ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 01.08.2018

3r-170/18 — cu privire la anularea actului administrativ

HOTĂRÂRE
01.08.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la anularea actului administrativ
Temei legal
Restituirea apelului, ne-înlăturarea neajunsurilor
Citează această cauză
3r-170/18 — cu privire la anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 3r-170/18

Instanța de fond: Judecătoria Criuleni, sediul Central – A. Cazacliu

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila

01 august 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Nicolae Craiu

Maria Ghervas

examinând recursul, declarat de către Întreprinderea Individuală ,,Ojog Anatolie”,

reprezentată de avocatul Alexandru Marginean,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Întreprinderea

Individuală ,, Ojog Anatolie” împotriva Consiliului sătesc Corjova, r-nul Criuleni cu

privire la anularea actului administrativ,

împotriva încheierii din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

restituit cererea de apel depusă de Întreprinderea Individuală ,,Ojog Anatolie”,

constată:

La 16 martie 2017 Întreprinderea Individuală ,,Ojog Anatolie” (în continuare

ÎI ,, Ojog Anatolie” ) a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului

sătesc Corjova, r-nul Criuleni cu privire la anularea deciziei nr. 4.6 din 08 august

2014, procesului-verbal nr. 4 din 08 august 2014 al ședinței Consiliului sătesc

Corjova, r-nul Criuleni și încasarea cheltuielilor de judecată. (f.d.4-5)

Prin hotărârea din 20 martie 2018 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central s-a

respins ca neîntemeiată acțiunea înaintată de către de ÎI ,, Ojog Anatolie”. (f.d.101,

105-106)

Nefiind de acord cu soluția primei instanțe, la 04 aprilie 2018 ÎI ,,Ojog Anatolie”,

reprezentată de avocatul Alexandru Marginean a declarat apel nemotivat. (f.d.104)

Prin încheierea din 28 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău nu s-a dat curs cererii

de apel, apelantului fiindu-i acordat termen de până la 19 iunie 2018 pentru a prezenta

apelul motivat, fiindu-i explicat că în cazul în care nu va lichida neajunsurile

menționate, cererea de apel nu va fi considerată depusă și împreună cu toate

documentele anexate va fi restituită. (f.d.112-114)

Prin încheierea din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a restituit cererea

de apel depusă de ÎI ,,Ojog Anatolie”, deoarece apelantul nu a îndeplinit în termen

indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1)

Cod de procedură civilă. (f.d.122-125)

1

Nefiind de acord cu încheierea instanței de apel, la 09 iulie 2018 ÎI ,,Ojog

Anatolie”, reprezentată de avocatul Alexandru Marginean, a declarat recurs, prin care

a solicitat casarea încheierii contestate. (f.d. 129)

În motivarea recursului avocatul recurentei invocă, că prin încheierea instanței de

apel din 20 iunie 2018 sunt îngrădite drepturile apelantei, ori, instanța de apel nu a luat

în considerație că cererea de apel a fost depusă și semnată de avocat, cu toate acestea

încheierea de a nu da curs nu a fost expediată în adresa sa. Astfel, la data de 06 iunie

2018 apelanta ÎI ,, Ojog Anatolie” a recepționat încheierea din 28 mai 2018, însă l-a

anunțat despre încheierea dată peste câteva zile și anume la data de 16 iunie 2018. Însă

din data de 18 iunie 2018 până la 20 iunie 2018 el a efectuat careva investigați

medicale, care nu i-au permis executarea încheierii din 28 mai 2018 în termenul

stabilit de instanța de apel.

Conform prevederilor art. 425 Cod de procedură civilă termenul de declarare a

recursului este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Din materialele cauzei rezultă, că încheierea contestată cu recurs a fost

pronunțată la 20 iunie 2018, copia încheierii a fost expediată părților prin intermediul

oficiului poștal la 21 iunie 2018, confirmare despre recepționarea acesteia de către

părți la materialele dosarului lipsește. (f.d.126)

În aceste circumstanțe recursul, declarat la 09 iulie 2018, se consideră depus în

termen.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă recursul împotriva

încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza

copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs,

fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care

urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din considerentele ce

urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs,

după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și

să mențină încheierea.

Colegiul consideră argumentele recurentului nefondate, ori apelul trebuie să

corespundă prevederilor art.365 Cod de procedură civilă și anume în cererea de apel se

indică: a) instanța căreia îi este adresat apelul; b) numele sau denumirea, domiciliul

sau sediul apelantului, calitatea lui procedurală; c) hotărârea atacată, instanța care a

emis-o, completul de judecată, data emiterii; d) motivele de fapt și de drept pe care se

întemeiază apelul; e) probele invocate în susținerea apelului; f) solicitarea apelantului;

g) numele și domiciliul martorilor, dacă se cere a fi citați în apel; h) documentele ce se

anexează. (11) Elementele cererii de apel prevăzute la alin.(1) lit. d), e) și h) pot fi

incluse într-o cerere de apel suplimentară depusă după data întocmirii hotărârii

integrale. (2) În cererea de apel se poate indica și alte date ce țin de examinarea

apelului. (3) Cererea de apel se semnează de apelant sau de reprezentantul său. În

ultimul caz, la cerere se anexează documentul, legalizat în modul stabilit, care certifică

împuternicirile reprezentantului dacă în dosar lipsește o astfel de împuternicire. (4) La

cererea de apel se anexează dovada de plată a taxei de stat dacă apelul se impune cu

taxă.

2

În conformitate cu art. 368 alin. (1) Cod de procedură civilă, dacă cererea de apel

nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 și dacă cererea este depusă fără

plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului,

dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs

cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Colegiul reține că, ÎI ,,Ojog Anatolie”, reprezentată de avocatul Alexandru

Marginean, la 04 aprilie 2018 a depus apel nemotivat împotriva hotărârii din 20 martie

2018 a instanței de fond, menționând că va prezenta apelul motivat după recepționarea

hotărârii motivate.(f.d.103) Conform scrisorii de expediere a actului judecătoresc

hotărârea motivată a fost expediată apelantei la 16 mai 2018 și avocatului la 18 mai

2018, la adresa indicată de apelant în cererea de apel și pe plicul de expediere.

(f.d.107,108)

La 28 mai 2018 Curtea de Apel Chișinău nu a dat curs cererii de apel depuse de

ÎI ,,Ojog Anatolie”, reprezentată de avocatul Alexandru Marginean, acordându-i un

termen până la 19 iunie 2018 pentru a prezenta apelul motivat, fiindu-i explicat că în

cazul în care nu va lichida neajunsurile menționate, cererea de apel nu va fi

considerată depusă și împreună cu toate documentele anexate va fi restituită.

Conform prevederilor art. 110 Cod de procedură civilă termen de procedură este

intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța

(judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței

trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.

În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă instanța de apel

restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile

instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin. (1).

Prin încheierea din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, cererea de apel

depusă de ÎI ,,Ojog Anatolie” a fost restituită în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) Cod de

procedură civilă.

Din conținutul încheierii recurate rezultă că restituirea cererii de apel a fost

generată de faptul că apelanta nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței dispuse

prin încheierea din 28 mai 2018, prin care i-a fost acordat un termen până la data de

19 iunie 2018 pentru a prezenta apelul motivat.

În susținerea poziției date, Colegiul menționează că instanța de apel prin

încheierea din 28 mai 2018 a acordat apelantei un termen până la 19 iunie 2018 pentru

a prezenta apelul motivat, fiindu-i explicat că în cazul în care nu va lichida

neajunsurile menționate, cererea de apel nu va fi considerată depusă și împreună cu

toate documentele anexate va fi restituită. Conform materialelor dosarului se observă

că încheierea din 28 mai 2018 a fost expediată părților prin intermediul oficiului

poștal, iar apelanta/recurenta a recepționat încheierea dată la 06 iunie 2018, fapt

confirmat prin avizul de recepție nr. DS2100374737AS.

Astfel, recurenta/apelanta urma să depună diligență întru respectarea termenului

acordat de către instanța de apel în vederea prezentării apelului motivat, în termenul

stabilit de instanța de apel. Cu toate acestea nu s-a conformat indicațiilor instanței de

apel și nu a înlăturat neajunsurile în termenul acordat.

