2ra-834/18 — incasarea prejudiciului material

2ra-834/18 — incasarea prejudiciului material (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

dosarul nr. 2ra-834/18

prima instanță: Judecătoria Bălți

Judecător: A. Cucerescu

instanța de apel: Curtea de Apel Bălți

Judecători: A. Albu, E. Bejenaru, A. Toderaș

Î N C H E I E R E

10 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Nina Vascan

Tamara Chișca-Doneva

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Întreprinderea de Stat

,,Întreprinderea pentru Silvicultură Bălțiʼʼ,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea de

Stat ,,Întreprinderea pentru Silvicultură Bălțiʼʼ împotriva lui Frunza Vitalie cu

privire la încasarea prejudiciului material,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 21 noiembrie 2017, prin care a fost

admis apelul declarat de Frunza Vitalie, a fost casată hotărârea Judecătoriei Bălți din

4 decembrie 2015 și a fost emisă o nouă hotărâre de respingere a acțiunii,

c o n s t a t ă :

La 31 octombrie 2013 ÎS „Întreprinderea pentru Silvicultură Bălți” a depus o

cerere de chemare în judecată împotriva lui Frunza Vitalie cu privire la încasarea

prejudiciului material.

În motivarea acțiunii reclamanta a invocat că, Frunza Vitalie activând în

funcția de director al ÎS „Întreprinderea pentru Silvicultură Bălți”, în baza ordinului

directorului general al Agenției de Stat pentru Sivicultură „Moldsilva” nr. 19-c din

10 martie 2004, și fiind persoană cu funcție de răspundere, la 22 aprilie 2009 a

încheiat contractul individual de muncă nr. 4/09, prin care perioada sa de activitate

a fost prelungită până la 11 martie 2014.

A afirmat că în perioada anului 2007, Frunza Vitalie a încheiat trei contracte

de arendă a fondului forestier în scop de recreere, cu SC „Craun-Grup” SRL nr. 33

din 7 iulie 2007, cu SC „Ruvimax-Prim” nr. 89 din 3 aprilie 2007 și cu Craievscaia

Dina nr. 39 din 7 iulie 2007.

A comunicat că potrivit contractelor nominalizate SC „Craun-Grup” SRL a

primit în arendă 81,3 ha din pădurea Parc de Odihnă pe un termen de 50 de ani cu

plata anuală pentru arendă în sumă de 45 901,17 lei, SC „Ruvimax-Prim” - 29,1 ha

din pădurea Pescăruș pe un termen de 30 de ani cu plata anuală pentru arendă în

1

suma de 41 073,92 de lei, iar Craievscaia Dina – 43,8 ha din pădurea Rândunica pe

un termen de 30 de ani cu plata anuală pentru arendă în sumă de 24 729,04 lei.

A susținut că începând cu 1 martie 2008 conform Hotărârii Guvernului RM

nr. 187 din 20 februarie 2008 prin care a fost aprobat Regulamentul privind arenda

fondului forestier în scopuri de gospodărie, cinegetică și/sau recreere, respectivele

contracte de arendă urmau a fi modificate în partea ce ține de plata pentru arendă și

anume pentru SC „Craun-Grup” SRL – 327 232,5 lei anual, pentru SC „Ruvimax-

Prim” - 117 127,5 lei anual și pentru Craievscaia Dina – 176 295 de lei anual, în

total în sumă de 932 961,09 lei.

A relatat că în perioada 16 noiembrie 2009 – 30 ianuarie 2010 Curtea de

Conturi, efectuând revizia la întreprindere, a depistat că Frunza Vitalie a prezentat

contractele de reziliere nr. 7 din 1 octombrie 2007 a contractului de arendă nr. 33

din 7 iulie 2007, nr. 62 din 20 octombrie 2007 de reziliere a contractului de arendă

nr. 89 din 3 aprilie 2007 și nr. 08 din 1 octombrie 2007 de reziliere a contractului de

arendă nr. 39 din 7 iulie 2007, care au fost falsificate.

A remarcat că la 11 ianuarie 2010 Centrul pentru Combaterea Crimelor

Economice și de Corupție al RM a efectuat revizia economico-financiară, în urma

căreia la 18 martie 2010 a fost intentată cauza penală nr. 2010036189 în baza art.

332 alin. (1) Cod penal, pe faptul falsului în acte publice comis de Frunza Vitalie, în

funcția de director al întreprinderii.

În drept și-a întemeiat pretențiile în baza prevederilor art. 1398 alin. (1), 1416

Cod civil.

A solicitat reclamanta încasarea din contul pârâtului a prejudiciului material

în mărime de 932 961,09 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Bălți din 4 decembrie 2015 a fost admisă acțiunea.

