Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 25.04.2018
incetat

3r-61/18 — eliberarea răspunsului

HOTĂRÂRE
25.04.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
eliberarea răspunsului
Temei legal
încetarea procedurii în recurs
Citează această cauză
3r-61/18 — eliberarea răspunsului (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani Dosarul nr. 3r-61/18 Judecător: V. Ciumac Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila Î N C H E I E R E 25 aprilie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat, Ion Druță examinând cererea lui Sorochin Iurii cu privire la retragerea recursului declarat împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2017, prin care s-a încetat din oficiu procedura de apel la cererea de apel declarată de către Sorochin Iurii, ca fiind depusă în afara termenului legal, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Sorochin Iurie către Spînu Ludmila, membrul al Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat din cadrul Uniunii Avocaților cu privire la eliberarea răspunsului la cerere și repararea prejudiciului cauzat, c o n s t a t ă: La 19 ianuarie 2015, Sorochin Iurii s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ludmilei Spînu, membrul Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat din cadrul Uniunii Avocaților privind eliberarea răspunsului la cerere și repararea prejudiciului cauzat.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 18 noiembrie 2014, a depus cerere prealabilă către Spînu Ludmila, în calitate de membru al Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat din cadrul Uniunii Avocaților din Republica Moldova, în care a menționat că, la 30 noiembrie 2012, a avut loc a doua probă (proba verbală) a examenului de calificare întru admiterea profesiei de avocat la care a participat, solicitând să i se comunice dacă Spînu Ludmila a participat sau nu în calitate de membru al Comisiei de Licențiere, precum și specificarea numelui și prenumelui persoanei care a exercitat atribuțiile secretarului Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat la cea de-a doua probă a examenului de calificare întru admiterea în profesia de avocat.

Afirmă că respectiva cerere prealabilă a fost lăsată fără vreun răspuns în termenul prevăzut de lege. În urma concretizării cerințelor, cere reclamantul obligarea Ludmilei Spînu, în calitate de membru al Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat din cadrul Uniunii Avocaților din Republica Moldova să-i elibereze răspuns la cererea prealabilă și încasarea din contul pârâtei în beneficiul său a despăgubirii în sumă de 666 lei. 1 Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 09 martie 2017 acțiunea a fost admisă parțial.

S-a obligat Spînu Ludmila, în calitate de membru al Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat din cadrul Uniunii Avocaților din Republica Moldova să ofere răspuns la toate întrebările formulate de Sorochin Iurii în cererea nr. 1/664 din 18 noiembrie 2014. S-a încasat din contul Ludmilei Spînu, în calitate de membru al Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat din cadrul Uniunii Avocaților din Republica Moldova, în beneficul lui Sorochin Iurii suma de 500 lei cu titlu de prejudiciu moral și suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecare a pricinii, în rest pretențiile au fost respinse ca neîntemeiate.

La data de 10 aprilie 2017, Sorochin Iurii a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 09 martie 2017. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2017, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Sorochin Iurii și i s-a comunicat apelantului despre necesitatea prezentării cererii de apel cu indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul și probele invocate în susținerea acestuia, acordându-i termen până la 27 iunie 2017 să lichideze neajunsul menționat, în caz contrar cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită conform art. 369 alin. (l) CPC. S-a explicat pârților că primirea cererii de apel va fi soluționată în ședința de judecată la data de 28 iunie 2017, ora 10.00.

La data de 26 iunie 2017, Sorochin Iurii a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2017, cerând admiterea acestuia, casarea încheierii și remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, astfel, prin decizia Curții Supreme de Justiție din 09 august 2017 a fost respins recursul declarat de către Sorochin Iurii și s-a menținut încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2017. Totodată, la 26 iunie 2017, Sorochin Iurie a depus cererea de apel motivată asupra hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 09 martie 2017(f.d. 174 vol. I). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2017, s-a încetat din oficiu procedura de apel la cererea de apel declarată de către Sorochin Iurii, împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 09 martie 2017, ca fiind depusă în afara termenului legal, iar apelantul nu a solicitat repunerea în termen.

