2016, Anatolie Verejan, reprezentat de avocatul Ștefan Schidu, a

depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății pe Acțiuni „Klassika

Asigurări” cu privire la încasarea prejudiciului material, dobînzii de întîrziere și

cheltuielilor de judecată.

În motivarea pretențiilor reclamantul a indicat că la 02 iunie 2015 a încheiat

cu Societatea pe Acțiuni „Klassika Asigurări” un contract de asigurare medicală

pentru persoanele care călătoresc în străinătate nr.KL 044929, pentru perioada 09

iunie 2015 – 30 iunie 2015.

La 09 iunie 2015 a plecat în Italia, or.Lignano pentru a petrece vacanța de

vară împreună cu familia stabilită cu domiciliu în Italia.

Reclamantul a specificat că în fiecare an, înainte de a pleca în vacanță peste

hotare, încheia contracte de asigurare pentru persoanele care călătoresc în

străinătate cu diferite companii de asigurare, pentru a-și acoperi riscurile corelate

cu viața sau sănătatea.

1

La 19 iunie 2015, aproximativ ora 07.00, fiind în Italia, brusc a simțit o durere

în regiunea vizicii urinare. Peste o oră durerea a început să intensifice despre ce a

comunicat fiicei, care are studii medicale.

A menționat că ulterior a chemat ambulanța și a fost transportat la spitalul de

urgență și supus mai multor investigații medicale. A fost luată decizia de a fi

transportat de urgență la spitalul din or.Latisa, Italia.

În cadrul instituției medicale respective au fost efectuate investigații inclusiv

tomografia, depistându-se un calcul (pietricică) cu o dimensiune de 6-7 mm, care a

blocat vizica urinară.

Reclamantul a mai indicat că medicii spitalului din or.Latisa, Italia au decis să

intervină chirurgical pentru a distruge acel calc și a debloca canalul, în caz contrar

exista pericol pentru viață. A fost internat în spital pentru cîteva zile, iar la 30 iunie

2015 împreună cu nepoata Paula a revenit în Republica Moldova.

A mai precizat Anatolie Verejan că în scurt timp după revenirea în țară, a

contactat compania de asigurări și a informat despre cazul asigurat, Societatea pe

Acțiuni „Klassika Asigurări” solicitându-i să colecteze tot setul de acte, inclusiv

actele confirmative de la spitalul de urgență și să le prezinte pentru a primi

despăgubirile cuvenite.

La 09 septembrie 2016 a depus cerere la Societatea pe Acțiuni „Klassika

Asigurări” cu privire la rambursarea cheltuielilor suportate, cu anexarea tuturor

actelor, care confirma situația de urgență și spontană.

Prin răspunsul nr.1833 din 25 noiembrie 2015 pîrîtul l-a informat că prin

holărîrea Comisiei de regularizare a daunelor din 24 noiembrie 2015, s-a refuzat de

a compensa cheltuielile suportate pentru achitarea serviciilor medicale, acordate în

urma acutizării maladiei cronice, existente pînă la intrarea în vigoare a contractului

de asigurare medicală, adresarea pentru asistență medicală fiind în urma acutizării

patalogiei existente.

A mai specificat reclamantul că în anul 2009 a suportat o intervenție

chirurgicală, prin care i-a fost înlăturat un rinichi, ulterior în fiecare primăvară

verifică starea sănătății la Institutul Oncologic. În luna mai a.2015 a efectuat

investigații, fiind stabilit cu certitudine că starea e buna și în virtutea acestui fapt,

la momentul încheierii contractului de asigurare în luna iunie a.2015 dînsul nu

putea să prevadă apariția unui caz asigurat.

