2rac-272/18 — incasarea sumei

2rac-272/18 — incasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2rac-272/18

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani- (judecător Corneliu Guzun)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău - (judecători Vitalie Cotorobai, Marina Anton, Ana Panov)

Î N C H E I E R E

18 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecător Svetlana Filincova

Judecători Nicolae Craiu

Luiza Gafton

examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea pe Acțiuni ”Auto-

Revizor”,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acțiuni

”Auto-Revizor” împotriva Instituției Publice ”Agenția Servicii Publice” (succesorul în

drepturi a Întreprinderii de Stat ”CRIS Registru”) privind încasarea sumei,

împotriva deciziei din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

admis apelul declarat de Societatea pe Acțiuni ”Auto-Revizor”, casată hotărârea din 29 iunie

2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rășcani și pronunțată o nouă hotărâre,

c o n s t a t ă:

La 16 noiembrie 2015, Societatea pe Acțiuni ”Auto-Revizor” (în continuare SRL

”Auto-Revizor”) a depus cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii de Stat

”CRIS Registru” (actuala IP ”Agenția Servicii Publice”) cu privire la încasarea datoriei în

sumă de 92905,48 lei și a cheltuielilor de judecată (f.d. 1-5, vol. I).

În motivarea acțiunii societatea-reclamantă a indicat, că la 02 iulie 2012 între SA „Auto

Revizor” și ÎS ”CRIS Registru” a fost încheiat contractul de comodat nr. 453. Conform pct.

1 al contractului, SA ”Auto-Revizor” în calitate de comodant a transmis ÎS „CRIS Registru”

în posesiune și folosință temporară gratuit încăperile nelocative cu suprafața de 48,9 m.p.,

amplasate în imobilul închiriat de comodant din str. Uzinelor, 88, mun. Chișinău.

1

Tot la 02 iulie 2012, părțile au semnat actul de primire-predare, prin care

comodatarului i-au fost transmise încăperile nominalizate.

În baza pct. 2.1. al contractului, comodatarul era obligat, în termen de 5 zile bancare

de la data recepționării conturilor bancare, să achite plata pentru servicii comunale: energie

electrică, telefon, energie termică, apă și canalizare în conformitate cu indicii contoarelor,

notelor de plată și calculelor organizațiilor respective.

Reclamantul a menționat că, contractul a fost încheiat pe un termen de până la 31

decembrie 2015, cu dreptul părților de a rezilia contractul cu preavizarea în scris a celeilalte

părți cu 2 luni înainte de termenul preconizat pentru reziliere.

A subliniat că contractul de comodat a fost încheiat cu respectarea cerințelor art. 859

Cod civil, conform căruia prin contractul de comodat o parte (comodant) dă cu titlu gratuit

un bun în folosință celeilalte părți (comodatar), iar aceasta se obligă să restituie bunul la

expirarea termenului pentru care i-a fost dat.

A susținut că, în conformitate cu art. 862 alin.2) Cod civil și condițiile contractului de

comodat nr. 453 din 02 iulie 2012, pârâtul deținând spațiile închiriate avea obligația să achite

costul serviciilor comunale de care beneficiază.

În susținerea cererii sale, reclamantul a mai menționat că imobilul din str. Uzinelor,

88, mun. Chișinău reprezintă spații industriale, ce aparțin cu drept de proprietate SRL

”Incom-VLP”, iar SA ”Auto-Revizor”, conform contractului de locațiune nr. 02 din 29 mai

2011 închiriază de la SRL”Incom-VLP” spații industriale cu suprafața totală de 480 m.p. Din

ele, 99,8 m.p. reprezintă încăperi pentru oficii care sunt conectate la energia electrică, energia

termică, apă și canalizare, restul spațiilor reprezintă hale neîncălzite, neconectate la apă și

canalizare. Suprafața de 99,8 m.p. care dispune de toate comoditățile a fost împărțită între

SA ”Auto-Revizor” și ÎS „CRIS Registru”, respectiv ÎS „CRIS Registru” ocupa 48,9 m.p.,

ceia ce constituie 49 % din suprafață, iar SA „Auto-Revizor” i-a revenit 50,9 m.p., adică

51%.

