2rac-405/17 — suspendarea licenței

2rac-405/17 — suspendarea licenței (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: Al. Roșca dosarul nr. 2rac-405/17

instanța de apel: St. Procopciuc, E. Grumeza, A. Garbuz

Î N C H E I E R E

14 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Ion Druță

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

reprezentantul instituției publice „Agenția Servicii Publice”, Ina Griniuc împotriva

deciziei Curții de Apel Bălți din 29 august 2017,

adoptată în cauza civilă intentată la cererea instituției publice „Agenția Servicii

Publice” împotriva societății cu răspundere limitată „Inginer Mecanic Start” cu

privire la suspendarea licenței,

c o n s t a t ă:

La 20 februarie 2017, Camera de Licențiere a depus cerere împotriva societății

cu răspundere limitată „Inginer Mecanic Start” (denumirea prescurtată SRL „Inginer

Mecanic Start”) cu privire la suspendarea licenței.

În motivarea acțiunii menționează că, la 29 iunie 2015, SRL „Inginer Mecanic

Start” s-a adresat la Camera de Licențiere cu declarația nr. RE15-32-15778 privind

eliberarea licenței pentru genul de activitate de instruire a personalului din domeniul

transportului rutier (categoriile B).

Astfel, prin decizia nr. 1734/RE emisă de Camera de Licențiere la 02 iunie 2015

s-a eliberarea licența seria A MMII nr. 048991 din 17 iunie 2015 pentru genul de

activitate de instruire a personalului din domeniul transportului rutier (categoriile B).

Relevă reclamantul că, în baza scrisorii nr. 93-01 Agenției Naționale de

Asigurare a Calității în Învățământul Profesional din 27 septembrie 2016, s-a

constatat că SRL „Inginer Mecanic Start” nu s-a conformat prevederilor art. 28

alin.(5) din Legea nr. 131-XVI din 07.06.2007 privind siguranța traficului rutier.

Drept urmare, Camera de Licențiere a emis decizia nr. 04 din 14 februarie 2017

privind suspendarea licenței nominalizată eliberată SRL „Inginer Mecanic Start”

pentru genul de activitate de instruire a personalului din domeniul transportului rutier

(categoriile B).

Solicită admiterea acțiunii; suspendarea licenței seria A MMII nr. 048991 din 17

iunie 2015 eliberată SRL „Inginer Mecanic Start” pentru genul de activitate de

instruire a personalului din domeniul transportului rutier (categoriile B) și obligarea

SRL „Inginer Mecanic Start” să înștiințeze în scris Camera de Licențiere despre

lichidările circumstanțelor care au dus la suspendarea licenței.

1

Prin hotărârea Judecătoriei Bălți din 15 martie 2017 (f.d. 29, 36-37 recto-verso)

s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea Camerei de Licențiere împotriva

SRL„Inginer Mecanic Start” cu privire la suspendarea licenței.

Întru fortificarea soluției adoptate, prima instanță a notat că, în conformitate cu

Curriculumul pentru formarea profesională inițială și continuă la toate

categoriile/subcategoriile, adoptat de Ministerul Educației, Institutul de Științe ale

Educației face parte din „Sistemul de instruire inițială a conducătorilor de

autovehicule”. Astfel, pornind de la faptul că genul de activitate a SRL „Inginer

Mecanic Start” este instruirea personalului din domeniul transportului rutier

(categoriile B), unitățile de instruire (inițială) ale acesteia sunt excepționate de la

procedura de evaluare în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) din Legea

nr.131-XVI din 07 iunie 2007 privind siguranța traficului rutier, unitatea respectivă

de instruire (inițială) este excepționată de la procedura de evaluare.