A precizat că potrivit contractului de asigurare medicală pentru persoanele

care călătoresc în străinătate nr.KL 044929 din 02 iunie 2015, încheiat între părți,

drept risc asigurat în baza contractului - asigurarea cheltuielilor medicale, iar caz

asigurat era adresarea asiguratului/persoanei asigurate, în afară țarii traiului

permanent după asistență medicală în caz de îmbolnăvire acută, care pune în

pericol viața asiguratului și necesită asistență medicală de urgență, dereglarea

sănătății (traumatisme) ca urmare a unui accident, precum și decesul persoanei

asigurate, care s-a produs în afara țarii traiului permanent în perioada de acțiune a

contractului de asigurare.

Consideră reclamantul că circumstanțele pricinii se încadrează exact în cazul

asigurat prevăzut de contract or, dânsul s-a adresat în afara țării după asistență

medicală în urma îmbolnăvirii acute, care punea în pericol viața sa și necesita

asistență medicală urgentă.

2

Potrivit contractului, în limita sumelor asigurate, indicate în Polița de

asigurare, compania de asigurări compensează cheltuielile suportate de asigurat

pentru tratamentul medical de ambulator și/sau staționar, care include:

transportarea persoanei asigurate la cel mai apropiat punct de asistență medicală

urgentă; aflarea în staționar; costul medicamentelor și materialului de pansament;

procedurile fizioterapeutice; roenghenoscopia, reanimarea, intervențiile

chirurgicale, inclusiv asistarea, anestezia și utilizarea sălii de operații; cheltuieli

pentru masaje urgente, legate de cazul asigurat, transmise Companiei de asistență

și Asigurătorului prin telefon/fax.

Reclamantul a punctat că asigurătorul nu compensează cheltuielile

asiguratului, ce țin de acutizarea și tratarea unor maladii cronice și urmărilor

acestora, care au fost cunoscute la momentul încheierii contractului de asigurare și

au necesitat tratament pînă la începutul perioadei de asigurare, precum și

consecințele accidentelor, care s-au produs pînă la plecarea asiguratului din țara

traiului permanent, chiar dacă persoana asigurată anterior nu a urmat tratamentul,

precum și în caz de maladii și complicații ale acestora, pe care acesta le-a tratat pe

parcursul ultimelor 6 luni pînă la încheierea contractului de asigurare. Cheltuielile

pentru tratarea acestor boli sunt acoperite numai în cazul, în care asistenta medicală

de urgentă a fost necesară pentru prevenirea pericolului asupra vieții sau

înlăturarea durerilor acute, în așa cazuri cheltuielile pentru transportare și repatriere

nu se compensează.

Consideră Anatolie Verejan că răspunsul pîrîtului este contrar prevederilor

contractuale, deoarece de la regulă indicată în pct.2.7 din contract, este stabilită

excepția, potrivit căreia și în cazul maladiilor cronice cheltuielile pentru tratarea

acestor boli sunt acoperite numai în cazul în care asistența medicală de urgență a

fost necesară pentru prevenirea pericolului asupra vieții sau înlăturarea durerilor

acute. Or, în cazul asigurat descris a fost necesară asistența medicală de urgență,

dânsul fiind transportat cu ambulanța la spital, iar în cazul în care nu se intervenea

de urgență exista pericol pentru viața sa.

Pe parcursul examinării cauzei în prima instanță, la 07 februarie 2017

Anatolie Verejan, reprezentat de avocatul Ion Negura a depus cerere cu privire la

modificarea pretențiilor din acțiune, prin care și-a concretizat cuantumul dobînzii

de întîrziere (f.d.86, 98, Vol.I).

A solicitat reclamntul încasarea din contul Societății pe Acțiuni „Klassika

Asigurări”, a sumei de 3869,44 Euro, cu titlu de prejudiciu material, 1046,82 lei –

cu titlu de dobîndă de întîrziere, cât și încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea din 21 martie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a

fost admisă parțial cererea de chemare în judecată depusă de către Verejan

Anatolie împotriva Societății pe Acțiuni „Klassika Asigurări” cu privire la

încasarea prejudiciului material, a dobînzii de întîrziere și a cheltuielilor de

judecată.

