3ra-1429/17 — contestarea actului administrativ

prima instanță: V. Severin dosarul nr. 3ra-1429/17

instanța de apel: N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros

Î N C H E I E R E

28 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Ion Druță

examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Jurcov

Anatolii împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Jurcov Anatolii

împotriva Administrației Instituției Penitenciare nr. 17, or. Rezina cu privire la

contestarea actului administrativ,

c o n s t a t ă:

La 25 mai 2015, Jurcov Anatolii a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Administrației Instituției Penitenciare nr.17 or. Rezina cu privire la contestarea actului

administrativ.

În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamantul a invocat că administrația

Instituției Penitenciare nr.17 or. Rezina, îi încalcă drepturile și anume, că prin acțiunile

sale pîrîtul intenționat creează condiții care prezintă pericol pentru sănătatea și viața sa,

care își execută măsura de pedeapsă în Instituția Penitenciară nr.17 or. Rezina.

Relevă că de 6 ani, suferă de maladii acute a coloanei vertebrale, coxofemural,

articulația genunchiului, care progresează, iar pentru un somn normal și scăderea

încărcăturii la coloana vertebrală, îi este necesar o saltea ortopedică, pernă și

încălțăminte ortopedică.

Menționează că s-a adresat administrației Instituției Penitenciare nr.17 or. Rezina,

cu o cerere prin care a solicitat să i se procure o saltea, o pernă și încălțîminte

ortopedică, însă prin răspunsul nr.1615 din 26 august 2015, i s-a refuzat, din motiv că

Institutia Penitenciară nr.17 or. Rezina, nu dispune de mijloace bănești.

Susține reclamantul că prin aceste acțiuni ale administrației Instituției Penitenciare

nr.17 or. Rezina i se pune în pericol sănătatea și viața, fiindu-i cauzate suferințe fizice și

psihice, care au dus la înrăutățirea sănătății, acțiuni care constituie un tratament inuman

și degradant, în sensul art.3 al Convenției Europene ale Drepturilor Omului și art.39

alin. (1) și (2) din Legea nr.411 din 28 martie 1995 cu privire la ocrotirea sănătății.

Solicită încasarea de la Instituția Penitenciară nr.17 or. Rezina, pentru încălcarea

1

drepturilor sale manifestate prin cauzarea intenționată a prejudiciului sănătății, crearea

condițiilor ce pun în pericol sănătatea și viața, atentarea la intergitatea fizică și psihică

pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, pentru crearea condițiilor ce se plasează

sub incidența tratamentului inuman și degradant, prejudiciul moral în mărime de 10000

de euro, în scopul procurării deținuților cu maladii a aparatului locomotor a saltelelor

ortopedice, pernelor ortopedice și încălțămintei ortopedice, procurarea preparatelor

antiinflamatoare, pentru încheierea contractului la examinarea și tratatrea coloanei

vertebrale de către specialiști în domeniu.

Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei (sediul central) din 10 aprilie 2017, acțiunea s-a

respins ca fiind neîntemeiată.

În susținerea poziției prima instanță a conchis că refuzul satisfacerii cerințelor a

fost generat de faptul că în bugetul de stat nu sunt planificate cheltuieli pentru

procurarea saltelelor ortopedoce, pernelor ortopedice și încălțămintei ortopedice,

deținuții fiind asigurați în limitele prevăzute de Codul de executare și Statutul executării

pedepsei, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 583 din 26 mai 2006.

La fel, prima instanță a reținut că Jurcov Anatolii are dreptul de a se asigura

personal cu cele solicitate, cu atît mai mult că nu există o concluzie a medicului

specialist din care ar rezulta necesitatea acestora.

Instanța a concluzionat că pretinsele suferințe suportate de Jurcov Anatolii în

legătură cu neasigurarea acestuia cu saltea, pernă și încălțăminte ortopedică nu sunt

acțiuni întreprinse intenționat de către adminsitrația penitenciarului în scopul cauzării

prejudiciului sănătății acestuia, motive din care nu se poate conchide asupra prezenței

tratamentului inuman în sensul art. 3 și art. 17 din Convenție față de deținutul Jurcov

Anatolii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017 s-a respins apelul

declarat de Jurcov Anatolii și s-a menținut hotărîrea primei instanțe.

La 08 noiembrie 2017 Jurcov Anatolii a declarat recurs împotriva deciziei Curții

de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017 (cererea de recurs fiind înregistrată în Curtea

Supremă de Justiție la 13 noiembrie 2017), solicitînd admiterea recursului, casarea

deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărîri de

admitere a acțiunii.

În motivarea recursului și-a exprimat dezacordul cu decizia recurată și a menționat

că, instanțele inferioare au încălcat normele de drept material și procedural, invocînd

raționamente din jurisprudența CEDO.

