2ra-189/18 — executarea dreptului de ipotecă

2ra-189/18 — executarea dreptului de ipotecă (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

prima instanță: L. Pruteanu dosarul nr. 2ra-189/18

instanța de apel: A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol

D E C I Z I E

14 februarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

În componență:

Președintele ședinței, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii –Svetlana Filincova, Tamara Chișca-Doneva

Ion Druță, Nina Vascan

examinând recursul declarat de Iacob Cecîrlan și Anghela Cebotari împotriva

deciziei Curții de Apel Chișinău din 17 octombrie 2017,

adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

întreprinderea mixtă organizația de microfinanțare „Moldcredit” societate cu

răspundere limitată împotriva lui Iacob Cecîrlan și Anghelei Cebotari cu privire la

executarea dreptului de ipotecă, –

c o n s t a t ă

La 18 august 2016, întreprinderea mixtă organizația de microfinanțare

„Moldcredit” societate cu răspundere limitată (denumirea prescurtată ÎM

OM,,Moldcredit” SRL) a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Iacob

Cecîrlan și Anghelei Cebotari cu privire la executarea dreptului de ipotecă.

În motivarea acțiunii menționează că, în baza contractului de credit nr. 4110 din

08 noiembrie 2011, BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA a acordat lui Iacob

Cecîrlan un credit în sumă totală de 440 000 de lei, cu termenul limită de rambursare

a creditului la 08 noiembrie 2031.

Totodată, în vederea asigurării rambursării integrale și la timp a creditului

acordat, precum și achitarea dobânzilor, comisioanelor, penalităților, amenzilor,

cheltuielilor de urmărire, întreținere, înregistrare a bunurilor ipotecate și altor plăti ce

rezultă din contractul de credit, la 08 noiembrie 2011 a fost încheiat contractul de

ipotecă, autentificat de către notarul public Galina Maslova sub nr. 504468, conform

căruia Iacob Cecîrlan și Anghela Cebotari, în calitate de debitori ipotecari, au grevat

cu ipotecă în favoarea BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA

apartamentulXXXXX.

Relevă că, în baza contractului de vânzare-cumpărare a creanțelor din 18

februarie 2016, autentificat de notarul public Daniela Țurcan sub nr.1648,

BC„Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA a transmis ÎM OM „Moldcredit” SRL

creanța sa garantată în sumă de 409 947,93 de lei față de Iacob Cecîrlan rezultată din

contractul de credit nr. 4110 din 08 noiembrie 2011, cu toate drepturile și garanțiile

care asigură executarea ei, inclusiv și contractul de ipotecă nr. 504468 din 08

noiembrie 2011.

1

Afirmă reclamanta că, Iacob Cecîrlan nu-și onorează în termen obligațiile

contractuale asumate prin contractul de credit nr. 4110 din 08 noiembrie 2011. Astfel,

la 04 august 2016 a acumulat o datorie față de ÎM OM „Moldcredit” SRL în sumă

totală de 432 923,19 lei, formată din suma creditului nerestituit 409 947,93 de lei,

dobândă neachitată în mărime de 17 648,07 lei și dobânda suplimentară în mărime de

5 327,19 lei.

Susține că, a întreprins măsurile prevăzute de art. 31 din Legea cu privire la

ipotecă și la 14 martie 2016 a expediat în adresa lui Iacob Cecîrlan și Anghela

Cebotari notificări în formă scrisă, prin care a solicitat achitarea datoriilor acumulate,

somându-i totodată și în privința intenției de a-și exercita dreptul de ipotecă în cazul

în care aceste datorii nu vor fi achitate.

Menționează că, deși, prin prisma Legii cu privire la ipotecă dispune de dreptul

de preferință la satisfacerea creanței sale din costul bunurilor ipotecate față de alți

creditori, din extrasul Registrului bunurilor imobile rezultă că asupra bunului imobil

ipotecat sunt aplicate sechestre și interdicții în favoarea altor creditori. Subliniază că,

bunul ipotecat garantează executarea obligației pentru creditorul ipotecar ÎM

OM„Moldcredit” SRL și nu poate fi înstrăinat în favoarea altor creditori, neasigurați

cu ipotecă în privința acestui bun.

Invocă reclamanta că, deține drept de preferință față de alți creditori la încasarea

creanței sale din contul bunului imobil ipotecat, și anume apartamentulXXXXX.