S-a dispus încasarea din contul Societății pe Acțiuni „Klassika Asigurări”, în

beneficiul lui Verejan Anatolie a sumei de 502 Euro – cu titlu de prejudiciu

material, 5000 lei – cu titlu de cheltuieli pentru asistența juridică și a sumei de 510

lei – cu tiltu de alte cheltuieli, în rest, pretențiile înaintate de Verejan Anatolie au

fost respinse ca neîntemeiate (f.d.112, 115-127, Vol.I).

3

Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, la 03 aprilie 2017 Verejan

Anatolie, reprezentat de avocatul Ion Negura a contestat-o cu apel, solicitând

casarea parțială a hotărîrii Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 21 martie

2017, cu emiterea unei hotărîri noi prin care acțiunea să fie admisă integral.

Prin decizia din 17 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul

declarat de către Verejan Anatolie, reprezentat de avocatul Ion Negura, fiind

modificată hotărârea din 21 martie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

prin majorarea cuantumului prejudiciului material încasat din contul Societății pe

Acțiuni „Klassika Asigurări”, în beneficiul lui Verejan Anatolie de la suma de 500

Euro, pînă la suma de 3863 Euro, în rest, hotărîrea primei instanțe a fost menținută.

S-a dispus încasarea din contul Societății pe Acțiuni „Klassika Asigurări”, în

beneficiul lui Verejan Anatolie a cheltuielilor de judecată în sumă de 2221 lei

(f.d.190, 191-202, Vol.I).

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a conchis că confirmarea achitării

sumei de 3361 Euro a fost prezentată de către reclamant în instanța de apel. Plata

respectivă a fost efectuată la 28 martie 2018, fapt care denotă că la momentul

solicitării sumei de la intimat, apelantul nu transfera-se suma solicitată pe contul

instituției medicale, respectiv pretinsa creanță nu era certă, exigibilă și confirmată

la acel moment, inclusiv la momentul adresării în instanța de judecată, iar în

consecință, nici intimatul nu putea fi pus în întîrziere la data înaintării somației de

plată din 09 septembrie 2015.

Invocând ilegalitatea deciziei instanței de apel, Societatea pe Acțiuni

„Klassika Asigurări” la 05 iunie 2018 a contestat-o cu recurs, solicitînd casarea

deciziei instanței de apel, cu menținerea hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului s-a invocat că instanța de apel nu a constatat toate

circumstanțele importante pentru soluționarea corectă a cauzei, fiind încălcate

normele de drept procedural și aplicate eronat normele de drept material.

Recurentul a mai indicat că este evidentă intenția directă a lui Verejan

Anatolie de a se deplasa în Italia pentru efectuarea investigațiilor și eventual a

intervenției chirurgicale necesare, starea sănătății lui fiind una precară, acută, până

la încheierea contractului de asigurare și exista pericol iminent de acutizare a

sănătății. Or, intimatul-reclamant înainte de plecare în călătorie peste hotare a

efectuat un șir de investigații de pregătire pentru intervenția care a avut loc la

Spitalul din Latisana, Italia. Drept probe în acest sens fiind extrasele din fișa

medicală a lui Verejan Anatolie anexate la cerere în instanța de fond.

Potrivit art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede

altfel.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Instanța de recurs constată că la dosar este atașat înscrisul care confirmă

faptul că reprezentantul Societății pe Acțiuni „Klassika Asigurări” a recepționat

copia deciziei recurate la 25 mai 2018 (f.d.204, Vol.I), respectiv recursul se

consideră declarat în termen.

La 27 iunie 2018, în adresa intimatului a fost expediată copia recursului, însă

pînă la data stabilită pentru examinarea recursului în adresa Curții Supreme de

Justiție intimatul nu a depus referință.

