3ra-278/18 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului
3ra-278/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Prima instanță: Jud. Chișinău (sediul Centru ) Dosarul nr. 3ra-278/17
Jud. V.Lastavețchi
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinăui:
A.Minciuna, V.Sîrbu, V. Mihaila
ÎNCHEIERE
23 mai 2018 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
largit al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele ședinței, judecător Iulia Sîrcu
Judecători: Galina Stratulat
Dumitru Mardari
Dumitru Visterniceanu
Nicolae Craiu
examinând recursul declarat de către Inspectoratului General al Poliției,
în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Băbălău Nicolae
împotriva Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliției cu
privire la contestarea actului administrativ și recalcularea vechimii în muncă cu
avantaje,
împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2017, prin care a
fost admis apelul declarat de Inspectoratul General al Poliției și casată parțial
hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 14 august 2017,
c o n s t a t ă :
La 28 iunie 2017, Băbălău Nicolae s-a adresat cu cerere de chemare în judecată
către Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției privind
contestarea actului administrativ și recalculării vechimii în muncă cu avantaje.
În motivarea acțiunii a invocat că, activează în cadrul subdiviziunilor
Ministerului Afacerilor Interne, începând cu 05 iunie 1998 până în prezent. La
moment, activează în cadrul IP Telenești.
A menționat că, pe parcursul activității a deținut următoarele funcții: 05 iunie
1998-31 mai 1999, inspector superior al Secției serviciului administrativ al CPM
Bălți; 01 iunie 1999 - 28 iunie 2002 , inspector superior al Secției serviciului
administrativ al CPM Bălți al IPJ Bălți; 28 iunie 2002 – 02 decembrie 2002, șef
adjunct al Secției serviciului administrativ al CPM Bălti al IPJ Bălți; 02 decembrie
2002 – 05 decembrie 2003, șef al izolatorului de detenție provizorie al Secției
instituții speciale al CPM Bălți; 23 ianuarie 2009 – 17 decembrie 2010, șef adjunct
Secție, șef Izolator al Secției instituții speciale a CP mun. Bălți; 17 decembrie 2010
– 05 martie 2013, șef al Secției instituții speciale CP mun. Bălți.
A susținut că, s-a adresat cu o cerere prealabilă către Ministerul Afacerilor
Interne și Inspectoratului General la Poliției, prin care a solicitat să-i fie recalculată
vechimea în muncă corespunzător perioadei din cadrul Batalionului serviciului de
escortă, în temeiul pct.8 lit. d) al Hotărârii Guvernului nr.78 din 21.02.1994.
A relatat că, prin răspunsul IGP cu nr.34/3-M-212/17 din 14 iunie 2017, a fost
informat că recalcularea vechimii în muncă se face doar odată cu eliberarea din
serviciu, la cererea titularului acestui drept.
A explicat că, prin răspunsul nr. 10/M-236/17 din 23 iunie 2017 a Ministerului
Afacerilor Interne fost informat cu argumente similare celor de la IGP, iar
suplimentar s-a indicat precum organul de stabilire a pensiei este CNAS-ul.
A relevat că, răspunsurile contestate sunt neîntemeiate, or nu a solicitat
recalcularea vechimii în muncă în exclusivitate pentru stabilirea pensiei pe linia
MAI, deoarece, reieșind din vechimea de muncă se stabilesc mai multe drepturi,
precum dreptul la concediul anual, sporul la salariu, acordarea anumitor
înlesniri/drepturi, prevăzute de lege.
A mai indicat că, prevederile art. 48 al Legii 1544 din 23.06.1993 la care face
trimitere Ministerul Afacerilor Interne se referă la stabilirea pensiei și nu la
calcularea vechimii în muncă.
La fel a explicat că, escortarea constă în paza reținuților și arestaților la aducerea
(însoțirea) lor la locul de destinație. Paza și escortarea reținuților și arestaților se
exercită de către poliție. Pentru exercitarea acestor funcții în modul stabilit de
Ministerul Afacerilor Interne se creează subdiviziunile respective ale poliției și se
repartizează grupe speciale din cei mai pregătiți colaboratori. Sarcinile acestora
sunt: paza persoanelor reținute și arestate pe timpul deținerii lor în camerele comune
sau celulele izolatoarelor de detenție provizorie; escortarea din Izolatorul de Detenție
Provizorie, închisori. Colonii, instituții medicale specializate, pentru efectuarea
acțiunilor de urmărire penală, la instituțiile medicale ale organelor ocrotirii sănătății,
la punctele sanitare de dezinfecție (baie) de uz comun și înapoi din comisariatele de
poliție în IDP; escortarea din IDP în închisori, colonii, instituții medicale
specializate, la judecătorie, la ședințele în deplasare ale instanței de judecată; paza
reținuților și arestaților în timpul ședinței judiciare; escortarea arestaților din IDP în
închisori. Colonii, instituții medicale specializate și înapoi la punctele de schimb pe
rutele interurbane planificate de escortare și la întoarcere.