Solicită transmiterea silită de la Iacob Cecîrlan și Anghela Cebotari în

posesiunea ÎM OM ,,Moldcredit” SRL bunul ipotecat/gajat, încăperea locativă cu

suprafața de 55 m.p., amplasată peXXXXX, mun.Chișinău, pentru a fi comercializat

în scopul stingerii datoriilor acumulate de Iacob Cecîrlan în baza contractului de

credit nr. 4110 din 08 noiembrie 2011; evacuarea silită a lui Iacob Cecîrlan și

Anghela Cebotari, precum și a altor persoane, împreună cu bunurile acestora din

încăperile locative situate în mun. Chișinău,XXXXX; și compensarea în mod solidar

din contul lui Iacob Cecîrlan și Anghela Cebotari în beneficiul ÎM OM ,,Moldcredit”

SRL a cheltuielilor de judecată în sumă de 2 164,62 de lei.

Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău, prin hotărârea din 26 decembrie 2016

(f.d.46, 51-57) a admis integral acțiunea; a transmis silit de la Iacob Cecîrlan și

Anghela Cebotari în posesia ÎM OM „Moldcredit” SRL bunul imobil: XXXXXpentru

comercializare în scopul stingerii datoriilor formate în baza contractului de credit nr.

4110 din 08 noiembrie 2011; l-a evacuat silit pe Iacob Cecîrlan și Anghela Cebotari,

precum și alte persoane, împreună cu bunurile acestora din apartamentulXXXXX; și

a încasat de la Iacob Cecîrlan și Anghela Cebotari, în mod solidar, în beneficiul ÎM

OM „Moldcredit” SRL, cheltuielile de judecată suportate, taxa de stat achitată în

mărime de 2 164,62 de lei.

În consolidarea soluției adoptate, prima instanță a reținut dispozițiile art. 30

alin.(1) și (2), art. 31 alin. (1), (2), (3), (5) și art. 36 alin. (1) din Legea cu privire la

ipotecă, art. 487 alin.(1), 488 și 490 alin. (1), (2) și (4) din Codul civil.

Subsecvent, instanța inferioară a constatat că, la 04 august 2016, Iacob Cecîrlan

a acumulat o datorie la contractul de credit nr. 4110 din 08 noiembrie 2011 în sumă

totală de 432 923,19 lei, formată din soldul creditului – 409 947,93 de lei, soldul

restant – 4 357,02 lei, dobândă restantă – 17 648,07 lei și dobânda suplimentară –

5327,19 lei. Prin urmare, ÎM OM ,,Moldcredit” SRL, este în drept prin prisma

2

prevederilor pct. 7.1.2 din contractul de credit, de a declara creditul scadent înainte de

termen și de a solicita restituirea integrală a acestuia.

În atare circumstanțele, prima instanță a notat că ÎM OM ,,Moldcredit” SRL s-a

conformat obligațiilor stabilite de prevederile art. 31 din Legea cu privire la ipotecă și

dispozițiilor art. 488 alin. (1) din Codul civil și a conchis necesitatea transmiterii în

posesia acesteia a bunurilor ipotecate/gajate pentru vânzare în scopul stingerii

datoriilor înregistrate în baza contractului de credit, cu evacuarea tuturor persoanelor,

împreună cu bunurile acestora din acest bun imobil.

Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din 17 octombrie 2017 (f.d. 122, 123-

130), a respins apelul declarat de Iacob Cecîrlan și Anghela Cebotari și a menținut

hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 13 decembrie 2016.

La 24 octombrie 2017, Iacob Cecîrlan și Anghela Cebotari au declarat recurs

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 17 octombrie 2017, solicitând

admiterea recursului, casarea integrală a deciziei recurate și a hotărârii primei

instanțe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare (f.d. 133-136).

În motivarea recursului invocă faptul că, instanțele inferioare au judecat cauza

superficial și nu au intrat în esența fondului cauzei, nu au stabilit cuantumul real al

datoriei. În acest sens, menționează că la 18 martie 2016 au achitat rata lunară a

creditului în mărime de 4 680 de lei, însă, această sumă a fost redirecționată în contul

rambursării altui credit eliberat pe numele persoanei juridice SRL „ViomedCord”, a

cărui fondator este Anghela Cebotari.

Astfel, opinează că ÎM OM ,,Moldcredit” SRL a redirecționat intenționat

această sumă bănească în contul rambursării altui credit, pentru a crea o datorie

artificială ce i-ar permite deposedarea sa de bunul imobil ipotecat.

