ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 11.07.2018

2r-562/18 — constatarea faptului cu valoare juridica

HOTĂRÂRE
11.07.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
constatarea faptului cu valoare juridica
Temei legal
temeiurile restituirii apelului, termenul de declarare a apelului
Citează această cauză
2r-562/18 — constatarea faptului cu valoare juridica (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2r-562/18

Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Central (jud: R. Chistruga)

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud: S. Procopciuc, N. Chircu, E. Grumeza)

11 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Nina Vascan

Tamara Chișca-Doneva

examinând recursul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale,

în cauza civilă la cererea depusă de Victor Amorarița, parte interesată Casa

Teritorială de Asigurări Sociale Drochia cu privire la constatarea faptului cu valoare

juridică,

împotriva încheierii din 3 mai 2018 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a restituit

cererea de apel depusă de Casa Națională de Asigurări Sociale, ca depusă peste

termen,

c o n s t a t ă:

La 27 noiembrie 2017 Victor Amorarița, persoană interesată Casa Teritorială de

Asigurări Sociale Drochia a depus o cerere privind constatarea faptului ce are valoare

juridică.

Prin hotărârea din 5 februarie 2018 a Judecătoriei Drochia, sediul Central, a fost

admisă cererea depusă de Victor Amorarița. S-a constatat faptul că, Victor Amorarița

în perioada anilor 29 decembrie 1987 – 1 februarie 1992, a activat la întreprinderea

,,РАПОʼʼ Soroca în funcția de șofer, fapt confirmat prin carnetul de muncă ЛТ-1 nr.

0096295 din 3 decembrie 1975. Constatarea faptului care are valoare juridică este

necesară pentru stabilirea pensiei de vârstă în privința lui Victor Amorarița.

La 13 martie 2018, prin intermediul oficiului poștal, Casa Națională de Asigurări

Sociale a depus cererea de apel nemotivat împotriva hotărârii din 5 februarie 2018 a

Judecătoriei Drochia, sediul Central.

La 26 aprilie 2018, prin intermediul oficiului poștal, Casa Națională de Asigurări

Sociale a depus cererea de apel motivată.

Prin încheierea din 3 mai 2018 a Curții de Apel Bălți, a fost restituită ca depusă

peste termen cererea de apel a Casei Naționale de Asigurări Sociale.

1

La 30 mai 2018, prin intermediul oficiului poștal, Casa Națională de Asigurări

Sociale a declarat recurs împotriva încheierii din 3 mai 2018 a Curții de Apel

Chișinău.

În motivarea recursului a indicat că hotărârea din 5 februarie 2018 a Judecătoriei

Drochia, sediul Central a fost recepționată de Casa Teritorială de Asigurări Sociale

Drochia la 27 februarie 2018 și doar ulterior au remis-o Casei Naționale de Asigurări

Sociale, care la rândul său a recepționat-o la 5 mai 2018.

Recurenta a afirmat că la 6 mai 2018 a expediat în adresa Judecătoriei Drochia,

sediul Central cererea de apel scanată prin intermediul poștei electronice, iar instanța

a confirmat recepționarea.

A comunicat că ulterior, Casa Națională de Asigurări Sociale, prin intermediul

oficiului poștal, a remis cererea de apel în adresa Judecătoriei Drochia, sediul Central,

care a fost recepționată la 13 martie 2018.

Casa Națională de Asigurări Sociale a reiterat că apelul a fost declarat la 6 martie

2018, iar la materialele dosarului se conține cererea, însă este fără ștampila de intrare

a instanței de judecată.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din 3 mai 2018 a

Curții de Apel Bălți, cu restituirea cauzei spre rejudecare în ordine de apel.

În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a

recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Curtea de Apel Bălți a pronunțat încheierea contestată la 3 mai 2018.

Recurenta a recepționat încheierea instanței de apel la 28 mai 2018.

Astfel, recursul declarat la 30 mai 2018, este în termen.

Examinând recursul declarat, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează a

fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs,

după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul

și să mențină încheierea.

La caz, se constată că prin încheierea din 3 mai 2018, Curtea de Apel Bălți a

dispus restituirea apelului declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale, ca fiind

depus peste termen.

Instanța de recurs reține că concluzia instanței de apel cu privire la depunerea

apelului de Casa Națională de Asigurări Sociale, în afara termenului legal este

justificată.

În conformitate cu art. 362 alin. (1) Cod de procedură civilă, termenul de

declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii,

dacă legea nu prevede altfel.

După cum denotă actele dosarului, dispozitivul hotărârii Judecătoriei Drochia,

sediul Central din 5 februarie 2018 prin care a fost admisă cererea depusă de Victor

Amorarița, a fost pronunțat la 5 februarie 2018 (f. d. 66).

La fel, actele dosarului atestă că prin scrisoarea din 22 februarie 2018 cu nr.

42/2, Judecătoria Drochia, sediul Central a expediat în adresa Casei Teritoriale de

2

Asigurări Sociale Drochia copia dispozitivului hotărârii din 5 februarie 2018 (f. d.

68).