Susține că nu a fost înștiințat pentru 05 octombrie 2017, nefiind respectat

principiul contradictorialității, iar instanțele inferioare au interpretat eronat dispozițiile

art. 38 alin. (1) și (2), art. 39 și art. 54 alin. (1) din Legea ocrotirii sănătății nr. 411 din

28.03.1995.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil pentru următoarele.

Conform art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra admisibilității

recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

2

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu

și în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul de admisibilitate consideră recursul ca fiind depus în termen reieșind

din faptul că decizia recurată datează cu 05 octombrie 2017 (f.d.90-95), iar cererea de

recurs (f.d.99) a fost predată oficiului poștal la 08 noiembrie 2017, fapt confirmat prin

amprenta sigiliului aplicată pe plic (f.d.100), prin urmare calea de atac a fost exercitată

în termen.

Alegațiile invocate în recurs precum că, nu a fost înștiințat pentru 05 octombrie

2017, nefiind respectat principiul contradictorialității, nu pot fi reținute, deoarece

potrivit avizelor de recepție nr. DS2000876676AS (f.d.85) și nr.DS2000908354AS

(f.d.87) se atestă că Jurcov Anatolii a fost înștiințat pentru ședințele din 27 iulie 2017 și

respectiv 05 octombrie 2017, or conform art. 102 alin. (41) din Codul de procedură

civilă, participanții la proces înștiințați în mod legal o dată nu pot invoca necitarea lor

pentru efectuarea actelor de procedură la o dată ulterioară.

Nu pot fi reținute nici cele invocate de recurent precum că nu a fost respectat

3

principiul contradictorialității, deoarece recurentul fiind legal citat despre data, ora și

locul examinării cauzei, urma să dea dovadă de diligență și să întreprindă măsuri în

vederea susținerii poziției sale în proces, or conform art. 56 alin.(1) și (3) din Codul de

procedură civilă, participanții la proces sînt în drept să ia cunoștință de materialele

dosarului, să facă extrase și copii de pe ele, să solicite recuzări, să prezinte probe și să

participe la cercetarea lor, să pună întrebări altor participanți la proces, martorilor,

experților și specialiștilor, să formuleze cereri, să reclame probe, să dea instanței

explicații orale și scrise, să expună argumente și considerente asupra problemelor care

apar în dezbaterile judiciare, să înainteze obiecții împotriva demersurilor, argumentelor

și considerentelor celorlalți participanți, să atace actele judiciare și să-și exercite toate

drepturile procedurale acordate de legislația procedurală civilă. Participanții la proces

sînt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul

abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică

sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă.

Mai mult, potrivit jurisprudenței CtEDO în cauza Van Harn contra Germaniei

(cererea nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007) Curtea a reiterat că, ține de obligația

părților de a lua măsurile necesare privind protecția drepturilor sale de acces la justiție.

Cu referire la argumentele din recurs precum că instanțele inferioare au interpretat

eronat dispozițiile art. 38 alin. (1) și (2), art. 39 și art. 54 alin. (1) din Legea ocrotirii

sănătății nr. 411 din 28.03.1995, instanța de recurs nu le poate reține, deoarece la caz

sunt aplicabile dispozițiile stabilite la Secțiunea a 3-a, Capitolul XXII, Cartea a doua

din Codul de executare, avînd în vedere că reclamantul în cauză își ispășește pedeapsa

în penitenciar.

Cele menționate în recurs cu privire la raționamentele CEDO, completul de

admisibilitate conchide că acestea nu sunt relevante speței întrucît obiectul acestora

sunt diferite de obiectul cauzei și nu pot fi puse la baza recursului.

Instanța de recurs constată că, argumentele invocate în cererea de recurs în esența

lor constituie o interpretare a normelor de drept efectuată de recurent care nu pot fi puse

la baza recursului, însă acestea au fost deja supuse examinării minuțioase și aprecierii

juste de către instanțele inferioare prin prisma art. 130 și 139 din Codul de procedură

civilă, în raport cu dispozițiile art. 118 din aceeași lege, fiindu-le oferite concluziile de

rigoare și respectiv nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Astfel, instanța de recurs notează că, recurentul nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea ilegalității deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe.

În acest sens, completul de admisibilitate reamintește prin prisma jurisprudenței

CEDO, fosta Comisie a arătat că „… art. 6 §1 al Convenției, nu impune motivarea în

detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale

specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță

inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes” (cauza Rebait și alții contra Franței,

Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Completul concluzionează că, din conținutul cererii de recurs nu rezultă existența

unuia din temeiurile legale de recurs, deoarece recursul devoluează exclusiv

circumstanțe de drept ale pricinii.

Din considerentele menționate și avînd în vedere faptul, că instanțele inferioare au

examinat cauza sub toate aspectele, au verificat și au apreciat corect probele prezentate,

iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432

alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul de admisibilitate al

4

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Jurcov Anatolii, în baza art. 433

lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Jurcov Anatolii, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Ion Druță

5