La fel, relevă că, întru deposedarea sa de imobil, ÎM OM ,,Moldcredit” SRL a

indicat suma totală a creditului, deși scadența acestuia este la 08 noiembrie 2031.

Susțin recurenții că le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, deoarece nu

au participat la examinarea cauzei în prima instanță, circumstanță care i-au lipsit de

posibilitatea de a da explicații și a demonstra netemeinicia acțiunii.

Curtea Supremă de Justiție, prin încheierea din 31 ianuarie 2018 (f.d. 170) a

considerat admisibil recursul declarat de Iacob Cecîrlan și Anghela Cebotari

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 17 octombrie 2017.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de

Iacob Cecîrlan și Anghela Cebotari urmează a fi admis, casată decizia Curții de

Apel Chișinău din 17 octombrie 2017, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța

de apel, pentru motivele ce succed.

Conform art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs

și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a

administra noi dovezi.

Articolul 444 din Codul de procedură civilă consemnează că, recursul se

examinează fără înștiințarea participanților la proces.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral

decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel în toate

cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

3

Verificând legalitatea deciziei Curții de Apel Chișinău din 17 octombrie 2017,

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție constată că aceasta a fost adoptată cu încălcarea normelor de drept procedural,

iar partea motivată este în contradicție cu dispozitivul pronunțat.

Or, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (1) din Codul de procedură

civilă, instanța judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe

cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor

din dosar în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.

La rândul său, art. 240 alin. (1) din Codul de procedură civilă prescrie că, la

deliberarea hotărârii, instanța judecătorească apreciază probele, determină

circumstanțele care au importantă pentru soluționarea pricinilor, care au fost sau nu

stabilite, caracterul raportului juridic dintre părți, legea aplicabilă soluționării pricinii

și admisibilitatea acțiunii.

Conform prevederilor art. 241 din Codul de procedură civilă, instanța

judecătorească adoptă hotărârea în numele legii. Hotărârea judecătorească constă din

partea introductivă și partea dispozitivă. În cazurile prevăzute la art. 236 alin. (5),

hotărârea judecătorească constă din partea introductivă, partea descriptivă, motivare

și dispozitiv. Fiecare parte a hotărârii se evidențiază separat în textul acesteia. În

partea introductivă se indică locul și data adoptării, denumirea instanței care o

pronunță, numele membrilor completului de judecată, al grefierului, al părților și al

celorlalți participanți la proces, al reprezentanților, obiectul litigiului și pretenția

înaintată judecății, mențiunea despre caracterul public sau închis al ședinței. În partea

descriptivă se indică succint pretențiile reclamantului, obiecțiile pîrîtului și

explicațiile celorlalți participanți la proces. În motivare se indică: circumstanțele

pricinii, constatate de instanță, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare

la aceste circumstanțe, argumentele invocate de instanță la respingerea unor probe,

legile de care s-a călăuzit instanța. Dispozitivul cuprinde concluzia instanței

judecătorești privind admiterea sau respingerea integrală sau parțială a acțiunii,

repartizarea cheltuielilor de judecată, calea și termenul de atac al hotărîrii. În cazul în

care instanța judecătorească stabilește modul și termenul de executare a hotărîrii,

dispune executarea ei imediată sau ia măsuri pentru asigurarea executării, în

dispozitiv se face o mențiune în acest sens.

Conform avizului nr. 11 din 2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor

Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind

calitatea hotărârilor judecătorești, o motivație și o analiză clară sunt cerințele

fundamentale ale hotărârilor judecătorești și un aspect important al dreptului la un

proces echitabil. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui

să evidențieze, că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost

prezentate.

Colegiul menționează că, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

garantează dreptul justițiabilului la o hotărâre motivată sub aspectul instituirii

obligației instanțelor de judecată de a-și argumenta hotărârile adoptate din

perspectiva unei analize ample a circumstanțelor pricinii. Îndatorirea de a motiva

coerent și unitar hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, fără a exista contradicții între

motivare și dispozitiv, constituie o garanție pentru justițiabili, în fața eventualului

arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea

exercita un eficient control judiciar.

4

Instanța de recurs consemnează că, Codul de procedură civilă consacră

principiul general după care orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată și să

reprezinte premisa pentru soluția din dispozitiv. Aceasta dispoziție este edictată atât

în interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie să inspire

justițiabililor, cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de a controla

judecata primelor instanțe.

Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori să arate

motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, să enunțe cele constatate

și dovezile care au determinat-o.

În acest sens, legiuitorul a consacrat în legea procesual civilă principiul dublului

grad de jurisdicție, conform căruia persoana nemulțumită de hotărârea primei

instanțe, poate exercita mijlocul procesual prin care să solicite curții de apel, în

condițiile prevăzute de lege, modificarea sau casarea, totală ori parțială a acestei

hotărâri.

Prin urmare, apelul fiind o cale de atac ordinară, de reformare, suspensivă de

executare, devolutivă ce provoacă o nouă judecare a pricinii în fond. În acest sens,

apelul a fost învestit cu efect devolutiv, care presupune două limite raționale: tantum

devolutum quantum apellatum, adică instanța de apel rejudecă în fapt și în drept, ceea

ce apelantul a înțeles să atace din hotărârea primei instanțe, fiind o consecință a

principiului disponibilității care guvernează procesul civil și tantum devolutum

quantum iudicatum, unde instanța de apel, efectuează o nouă examinare în fond, dar

și exercită controlul judiciar complet, în fapt și în drept, asupra ceea ce a hotărât

prima instanță și din acest motiv instanța de apel, nu poate fi pusă în situația de a

soluționa cereri care nu au fost formulate în fața primei instanțe, adică cereri absolut

noi prin care să se invoce pretenții noi.

Reieșind din principiile indicate, instanța de recurs consideră oportun de a

accentua că, în doctrina de specialitate, acțiunea civilă este definită ca ansamblul

mijloacelor procesuale consacrate și garantate, pentru apărarea prin intermediul

instanței de judecată în ordinea stabilită de lege a dreptului subiectiv prezumat

încălcat sau prezumat contestat.

Apelul, ca și acțiunea civilă, constă din trei elemente interdependente: obiectul,

temeiul și părțile acțiunii. Astfel, obiectul apelului îl constituie hotărârile nedefinitive

pronunțate de judecătoriile de drept comun; subiecții apelului, conform art. 360 din

Codul de procedură civilă, sunt: a) părțile și alți participanți la proces; b)

reprezentantul în interesul apelantului, dacă este împuternicit în modul stabilit de

lege; c) martorul, expertul, specialistul și interpretul, reprezentantul cu privire la

compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvine; iar temeiurile de declarare a

apelului nefiind prescrise de legislația procesual civilă, astfel încât o simplă

nemulțumire a participantului la proces de hotărârea pronunțată fiind suficientă

pentru declararea acestei căi de atac.

Așadar, coroborând ipotezele relevate cu materiale cauzei și conținutul deciziei

Curții de Apel Chișinău din 17 octombrie 2017, Colegiul conchide că, la judecarea

cauzei în ordine de apel au fost încălcate normele procesual civile, deoarece textul

actului de dispoziție supus examenului legalității conține constatări și concluzii

ambigui, astfel încât partea descriptivă fiind în contradicție cu motivarea și

dispozitivul pronunțat.

5

În circumstanțele cauzei dedusă judecății, instanța de recurs apreciază ca fiind

reprehensibilă, nepertinentă și distinctă obiectului acțiunii constatarea instanței de

apel, precum că „… Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 19 mai 2015 au fost

admise cererile acțiunii ÎCS „Prime Capital” SRL: s-a transmis silit de la Iurie

Straticiuc în posesia reclamantului teren pentru construcții și casa de locuit situate în

or.Ialoveni, str. Brăila, 92; s-a dispus evacuarea pârâților din aceste imobile; s-a

încasat în mod solidar de la Iurie Straticiuc și Irina Straticiuc în beneficiul

întreprinderii taxele de stat achitate pentru examinarea cererilor anterioare în suma de

17 503,56 de lei și cheltuielile pentru taxa de stat pe cauza prezentă în suma de 1 496

de lei ...” (f.d.125).

Or, este indubitabil că, subiecți ai raportului material litigios sunt întreprinderea

mixtă organizația de microfinanțare „Moldcredit” societate cu răspundere limitată

(reclamant/intimat), Iacob Cecîrlan și Anghela Cebotari (pârâți/apelanți), deoarece

cererea de chemare în judecată a fost depusă în Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău

la 18 august 2016 de către întreprinderea mixtă organizația de microfinanțare

„Moldcredit” societate cu răspundere limitată împotriva lui Iacob Cecîrlan și

Anghelei Cebotari cu privire la executarea dreptului de ipotecă (f.d.4-5 recto-verso).