Având în vedere că prin licența seria A MMII nr. 048991 din 17 iunie 2015

eliberată SRL „Inginer Mecanic Start”, ultimei i s-a acordat dreptul de a desfășura

genul de activitate de instruire a personalului din domeniul transportului rutier

(categoriile B), instanța inferioară a conchis că categoriile B reprezintă în sine

instruire inițială a conducătorilor de autovehicule. Prin urmare, speța nu cade sub

incidența art. 28 alin. (1) din Legea nr. 131-XVI din07 iunie 2007 privind siguranța

traficului rutier

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 29 august 2017 (f.d. 62, 63-65 recto-verso)

s-a respins apelul declarat de Camera de Licențiere și s-a menținut hotărârea

Judecătoriei Bălți din 15 martie 2017.

La 11 octombrie 2017, reprezentantul instituției publice „Agenția Servicii

Publice” (denumirea prescurtată „Agenția Servicii Publice”), Ina Griniuc a declarat

recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 29 august 2017, solicitând primirea

spre examinare a recursului, declararea admisibilității recursului, cu admiterea

recursului și casarea integrală a hotărârii Judecătoriei Bălți din 15 martie 2017 și

deciziei Curții de Apel Bălți din 29 august 2017, pronunțarea unei noi hotărâri în

sensul admiterii integrale a acțiunii (f.d. 70-74).

În motivarea recursului a reiterat motivele de fapt ce țin de fondul cauzei și a

invocat că soluția instanței de apel este neîntemeiată și bazată pe interpretarea eronată

a normelor de drept ce guvernează speța.

În acest sens, notează că, dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 131/2007 privind

siguranța traficului rutier, prevăd obligativitatea unităților de instruire a personalului

din domeniul transportului rutier de a fi periodic evaluată și acreditată în condițiile

stabilite la art. 28 din aceiași lege, iar în cazul în care va exista o decizie definitivă a

Ministerului Educației cu privire la neacreditarea unității de instruire, unității

respective i se va retrage licența pentru activitatea de instruire a personalului din

domeniul transportului rutier.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil

din următoarele motive.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

2

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și

(4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen

de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni

este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Primordial, completul de admisibilitate consideră oportun de a nota că, în

conformitate cu pct. 5 din Hotărârea de Guvern nr. 314 din 22mai 2017 privind

constituirea Agenției Servicii Publice, Întreprinderea de Stat „Camera Înregistrării de

Stat”, Întreprinderea de Stat „Cadastru”, autoritatea administrativă din subordinea

Ministerului Justiției „Serviciul Stare Civilă” și autoritatea administrativă din

subordinea Ministerului Economiei „Camera de Licențiere” se reorganizează prin

fuziune (absorbție) cu Instituția publică „Agenția Servicii Publice”. Prin urmare, în

3

speță, calea de atac se consideră a fi exercitată de către subiectul corespunzător.

Succesiv, instanța de recurs consideră că, în speță, calea de atac a fost demarată

în interiorului termenului legal, deoarece decizia recurată datează cu 29 august 2017,

fiind expediată participanților la proces prin scrisoarea de comunicare a actului de

procedură cu numărul de ieșire 19545 din 02 octombrie 2017 (f.d. 66), iar cererea de

recurs a fost depusă la 11 octombrie 2015, fapt confirmat prin amprenta sigiliului

aplicată pe cererea de recurs (f.d. 70).

Instanța de recurs apreciază memoriul înserat în recurs ca fiind declarativ și

lipsit de substanța, reieșind din aserțiunile ce succed.

În debut, completul de admisibilitate nu poate acceptata argumentele

recurentului înserate în cererea de recurs, precum că soluția instanței de apel este

neîntemeiată și bazată pe interpretarea eronată a normelor de drept ce guvernează

speța.

Or, după cum menționează însăși reprezentantul recurentului, norma art. 28

alin.(1) din Legea nr. 131/2007 privind siguranța traficului rutier desprinde două

ipoteze: 1) unitățile de instruire a personalului din domeniul transportului rutier sunt

pasibile procedurii de evaluare, care are drept finalitate acreditarea sau după caz,

neacreditarea acestora; și 2) unitățile de formare inițială și perfecționare periodică a

conducătorilor de autovehicole, a cadrelor manageriale din domeniul transportului

rutier și/sau a experților din cadrul stațiilor de inspecție tehnică sunt exceptate de a

evaluarea și respectiv acreditarea acestora.

