2ra-1576/18 — obligarea eliberarii politei de asigurare medicala si incasarea prejudiciului moral

Dosarul nr.2ra-1576/2018

Prima instanță: Judecătoria Cahul, sediul Taraclia (S.Uzun)

Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul (G.Vavrin, T.Berdilă, R.Petrov)

Î N C H E I E R E

15 august 2018 mun.Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Nina Vascan

judecătorii Luiza Gafton

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Dimitrov Iuri,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Dimitrov Iuri

împotriva Companiei Naționale de Asigurări în Medicină privind obligarea

eliberării poliței de asigurare medicală și încasarea prejudiciului moral,

împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 13 martie 2018,

c o n s t a t ă :

La 04 mai 2017, Dimitrov Iuri a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Companiei Naționale de Asigurări în Medicină privind obligarea

eliberării poliței de asigurare medicală pentru a.2017 și încasarea prejudiciului

moral în mărime de 100 000 lei.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, este plătitor al primei de

asigurare obligatorie de asistență medicală, prestînd servicii în baza contractului de

asistență juridică din 01 octombrie 2012 la Universitatea de Stat din or.Taraclia.

Pe parcursul acestei perioade de timp i-au fost efectuate rețineri în contul

asigurărilor medicale, însă în eliberarea poliței de asigurare i s-a refuzat pe motiv

că telefonic au primit indicații să-i efectueze rețineri pentru asigurarea medicală.

La finele anului împotriva sa sunt înaintate acțiuni în instanța de judecată

privitor la încasarea primei de asigurare medicală obligatorie, deși lunar i se

efectuează rețineri pentru asigurarea medicală.

Consideră că acțiunile angajaților Companiei Naționale de Asigurări în

Medicină sunt ilegale și urmăresc interese de încasare a mijloacelor bănești, dar nu

de acordare a serviciilor.

A menționat că de nenumărate ori a solicitat să nu i se efectueze rețineri pentru

asigurarea medicală ori să-i fie eliberată polița de asigurare, așa cum i se

efectuează rețineri ca și la alți angajați ai Universității de Stat din or.Taraclia.

A invocat că de nenumărate ori a contestat acțiunile angajaților Companiei

Naționale de Asigurări în Medicină, dar primea doar refuz la solicitările sale.

1

Consideră că prin acțiunile pîrîtului i s-a cauzat atît prejudiciu material cît și

moral așa cum a fost lipsit de dreptul de a se folosi de serviciile Companiei

Naționale de Asigurări în Medicină și a suportat cheltuieli pentru a beneficia de

asistență medicală.

Prin hotărârea din 18 octombrie 2017 a Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia,

cererea de chemare în judecată depusă de Dimitrov Iuri împotriva Companiei

Naționale de Asigurări în Medicină privind obligarea eliberării poliței de asigurare

medicală și încasarea prejudiciului moral, s-a respins ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia din 13 martie 2018 a Curții de Apel Cahul, s-a respins apelul

declarat de Dimitrov Iuri și s-a menținut hotărârea din 18 octombrie 2017 a

Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia.

La 15 iunie 2018, Dimitrov Iuri a declarat recurs împotriva deciziei instanței

de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curții de Apel Cahul din

13 martie 2018 și a hotărârii din 18 octombrie 2017 a Judecătoriei Cahul, sediul

Taraclia cu pronunțarea unei noi hotărîri de admitere a acțiunii.

În susținerea recursului recurentul a indicat dezacordul său cu hotărîrile

adoptate de instanțele ierarhic inferioare și a redat circumstanțele de fapt și de

drept indicate pe parcursul examinării cauzei.

A menționat că are nevoie de ajutor medical, drept care este garantat de

Constituția Republicii Moldova și Legea cu privire la asigurarea obligatorie de

asistență medicală și consideră că are dreptul să beneficieze de acest drept așa cum

este plătitor al primei de asigurare obligatorie de asistență medicală.

În conformitate cu art.434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Materialele dosarului atestă faptul că decizia Curții de Apel Cahul din 13

martie 2018 a fost expediată pentru cunoștință participanților la proces la 10 aprilie

2018 (f.d.104) lipsind însă date privind recepționarea acesteia, în circumstanțele

menționate, recursul declarat de Dimitrov Iuri la 15 iunie 2018, se consideră a fi

depus în termenul prevăzut de lege.

În conformitate cu art.439 alin.(2) Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea

recursului se decide în lipsa acesteia.

În conformitate cu art.439 alin.(3) Cod de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin.(2).

Examinând admisibilitatea recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Dimitrov Iuri este

inadmisibil, din următoarele considerente.

În conformitate cu art.432 Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți

la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

2

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de

drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art.433 lit.a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Dimitrov Iuri, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentului cu

soluția pronunțată de către instanțele ierarhic inferioare și nu redă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept

procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a

fi respins.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității constă în

verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele

3

prevăzute în art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă, la caz încălcările

invocate de către recurent, exprimate sub forma unor enunțuri generale, fără a fi

aprofundate, nu conțin exclusiv chestiuni de drept și nu permit încadrarea lor în

temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei se precizează că, în contextul normelor procedurale

din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art.432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art.130 Cod de procedură

civilă, însă din recursurile declarate nu rezultă încălcarea flagrantă a regulilor de

apreciere a probelor.

Cît privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de art.

6 § 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța notează că obligația

de a motiva o hotărîre judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în

cauză (a se vedea inter alia, Helle v.Finlanda, 19 decembrie 1997, parag.55;

Latourniere v.Franța, 10 decembrie 2002, parag.2; Hansen v.Norvegia, 2

octombrie 2014, parag.71-74). De fapt în concepția instanțelor europene, articolul

6 § 1 nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care,

întemeindu-se pe dispozițiile legale specificate, respinge un recurs ca fiind „lipsit

de șanse de succes”, ceea ce s-a constat în cazul de față (a se vedea, mutatis

mutandis, Kukkonen vs Finlanda (nr.2), 13 ianuarie 2009, parag.24; Papaioannou

vs Grecia, 2 iunie 2016, parag.45 sau Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018,

parag.46).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Dimitrov Iuri.

În conformitate cu art.art.270, 433 lit.a), 440 alin.(1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Dimitrov Iuri.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Nina Vascan

judecătorii Luiza Gafton

Victor Burduh

4