A statuat că, potrivit datelor Departamentului Instituțiilor Penitenciare al
Ministerului Justiției, pe parcursul anilor 1998-2002 la momentul transferării în
închisorile DIP MJ au fost depistate de la 60-140 cazuri noi de tuberculoză. Aceste
persoane până la transferare în închisorile DIP se află în izolatoarele de detenție
provizorie ale comisariatelor de poliție, care nu au în statele lor personal medical. În
perioada de anchetare, escortare, transportare repartizare în cameră ei intrau în
contact cu personalul instituțiilor, care riscau să se molipsească de tuberculoză de la
ei.
Totodată a invocat că, la 09 noiembrie 2007 prin ordinul MAI nr.408 cu privire
la modul de calculare a vechimii în muncă cu avantaje a unor colaboratori ai BSEP
al CGP mun. Chișinău în baza art.30 al Legii nr.1086-XIV din 23.06.2009 ”Cu
privire la expertiza judiciară, constatările tehnico - științifice și medico-legale” și lit.
d) a pct.8 al Hotărârii Guvernului nr.78 din 21.02.1994 ”Cu privire la modul de
calculare a vechimii în muncă, stabilire și plată a pensiilor și indemnizațiilor
militarilor, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor
interne, colaboratorilor Centrului pentru combaterea crimelor economice și corupției
și sistemului penitenciar”, a fost stabilită calcularea a două luni vechime pentru o
lună de serviciu perioada de activitate în plutonul de pază al instituțiilor de expertiză
judiciară și medico-legală al Batalionului serviciului de escortă și pază al CGP mun.
Chișinău.
A indicat că, potrivit pct. 1.6. al Instrucțiunii privind activitatea organelor
afacerilor interne întru deținerea persoanelor reținute pentru comiterea
contravențiilor administrative și arestate administrativ, aprobat prin ordinul MAI
nr.353 din 05 octombrie 2004 Cu privire la completarea și modificarea ordinului
MAI nr.5 din 05 ianuarie 2004 ”Cu privire la modul de organizare și desfășurare a
activității de pază, escortare și deținere a persoanelor reținute și arestate în
izolatoarele de detenție provizorie ale comisariatelor de poliție”, paza și escortarea
persoanelor reținute la judecată este efectuată de către colaboratorii izolatoarelor de
detenție provizorie.
A relatat că, situația lui se încadrează perfect la normele invocate mai sus,
întrucât izolatoarele de detenție provizorie dețineau și tratau bolnavi contagioși.
Totodată, a menționat că riscul la care sunt supuși angajații Poliției, pe parcursul
serviciului de pază escortare și deținere a persoanelor reținute și arestate fiind
bolnavi contagioși a fost reflectat și în nota informativă a Procuraturii mun. Chișinău
nr,12-6d/04 din 15 decembrie 2004, în nota informativă a Ministerului Justiției
nr.04/3883 din 17 mai 2006, actul comisiei formate de Direcția medicală a MAI nr.
17/7-55 din 24 noiembrie 2006, cât și de instanța de judecată prin Decizia irevocabilă
a colegiului civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție
din 11 aprilie 2007, pe cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ciorap
Tudor împotriva Ministerului Justiției, Ministerul Finanțelor și Ministerul Afacerilor
Interne privind repararea prejudiciului moral.
A solicitat, recunoașterea ca fiind ilegal refuzul Ministerului Afacerilor Interne
nr. O/M-236/17 din 23 iunie 2017 și refuzul Inspectoratului General al Poliției cu
nr.34/3-M-212/17 din 14 iunie 2017; a obliga pârâții să-i recalculeze vechimea în
muncă pentru perioada 05 iunie 1998 – 31 mai 1999; 01 iunie 1999 – 05 decembrie
2003; 23 ianuarie 2009 – 05 martie 2013, ca perioade de activitate cu avantaj,
calculându-se două luni vechime în muncă pentru o lună de serviciu.
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 14 august 2017 cererea
de chemare în judecată depusă de Băbălău Nicolae a fost admisă parțial.
S-a recunoscut ca fiind ilegal răspunsul Inspectoratului General al Poliției nr.
34/3-M-212/17 din 14 iunie 2017.
S-a obligat Inspectoratul General al Poliției să efectueze recalcularea vechimii
în muncă lui Băbălău Nicolae, cu includerea în ea a avantajelor două luni vechime
pentru o lună de serviciu, pentru perioada efectuării serviciului în cadrul Secției
Serviciului administrativ, Izolatorului de detenție provizorie și Secției instituții
speciale pentru perioada de activitate de la 05 iunie 1998 până la 05 decembrie 2003
și de la 23 ianuarie 2009 până la 05 martie 2013.
