2ra-1068/18 — repararea prejudiciului material

Dosarul nr. 2ra-1068/18

Prima instanță (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) A. Catană

Instanța de apel (Curtea de Apel Chișinău) A. Minciuna, V. Efros, I. Muruianu

Î N C H E I E R E

06 iunie 2018 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului,

judecători Ala Cobăneanu

Luiza Gafton

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Nazarenco Valeria prin intermediul

avocatului Lepădatu Tatiana,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Nazarenco Valeria

împotriva Băncii Comerciale ”Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni

cu privire la repararea prejudiciului material,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 18 ianuarie 2018, prin care a fost

respins apelul declarat de Nazarenco Valeria prin intermediul avocatului Lepădatu Tatiana

și menținută hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 26 iunie 2017,

c o n s t a t ă :

La 17 august 2016 Nazarenco Valeria prin intermediul avocatului Lepădatu Tatiana a

înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Băncii Comerciale ”Mobiasbancă-Groupe

Societe Generale” Societate pe Acțiuni cu privire la repararea prejudiciului material.

În motivarea acțiunii, a menționat că la 11 octombrie 2012 pe numele Valeriei

Nazarenco a fost emis cardul bancar MASTERCARD STANDART EUR.

Susține că la 31 mai 2015, Nazarenco Valeria aflîndu-se în Bali (Indonesia), cardul

bancar a fost sustras, reclamanta informînd prin scrisori electronice despre acest fapt Banca

și a solicitat blocarea cardului sustras.

Însă, numai la 31 mai 2015 la ora 11.47 Banca a blocat cardul bancar.

Reclamanta relevă că la momentul blocării cardului, pe contul său se aflau mijloace

bănești în sumă de 2 083,94 de euro.

Relatează că necătând la faptul blocării de către Bancă a cardului bancar, prin

intermediul acestuia au fost efectuate plăți fără autorizația posesorului, iar mijloacele

bănești au fost valorificate de persoane necunoscute după înștiințarea Băncii de a bloca

cardul.

Consideră că pârâtul este obligat să restituie suma de 2 083,95 de euro valorificată în

urma operațiunilor de plată neautorizate.

1

Astfel prin reclamația din 01 august 2016 pârâtului i-a fost expediată solicitarea de a

soluționa litigiul pe cale amiabilă, însă aceasta nu a fost soluționată.

Solicită obligarea Băncii Comerciale ”Mobiasbancă-Groupe Societe Generale”

Societate pe Acțiuni să ramburseze suma de 2 083,95 de euro și suma de 6 000 lei cu titlu

de cheltuieli de asistență juridică.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 26 iunie 2017, acțiunea

înaintată de Nazarenco Valeria a fost respinsă.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei a reținut

că la 11 octombrie 2012 pe numele Valeriei Nazarenco a fost emis cardul bancar

MASTERCARD STANDART EUR.

La fel, prima instanță a reținut că la 31 mai 2015, cu cardul MASTERCARD

STANDART EUR emis pe numele Valeriei Nazarenco, au fost efectuate 10 tranzacții de

plată autorizate cu succes în intervalul de timp începînd cu ora 08:08:13 pînă la 15:29:05,

ora locală a Indoneziei.

De asemenea, instanța a conchis că la 31 mai 2015 la ora 11:47:24 – ora locală a

Moldovei (diferența între ora Moldovei și ora Indoneziei constituie+5 ore) Serghei

Nazarenco, tatăl Valeriei Nazarenco a solicitat blocarea cardului.

Astfel prima instanță a concluzionat că la ora 15:40:11 tranzacția a fost refuzată din

motivul fondurilor insuficiente pe cont și deja următoarea tranzacție la 16:49:19 a fost

respinsă din cauza blocării cardului, care deja a fost setat drept sustras.

Totodată, instanța a reținut că Banca a propus în conformitate cu prevederile art. 58

alin. (1) din Legea cu privire la serviciile de plată și monedă electronică nr. 114 din 18 mai

2012 de a compensa prejudiciile suportate ce depășesc 2 500 lei pentru fiecare tranzacție

neautorizată.

Prin urmare instanța a considerat ca fiind neîntemeiate argumentele reclamantei

precum că la momentul blocării cardului, în cont era suma de 2 083,94 de euro, deoarece

din extrasul de cont se atestă că la acel moment erau deja autorizate fără careva

impedimente 10 tranzacții de plată prin sistemul internațional de plăți MasterCard, fapt ce

nu poate fi imputat Băncii în condițiile în care beneficiarul cardului putea și personal aplica

imediat operațiunea de blocare a cardului prin sistemul Internet Banking.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 18 ianuarie 2018, a fost respins apelul declarat

de Nazarenco Valeria prin intermediul avocatului Lepădatu Tatiana și menținută hotărârea

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 26 iunie 2017.

La 05 aprilie 2018 Nazarenco Valeria prin intermediul avocatului Lepădatu Tatiana, a

declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea

hotărârilor judecătorești cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea înaintată să fie

admisă.

Recurenta Nazarenco Valeria în motivarea recursului a menționat că instanța de apel a

interpretat în mod eronat legea.