A remarcat că SRL ”Incom-VLP” în calitate de proprietar al imobilului fiind în relații

contractuale cu furnizorii de servicii, ducea evidența consumului de energie electrică, energie

termică, apă și canalizare în suprafețele arendate și în baza facturilor fiscale le transmitea

pentru achitare locatarului pentru fiecare lună în parte. Astfel, SA „Auto-Revizor” achita în

termen costul serviciilor comunale indicate în facturile fiscale.

În luna august 2015, în urma unor verificări cu proprietarul imobilului, reclamantul a

stabilit că pe toată perioada comodatului (02 iulie 2012-august 2015) SA ”Auto-Revizor” a

achitat serviciile comunale pentru întreaga suprafață a imobilului, în condițiile în care

proprietarul imobilului pe toată această perioadă a prezentat facturile de plată doar către SA

„Auto-Revizor”.

2

Prin urmare, cu certitudine s-a stabilit că pârâtul, pe toată perioada de folosire a

imobilului (02 iulie 2012-31 august 2015) nu a achitat costul serviciilor comunale de care a

beneficiat, încălcând în așa mod prevederile pct. 2.1 a contractului.

Conform calculului reflectat în raporturile contabile pârâtul urmează și este obligat să

achite costul apei potabile și serviciilor de canalizare prestate lui după cum urmează: pentru

anul 2012 - 690,95 lei ( 6 luni), pentru anul 2013 - 1790,20 lei, pentru anul 2014 - 2041,71

lei, pentru anul 2015 (8 luni) - 1209,17 lei, în total suma de 5732,03 lei.

Potrivit facturilor fiscale parvenite de la proprietarul imobilului SRL ”Incom-VLP” pe

tot spațiul arendat ca oficii, din care o parte era ținută în comodat de pârât s-a consumat apă

și servicii de canalizare în mărime de 10056,20 lei. Respectiv, suma de 5732,03 lei urma să

fie achitată de către ÎS „Cris Registru”, iar suma de 4324,17 lei îi revenea pentru achitare

reclamantului.

Conform dispozițiilor de plată, anexate la materialele cauzei, reclamantul a achitat prin

virament proprietarului întreaga sumă de 10056,20 lei și solicită să fie obligat pârâtul să

achite datoria de 5732,03 lei.

Conform facturilor fiscale eliberate de SRL ”Incom-VLP” pe perioada 2012-2015 s-a

consumat total energie electrică în sumă de 122087,70 lei.

Conform contractului de comodat pârâtul deține 49% din spațiile cu comodități și deci

urmează să achite pentru consumul de energie electrică suma de 59822,97 lei, după cum

urmează: pentru anul 2012 - 8694,76 lei, pentru anul 2013 - 18615,52 lei, pentru anul 2014 -

18939,69 lei, pentru anul 2015 - 13573,00 lei.

Reclamantul a avut în folosință 51% din spațiu și urma să achite suma 62264,73 lei.

În baza dispozițiilor de plată, anexate la materialele cauzei, sumă de 122087,70 lei a

fost achitată de SA „Auto – Revizor” și, prin urmare, IP ”Agenția Servicii Publice”

(succesorul în drepturi a ÎS „CRIS Registru”) are o datorie debitorială față de reclamant

nestinsă în mărime de 59822,97 lei.

În continuare, reclamantul a mai relatat că, pentru perioada indicată a fost livrată

energie termică în mărime de 55817,25 lei.

Din această sumă 27350,48 lei (49%) urma să fie achitată de pârât, reclamantului îi

revenea să achite pentru energia termică suma de 28466,77 lei, însă reclamantul a achitat

integral suma de 55817,25 lei și, deci, pârâtul are o datorie pentru energia termică în sumă

de 27350,48 lei.

În total, datoria pârâtului pentru serviciile comunale prestate alcătuiește 92905,48 lei.

La 16 septembrie 2015, reclamantul a somat administrația ÎS „CRIS Registru” despre

necesitatea achitării datorie pentru serviciile prestate cu anexarea actelor ce atestă mărimea

acestei datorii.

3

Pârâtul, prin scrisoarea nr. 01/3699 din 19 octombrie 2015 a respins cerințele

reclamantului, deși reieșind din esența acestei scrisori pârâtul recunoaște obligația sa

prevăzută în pct. 2.2. al contractului de a plăti serviciile comunale, însă drept temei de a

refuza plata, dânsul a invocat faptul că reclamantul nu a prezentat conturile de plată în ultima

zi a lunii de gestiune prevăzută de pct. 2.3. al contractului și în baza acestei încălcări se

consideră în drept de a nu achita serviciile comunale.