4

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 01 august 2018 recursul

declarat de către Societatea pe Acțiuni „Klassika Asigurări” a fost considerat

admisibil.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul

recursului.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces. Completul din 5 judecători decide asupra

oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a

se pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în cererea de recurs.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, consideră neîntemeiat recursul

declarat de către Societatea pe Acțiuni „Klassika Asigurări” și care urmează a fi

respins cu menținerea deciziei din 17 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău.

În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente.

În conformitate cu prevederile art. 445 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă,

instanța de recurs, după ce judecă recursul este în drept să respingă recursul și să

mențină decizia instanței de apel și, după caz, hotărîrea primei instanțe, precum și

încheierile atacate cu recurs.

Actele administrate la dosar certifică faptul că la 11 martie 2016, Anatolie

Verejan, reprezentat de avocatul Ștefan Schidu, a depus cerere de chemare în

judecată, concretizată la 07 februarie 2017, prin care a solicitat încasarea din contul

Societății pe Acțiuni „Klassika Asigurări” a sumei de 3869,44 Euro cu titlu de

prejudiciu material, 1046,82 lei – cu titlu de dobîndă de întîrziere, cât și încasarea

cheltuielilor de judecată.

Judecînd cauza dată, prin hotărîrea din 21 martie 2017 prima instanță a admis

parțial cererea de chemare în judecată depusă de către Verejan Anatolie, dispunînd

încasarea din contul Societății pe Acțiuni „Klassika Asigurări”, în beneficiul lui

Verejan Anatolie suma de 502 Euro – cu titlu de prejudiciu material, suma de 5000

lei – cu titlu de cheltuielile pentru asistența juridică și suma de 510 lei – cu tiltu de

alte cheltuieli.

Ulterior, instanța de apel prin decizia din 17 aprilie 2018 a admis apelul

declarat de către Verejan Anatolie, reprezentat de avocatul Ion Negura, modificînd

hotărârea din 21 martie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, prin

majorarea cuantumului prejudiciului material încasat din contul Societății pe

Acțiuni „Klassika Asigurări”, în beneficiul lui Verejan Anatolie de la suma de 500

Euro, pînă la suma de 3863 Euro, în rest, hotărîrea primei instanțe a fost menținută.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție, analizînd situația de fapt în prezenta cauză, în raport cu

normele de drept material pertinente, constată că concluzia instanței de apel de

modificare a hotărîrii primei instanțe este justă, avînd la bază cumulul de probe

administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, cărora în conformitate cu prevederile

art. 130 Cod de procedură civilă le-a fost dată aprecierea juridică cuvenită, cu

aplicarea corectă și a normelor de drept material.

Astfel, s-a stabilit că la 02 iunie 2015 reclamantul-intimat Anatolie Verejan a

încheiat cu Societatea pe Acțiuni „Klassika Asigurări” contractul de asigurare

5

medicală pentru persoanele care călătoresc în străinătate cu nr. KL 044929, pentru

perioada de acțiune 9 iunie 2015 – 30 iunie 2015.

Potrivit pct. 1.2 din contractul menționat, drept riscuri asigurate în baza

contractului de asigurare sunt recunoscute următoarele evenimente, care s-au

produs în afara țării traiului permanent în perioada de valabilitate a contractului de

asigurare: Asigurarea cheltuielilor medicale (Categoria riscului A). Caz asigurat

este adresarea Asiguratului (Persoanei asigurate) în afară țarii traiului permanent

după asistență medicală în caz de îmbolnăvire acută, care pune în pericol viața

Asiguratului și necesită asistență medicală de urgență, dereglarea sănătății

(traumatisme) ca urmare a unui accident, precum și decesul Persoanei asigurate,

care s-a produs în afara țarii traiului permanent în perioada de acțiune a

contractului de asigurare.