Recurenta invocă în acest sens prevederile art. 56 din Legea cu privire la serviciile de

plată și moneda electronică nr. 114 din 18 mai 2012, care prevede că utilizatorul serviciilor

de plată poate obține corectarea unei operațiuni de plată din partea prestatorului numai dacă

informează pe prestatorul său de servicii de plată, în cel mai scurt timp, dar nu mai tîrziu de

13 luni de la data debitării contului său, despre faptul că a constatat o operațiune de plată

neautorizată sau executată necorespunzător, care generează reclamație, inclusiv în

conformitate cu art.70, cu excepția situațiilor în care, dacă este cazul, prestatorul de servicii

2

de plată nu și-a îndeplinit obligația de a furniza sau de a face disponibile informațiile legate

de această operațiune de plată, în conformitate cu capitolul IV.

În cazul unei operațiuni de plată neautorizate, prestatorul de servicii de plată al

plătitorului rambursează imediat plătitorului suma aferentă operațiunii de plată neautorizate

respective și, dacă este cazul, readuce contul de plăți debitat în situația în care s-ar fi aflat

dacă operațiunea de plată neautorizată nu s-ar fi efectuat. Rambursarea se efectuează în

moneda contului de plăți din care a fost debitată suma operațiunii, iar în cazul în care nu a

fost utilizat contul de plăți pentru efectuarea operațiunii de plată – în moneda în care

prestatorul serviciului de plată a primit fondurile de la plătitor.

Dacă prestatorul de servicii de plată nu execută indicațiile utilizatorului său de servicii

de plată sau se abate de la ele, în cazul în care nu se poate considera că utilizatorul,

cunoscînd situația de fapt, ar fi aprobat abaterea, prestatorul de servicii de plată este obligat

să plătească despăgubiri în conformitate cu legislația aplicabilă contractului încheiat între

plătitor și prestatorul său de servicii de plată.

Susține că plățile neautorizate au fost efectuate după înștiințarea Băncii Comerciale

”Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni de a bloca cardul.

Astfel recurenta consideră că Banca este obligată să ramburseze suma de 2 083,95 de

euro, valorificată în urma operațiunilor de plată neautorizate.

Totodată relatează că concluzia instanțelor precum că solicitarea lui Serghei Nazarenco

de a bloca cardul a parvenit la ora locală a Moldovei 11:47 min. la data de 31 mai 2015, nu

eliberează de răspundere Banca emitentă a cardului, deoarece pînă la ora indicată, imediat

după ce i-a fost sustras cardul a încercat de nenumărate ori să contacteze persoanele

responsabile ale Băncii, inclusiv prin Skype și poșta electronică, însă fără nici un răspuns.

Deci după ce încercările sale de a anunța Banca emitentă au eșuat, l-a rugat pe tatăl său

să anunțe Banca despre sustragerea cardului bancar și blocarea acestuia.

La 04 iunie 2018, Banca Comercială ”Mobiasbancă-Groupe Societe Generale”

Societate pe Acțiuni a depus referință la recursul declarat de Nazarenco Valeria, solicitînd

de a fi declarat inadmisibil.

În referința depusă, Banca Comercială ”Mobiasbancă-Groupe Societe Generale”

Societate pe Acțiuni a menționat că conform pct. 44 și 45 din Regulamentul cu privire la

cardurile de plată, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a

Moldovei nr.157 din 1 august 2013, în cazul în care deținătorul de card nu a asigurat

siguranța elementelor personalizate ale cardului de plată utilizat, el suportă pierderile legate

de orice operațiune de plată neautorizată, care rezultă din producerea unei situații de urgență

(pierderea, furtul sau însușirea cardului de plată), pînă la mărimea maximă convenită între

prestatorul de servicii de plată și deținătorul de card, dar nu mai mult de 2500 de lei.

Deținătorul de card în calitate de plătitor suportă toate pierderile legate de orice

operațiune neautorizată dacă aceste pierderi rezultă din fraudă ori din nerespectarea

intenționată, sau din neglijență gravă a uneia sau a mai multor obligații care îi revin

conform articolului 54 din Legea nr. 114 din 18 mai 2012 cu privire la serviciile de plată și

moneda electronică. În astfel de cazuri, suma maximă menționată la pct.44 nu se aplică.

La fel a menționat că Banca era dispusă să compenseze recurentei prejudiciile

suportate ce depășesc cuuantumul de 2 500 lei pentru fiecare tranzacție nautorizată, iar în

total suma de 18 203,61 de lei, însă această propunere a fost refuzată de Nazarenco Valeria.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs menționează că

Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 18 ianuarie 2018, însă date referitor

3

la recepționarea de către părți a deciziei motivate, la materialele cauzei lipsesc.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Recursul a fost declarat la 05 aprilie 2018, respectiv se consideră depus în termenul

prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor

verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport

verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul

de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune verificarea

conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432

din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a

deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării

pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu constituie un

temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se

doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii

sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că

instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă

statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise

(Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230).

Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși

natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

4

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate

ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services

împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de

rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v. Norway, hotărâre

din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de

atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, §

31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Nazarenco Valeria prin

intermediul avocatului Lepădatu Tatiana, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Nazarenco Valeria prin intermediul

avocatului Lepădatu Tatiana.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Ala Cobăneanu

judecători Luiza Gafton

Dumitru Mardari

5