2r-68/18 — încasarea sumelor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea sumelor
- Temei legal
- lichidarea neajunsurilor în termenul acordat
2r-68/18 — încasarea sumelor (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr.2r-68/18
prima instanță: Aliona Miron
instanța de apel: Nelea Budăi, Valeriu Efros, Ion Muruianu
D E C I Z I E
31 ianuarie 2018 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă
Judecătorii Tamara Chișca-Doneva
Nina Vascan
examinând recursul declarat de către Jitari Ion prin intermediul avocatului Dorel
Rotaru,
în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Vutcarau Vasile
împotriva lui Jitari Ion cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și a
cheltuielilor de judecată,
împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 02 noiembrie 2017, prin care a fost
restituită apelantului Jitari Ion cererea de apel declarată împotriva hotărârii Chișinău
(sediul Rîșcani ) din 29.05.2017, cu toate actele anexate, deoarece apelantul nu a
îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu
art. 368 alin. (1) Cod de procedură civilă,
c o n s t a t ă:
La 13 septembrie 2016, reclamantul Vutcarau Vasile, a depus cerere de chemare
în judecată împotriva pârâtului Jitari Ion cu privire la încasarea datoriei în sumă de 68
000 euro, a dobânzii de întârziere în sumă de 2 515 euro și a cheltuielilor de judecată în
sumă de 25 000 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul Râșcani) din 29 mai 2017, acțiunea
reclamantului Vutcarau Vasile, a fost admisă. S-a încasat din contul pîrîtului Jitari Ion în
beneficiul lui Vutcarau Vasile datoria în sumă de 68 000 euro, dobînda de întîrzîiere în
sumă de 2 515 euro, în valută națională la momentul executării hotărîrii, și cu titlu de
cheltuieli de judecată sub forma taxei de stat în sumă de 25 000 lei (f.d.82, 85-87).
La 26 iunie 2017, apelantul Jitari Ion a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii
Judecătoriei Chișinău (sediul Râșcani) din 29 mai 2017, fără achitarea taxei de stat (f.d.
84).
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 03 august 2017, nu s-a dat curs apelului
declarat de către apelantul Jitari Ion, fiindu-i acordat termen pînă la 01 noiembrie 2017,
pentru prezentarea apelului motivat și dovezii achitării taxei de stat în mărime de 18 750
lei. S-a comunicat apelantului că chestiunea privind primirea cererii de apel va fi
1
soluționată în ședința de judecată preconizată pentru 02 noiembrie 2017, ora 10-00 (f.d.
91-93).
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 02 noiembrie 2017, a fost restituită
apelantului Jitari Ion cererea de apel declarată împotriva hotărârii Chișinău (sediul
Rîscani ) din 29.05.2017, cu toate actele anexate, deoarece apelantul nu a îndeplinit în
termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin.
(1) Cod de procedură civilă (f.d. 105-111).
La 28 noiembrie 2017, Jitari Ion prin intermediul avocatului Dorel Rotaru a declarat
recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 02 noiembrie 2017, solicitând
casarea acesteia, cu remiterea pricinii în instanța de apel pentru examinarea apelului.
În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a
recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea ei.
Prin prisma normei de drept citate, instanța de recurs, consideră că recursul declarat
la 28 noiembrie 2017, este depus în termen, or, potrivit recipisei anexate la dosar rezultă
că reprezentatul recurentului Jitari Ion, avocatul Dorel Rotaru, a făcut cunoștință cu
materialele dosarului, la 21 noiembrie 2017 (f.d. 113).
Reprezentatul recurentului în motivarea recursului, a indicat că încheierea contestată
este una ilegală, deoarece nu i s-a adus la cunoștință încheierea de a nu da curs emisă de
către instanța de apel și nu au cunoscut despre neajunsurile indicate în încheierea
nominalizată și termenul acordat de către instanța de apel, pentru lichidarea neajunsurilor.
Prin referința depusă de Vutcarau Vasile, a solicitat respingerea recursului ca
neîntemeiat și menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 02 noiembrie 2017.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră neîntemeiat recursul declarat de
către avocatul Dorel Rotaru, în interesele recurentului Jitari Ion cu menținerea încheierii
Curții de Apel Chișinău din 02 noiembrie 2017, prin care a fost restituită apelantului
Jitari Ion cererea de apel declarată împotriva hotărârii Chișinău (sediul Rîscani ) din
29.05.2017, cu toate actele anexate, deoarece apelantul nu a îndeplinit în termen
indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1) Cod
de procedură civilă, din următoarele.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după
ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să
mențină încheierea.
Potrivit art. 364 alin. (1) Cod de procedură civilă, cererea de apel se depune în scris
la instanța judecătorească a cărei hotărîre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care
apelul se impune cu taxă, în condițiile legii.
Conform art. 365 alin. (1) lit. d), alin. (4) Cod de procedură civilă, în cererea de apel
se indică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul. La cererea de apel se
anexează dovada de plată a taxei de stat dacă apelul se impune cu taxă.
În conformitate cu art. 83 Cod de procedură civilă, taxa de stat reprezintă o sumă
care se percepe, în temeiul legii, de către instanța judecătorească în beneficiul statului de
la persoanele în ale căror interese se exercită actele procedurale de judecare a pricinii
civile sau cărora li se eliberează copii de pe documentele din dosar. În acțiunile
patrimoniale, taxa de stat se determină în funcție de caracterul și valoarea acțiunii, iar în
acțiunile nepatrimoniale și în alte cazuri prevăzute de lege, în proporții fixe, conform
Legii taxei de stat.