S-a încasat de la Frunza Vitalie în beneficiul ÎS „Întreprinderea pentru

Silvicultură Bălți” prejudiciul material în mărime de 932 961,09 lei. S-a încasat de

la Frunza Vitalie în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 27 988 de lei.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 21 noiembrie 2017 a fost admis apelul

declarat de Frunza Vitalie, casată hotărârea Judecătoriei Bălți din 4 decembrie 2015

și a fost emisă o nouă hotărâre de respingere a acțiunii ca neîntemeiată. S-a încasat

de la ÎS „Întreprinderea pentru Silvicultură Bălți” suma de 4 000 de lei cu titlu de

taxă de stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că potrivit art. 1398 alin. (1),

(2) Cod civil, cel care acționează față de altul în mod ilicit, cu vinovăție este obligat

să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, și prejudiciul

moral cauzat prin acțiune sau omisiune. Prejudiciul cauzat prin fapte licite sau fără

vinovăție se repară numai în cazurile expres prevăzute de lege.

A remarcat că în cauza civilă reclamanta nu a dovedit anume faptul, ca urmare

a comiterii infracțiunii de fals în acte publice, ÎS „Întreprinderea pentru Silvicultură

Bălți” i s-a cauzat prejudiciul material invocat. Din actul de învinuire a lui Frunza

Vitalie nu rezultă că în urma infracțiunii comise de către el au fost cauzate prejudicii

materiale, iar ÎS „Întreprinderea pentru Silvicultură Bălți” nu are statut de parte

vătămată și nici statut de parte civilă, deoarece nu a înaintat pe parcursul examinării

2

procesului penal vreo acțiune civilă sau vreo pretenție materială, aceasta nefiind

parte în cauza penală de învinuire a lui Frunza Vitalie.

Mai mult că, toate contractele de arendă care au stat la baza cererii de chemare

în judecată, deși cu termeni de arendă mai mari decât trei ani, nu au fost înregistrate

la OCT în modul necesar și potrivit Legii privind arenda terenurilor, toate aceste

contracte de arendă, ulterior, în anul 2017, prin hotărâri judecătorești definitive au

fost declarate nule la cererea beneficiarilor contractului de arendă, iar părțile au fost

readuse în poziția inițială (f. d. 171-174, 181 - 183, vol. II).

În acest sens a evidențiat că în ipoteza în care ÎS „Întreprinderea pentru

Silvicultură Bălți” nu a solicitat încasarea sumei principale a contractelor de arendă,

nu este îndreptățită nici de a pretinde repararea prejudiciului material cauzat prin

venitul ratat.

Instanța de apel a menționat că acțiunea civilă în totalitate se bazează pe un

prejudiciu presupus (viitor) de a fi obținut, dar nerealizat, sau necauzat real în urma

acțiunilor infracționale, comise cu culpabilitate de pârât, vinovăția căruia nu se

contestă.

A invocat că art. 332 alin. (1) Cod penal, în baza căruia a fost condamnat

pârâtul, nu este o normă materială, ci o componență formală de infracțiune, adică

infracțiunea de fals în acte publice se consideră consumată din momentul falsificării,

indiferent dacă a adus sau nu prejudiciu material. Componența de infracțiune

imputată pârâtului – art. 332 alin. (1) Cod penal nu include semnul calificativ

cauzarea de prejudicii materiale prin acțiunile de falsificare, iar suma pretinsă este

una inexistentă.

În aceeași ordine de idei, instanța de apel a stabilit că se repară numai

prejudiciul care este consecința directă a faptei ilicite. Astfel, în speță, a considerat

că nu există legătura cauzală dintre fapta comisă – art. 332 alin (1) Cod penal,

prejudiciul invocat și vinovăția lui Frunza Vitalie. A mai reținut că lui Frunza Vitalie

i s-a invocat falsul în acte publice, și anume prezentarea de către el în timpul

controlului efectuat de Curtea de Conturi a contractelor de reziliere false, la

contractele de arendă încheiate de el.

În speță, instanța de apel a reiterat că este vorba de un venit ratat, și nu de un

prejudiciu material, deoarece în baza contractelor de arendă nu au fost transmise în

folosință terenurile și practic arendașii nu au folosit bunurile, pentru care urmau a fi

calculate plăți, iar potrivit prevederilor art. 875, 911 Cod civil, plata de arendă

urmează a fi calculată și achitată pentru folosirea obiectului arendat, ori, în cazul

când obiectul nu a fost transmis în folosință prin acte de predare-primire, se

consideră că contractul de arendă nu a fost executat și deci, nu pot fi solicitate plăți

de arendă.