Potrivit înscrisurilor eliberate de instituțiile medicale din statul Italia, anexate

la materialele cauzei în traducere, s-a stabilit că la 19 iunie 2015 Anatolie Verejan

a fost transportat la spitalul de urgență din or. Latisa, Italia, unde în urma

investigațiilor s-a depistat un calc în renichi fiind recomandată intervenția

chirurgicală (f.d.21-39).

Potrivit Raportului de expertiză medico-legală nr.262 din 19 septembrie 2016,

asistența medicală acordată cet. Anatolie Verejan la 19 iunie 2015 - 22 iunie 2015,

în perioada aflării ultimului în călătorie în străinătate a fost una de urgență,

conform diagnosticului stabilit (Hidronefroză. Calculoză ureterală pe stînga în

unicul rinichi chirurgical) și a fost necesară pentru prevenirea pericolului asupra

vieții și înlăturarea durerilor acute (f.d.74-79).

Prin răspunsul nr.1833 din 25 noiembrie 2015, Societatea pe Acțiuni

„Klassika Asigurări” a informat apelantul că prin decizia/hotărirea Comisiei de

regularizare a daunelor din 24 noiembrie 2015 s-a refuzat compensarea

cheltuielilor suportate pentru achitarea serviciilor medicale, acordate în urma

acutizării maladiei cronice, existente pînă la intrarea în vigoare a contractului de

asigurare medicală (f.d.18).

Art. 8 alin. (1) și (2), lit. a) Cod civil, prescrie că, drepturile și obligațiile

civile apar în temeiul legii, precum și în baza actelor persoanelor fizice și juridice

care, deși nu sînt prevăzute de lege, dau naștere la drepturi și obligații civile,

pornind de la principiile generale și de la sensul legislației civile. Drepturile și

obligațiile civile apar din contracte și din alte acte juridice.

În conformitate cu art.512 alin. (1) Cod civil, în virtutea raportului

obligațional, creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea unei

prestații, iar debitorul este ținut să o execute. Prestația poate consta în a da, a face

sau a nu face, iar potrivit art. 514 din același cod, obligațiile se nasc din contract,

fapt ilicit (delict) și din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în

condițiile legii.

Totodată, Colegiul notează că atitudinea părților contractante față de

obligațiile rezultate din actul juridic, rezultă din art. 513 alin. (1) Cod civil, care

statuează expres că debitorul și creditorul trebuie să se comporte cu bună-credință

și diligență la momentul nașterii, pe durata existenței, la momentul executării și

stingerii obligației.

6

De menționat că raportul juridic obligațional a luat naștere între părți în baza

contractului de asigurare medicală pentru persoanele care călătoresc în străinătate

cu nr.KL 044929 din 2 iunie 2015.

Potrivit art. 1301 Cod civil, prin contract de asigurare, asiguratul se obligă să

plătească asigurătorului prima de asigurare, iar acesta se obligă să plătească, la

producerea riscului asigurat, asiguratului sau unui terț (beneficiarului asigurării)

suma asigurată ori despăgubirea, în limitele și în termenele convenite.

Colegiul accentuează că contractul de asigurare este un contract sinalagmatic,

cu titlu oneros, un contract consensual, deoarece pentru a produce efecte juridice

este necesar consimțămîntul părților și un contract aleatoriu, deoarece întinderea și

chiar existența obligației pentru asigurător nu se cunoaște în momentul încheierii

contractului, deoarece depinde de un eveniment viitor și incert.

Totodată, instanța de recurs consideră necesar de a scoate în evidență și

prevederile art. 3 lit. a) din Legea cu privire la asigurări nr. 407-XVI din 21

decembrie 2006, potrivit cărora obiectul asigurării îl constituie interesele

patrimoniale ce nu contravin legislației Republicii Moldova, corelate cu persoana

asiguratului sau a beneficiarului asigurării, cu viața, sănătatea și capacitatea lor de

muncă (asigurarea de persoane).