2
În conformitate cu art. 84 Cod de procedură civilă, se impune cu taxă de stat fiecare
cerere de chemare în judecată (inițială și reconvențională), cererea intervenientului
principal, cererea vizînd pricinile cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanței
judecătorești, cererea de declarare a insolvabilității, cererea de eliberare a titlului
executoriu privind executarea hotărîrilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs,
precum și cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătorești.
Conform art. 3 alin. (1) lit. j) a Legii taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992
pentru cererile de apel împotriva hotărârilor instanțelor judecătorești se achită 75% din
taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau altei cereri
(plîngeri), iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial – 75% din taxa calculată din suma
contestată.
La 26 iunie 2017, Jitari Ion a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei
Chișinău (sediul Rîșcani) din 29 mai 2017 (f.d. 84).
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 03 august 2017, nu s-a dat curs apelului
declarat de către Jitari Ion, fiindu-i acordat termen pînă la 01 noiembrie 2017, pentru
depunerea apelului motivat și achitarea taxei de stat în sumă de 18 750 lei (f.d. 91-93).
Or, în conformitate cu art. 368 alin (1) Cod de procedură civilă, dacă cererea de apel
nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365, instanța de apel dispune printr-o
încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea
neajunsurilor.
Încheierea prin care nu s-a dat curs apelului declarat de către Jitari Ion și citația
pentru ședința de judecată, i-au fost expediate la 05 septembrie 2017, pe adresa
apelantului și anume: mun. Chișinău, str. Crîngului, 2 ap. 51 (f.d. 94,100). Totodată,
instanța de apel, a expediat încheierea emisă împreună cu citația și la adresa
reprezentatului apelantului, avocatul Rotaru Dorel indicată în mandatul anexat la dosar:
mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare 73/1, of. 103 (f.d. 29, 94).
Instanța de recurs relevă că plicurile ce au fost expediate la adresa apelantului Jitari
Ion și a avocatului acestuia, au fost returnate instanței de apel, de către oficiul poștal, cu
mențiunea „plecat”, la adresa lui Jitari Ion, iar de la adresa avocatului cu mențiunea
„nereclamat” (f.d. 97,100).
Potrivit Hotărîrii Guvernului nr. 1457 din 30 decembrie 2016, sub noțiunea de
„nereclamat” se subînțelege: trimitere poștală care nu a fost distribuită (predată)
destinatarului din cauza nesolicitării sau refuzului de recepționare a acesteia. Iar prin
noțiunea „plecat” se subînțelege: absent.
Prin urmare, apelantul Jitari Ion și avocatului acestuia Rotaru Dorel urmau să se
informeze de soarta apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe și să urmărească
corespondența sa.
Totodată în cazul dacă apelantul și avocatul acestuia și-ar fi schimbat adresa, aceștia
urmau să informeze instanța de judecată, or, conform art. 107 Cod de procedură civilă,
dacă își schimbă domiciliul sau sediul după pornirea procesului, partea sau reprezentantul
este obligat să comunice instanței, prin cerere, noua adresă, iar părții adverse prin
scrisoare recomandată, a cărei recipisă se depune la dosar o dată cu cererea. În lipsa unei
astfel de comunicări, citația sau înștiințarea se trimite la ultima adresă cunoscută instanței
și se consideră înmînată chiar dacă destinatarul nu mai locuiește acolo.
3
Mai mult, instanța de apel, în conformitate cu normele Codului de procedură civilă,
a expediat încheierea de a nu da curs la adresa, indicată de către apelantul Jitari Ion, în
cererea de apel și de către avocatul acestuia în mandatul anexat la dosar.
Așadar, argumentul recurentului Jitari Ion și a avocatului lui Dorel Rotaru precum
că nu au cunoscut despre încheierea, prin care nu s-a dat curs apelului declarat, nu poate
fi reținut.
Mai mult ca atât, apelantul declarând la 26 iunie 2017 apel nemotivat, a avut
posibilitatea reală de a se prezenta în instanța de judecată pentru a lua cunoștință de
materialele pricinii și să se conformeze indicațiilor instanței de apel.
Suplimentar, este de menționat că Jitari Ion a relatat în apelul depus că apelul motivat
și taxa de stat v-or fi prezentate suplimentar.
În conformitate cu art. 56 alin. (3) Codul de procedură civilă, participanții la proces
sînt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul
abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică
sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă.
Contrar acestor prevederi legale, apelantul Jitari Ion și avocatul lui Dorel Rotaru nu
au dat dovadă de diligență, necesară și în termenul acordat de către instanța de apel nu au
prezentat apelul motivat și dovada achitării taxei de stat.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă a reiterat că
ține de obligația părților de a se interesa, la intervale rezonabile, de stadiul procesului de
care ele au cunoștință, a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces
la instanță (a se vedea hotărîrea Ponomaryov vs Ucraina nr.3236/03 din 03 aprilie 2008).
Având în vedere că instanța de apel justificat a restituit apelul declarat de către
apelantul Jitari Ion, iar argumentele invocate în cererea de recurs poartă caracter
declarativ, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de
Justiție ajunge la concluzia că recursul este neîntemeiat și necesită să fie respins cu
menținerea încheierii contestate, prin care s-a restituit apelantului Jitari Ion, apelul
declarat.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial
și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
d e c i d e :
Se respinge recursul declarat de către Jitari Ion prin intermediul avocatului Dorel
Rotaru.
Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 02 noiembrie 2017, prin care a
fost restituită apelantului Jitari Ion cererea de apel declarată împotriva hotărârii Chișinău
(sediul Rîscani ) din 29 mai 2017, cu toate actele anexate.
Decizia este irevocabilă.
Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă
Judecători Tamara Chișca-Doneva
Nina Vascan
4