Curtea de Apel Bălți a indicat că și potrivit art. 333 - 335 Codul muncii,

obligația de dovedire a vinovăției o are angajatorul adică reclamanta, iar reieșind din

cerințele art. 341 Codul muncii, prejudiciul material se determină conform

pierderilor reale în baza datelor contabile.

Totodată, instanța de apel a elucidat că reieșind din cerințele art. 342 Codul

muncii, până la inițierea acțiunii civile angajatorul urma să emită ordin și să

3

efectueze o anchetă de serviciu pentru stabilirea mărimii prejudiciului material

pretins, cauzelor apariției lor, cu antrenarea unei comisiei și cu participarea

specialiștilor în materie. Astfel, anchetă de serviciu nu a fost inițiată, deci a fost

încălcată procedura de soluționare a litigiului de muncă, control de serviciu

obligatoriu nu a fost efectuat, iar potrivit declarațiilor martorilor de partea pârâtului,

audiați în ședința de judecată a primei instanțe, Comisia specială a ajuns la concluzia

de a rezilia contractele de arendă, deoarece terenurile nu au fost transmise de fapt în

posesia persoanelor care le-au solicitat, deși au fost efectuate plăți de arendă.

La 13 martie 2018 ÎS „Întreprinderea pentru Silvicultură Bălți” a declarat

recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 21 noiembrie 2017, solicitând

admiterea acestuia, casarea deciziei contestate cu menținerea hotărârii instanței de

fond.

În motivarea recursului a indicat că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar

probele și nu a luat în considerație următoarele circumstanțe ale cauzei.

A afirmat că Curtea de Conturi a RM, efectuând revizia la ÎS „Întreprinderea

pentru Silvicultură Bălți”, a depistat că Frunza Vitalie, ocupând funcția de director,

a prezentat contractele de reziliere nr. 7 din 1 octombrie 2007 a contractului de

arendă nr. 33 din 7 iulie 2007, nr. 62 din 20 octombrie 2007 de reziliere a contractului

de arendă nr. 89 din 3 aprilie 2007 și nr. 08 din 1 octombrie 2007 de reziliere a

contractului de arendă nr. 39 din 7 iulie 2007, care au fost falsificate.

A susținut că mărimea prejudiciului cauzat întreprinderii ca rezultat a rezilierii

contractelor de arendă a constituit 932 961,09 lei, iar mărimea prejudiciului nu este

contestată de pârât.

A reiterat că prejudiciul material a fost stabilit prin hotărârea Curții de Conturi

care a efectuat revizia întreprinderii în perioada 16 noiembrie 2009 – 30 ianuarie

2010, iar contractele care erau falsificate au fost prezentate, fiind datate cu anul

2007.

A comunicat că prin sentința Judecătoriei Bălți din 29 septembrie 2010 și prin

decizia Curții de Apel Bălți din 15 decembrie 2010, Frunza Vitalie a fost recunoscut

vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 332 alin. (1) Cod penal.

A menționat că circumstanțele sus-indicate dovedesc legătura cauzală dintre

acțiunile pârâtului și prejudiciul cauzat.

Prin referința depusă la 2 mai 2018 Frunza Vitalie, reprezentat de avocatul

Procopciuc Angela, a solicitat declararea recursului depus de către Întreprinderea de

Stat ,,Întreprinderea pentru Silvicultură Bălțiʼʼ, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la

data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen

de decădere și nu poate fi restabilit.

La caz se atestă că Curtea de Apel Bălți a expediat în adresa părților copia

deciziei motivate din 21 noiembrie 2017 la 10 ianuarie 2018, fapt confirmat prin

scrisoarea de însoțire nr. 2a-659 (f. d. 229, vol. II), și a fost recepționată de către ÎS

„Întreprinderea pentru Silvicultură Bălți” la 15 ianuarie 2018, fapt ce rezultă din

avizul de recepție anexat la materialele cauzei (f. d. 231, vol. II).

4

Astfel, recursul declarat la 13 martie 2018 împotriva deciziei Curții de Apel

Bălți din 21 noiembrie 2017, se consideră a fi depus în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de către Întreprinderea de Stat

,,Întreprinderea pentru Silvicultură Bălțiʼʼ în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Întreprinderea de Stat

,,Întreprinderea pentru Silvicultură Bălțiʼʼ nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

5

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor

de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu

se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza

Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie

1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de către Întreprinderea de Stat

,,Întreprinderea pentru Silvicultură Bălțiʼʼ.

În conformitate cu art. art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Întreprinderea de Stat ,,Întreprinderea pentru

Silvicultură Bălțiʼʼ, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Nina Vascan

Tamara Chișca-Doneva

6