Astfel, acțiunea a fost examinată de către Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău,

care prin hotărârea din 26 decembrie 2016 (f.d. 46, 51-57) a admis integral acțiunea;

a transmis silit de la Iacob Cecîrlan și Anghela Cebotari în posesia ÎM OM

„Moldcredit” SRL bunul imobil:XXXXX, pentru comercializare în scopul stingerii

datoriilor formate în baza contractului de credit nr. 4110 din 08 noiembrie 2011; l-a

evacuat silit pe Iacob Cecîrlan și Anghela Cebotari, precum și alte persoane,

împreună cu bunurile acestora dinXXXXX; și a încasat de la Iacob Cecîrlan și

Anghela Cebotari, în mod solidar, în beneficiul ÎM OM „Moldcredit” SRL,

cheltuielile de judecat suportate, taxa de stat achitată în mărime de 2 164,62 de lei.

Prin urmare, constatarea instanței de apel este lipsită de substanță, deoarece nu

are tangență cu obiectul și subiecții acțiunii dedusă judecății.

Succesiv, instanța de recurs notează că, distinct circumstanțelor constatate,

instanța de apel a decis prin decizia din 17 octombrie 2017 de a „… respinge apelul

declarat de Iacob Cecîrlan și Anghela Cebotari și a menține hotărârea Judecătoriei

Chișinău (sediul Buiucani) din 13 decembrie 2016 ...” (f.d. 122, 123-130).

La caz, este remarcabil că obiect al apelului este dispozitivul hotărârii,

cuprinzând soluția dată de instanță, cu care nu este de acord apelantul. Or, apelul este

mijlocul procesual prin care persoana nemulțumită de hotărârea primei instanțe

solicită instanței de apel, în condițiile prevăzute de lege, modificarea sau casarea

(totală ori parțială) a acesteia.

La acest capitol, instanța de recurs atestă că instanța de apel nu a stabilit corect

obiectul apelului, deoarece materialele cauzei vădesc cert că soluția asupra fondului

cauzei a fost pronunțată de către Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău, prin hotărârea

din 26 decembrie 2016 (f.d. 46), și nicidecum de Judecătoria Chișinău (sediul

Buiucani) la 13 decembrie 2016.

Astfel conform procesului-verbal al ședinței de judecată în prima instanță

(f.d.44-45) ședința de judecată din 23 decembrie 2016 a fost întreruptă până la 26

decembrie 2016, în cadrul căreia a fost declarată finalizată examinarea în fond a

cauzei, au fost ascultate susținerile orale și în conformitate cu art. 236 din Codul de

6

procedură civilă, instanța s-a retras în camera de deliberare, a emis și pronunțat

dispozitivul hotărârii judecătorești.

Succesiv, Colegiul notează că la fila dosarului 46 se regăsește hotărârea

dispozitiv emisă de Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău, care datează cu 26

decembrie 2016, dată ce coincide cu conținutul procesului-verbal al ședinței de

judecată. Așadar, se deduce că instanța de judecată învestită cu atribuția de examinare

a cauzei în primă instanță s-a retras în camera de deliberare, a emis și pronunțat

dispozitivul hotărârii judecătorești la 26 decembrie 2016, circumstanță care nu a fost

verificată de către instanța de apel.

Ba mai mult decât atât, această circumstanță se distinge și din conținutul cererii

de apel (f.d.50) și cererii de apel suplimentare (f.d. 157-160), prin care Iacob Cecîrlan

și Anghela Cebotari au solicitat „... casarea integrală a hotărârii Judecătoriei

Buiucani, mun.Chișinău din 26 decembrie 2016 ...”.

Distinct circumstanțelor stabilite, Colegiul remarcă faptul că, hotărârea

judecătorească întocmită integral eronat datează cu 13 decembrie 2016 (f.d. 51),

circumstanță care, în coroborare cu materialele cauzei, atestă o eroare materială de

ordin tehnic admisă la redactarea actului judecătoresc.

În această ordine de idei, corelând circumstanțele relevate, instanța de recurs

conchide că instanța de apel nu a verificat și nu a stabilit corect obiectul apelului, or,

procedura în apel a fost demarată împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani,

mun.Chișinău, din 26 decembrie 2016 și nicidecum împotriva hotărârii Judecătoriei

Chișinău (sediul Buiucani) din 13 decembrie 2016.