Nefiind de acord cu încheierea instanței de apel, Sorochin Iurii, la 09 noiembrie 2017, a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2017, solicitând casarea încheierii cu restituirea prezentei cauzei civile la Curtea de Apel Chișinău, la faza de primire a cererii de apel. În motivarea cererii de recurs a indicat că nu este de acord cu soluția instanței de apel, invocînd că a înaintat cererea de apel în termen, prin intermediul oficiului poștal, astfel, în baza ștampilei oficiului poștal se apreciază data depunerii cererii de apel.

La 21 aprilie 2018, recurentul Sorochin Iurii a depus o cerere scrisă în adresa instanței de recurs, solicitând retragerea recursului său declarat la 09 noiembrie 2017 împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2017. Studiind cererea înaintată de Sorochin Iurii, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a înceta procedura de recurs în legătură cu retragerea recursului. În conformitate cu art. 443 CPC RM, până la pronunțarea deciziei, recurentul 2 are dreptul să își retragă recursul printr-o cerere scrisă. Cererea de retragere a recursului se depune în instanța care a fost învestită cu judecarea recursului. În cazul retragerii recursului, instanța competentă dispune, printr-o încheiere irevocabilă, încetarea procedurii în recurs.

La caz se constată că, la 09 noiembrie 2017, Sorochin Iurii a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2017 cu restituirea prezentei cauzei civile la Curtea de Apel Chișinău, la faza de primire a cererii de apel. La 21 aprilie 2018, Sorochin Iurii a înaintat cerere cu privire la retragerea recursului (f.d. 36 vol. II). Prin urmare, normele de drept procedural conferă părților posibilitatea de a dispune liber de drepturile și mijloacele procedurale, inclusiv de a retrage cererile depuse. Totodată instanța menționează efectele admiterii retragerii recursului și încetării procedurii de recurs stipulate în art. 266 alin. (2) și 443 alin. (2) CPC, și anume că în caz de admitere a cererii de retragere a recursului și încetării procedurii în recurs nu se mai admite o nouă adresare în judecată a aceluiași recurent cu privire la același obiect și pe aceleași temeiuri.

Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că, retragerea recursului nu contravine legii și nu încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a înceta procedura în recurs. În conformitate cu art. art. 269-270, art. 443 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se încetează procedura în recurs intentată la cererea de recurs declarată de Sorochin Iurii împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Sorochin Iurie către Spînu Ludmila, membrul al Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat din cadrul Uniunii Avocaților cu privire la eliberarea răspunsului la cerere și repararea prejudiciului cauzat.

Încheierea este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu judecătorii Galina Stratulat Ion Druță 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-08-09
0,98
3r-111/17 — Obligarea emiterii răspunsului și repararea prejudiciului
Dosarul nr. 3r-111/17 Prima instanţă: Jud. Chișinău, sediul Rîșcani (jud. V. Ciumac) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, L. Popova, V. Mihaila) D E C I Z I E 09 august 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2017-12-06
0,97
3r-196/17 — eliberarea raspunsului la cerere si repararea prejudiciului cauzat
dosarul nr. 3r-196/17 Prima instanţă; (Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani) V. Ciumac Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila D E C I Z I E 06 decembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2017-12-20
0,95
3r-211/17 — eliberarea raspunsului si repararea prejudiciului moral
dosarul nr. 3r-211/17 Prima instanţă; (Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani) O. Melniciuc Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) A. Panov, M. Anton, V. Cotorobai D E C I Z I E 20 decembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial ş
CSJ 2018-06-27
0,95
3r-97/18 — eliberarea răspunsului si repararea prejudiciului
Dosar nr. 3r-97/18 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani, (jud. O. Melniciuc) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău, (jud. V. Cotorobai, M. Anton, A. Panov) DECIZIE 27 iunie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2018-11-21
0,94
3rh-102/18 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr.3rh-102/18 Prima instanță, Curtea de Apel Chişinău (L.Bulgac) Instanța de recurs, Curtea Supremă de Justiţie (V. Macinskaia, E. Fistican, T. Vieru) ÎNCHEIERE 21 noiembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contenc
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă