2r-184/18 — anularea actelor juridice
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea actelor juridice
- Temei legal
- cuantumul taxei de stat
2r-184/18 — anularea actelor juridice (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul central) Dosarul nr. 2r-184/18 Judecător: L. Gafton Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: M. Guzun, L. Pruteanu, I. Cotruță D E C I Z I E 21 februarie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat, Ion Druță examinînd recursul declarat de Liubov Teaca prin intermediul avocatului Airapetean Artur, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Savincova Natalia și Cernyakhovscaia Lidia împotriva Liubovei Teaca, intervenienți accesorii notarul public Morev Elena și Spitalul Clinic de Psihiatrie, cu privire la anularea contractului și radierea dreptului de proprietate și cererea reconvențională depusă de Teaca Liubov împotriva Nataliei Savincova și Lidiei Cernyakhovscaia, intervenient accesoriu notarul public Volimbovscaia Zinaida, cu privire la anularea testamentului, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2017, prin care nu s-a dat curs cererii de apel depuse către Liubov Teaca prin intermediul avocatului Airapetean Artur, c o n s t a t ă : La 14 aprilie 2014, Savincova Natalia și Cernyakhovscaia Lidia au depus cerere de chemare în judecată către Teaca Liubov, intervenienți accesorii notarul public Morev Elena și Spitalul Clinic de Psihiatrie, prin care au solicitat anularea contractului nr. 14684 din 29 septembrie 2012 de donație a apartamentului nr. xxx din bd.
Xxxxxx, xx/x din mun. Chișinău, nr. cadastral xxxxxxx.xxx.xx.xxx, încheiat între Pașcova Lidia și Teaca Liubov și autentificat de notarul public Morev Elena. La 18 august 2017, Teaca Liubov prin intermediul avocatului avocatul Airapetean Artur a depus o acțiunea reconvențională împotriva Nataliei Savincova și Lidiei Cernyakhovscaia, intervenient accesoriu notarul public Volimbovscaia Zianida, prin care a solicitat anularea testamentului din 24 decembrie 1997, prin care Pașcova Lidia a testat toată averea sa Nataliei Savincova și Lidiei Cernyakhovscaia.
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul central) din 09 octombrie 2017, cererea de chemare în judecată formulată de Savincova Natalia și Cernyakhovscaia Lidia împotriva Liubovei Teaca, intervenienți accesorii notarul public Morev Elena și Spitalul Clinic de Psihiatrie, cu privire la anularea contractului și radierea dreptului de proprietate și cererea reconvențională depusă de Teaca Liubov împotriva Nataliei Savincova și Lidiei Cernyakhovscaia, intervenient accesoriu notarul public Volimbovscaia Zinaida, cu privire la anularea testamentului, s-au respins ca neîntemeiate.
Prin încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul central) din 09 octombrie 2017, procesul în cauza civilă la cererea de chemare în judecată formulată de Savincova Natalia și Cernyakhovscaia Lidia împotriva Liubovei Teaca, intervenienți accesorii notarul public Morev Elena și Spitalul Clinic de Psihiatrie, cu privire la anularea contractului și radierea dreptului de proprietate, s-a încetat în partea Lidiei Cernyakhovscaia. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 24 octombrie 2017 Savincova Natalia prin intermediul avocatului Caliga Mariana a depus cerere de apel, prin care a solicitat casarea hotărârii primei instanțe în partea respingerii cererii de chemare în judecată înaintate de Savincova Natalia și Cernyakhovscaia Lidia împotriva Liubovei Teaca, intervenienți accesorii notarul public Morev Elena și Spitalul Clinic de Psihiatrie, cu privire la anularea contractului, cu pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.
La 08 noiembrie 2017, Teaca Liubov prin intermediul avocatului Airapetean Artur a depus cerere de apel, prin care a solicitat casarea hotărârii primei instanțe în partea respingerii cererii reconvenționale depuse de Teaca Liubov împotriva Nataliei Savincova și Lidiei Cernyakhovscaia, cu pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri de admitere a acțiunii reconvenționale. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2017, nu s-a dat curs cererilor de apel depuse de Savincova Natalia prin intermediul avocatului Caliga Mariana și de Teaca Liubov prin intermediul avocatului Airapetean Artur. S-a oferit apelanților Savincova Natalia și Teaca Liubov un termen rezonabil de 20 zile din data recepționării încheierii, pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în valoare de câte 5 923 lei fiecare, iar Nataliei Savincova inclusiv pentru a depune cererea de apel motivată.