Subsecvent, analizând memoriul deciziei Curții de Apel Chișinău din 17

octombrie 2017, instanța de recurs constată că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, deoarece nu conține o apreciere a

alegațiilor invocate de către Iacob Cecîrlan și Anghela Cebotari, precum că, la 18

martie 2016 au achitat rata lunară a creditului în mărime de 4 680 de lei, însă, această

sumă a fost redirecționată în contul rambursării altui credit eliberat pe numele

persoanei juridice SRL „ViomedCord”.

Or, conform art. 373 alin. (5) din Codul de procedură civilă, instanța de apel

este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

La fel, din conținutul procesului-verbal al ședinței de judecată în ordine de apel

(f.d. 118-121) se constată faptul că, instanța de apel nu a supus cercetării și verificării

în cadrul cercetării judecătorești a ordinului de încasare a numerarului nr. CS300/35

din 18 martie 2016 (f.d. 75) și ordinele de plată sub nr. 1, 2 și 3 datate cu 18 aprilie

2016 și respectiv 16 mai 2016 (f.d. 76-78), prezentate de către apelanți întru

susținerea poziției sale de apărare.

Astfel, instanța inferioară s-a limitat la simpla consemnare a fazei procesuale

în procesul-verbal al ședinței de judecată, fără a supune înscrisurile unei cercetări

prin citirea acestora în ședință de judecată, prezentarea acestora participanților la

proces și reprezentanților, cu consemnarea acestui act de procedură în procesul-verbal

al ședinței de judecată. Or, articolul 383 din Codul de procedură civilă statuează în

alineatul (1) că, după explicațiile participanților la proces, instanța de apel verifică

probele din dosar și cele prezentate suplimentar de aceștia. Procedura de administrare

a probelor în instanță de apel este similară celei din primă instanță.

În acest sens, articolul 274 alin. (2) lit. i) din Codul de procedură civilă stabilește

că, în procesul-verbal al ședinței se indică faptul că s-a dat citire înscrisurilor, datele

7

examinării la fața locului a probelor materiale, că s-au ascultat și vizionat

înregistrările audio-video.

În această ordine de idei, prin prisma principiului nemijlocirii și oralității

dezbaterilor judiciare, consemnat la articolul 25 din Codul de procedură civilă,

Colegiul taxează că instanța inferioară trebuia să cerceteze direct și nemijlocit

înscrisurile și să emită hotărârea judecătorească numai în temeiul circumstanțelor

constatate și al probelor cercetate și verificate în ședință de judecată.

Prin urmare, disensiunea creată cu privire la necercetarea și neverificarea

probelor de către instanța de apel, creează impedimente instanței de recurs de a

verifica legalitatea memoriului care a format poziția instanței de apel cu privire la

soluția adoptată de menținere a hotărârii primei instanțe, or, instanța de judecată are

obligația pozitivă de a emite hotărârea numai în temeiul circumstanțelor constatate și

al probelor cercetate și verificate în ședință de judecată.

Corelând normele legale precitate cu circumstanțele constatate și expuse supra,

Colegiul ajunge la concluzia că, la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța

inferioară nu a stabilit corect obiectul apelului, a admis constatări distincte obiectului

apelului, s-a expus în privința legalității unui act judecătoresc de dispoziție care, în

speță, nu a fost obiect al examenului legalității în ordine de apel și este distinct cauzei

civile judecate, precum și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel

și nu a cercetat și verificat toate probele din dosar și cele prezentate suplimentar în

instanța de apel.

Prin urmare, soluția pronunțată prin decizia Curții de Apel Chișinău din 17

octombrie 2017 nu certifică în mod clar substanța hotărârii judecătorești, deoarece

constatările instanței de apel nu conțin o argumentare clară din care să rezulte

procesul deliberării și adoptării soluției emise.

Cu titlu subsecvent, Colegiul consideră oportun de a reitera că motivarea este un

element esențial al hotărârii judecătorești, o puternica garanție a imparțialității

judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării

corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de

legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o

condiție a procesului echitabil, exigență a art. 239 din Codul de procedură civilă și

art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale.

Instanța de recurs opinează că în speță este aplicabilă și jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului, care în practica sa constantă statuează că întinderea

motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în

instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale și de

practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite

state (Boldea împotriva României din 15 februarie 2007, paragraful 29; Van den Hurk

împotriva Olandei din 19 aprilie 1994, paragraful 61). Pentru a răspunde cerințelor

procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu

adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (Boldea împotriva României din

15 februarie 2007, paragraful 29; Helle împotriva Finlandei din 19 februarie 1997,

paragraful 60).

