2rh-240/17 — constatarea inexactității în actul de stare civilă

Dosarul nr. 2rh-240/17

Î NC H E I E R E

13 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, Galina Stratulat

judecători Maria Ghervas

Dumitru Mardari

examinând cererea lui Petcu Ghenadie privind ridicarea excepției de

neconstituționalitate a art. 40 din Codul căsătoriei și a familiei, în redacția Legii din 26

decembrie 1969 și a art.166 alin.6) din Codul familiei, în vigoare din 26 aprilie 2001,

în cauza civilă, la cererea înaintată de Petcu Ghenadie, cu participarea persoanelor

interesate Petcu Natalia și Serviciu Stare Civilă privind constatarea inexactității în actul

de stare civilă,

c o n s t a t ă:

La 06 mai 2015, Petcu Ghenadie s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată

prin care a solicitat constatarea inexactității în certificatul de divorț nr.327 din 06

decembrie 2014 prin schimbarea datei desfacerii căsătoriei și anume din 06 decembrie

2014 în 18 septembrie 1998.

În motivarea cererii a indicat că, prin hotărârea judecătoriei Soroca din 03

septembrie 1998 a fost desfăcută căsătoria dintre Petcu Ghenadie și Petcu Natalia, însă

pentru eliberarea certificatului de divorț soții s-au adresat la Oficiul Stării Civile la 06

decembrie 2014.

Susține Petcu Ghenadie că, indicarea în certificatul de divorț a datei desfacerii

căsătoriei, 06 decembrie 2014 este greșită, iar în momentul adresării eliberării

certificatului de divorț Oficiul Stării Civile urma să indice data desfacerii căsătoriei, 18

septembrie 1998.

Menționează că, în temeiul art. 39 din Codul familiei, momentul desfacerii

căsătoriei se consideră data la care hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă.

Însă contrar acestor prevederi Oficiul Stării Civile a indicat în certificatul de divorț

data desfacerii căsătoriei 06 decembrie 2014, astfel aplicând prevederile art.40 din Codul

căsătoriei și familiei din redacția Legii din 1969.

Consideră petiționarul că inexactitatea din certificatul de divorț urmează a fi

corectată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău, din 01 iulie 2015, cererea

înaintată de Petcu Ghenadie a fost admisă.

S-a constatat faptul inexactității înscrierii în actul de divorț nr.327 din 06

decembrie 2014 emis de Oficiul Stării Civile Soroca privind desfacerea căsătoriei dintre

1

Petcu Ghenadie și Petcu Natalia, la rubrica data desfacerii căsătoriei fiind indicată greșit

data de 06 decembrie 2014, urmând a fi substituată prin data de 18 septembrie 1998.

Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, Petcu Natalia, la 13 iulie 2015 a

declarat apel împotriva hotărîrii judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 01 iulie 2015,

solicitând admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanțe și emiterea unei decizii de

respingere a cererii înaintate de Petcu Ghenadie.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26 ianuarie 2017, s-a admis apelul

declarat de Petcu Natalia, s-a casat hotărârea judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 01

iulie 2015, și s-a emis o hotărâre nouă prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea

înaintată de Petcu Ghenadie.

La 02 martie 2017 Petcu Ghenadie a declarat recurs împotriva deciziei Curții de

Apel Chișinău din 26 ianuarie 2017, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și

menținerea hotărârii judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 01 iulie 2015.

De asemenea, a contestat cu recurs și încheierea Curții de Apel Chișinău din 15

decembrie 2016 prin care s-a respins propunerea de recuzare a judecătorilor înaintată de

Petcu Ghenadie, solicitând casarea acesteia.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 24 mai 2017 s-a declarat inadmisibil

recursul înaintat de Petcu Ghenadie.

La 20 octombrie 2017, Petcu Ghenadie a depus cerere de revizuire împotriva

încheierii Curții Supreme de Justiție din 24 mai 2017, solicitând admiterea cererii de

revizuire, anularea încheierii menționate și transmiterea cauzei spre rejudecare în instanța

de recurs.

Totodată, revizuientul a depus cerere cu privire la controlul conformității unei legi

cu normele constituționale, prin ridicarea excepției de neconstituționalitate a art. 40 din

Codul căsătoriei și a familiei, în redacția Legii din 26 decembrie 1969 și a art.166 alin.6)

din Codul familiei, în vigoare din 26 aprilie 2001.

În motivarea cererii a indicat că analiza pe care o impune controlul de

constituționalitate trebuie, în mod necesar, să clarifice situația juridică reglementată prin

normele de lege criticate.

Menționează că sintagma „din momentul înregistrării desfacerii căsătoriei la

organele de înregistrare a actelor de stare civilă” prevăzută la art.40 din Codul căsătoriei

și familei în redația Legii din 26 decembrie 1969 și art.166 alin.6) Codul familiei din 26

octombrie 2000, în vigoare din 26 aprilie 2001, care prevede că căsătoria desfăcută pe

cale judecătorească până la intrarea în vigoare a prezentului cod se consideră desfăcută

de la data înregistrării divorțului la organul de stare civilă, aduce atingere directă

dreptului fundamental al persoanei la desfacerea căsătoriei și ca consecință la garantarea

dreptului de proprietate.

Relatează că fiind constatată și stabilită prin hotărâre de judecată desfacerea

căsătoriei, aceasta nu urmează a fi constatată din nou de către Oficiul Stării Civile, odată

ce hotărârea judecătorească a rămas definitivă și irevocabilă, având autoritate lucrului

judecat.

Certificatul de divorț eliberat de Oficiul Stării Civile nu este altceva decât

transcrierea faptului stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă.

Examinând cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate a art.40 din

Codul căsătoriei și a familiei în redacția Legii din 26 decembrie 1969 și art.166 alin.6)

din Codul familiei, în vigoare din 26 aprilie 2001, Colegiul civil, comercial și de

2

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi

respinsă ca neîntemeiată, din următoarele considerente.

Curtea Constituțională prin hotărîrea nr.2 din 09 februarie 2016 pentru

interpretarea articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituția Republicii Moldova, a

menționat că o condiție obligatorie pentru ca instanța de judecată să dispună ridicarea

excepției de neconstituționalitate rezidă în verificarea dacă obiectul excepției intră în

categoria actelor cuprinse la art.135 alin.1) lit. a) din Constituție.

Totodată, a hotărât că judecătorul ordinar nu se pronunță asupra temeiniciei

sesizării sau asupra conformității cu Constituția a normelor contestate, limitându-se

exclusiv la verificarea întrunirii următoarelor condiții:

(1) obiectul excepției intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin. (1) lit.

a) din Constituție;

(2) excepția este ridicată de către una din părți sau reprezentantul acesteia, sau

indică că este ridicată de către instanța de judecată din oficiu;

(3) prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei;

(4) nu există o hotărâre anterioară a Curții având ca obiect prevederile contestate.

Curtea Supremă de Justiție, nu are în competență de a decide admisibilitatea

săsizării, întrucât Curtea Constituțională a constatat că sesizarea privind controlul

constituționalității unor norme ce urmează a fi aplicate la soluționarea unei cauze se

prezintă direct Curții Constituționale de către judecătorii/completele de judecată din

cadrul Curții Supreme de Justiție, curților de apel și judecătoriilor, pe rolul cărora se află

cauza. O astfel de interpretare asigură principiul constituțional al independenței tuturor

judecătorilor în soluționarea cauzelor și supremația Constituției în procesul de apărare a

drepturilor și libertăților fundamentale.

Totuși, aplicînd mutatis mutandis raționamentele expuse de Curtea Constituțională

în Hotărârea nr. 2 din 09 februarie 2016 pentru interpretarea articolului 135 alin. (1) lit.

a) și g) din Constituția Republicii Moldova, se reține următoarele.

(1) Obiectul excepției intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin.(1)

lit.a) din Constituție:

În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituție, controlul

constituționalității legilor, în speță a art. 40 din Codul căsătoriei și a familiei în redacția

Legii din 26 decembrie 1969 și art.166 alin.6) din Codul familiei în redacția din 26

decembrie 2000, ține de competenta Curții Constituționale.

(2) Excepția este ridicată de către una din părți sau reprezentantul acesteia, sau

indică faptul că este ridicată de către instanța de judecată din oficiu.

În speță, sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este formulată de către

revizuientul Petcu Ghenadie în dosarul 2rh-240/17, care se află la examinare în ordine de

revizuire la Curtea Supremă de Justiție.

(3) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei

În acest sens, Curtea Constituțională a relevat că prerogativa de a soluționa

excepțiile de neconstituționalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit. g)

din Constituție, presupune stabilirea corelației dintre normele legislative și textul

Constituției, ținând cont de principiul supremației acesteia și de pertinența prevederilor

contestate pentru soluționarea litigiului principal în instanțele de judecată.

3

În acest, sens, Curtea Supremă de Justiție urmează să constatate dacă prevederile

contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei, și dacă sub imperiul acestora s-au

născut raporturi juridice care continuă să producă efecte și sunt determinante pentru

soluționarea chestiunii.

(4) Nu există o hotărâre anterioară a Curții având ca obiect prevederile contestate.

Colegiul reține că prevederile contestate nu au constituit anterior obiectul

controlului constituționalității.

Respectiv, una din condițiile de ridicare a excepței de constituționalitate reprezintă

aplicarea prevederilor contestate la soluționarea cauzei.

În pct. 73 al hotărârii precitate Curtea Constituțională a statuat că excepția de

neconstituționalitate, poate fi ridicată atât asupra actelor în vigoare, cuprinse la articolul

135 alin. (1) lit. a) din Constituție, cât și asupra actelor care nu mai sunt în vigoare, dacă

sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte, iar

norma este aplicabilă raporturilor juridice litigioase și este determinantă în soluționarea

cauzei.

În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție, relevă următoarele.

În speța dedusă judecății, reclamantul prin cererea înaintată în procedură specială

solicită constatarea inexactității în certificatul de divorț nr.327 din 06 decembrie 2014

prin schimbarea datei desfacerii căsătoriei și anume din 06 decembrie 2014, în 18

septembrie 1998.

Esența litigiului este aceea că Petcu Ghenadie consideră că Oficiul Stării Civile a

comis unele inexactități referitoare data desfacerii căsătoriei, indicând data de 06

decembrie 2014, fără a ține cont de faptul că căsătoria a fost desfăcută prin hotărâre

judecătorească la 03 septembrie 1998.

Dispoziția art. 40 din Codul căsătoriei și familiei în redacția Legii din 1969,

prevedea că căsătoria se consideră încetată din momentul înregistrării desfacerii

căsătoriei la organele de înregistrare a actelor de stare civilă.

În prezent, art.39 alin. (1) din Codul familiei statuează că în cazul desfacerii

căsătoriei la organul de stare civilă, aceasta încetează din ziua înregistrării divorțului, iar

în cazul desfacerii căsătoriei pe cale judecătorească – din ziua când hotărârea instanței

judecătorești a rămas definitivă.

Art.166 alin.6) din Codul familiei, în vigoare din 26 aprilie 2001, prevede că

căsătoria desfăcută pe cale judecătorească până la intrarea în vigoare a prezentului cod se

consideră desfăcută de la data înregistrării divorțului la organul de stare civilă.

Colegiul constată că excepția de neconstituționalitate invocată de Petcu Ghenadie

de fapt vizează în abstracto problema de aplicare a legi la momentul examinării litigiului

în fond.

De asemenea, instanța de recurs consideră că normele a cărei constituționalitate se

cer a fi verificate, nu sunt aplicabile raporturilor juridice în cauză, or căsătoria dintre soți

a fost desfăcută prin hotărârea judecătorească la 03 septembrie 1998, când erau în

vigoare prevederile art.40 din Codul căsătoriei și familiei în redacția Legii din 1969,

norma prevedea că căsătoria se consideră încetată din momentul înregistrării desfacerii

căsătoriei, la fel si după adoptarea noului Cod a familiei, legiuitorul a menționat că

căsătoria desfăcută pe cale judecătorească până la intrarea în vigoare a prezentului cod se

consideră desfăcută de la data înregistrării divorțului la organul de stare civilă.

4

La caz, hotărârea judecătorească a fost pusă în executare la 06 decembrie 2014.

Respectiv, hotărârea judecătorească de desfacerea a căsătoriei din 03 septembrie

1998 nu a fost înregistrată la Oficiul Stării Civile, așa cum prevedea normele de drept la

acel moment, pentru a fi constatat momentul încetării căsătoriei.

În acest sens, se menționează că atât instanța de fond, cât și instanța de apel, la

examinarea cererii petiționarului în baza art.331-334 din Codul de procedură civilă, nu

au aplicat prevederile art. 40 din Codul căsătoriei și familiei în redacția Legii din 1969 și

art.166 alin.6) Codul familiei, în vigoare din 26 aprilie 2001, dar s-a verificat

corectitudenea înscrierii datei desfacerii căsătoriei în actul de stare civilă, în conformitate

cu art.41-48 din Legea nr.100 din 26 aprilie 2001 privind actele de stare civilă.

Colegiul consideră că norma a cărei constituționalitate se cere a fi verificată, nu

este aplicabilă raporturilor juridice în cauză.

Deci, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile menționate la paragraful 82

din Hotărîrea Curții Constituționale nr. 2 din 09 februarie 2016 pentru interpretarea

articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Constituția Republicii Moldova, rezultă

netemeinicia cererii lui Petcu Ghenadie privind ridicarea excepției de

neconstituționalitate și, cu titlu de consecință, urmează a fi respinsă.

Totodată urmează de reținut, că conform art. 135 alin.1) lit. g) din Constituție,

Curtea Constituțională urmează a fi sesizată de către Curtea Supremă de Justiție în cazul

în care excepția de neconstituționalitate este ridicată în cadrul unui proces aflat pe rolul

acestuia.

Reieșind din normele de drept menționate supra, excepția de neconstituționalitate

poate fi ridicată doar atunci când procesul civil se află în examinare pe rolul instanței în

ordine de recurs și nici de cum în cadrul examinării unei cereri de revizuire, care este o

cale extraordinară de atac, adică după finalizarea procesului de judecare a cauzei.

În conformitate cu art.121, 269-270 din Codul de procedură civilă, Hotărîrii Curții

Constituționale nr. 2 din 09 februarie 2016 pentru interpretarea articolului 135 alin. (1)

lit. a) și g) din Constituția Republicii Moldova, completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Cererea depusă de Petcu Ghenadie privind ridicarea excepției de

neconstituționalitate a art. 40 din Codul căsătoriei și a familiei, în redacția Legii din 26

decembrie 1969 și a art.166 alin.6) din Codul familiei, în vigoare din 26 aprilie 2001, se

respinge ca neîntemeiată.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele completului, Galina Stratulat

judecători Maria Ghervas

Dumitru Mardari

5