Reclamantul a considerat că afirmațiile pârâtului, în acest sens, sunt lipsite de temei,

având în vedere că SA ”Auto-Revizor” nu a cunoscut despre faptul că proprietarul nu

prezenta și pârâtului facturile fiscale pentru servicii, în situația în care acesta cunoștea despre

relațiile de comodat existente între părți și, prin urmare, achitând serviciile facturile comunale

în întregime reclamantul a considerat că plătește doar pentru partea de spațiu arendată de el.

Societatea-reclamantă a solicitat încasarea de la pârât a sumei de 92905,48 lei cu titlu

de datorie, precum și cheltuielile de judecată.

Ulterior de către reprezentantul SA „Auto-Revizor”, avocatul Dumitru Josan a fost

depusă cerere de concretizare a cerințelor, prin care a susținut pretențiile înaintate în cererea

inițială, cu concretizarea cerințelor și anume a solicitat încasarea de la pârât a sumei de

92905,48 lei cu titlu de datorie, a taxei de stat în sumă de 2787,16 lei și a cheltuielilor de

asistență juridică în sumă de 25000,00 lei (f.d.138-140, vol. I).

Prin hotărârea din 29 iunie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, cererea de

chemare în judecată depusă de SA ”Auto Revizor” împotriva ÎS ”CRIS Registru” privind

încasarea sumei, a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d. 183, 186-190, vol. I).

Invocând netemeinicia hotărârii primei instanțe, la 14 iulie 2017, reprezentantul SA

”Auto-Revizor”, avocatul Dumitru Josan a depus cerere de apel împotriva hotărârii

Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 29 iunie 2017, solicitând admiterea apelului,

casarea hotărârii instanței de fond, cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie

admisă.

Colegiul civil și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău, prin decizia

din 25 ianuarie 2018, a admis apelul declarat de SA ”Auto Revizor”, a casat hotărârea din 29

iunie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, și a pronunțat o nouă hotărâre, prin care

s-a încasat din contul IP ”Agenția Servicii Publice”(succesorul ÎS„CRIS-Registru”) în

beneficiul SA „Auto Revizor” datoria în sumă de 92905,48 lei, suma de 3117,00 lei, cu titlu

de taxă de stat, achitată la depunerea acțiunii și 987,00 lei, pentru examinarea apelului, iar în

total suma de 97009,48 lei. S-a încasat din contul IP ”Agenția Servicii Publice” (succesorul

în drepturi a ÎS „CRIS-Registru”) în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 1350,00 lei,

diferența taxei de stat ce urma a fi achitată în instanța de apel (f.d. 222-228, vol. I).

4

Instanța de apel a concluzionat că, IP ”Agenția Servicii Publice”(succesorul în

drepturi a ÎS„CRIS Registru”) deținând spațiile închiriate și având calitatea de comodatar

avea obligația să achite costul serviciilor comunale de care a beneficiat.

În acest sens, Colegiul civil a considerat eronată concluzia instanței de fond, că SA

„Auto Revizor” și-a întemeiat pretențiile pe prevederile Capitolului 2 al Contractului de

Comodat nr. 453 din 02 iulie 2012, precum și pe calculul reflectat în raporturile contabile și

facturile fiscale eliberate de proprietarul imobilului din str. Uzinelor, 88, ce urmau a fi

achitate pentru serviciile comunale, precum energie electrică, energie termică, apă și

canalizare și că facturile de plată au fost înaintate spre plată către SA „Auto-Revizor” în

calitate de locatar al încăperilor în litigiu, nefiind înaintate careva facturi spre plată nemijlocit

IP ”Agenția Servicii Publice”(succesor în drepturi a ÎS „CRIS Registru”).

Instanța de apel a remarcat că în condițiile în care proprietarul încăperilor SRL

„Incom-VLP” era singura persoană juridică din cele vizate în litigiu, care se afla în relații

contractuale cu furnizorul de servicii, și la el, sub control, se găseau aparatele de măsurare

(contoare) și avea încheiat contract de locațiune doar cu SA „Auto Revizor”, facturile fiscale

privind consumul urmau să fie adresate numai ultimului.