Totodată, instanța de recurs menționează ca neîntemeiat argumentul avocatului

recurentei precum că instanța de apel nu a expediat în adresa sa încheierea din 28 mai

2018, ori, probele demonstrează că încheierea din 28 mai 2018 a fost expediată

avocatului pe adresa indicată în mandatul de avocațional nr.0559150, eliberat de

3

avocatul Alexandru Marginean. La 14 iunie 2018 oficiul poștal a restituit plicul cu

încheierea din 28 mai 2018, cu mențiunea ,,nereclamat”.(f.d.119, verso)

În conformitate cu art. 102 alin. (7) Cod de procedură civilă citațiile și

înștiințările judiciare trimise la sediul persoanelor juridice și nerecepționate la

expirarea termenelor de reclamare se consideră înmânate la data expirării termenului

de reclamare chiar dacă destinatarul nu a reclamat corespondența de la oficiul

poștal. […]

Aici, instanța de recurs amintește recurentei și avocatului prevederile art. 56

alin. (3) Cod de procedură civilă, conform cărora participanții la proces sunt obligați

să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de

aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile

prevăzute de legislația procedurală civilă.

Buna-credință prezumă, că partea este obligată la intervale rezonabile de timp să

manifeste diligență și să se intereseze de soarta dosarelor despre care cunosc cu

certitudine că se află pe rolul instanței cu participarea lor și să respecte termenele

prevăzute de lege.

Instanța de recurs reține și jurisprudența CEDO, conform căreia participanții

procesului de judecată, inițiind proceduri în justiție, urmează să-și asume un rol activ,

urmărind cu diligență derularea procesului său și să dispună cu bună-credință de

drepturile sale procedurale.

Ținând cont de cele menționate și având în vedere faptul că încheierea instanței

de apel este legală, iar argumentele invocate de către avocatul recurentei sunt

neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ ajunge la

concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel.

În conformitate cu art. 427 lit. a), 428 Cod de procedură civilă, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

decide:

Se respinge recursul declarat de Întreprinderea Individuală ,,Ojog Anatolie”,

reprezentată de avocatul Alexandru Marginean.

Se menține încheierea din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Nicolae Craiu

Maria Ghervas

4

5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-03-28
0,95
2rc-62/18 — recunoașterea nulității contractului de arendă
prima instanță: Judecătoria Criuleni (sediul Central) dosarul nr. 2rc-62/18 judecător: A. Cazacliu instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău judecători: V. Clima, G. Moscalciuc, E. Palanciuc D E C I Z I E 28 martie 2018 mun. Chișinău Colegi
CSJ 2022-09-21
0,94
3ra-698/22 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-698/22 2-20133562-01-3ra-14072022 Prima instanţă: Judecătoria Criuleni, sediul Central (jud: A.Bologan) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: Gr.Dașchevici, Gh.Mîra, A.Bostan) Î N C H E I E R E 21 septembrie 2022 m
CSJ 2016-11-09
0,94
2ra-2492/16 — rezilierea contractului de arendă
prima instanță: V.Ursu dosarul nr.2ra-2492/16 instanța de apel: M.Ciugureanu, Gr.Daşchevici, A.Bostan Î N C H E I E R E 09 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie î
CSJ 2022-06-08
0,94
3ra-232/22 — anularea actului administrativ
Dosarul nr.3ra-232/22 2-19134226-01-3ra-01032022 Prima instanță: Judecătoria Criuleni, sediul Central (jud: A. Motricală) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Bostan, G. Dașchevici, V. Clima) Î N C H E I E R E 08 iunie 2022 mu
CSJ 2022-05-11
0,94
2ra-303/22 — anularea refuzului
Dosarul nr. 2ra-303/2022 2-19048097-01-2ra-04032022 prima instanță: Judecătoria Criuleni, sediul Central (jud: V. Suciu) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: V. Sîrbu, V. Buhnaci, D. Dulghieru) Î N C H E I E R E 11 mai 2022 mun.
Sursă