Cu toate acestea, Casa Națională de Asigurări Sociale a depus cererea de apel

împotriva hotărârii primei instanțe numai la 13 martie 2018, respectiv cu încălcarea

termenului prevăzut de art. 362 alin. (1) Cod de procedură civilă (f. d. 75 - 76).

Or, în interpretarea corectă a prevederilor art. 362 alin. (1) Cod de procedură

civilă este de înțeles că termenul de declarare a apelului curge de la data pronunțării

dispozitivului hotărârii.

Prin urmare, legislația nu prevede alte excepții privitor la termenul de declarare

a apelului.

În această ordine de idei, instanța de recurs respinge afirmațiile recurentei cu

referire la faptul că la 6 martie 2018 a depus prin intermediul poștei electronice apelul

nemotivat, or, la materialele cauzei există doar o singură cerere de apel nemotivată

expediată prin intermediul oficiului poștal la 13 martie 2018.

În acest context se reține că argumentele recurentei cu privire la faptul că a depus

apelul nemotivat la 6 martie 2018 au un caracter pur declarativ, fiind lipsite de o bază

probatorie concludentă și pertinentă, or, cererea de apel care mai este anexată la

materialele cauzei (f. d. 69) este în copie, fără ștampila de intrare a cancelariei

Judecătoriei Drochia, sediul Central, motiv din care nu poate fi identificată data

depunerii acesteia și nici nu poate confirma cele invocate de recurentă.

Respectiv, prin depunerea apelului împotriva hotărârii Judecătoriei Drochia,

sediul Central din 5 februarie 2018 abia la 13 martie 2018, recurenta și-a exercitat

dreptul său cu încălcarea termenului legal, care de natură atrage decăderea dreptului

de a exercita calea de atac a apelului și justifică în speță, admiterea excepției

tardivității apelului și în consecință, atrage restituirea acestuia ca fiind depus cu

omiterea termenului de prescripție.

În acest context, instanța de recurs consideră că la caz soluția instanței de apel

este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul art. 6 din

Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, având în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru

exercitarea apelului ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării

termenului de atac, a hotărârii judecătorești emise în instanța de fond și ar leza, în

acest mod principiul securității raporturilor juridice.

În hotărârea CEDO pronunțată în cauza Ponomaryov vs Ucraina

(03 aprilie 2008), Curtea Europeană a notat că deși în speță nu era vorba despre

desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în urma admiterii unei

căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou descoperite, ci de

redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi

ordinare de atac, totuși, reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare,

reprezintă o decizie care ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice

într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.

De altfel, reglementări similare au fost statuate de către înalta Curte și în cauzele

Ceachir vs Moldova, Popov vs Moldova și Melnic vs Moldova, în care s-a menționat

că, prin neaducerea vreunui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către

3

părți a unui act procedural, instanțele judecătorești naționale au încălcat dreptul la un

proces echitabil.

Astfel, din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de respinge recursul

și de a menține încheierea din 3 mai a Curții de Apel Bălți.

În conformitate cu art. 427 lit. a), 428 Cod de procedură civilă, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e:

Se respinge recursul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale.

Se menține încheierea din 3 mai 2018 a Curții de Apel Bălți, în cauza civilă la

cererea depusă de Victor Amorarița, parte interesată Casa Teritorială de Asigurări

Sociale Drochia cu privire la constatarea faptului cu valoare juridică.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Nina Vascan

Tamara Chișca-Doneva

4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-10-30
0,95
3ra-1172/19 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr.3ra-1172/19 Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Central (jud: R.Chistruga) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud: A.Gheorghieș, E.Bejenaru, A.Toderaș) ÎNCHEIERE 30 octombrie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comerc
CSJ 2018-12-12
0,94
2ra-2470/18 — contestarea actului administrativ
dosarul nr. 2ra-2470/18 prima instanţă: Judecătoria Drochia, sediul central (I. Rusu) instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți (A. Toderaș, Gh. Scutelnic, A. Albu) ÎNCHEIERE 12 decembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de cont
CSJ 2018-09-05
0,94
3ra-734/18 — recalcularea pensiei.
Dosarul nr.3ra-734/18 Prima instanță, Judecătoria Drochia, sediul Glodeni: V. Nogai Instanţa de apel, Curtea de Apel Bălți: A. Garbuz, A. Ciobanu, Iu. Grosu Î N C H E I E R E 05 septembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2018-12-05
0,93
2ra-2463/18 — cu privire la constatarea faptului care are valoare juridică
Dosarul nr. 2ra-2463/18 Prima instanţă: Judecătoria Soroca sediul Floreşti (jud. M. Nicorici) instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud. S. Procopciuc, N. Chircu, E. Grumeza) ÎNCHEIERE 5 decembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comerc
CSJ 2019-04-10
0,93
2ra-357/19 — constatarea faptului
Dosarul nr.2ra-357/19 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud. V.Varaniță) instanţa de apel:Curtea de Apel Chișinău (jud. I.Țurcan, Iu.Cotruță, N.Simciuc) DECIZIE 10 aprilie 2019 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și
Sursă