În conformitate cu art. 5 alin. (3) și (4) din aceeași Lege, în asigurarea

benevolă (facultativă), raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și

obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contract de asigurare. Condițiile

asigurărilor benevole (facultative) sînt stabilite de asigurător, în conformitate cu

legislația și cu actele normative ale autorității de supraveghere. Avizarea și

constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea și plata

despăgubirilor și a îndemnizațiilor de asigurare se efectuează în condițiile legii, în

cazul asigurărilor obligatorii, sau în baza condițiilor de asigurare și contractului de

asigurare, în cazul asigurărilor benevole (facultative).

Instanța de apel just a constatat că potrivit pct. 5.3.5 din contractul de

asigurare, în cazul înaintării cererii spre plată, Asiguratul este obligat să prezinte

Asigurătorului documentele și materialele cerute de acesta pentru fundamentarea

plății despăgubirii de asigurare. Totodată, instanța reține că, potrivit Cont - facturii

nr.Al/V/298 din 03 august 2015, eliberată de Instituția pentru Asistență Medicală

nr.2 Bassa Friulana-Isontina, pentru prestațiile medicale cet.Anatolie Verejan urma

să achite suma de 3359 Euro, dintre care s-a achitat în avans 500 Euro în termen de

30 de zile (f.d.21-29, Vol.I).

Potrivit facturii nr.24893 din 22 iunie 2015, Anatolie Verejan a achitat suma

de 502 Euro (sumă, achitată în avans) (f.d.30-32,Vol.I).

Colegiul menționează că conform chitanței de primire a plății efectuate după

excepția instituției nr.7034202 din 28 martie 2018, Verejan Galina (soția

reclamantului-intimat), a achitat suma de 3361 Euro în contul instituției medicale

pentru spitalizarea lui Verejan Anatolie în perioada 19 iunie 2015 – 22 iunie 2015,

în secția Chirurgie, în baza referinței medicale nr.013626/2015 (f.d.181, Vol.I)

Potrivit art. 6 alin. (1) - (4) al Legii cu privire la asigurări nr. 407-XVI din 21

decembrie 2006, suma asigurată este limita maximă a răspunderii asigurătorului în

cazul producerii evenimentului pentru care s-a încheiat contractul de asigurare.

7

În asigurarea de viață, suma care urmează a fi plătită asiguratului sau

beneficiarului asigurării la producerea evenimentului prevăzut în contract

reprezintă indemnizația de asigurare.

În asigurarea de bunuri și de răspundere civilă, suma pe care asigurătorul o

datorează asiguratului în vederea compensării pagubei produse de evenimentul

asigurat reprezintă despăgubirea de asigurare.

Indemnizația de asigurare sau despăgubirea de asigurare se plătește de către

asigurător în bani. Compensarea prejudiciului prin restabilirea sau repararea

bunurilor, prin prestarea de servicii se permite doar cu acordul scris al asiguratului.

Prin urmare, avînd la bază norma de drept material citată, coroborate cu

probele din dosar, Colegiul precizează că instanța de apel corect a opinat că în

prezenta cauză a fost confirmată cu certitudine suportarea de către intimat a

cheltuielilor pentru asistența medicală urgentă în afara statului de trai, în sumă

totală de 3863 Euro, dintre care suma de 502 Euro a fost achitată conform facturii

nr.24893 din 22 iunie 2015, iar restul sumei de 3361 Euro fiind achitată conform

chitanței nr.7034202 din 28 martie 2018.

Totodată, instanța de recurs apreciază critic argumentele invocate în cererea

de recurs or, instanța de apel just a concluzionat despre necesitatea modificării

hotărîrii instanței de fond prin majorarea prejudiciului material pretins, de la suma

admisă de către instanța de fond de 502 Euro, la suma confirmată inclusiv în cadrul

examinării cauzei în instanța de apel în mărime de 3863 Euro, așa cum la

survenirea riscului asigurat, Verejan Anatolie, în calitate de asigurat, pentru

asistența medicală urgentă a suportat anume cheltuielile în sumă de 3863 Euro,

confirmate prin probele prezentate.