Pretențiile formulate către Ministerul Afacerilor Interne au fost respinse ca
neîntemeiate.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2017 a fost admisă cererea
de apel declarată de reprezentantul apelantului Inspectoratul General al Poliției,
Pleșca Galina, casată hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 14 august
2017 în partea în care a fost admisă parțial cererea de chemare în judecată depusă de
către Băbălău Nicolae, fiind recunoscut ilegal răspunsul Inspectoratului General al
Poliției nr. 34/3-M-212/17 din 14 iunie 2017, obligat Inspectoratul General al
Poliției să efectueze recalcularea vechimii în muncă lui Băbălău Nicolae, cu
includerea în ea a avantajelor două luni vechime pentru o lună de serviciu, pentru
perioada efectuării serviciului în cadrul Secției Serviciului administrativ,
Izolatorului de detenție provizorie și Secției instituții speciale pentru perioada de
activitate de la 05 iunie 1998 până la 05 decembrie 2003 și de la 23 ianuarie 2009
până la 05 martie 2013, și în această parte s-a emis o nouă hotărâre prin care cerințele
lui Băbălău Nicolae au fost respinse ca neîntemeiate.
În rest hotărârea primei instanțe a fost menținută.
La 19 ianuarie 2018 Inspectoratul General al Poliției a declarat recurs împotriva
deciziei Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2017, solicitând admiterea
recursului și casarea deciziei instanței de apel cu emiterea unei noi hotărârii prin care
sa fie respinsă integral acțiunea.
În motivarea recursului a exprimat dezacordul cu decizia contestată, invocând că
instanța de apel nu a calificat corect, din punct de vedere juridic, acțiunea cu care a
fost investită, ce a dus la emiterea unei soluții greșite.
La fel, a invocat că instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată
și a interpretat în mod eronat legea.
La 28 februarie 2018, recurentul Inspectoratul General al Poliției a depus o
cerere scrisă în adresa instanței de recurs, prin care a cerut retragerea recursului
declarat împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2017,
solicitând încetarea procedurii de examinare a recursului.
Studiind materialele dosarului, Colegiului Civil, Comercial și de Contencios
Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a înceta procedura
de recurs din următoarele considerente.
Conform art. 443 alin. (1) și (2) Cod de procedură civilă, până la pronunțarea
deciziei, recurentul are dreptul să își retragă recursul printr-o cerere scrisă. Cererea
de retragere a recursului se depune în instanța care a fost învestită cu judecarea
recursului.
În cazul retragerii recursului, instanța competentă dispune, printr-o încheiere
irevocabilă, încetarea procedurii în recurs. Colegiul reiterează că exercitarea unui
drept de către titularul său poate avea loc într-un anumit cadru prestabilit de legiuitor,
cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și demararea căii de atac
prevăzută de lege.
În acest sens, dreptul recurentului de a-și retrage recursul rezultă din unul din
principiile fundamentale ale procesului civil, și anume, din principiul
disponibilității, or conform art. 27 din Codul de procedură civilă, disponibilitatea în
drepturi se afirmă în posibilitatea participanților la proces, în primul rând a părților,
de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus
judecății, precum și de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea și
mijloacele procedurale de apărare.
Instanța nu admite dispunerea de un drept sau folosirea modalității de apărare
dacă aceste acte contravin legii ori încalcă drepturile sau interesele legitime ale
persoanei.
Prin urmare, la caz se atestă că Inspectoratul General al Poliției, printr-o cerere
scrisă adresată instanței învestită cu judecarea recursului, depusă la 28 februarie
2018, a solicitat retragerea recursului declarat împotriva deciziei Curții de Apel
Chișinău din 13 decembrie 2017.
Reieșind din principiului disponibilității părților, Colegiul Civil, Comercial și de
Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a
înceta procedura în recurs în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată
de Băbălău Nicolae împotriva Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului
General al Poliției cu privire la contestarea actului administrativ și recalcularea
vechimii în muncă cu avantaje, în legătură cu retragerea recursului.
În conformitate cu 269-270 și art.443 din Codul de procedură civilă, completul
Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de
Justiție
d i s p u n e:
Se încetează procedura în ordine de recurs, intentată la cererea de recurs depusă
de Inspectoratul General al Poliției împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din
13 decembrie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de
Băbălău Nicolae împotriva Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General
al Poliției cu privire la contestarea actului administrativ și recalcularea vechimii în
muncă cu avantaje.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele ședinței,
judecător Iulia Sîrcu
Judecători:
Galina Statulat
Dumitru Mardari
Dumitru Visternicean
Nicolae Craiu