Nefiind de acord cu încheierea menționată, la 30 ianuarie 2018, Liubov Teaca prin intermediul avocatului Airapetean Artur (mandat nr. 0200511, f.d. 102, Vol. I), a declarat recurs, solicitând casarea încheierii contestate, cu remiterea cauzei în Curtea de Apel Chișinău pentru judecarea apelului. În motivarea recursului a indicat că instanța de apel incorect a constatat că prezentul litigiu este unul cu caracter patrimonial și prin urmare, greșit a obligat apelantul să prezinte dovada de plată a taxei de stat în mărime de 5 923 lei. Având în vedere că copia încheierii instanței de apel a fost expediată în adresa părților la 03 ianuarie 2018 (f.d. 74, Vol. II), cât și faptul că la materialele cauzei lipsesc careva probe ce ar demonstra momentul comunicării acesteia, recursul declarat de Liubov Teaca prin intermediul avocatului Airapetean Artur se consideră declarat în termen.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins cu menținerea încheierii contestate, din următoarele considerente: În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, „Instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea”. Conform art. 368 alin. (1) CPC, „Dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor”. Astfel, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2017, apelantul Liubov Teaca a fost obligată să prezinte dovada de plată a taxei de stat în mărime de 5 923 lei.
Din materialele dosarului se constată că apelanta Teaca Liubov contestă hotărârea primei instanțe în partea în care a fost respinsă acțiunea reconvențională împotriva lui Savincova Natalia și Cernyakhovscaia Lidia, intervenient accesoriu notarul public Volimbovscaia Zianida, cu privire la anularea testamentului din 24 decembrie 1997, prin care Pașcova Lidia a testat toată averea sa lui Savincova Natalia și Cernyakhovscaia Lidia. În speță, obiect al testamentului contestat constituie apartamentul nr. xxx din bd. Xxxxxx, xx/x din mun. Chișinău, respectiv pretenția privind declararea nulității testamentului este una cu caracter patrimonial. Conform extrasului din registru bunurilor imobile și din contractul de donație, anexate la dosar (f.d.
10-11), rezultă ca valoarea bunului imobil din litigiu este 263 258 lei. Potrivit prevederilor art. 84 din CPC al RM se impune cu taxă de stat fiecare cerere de apel. Conform prevederilor art. 3 alin. (l), lit. a) din Legea taxei de stat, tarifele taxei de stat se stabilesc la următoarele cuantumuri: pentru cererile de chemare în judecată privitor la litigiile cu caracter patrimonial, cererile de contestare a unui titlu executoriu sau a unui alt document prin care încasarea se produce în mod incontestabil 3% din valoarea acțiunii sau din suma încasată, dar nu mai puțin de 150 lei și nu mai mult de 25000 lei de la persoanele fizice și nu mai puțin de 270 lei și nu mai mult de 50000 lei de la persoanele juridice.
Potrivit prevederilor art. 3 alin. (l) lit. j) din legea cu privire la taxa de stat, pentru cererile de apel împotriva hotărârilor instanțelor judecătorești se achită taxă de stat în cuantum de 75% din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau altei cereri (plîngeri). Respectiv, la depunerea cererii de apel Teaca Liubov urma să achite taxa de stat în valoare de 5 923 lei. Reieșind din cele menționate și având în vedere că argumentele invocate în cererea de recurs sunt neîntemeiate, Colegiul consideră necesar de a respinge recursul declarat de Liubov Teaca prin intermediul avocatului Airapetean Artur și de a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2017. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Liubov Teaca prin intermediul avocatului Airapetean Artur.
Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2017, emisă în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Savincova Natalia și Cernyakhovscaia Lidia împotriva Liubovei Teaca, intervenienți accesorii notarul public Morev Elena și Spitalul Clinic de Psihiatrie, cu privire la anularea contractului și radierea dreptului de proprietate și cererea reconvențională depusă de Teaca Liubov împotriva Nataliei Savincova și Lidiei Cernyakhovscaia, intervenient accesoriu notarul public Volimbovscaia Zianida, cu privire la anularea testamentului. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecător Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druță
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.