Or, conform art. 6.2 p. b) al contractului de locațiune, proprietarul a permis locatarului

SA „Auto Revizor” transmiterea spațiului arendat persoanelor terțe în sublocațiune sau

comodat, și prin urmare la încheierea contractului de comodat, SRL „Incom-VLP” nu era

parte, nu avea careva relații contractuale cu terții, aceștia fiind în relații de comodat doar cu

SA „Auto Revizor” și prin urmare nu era în drept să prezinte către terți careva cerințe, inclusiv

să le elibereze facturi fiscale și să ceară achitarea plăților.

La 19 aprilie 2018, Instituția Publică ”Agenția Servicii Publice” a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea

integrală a deciziei din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, cu menținerea hotărârii

din 29 iunie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani (f.d. 1-5, vol.II).

În susținerea recursului declarat, recurentul a indicat că nu este de acord cu decizia

instanței de apel, considerând-o neîntemeiată și ilegală, bazată pe o interpretare eronată a

normelor de drept material și prin urmare pasibilă de a fi casată, cu menținerea în vigoare a

hotărârii instanței de fond.

Recurentul a remarcat că pretențiile înaintate de reclamant privind încasarea sumelor

pentru serviciile comunale urmează a fi respinse, deoarece faptele economice nu au fost

contabilizate corepunzător legii și contractului, nu au fost respectate obligațiile de prezentare

lunară pentru achitare a serviciilor comunale, în baza unui act corespunzător întocmit de către

reprezentanții părților.

Susține că nu există niciun temei al antrenării răspunderii delictuale, pretențiile

îniantate fiind lipsite de temei legal și contractual, din care considerente urmează a fi respinse.

5

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului,

un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea

copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a

referinței timp de o lună de la data primirii. În cazul neprezentării referinței în termenul

stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 16 iunie 2018, Curtea Supremă de Justiție a expediat intimatului o copie a cererii

de recurs, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună

de la data primirii copiei respective (f.d. 12, vol. II).

Până la examinarea cauzei, intimatul nu și-a valorificat dreptul său procedural de a

depune referință la cererea de recurs.

Prin urmare, având în vedere că referința nu a fost depusă în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului urmează a fi examinată în lipsa acesteia.

Verificând argumentele invocate de IP ”Agenția Servicii Publice” în cererea de recurs,

pe baza materialelor din dosar, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat este inadmisibil din

următoarele motive.

În conformitate cu art. 433 lit. a1) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului,

cu excepția cazurilor prevăzute la art.429 alin.(5).

În conformitate cu art. 429 alin. (4) și (5) Cod de procedură civilă, nu pot fi atacate cu

recurs:

a) deciziile de trimitere a cauzei la rejudecare care nu se supun niciunei căi de atac;

b) hotărârile în privința cărora apelul a fost retras în modul prevăzut la art.374;

c) deciziile emise de instanța de apel, fără drept de recurs.

Nu pot fi atacate cu recurs hotărârile în a căror privință persoanele indicate la art.430 nu

au folosit calea apelului prevăzută de lege. Persoana care nu a folosit apelul poate ataca cu

recurs decizia instanței de apel prin care i s-a înrăutățit situația, în partea care se referă la

înrăutățirea situației. O hotărâre susceptibilă de apel și de recurs poate fi atacată, în cadrul

termenului de apel, direct cu recurs dacă părțile consimt expres în fața primei instanțe prin

înscris autentic sau prin declarație verbală consemnată expres în procesul-verbal. În acest caz,

recursul poate fi exercitat numai pentru încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept

material.

În speță, recursul este declarat împotriva deciziei din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel

Chișinău, care poate fi atacată cu recurs și respectiv recursul declarat de IP ”Agenția Servicii

Publice” nu poate fi considerat inadmisibil în temeiul art. 433 lit. a1) Codul de procedură

civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. b) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului de

declarare prevăzut la art. 434.

6

În corespundere cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

Potrivit scrisorii de însoțire nr. 2027-4 (f.d. 229, vol.II), decizia din 25 ianuarie 2018 a

Curții de Apel Chișinău a fost expediată în adresa participanților la proces la 26 februarie

2018, astfel recursul declarat la data de 19 aprilie 2018 este în termen.

În conformitate cu art. 433 lit. c) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l

declare.