Întru aducerea unei lumini asupra discrepanței create, instanța de recurs

învederează că în sensul Curriculumului pentru formarea profesională inițială și

continuă la toate categoriile/subcategoriile, adoptat de Ministerul Educației, sistemul

de formare profesională a conducătorilor de autovehicule conține: instruirea inițială a

conducătorilor de autovehicule; formarea continuă de la o categorie la alta a

conducătorilor de autovehicule; formarea continuă a conducătorilor de autovehicule

în cadrul categoriei; formarea continuă profesională a conducătorilor auto.

Astfel, instruirea inițială a conducătorilor de autovehicule cuprinde: categoria

„A”, cu subcategoriile AM, A1 și A2); categoria „B”, cu subcategoria B1; și

categoria „B C”, cu subcategoria C1.

Prin urmare, se deduce că activitatea de instruire a personalului din domeniul

transportului rutier categoria „A”, cu subcategoriile AM, A1 și A2); categoria „B”, cu

subcategoria B1; și categoria „B C”, cu subcategoria C1, fac parte din sistemul de

instruire inițială a conducătorilor de autovehicule, și care prin prisma art. 28 alin. (1)

din Legea nr. 131/2007 privind siguranța traficului rutier (în redacția perioadei

pertinente speței) sunt exceptate de la procedura de evaluare.

Ipoteza relevată certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al recursului

declarat, deoarece reprezentantul recurentului nu a invocat niciun argument plauzibil

în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel, circumstanță care în

esență profilează caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut

și desprinde simplul fapt al dezacordului parțial al reprezentantului recurentului cu

soluția dată de instanțele inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a

recursului.

Mai mult decât atât, argumentele înserate de recurent au fost supuse examinării

și aprecierii juste de către instanța de apel prin prisma art. 130 din Codul de

4

procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare, și nu urmează a fi reiterate în

ordine de recurs.

Ipoteza relevată certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al recursului

declarat, deoarece reprezentantul recurentei nu a invocat niciun argument plauzibil

în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Or, argumentele înserate

în cererea de recurs fiind caracteristice temeiurilor procedurii în apel și pot fi

încadrate în temeiurile prevăzute de art. 386 alin.(1) lit. b) din Codul de procedură

civilă și nu se regăsesc în art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil procedurii

recursului.

Astfel, circumstanțele descrise supra evidențiază caracterul declarativ al

recursului, deoarece este lipsit de conținut și desprinde simplul fapt al dezacordului

reprezentantului recurentei cu soluția dată de instanțele inferioare, precum și lipsa

temeiurilor legale de declarare a recursului

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a

precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs efectiv sunt în

primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu,

competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest

tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest capitol instanță de

recurs reține că recursul declarat de reprezentantul Agenției Servicii Publice, Ina

Griniuc nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări

esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de

șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că reprezentantul Agenției

Servicii Publice, Ina Griniuc a depus prezenta cerere de recurs după ce prima a avut

posibilitatea de a fi auzită de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare

dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages

Prestations Services” împotriva Franței, cererea nr.21920/93 din 23 octombrie

1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentei Agenția Servicii Publice

i-a fost asigurat dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzită combinat cu

dreptul la un recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind

încălcarea echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că

participanții au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și

raționamentele pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de

vedere (Blücher împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel a

examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și procedural,

iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de

art.432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul de admisibilitate

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de

reprezentantul Agenției Servicii Publice, Ina Griniuc în baza art.433 lit. a) din

Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

5

administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de reprezentantul Agenției Servicii Publice, Ina Griniuc

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 29 august 2017 se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Ion Druță

6