La capitolul legalității hotărârilor instanței de judecată, jurisprudența CtEDO în

repetate rânduri a remarcat necesitatea motivării hotărârilor instanței, unde funcția

unei decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite. Dreptul de a fi

8

auzit include nu doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o

obligație corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care

anumite argumente au fost acceptate sau respinse. CtEDO a menționat că, este

motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de

dreptul lor de a face apel (Hirvisaari împotriva Finlande).

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt

se va considera o încălcare a art. 6§1 din CEDO (Hiro Balani vs. Spania).

CtEDO în practica sa constantă a menționat că, dreptul la un proces echitabil,

garantat de art.6 §1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta

observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu

are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și

efective (Artico împotriva Italiei), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât

dacă aceste observații sunt în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de

către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația

de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de

probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Parez împotriva Franței,

Van der Hurk împotriva Olandei).

Se reține că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept,

să fie clar, înțeles de pârțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și expres

la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți, ceea ce în speță lipsește.

Or, principiul procesului echitabil reclamă că hotărârea să fie motivată,

justițiabilul având posibilitatea să cunoască motivele care l-au făcut pe judecător să

adopte una sau altă soluție și să le conteste dacă sistemul prevedea o cale de atac

împotriva acestei hotărâri, lipsa motivării unei decizii judiciare, punând în pericol

dreptul la un proces echitabil (Kaufland împotriva Belgiei).

Instanța de recurs notează că, nemotivarea unei hotărâri judecătorești

echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, fapt ce

justifică casarea actului de dispoziție recurat, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin urmare, conținutul hotărârii judecătorești trebuie să cuprindă examinarea

chestiunilor în fapt și în drept, dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus

judecății, care în final au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată.

Astfel, instanța asigurând securitatea juridică ce garantează previzibilitatea atât a

conținutului regulii de drept cât și a aplicării sale.

În speță, este evident că constatările instanței de apel nu conțin o argumentare

clară, bazată pe suportul probator existent la materialele cauzei, din care să rezulte

procesul deliberării și adoptării soluției emise, astfel încât instanța de recurs fiind în

dificultate de a exercita controlul judiciar asupra unei asemenea soluții și să verifice

temeinicia și legalitatea soluției adoptate.

Dat fiind faptul că instanța de apel nu a determinat corect obiectul apelului, a

constatat echivoc unele circumstanțe, precum și s-a expus în privința legalității unui

act judecătoresc de dispoziție care, în speță, nu a fost obiect al apelului și este distinct

cauzei civile judecate, precum și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

în apel și nu a cercetat și verificat toate probele din dosar și cele prezentate

suplimentar în instanța de apel. Circumstanțele enunțate scot în evidență lipsa

substanței soluției adoptate și care este dictată de concluzii nemotivate, iar lichidarea

9

acestor lacune în cadrul procedurii de examinare în recurs nu este posibilă. Prin

urmare, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia admiterii recursului declarat de Iacob

Cecîrlan și Anghela Cebotari, casării deciziei Curții de Apel Chișinău din 17

octombrie 2017, cu restituirea cauzei spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în

alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța inferioară urmează să țină cont de cele

menționate, să stabilească corect obiectul apelului și circumstanțele care au

importanță pentru justa soluționare a speței și, reexaminând cauza, să emită o

hotărâre legală și întemeiată cu respectarea normelor de drept material și procedural.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (2) din Codul de

procedură civilă, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție

d e c i d e :

A admite recursul declarat de Iacob Cecîrlan și Anghela Cebotari.

A casa integral decizia Curții de Apel Chișinău din 17 octombrie 2017 adoptată

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de întreprinderea

mixtă organizația de microfinanțare „Moldcredit” societate cu răspundere limitată

împotriva lui Iacob Cecîrlan și Anghela Cebotari cu privire la executarea dreptului

de ipotecă.

A trimite cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

întreprinderea mixtă organizația de microfinanțare „Moldcredit” societate cu

răspundere limitată împotriva lui Iacob Cecîrlan și Anghela Cebotari cu privire la

executarea dreptului de ipotecă, spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în alt

complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Svetlana Filincova

Tamara Chișca-Doneva

Ion Druță

Nina Vascan

10