În speță, recursul a fost declarat de reprezentantul IP ”Agenția Servicii Publice”,

Tatiana Cogâlnicean, în temeiul procurei nr. 01/1237 din 01 septembrie 2017 (f.d. 6, vol. II),

astfel temeiul stipulat de art. 433 lit. c) Cod de procedură civilă nu are incidență.

Potrivit art. 433 lit. d) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

La caz, completul relevă că nici temeiul prevăzut de art. 433 lit. d) Cod de procedură

civilă nu este aplicabil.

Luând în considerare cele constatate supra, completul conchide că recursul nu poate fi

considerat inadmisibil în baza temeiurilor enumerate la art. 433 lit. a1), b), c) sau d) Cod de

procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului raportor cu privire la încadrarea

celor invocate în recurs în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2)-(4) Cod de procedură

civilă, completul constată existența temeiului de inadmisibilitate stipulat la art. 433 lit. a) Cod

de procedură civilă.

Conform art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Potrivit art. 432 alin. (2) Cod de procedură civilă, se consideră că normele de drept

material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Conform art. 432 alin. (3) Cod de procedură civilă, se consideră că normele de drept

procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul,

data și ora ședinței de judecată;

7

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în

proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale

Art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă prevede că, săvârșirea altor încălcări decât

cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura

în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost

arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Aceste dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea recursului

exercitat conform Secțiunii a 2-a, Cap. XXXVIII, Cod de procedură civilă, are un caracter

devolutiv și privește în exclusivitate probleme de drept material și procedural, verificânduse

legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

Astfel, sarcina instanței de recurs la această etapă este de a verifica temeiurile

recursului și argumentele privind caracterul ilegal al deciziei atacate, în limitele în care au

fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

În speță, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează

în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei

recurate. Iar, din conținutul cererii de recurs rezultă că, în mare parte, recurentul a reluat

criticile formulate în fazele procesuale anterioare, asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat

cu suficientă putere de convingere, iar invocarea pretinselor încălcări admise de instanța de

apel nu sunt suficient de fundamentate și nu au vocația de a conduce la modificarea soluției

în prezenta cauză civilă.

Completul evidențiază că, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului, procedura de examinare a admisibilității unui recurs în materie civilă trebuie să

corespundă în principiu garanțiilor unui proces echitabil, consfințite de art. 6 din CEDO, în

special cu referire la dreptul de acces liber la justiție și la dreptul subsecvent de a fi audiat de

o instanță judecătorească (hotărârile Delcourt contra Belgiei din 17 ianuarie 1970 și Erfar-

Avef contra Greciei din 27 martie 2014).

În acest context, completul reține că dreptul unei persoane de acces liber la justiție

poate fi limitat, inclusiv prin instituirea procedurii de examinare a admisibilității recursului,

or, prin însăși natura lor, condițiile pentru examinarea unei cereri introduse pe o cale de atac

extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile stabilite pentru o cale de atac ordinară.

8

Asemenea rigori urmăresc scopul de aplicare și interpretare unitară a legislației și îndeplinesc

funcțiile de administrare eficientă a justiției, fiind în deplină concordanță cu art. 6 din CEDO

(hotărârea Trevisanato contra Italiei din 15 septembrie 2016).

Completul învederează că obligația de a motiva un act judecătoresc poate varia în

funcție de natura actului în cauză (hotărârea Hansen contra Norvegiei din 2 octombrie 2014),

iar în concepția CtEDO, nu se impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs

care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse

de succes” (hotărârea Nersesyan contra Armeniei din 19 ianuarie 2010).

Potrivit art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată existența

unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim,

printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se

emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Din considerentele nominalizate și având în vedere faptul că instanța de apel a

examinat cauza sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură și aplicarea corectă

a legii materiale, iar în esența lor, argumentele principale ale recursului, care sunt similare

argumentelor invocate în instanța de apel, au fost verificate minuțios la judecarea cauzei în

ordinea de apel, completul ajunge în mod unanim la concluzia de a considera recursul declarat

de Instituția Publică ”Agenția Servicii Publice” inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 433 lit. a) și 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Instituția Publică ”Agenția Servicii Publice” se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului Svetlana Filincova

Judecători Nicolae Craiu

Luiza Gafton

9

10