Prin urmare, refuzul recurentului, în calitate de Asigurător al raportului juridic

de asigurare este contrar legii și contractului încheiat cu intimatul.

În continuare, Colegiul consideră că instanța de apel corect a reținut

aprecierile instanței de fond prin care prin care s-a respins ca netemeiată solicitarea

cu privire la încasarea dobînzii de întîrziere pretinse or, pentru a putea imputa

debitorului neexecutarea obligației, creditorul urma să confirme că creanța este

certă și exigibilă.

În cauza dată, confirmarea achitării sumei de 3361 Euro a fost prezentată de

reclamant abia în instanța de apel, plata fiind efectuată la 28 martie 2018, fapt care

denotă că la momentul solicitării încasării sumei de la recurentul-pârât, intimatul-

reclamant nu transfera-se suma solicitată pe contul instituției medicale.

Respectiv, este întemeiată poziția primei instanțe, menținută prin decizia

instanței de apel, precum că creanța pretinsă nu era certă, exigibilă și confirmată la

momentul adresării în instanța de judecată, fapt pentru care nici recurentul-pârât nu

putea fi pus în întîrziere la data înaintării somației de plată din 09 septembrie 2015.

Cu referire la prevederile art.94 Cod de procedură civilă, Colegiul

menționează că instanța de apel corect a dispus și încasarea din contul Societății pe

Acțiuni „Klassika Asigurări” în beneficiul lui Verejan Anatolie a cheltuielilor de

judecată în sumă de 2221 lei.

Din considerentele menționate supra și având în vedere că decizia din 17

aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău este legală și întemeiată, iar argumentele

recurentului nu sunt justificate, Colegiul civil, comercial și de contencios

8

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge

recursul declarat de către Societatea pe Acțiuni „Klassika Asigurări”, cu

menținerea deciziei instanței de apel.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e :

Se repinge recursul declarat de către Societatea pe Acțiuni „Klassika

Asigurări”.

Se menține decizia din 17 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Verejan Anatolie

împotriva Societății pe Acțiuni „Klassika Asigurări” cu privire la încasarea

prejudiciului material, dobînzii de întîrziere și cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Maria Ghervas

Nicolae Craiu

Luiza Gafton

Victor Burduh

9

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-11-29
0,97
2r-814/17 — încasarea prejudiciului
prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) dosarul nr. 2r-814/17 judecător: L. Pruteanu instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău judecători: A. Pahopol, V. Sîrbu, V. Negru D E C I Z I E 29 noiembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul
CSJ 2017-07-12
0,95
2ra-1001/17 — Incasarea sumei
benevolă a prejudiciului material cauzat, fiindu-i acordat în acest sens, conform ultimei reclamaţii, un termen de 10 zile, însă în termenul acordat pârâta nu s-a conformat cerinţelor reclamantei, și datoria a rămas neachitată. Ținând cont
CSJ 2016-11-23
0,95
2rac-443/16 — încasarea sumei, penalității și cheltuielilor de judecată
prima instanţă: S. Iorgov dosarul nr. 2rac-443/16 instanţa de apel: N. Traciuc, M. Anton şi Iu. Cotruţă D E C I Z I E 23 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justi
CSJ 2020-02-26
0,95
2ra-306/20 — cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare și a penalității, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2ra-306/20 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău sediul Buiucani (jud. E. Cojocari) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. L. Bulgac, G. Daşchevici, A. Panov) ÎNCHEIERE 26 februarie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, com
CSJ 2021-01-20
0,94
2ra-99/21 — cu privire la incasarea despagubirii de asigurare, a penalitatii, a dobinzii de intirziere si a cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2ra-99/21 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău sediul Centru (jud. R. Berdilo) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, I. Dutca, O. Cojocaru) ÎNCHEIERE 20 ianuarie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial ş
Sursă