Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 06.12.2017
casat

2r-859/17 — cu privire la dezmințirea informațiilor și încasarea prejudiciului moral

HOTĂRÂRE
06.12.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la dezminţirea informaţiilor şi încasarea prejudiciului moral
Temei legal
Scutirile de taxă de stat
Citează această cauză
2r-859/17 — cu privire la dezmințirea informațiilor și încasarea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 2r-859/17 Instanța de fond: Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani)– O. Cojocaru Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău– N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu D E C I Z I E 06 decembrie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova, judecători Iurie Bejenaru, Maria Ghervas, examinând recursul declarat de către Societatea pe Acțiuni ,,Termoelectrica”, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acțiuni ,,Termoelectrica” împotriva lui Alexandru Comarov cu privire la dezmințirea informațiilor și încasarea prejudiciului moral, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 26 septembrie 2017, prin care nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Societatea pe Acțiuni ,,Termoelectrica”, C O N S T A T Ă: La 16 ianuarie 2017 SA ,,Termoelectrica” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Alexandru Comarov cu privire la dezmințirea informațiilor și încasarea prejudiciului moral.

(f.d. 3-8) Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 27 iunie 2017 cererea de chemare în judecată depusă de SA ,,Termoelectrica” a fost respinsă. (f.d.122, 134-138) La data de 29 iunie 2017 SA ,,Termoelectrica” a depus apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 27 iunie 2017, solicitând scutirea de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel, casarea acesteia cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii și încasarea din contul intimatului a tuturor cheltuielilor suportate în legătură cu examinarea cauzei date . (f.d. 125-126) Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 26 septembrie 2017 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de SA ,,Termoelectrica”, acordându-i termen până la 29 noiembrie 2017 inclusiv pentru a prezenta apelul motivat și dovada achitării taxei de stat în mărime de 277,5 lei.

(f. d. 142-144) Nefiind de acord cu încheierea instanței de apel, la data de 03 noiembrie 2017 SA ,,Termoelectrica” a depus cerere de recurs, prin care a solicitat casarea încheierii contestate, cu restituirea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în același 1 complet de judecată la etapa primirii apelului pentru examinarea cererii de scutire de la plata taxei de stat. (f.d.146-149) În motivarea recursului recurenta SA ,,Termoelectrica”a invocat, că la data de 29 iunie 2017 a depus apel împotriva hotărârii instanței de fond, totodată a solicitat să fie scutită de la achitarea taxei de stat la depunerea cererii de apel în conformitate cu prevederile art. 85 alin.4 CPC, anexând ca confirmare a situației materiale precare și imposibilității achitării taxei de stat informația ce atestă aplicarea sechestrelor asupra mijloacelor bănești a SA ,,Termoelectrica”, eliberate de BC,, Moldinconbank” SA, BC,, Victoriabank” SA și BC,,Energbank” SA.

Conform prevederilor art. 425 CPC termenul de declarare a recursului este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Din materialele cauzei rezultă, că încheierea contestată cu recurs a fost pronunțată la 26 septembrie 2017, expediată părților prin intermediul oficiului poștal. Confirmare despre recepționarea acesteia de către părți la materialele dosarului lipsește. (f.d.145) În aceste circumstanțe recursul, depus la data de 03 noiembrie 2017, se consideră depus în termen. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis cu casarea încheierii instanței de apel cu restituirea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, la faza primirii cererii de apel din considerentele ce preced.

În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Colegiul constată, că prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 26 septembrie 2017 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de SA ,,Termoelectrica”, acordându-i apelantei termen până la 29 noiembrie 2017 inclusiv, pentru a prezenta apelul motivat și dovada achitării taxei de stat în mărime de 277,5 lei și explicându-i consecințele neexecutării încheierii. În conformitate cu prevederile art. 364 alin. (1) CPC, cererea de apel se depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii.

În conformitate cu prevederile art. 368 CPC, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Dacă apelantul îndeplinește în termen indicațiile din încheierea judecătorească, apelul se consideră depus la data prezentării inițiale. Încheierea instanței de apel de a nu se da curs cererii poate fi atacată cu recurs. Din materialele cauzei rezultă, că SA ,,Termoelectrica” a depus cerere de apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 27 iunie 2017, 2 prin care a solicitat scutirea de la plata taxei de stat, invocând faptul imposibilității să achite taxa de stat la depunerea cererii de apel, deoarece asupra mijloacelor bănești a SA ,,Termoelectrica” sunt aplicate interdicții.

În conformitate cu art. 85 alin.(4) CPC, în funcție de situația materială și de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică este scutită de către judecător (de către instanța judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părți a ei. Aceeași dispoziție, în esență, este statuată și în art. 4 al Legii taxei de stat nr.1216 din 03 decembrie 1992. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează, că din conținutul încheierii Curții de Apel Chișinău din 26 septembrie 2017 prin care nu s-a dat curs cererii de apel, nu se identifică anumite concluzii a instanței de apel asupra cerinței apelantei SA ,,Termoelectrica” privind scutirea de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel, cu toate că o astfel de solicitare a fost înaintată, odată cu depunerea apelului nemotivat.

(f.d.126) În asemenea circumstanțe, pornind de la faptul că SA ,,Termoelectrica” a solicitat scutirea de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel, iar faptul că instanța de apel nu a examinat această cerere, denotă o examinare superficială a cauzei la această etapă. Or, instanța de apel avea obligația de a se expune asupra temeiniciei sau netemeiniciei solicitării SA ,,Termoelectrica” de a fi scutită de la plata taxei de stat prin prisma normelor de drept pertinente speței. Pornind de la principiul respectării dreptului de acces liber la justiție, garantat de art. 6 CEDO, art. 20 al Constituției Republicii Moldova și art. 5 CPC, relevat și în jurisprudența CtEDO, în cadrul soluționării cererilor privind acordarea facilităților la plata taxei de stat, se examinează cu minuțiozitate fiecare caz concret pentru a nu admite îngrădirea dreptului persoanei la „un tribunal”.

La soluționarea acestor cereri instanțele se bazează atât pe normele dreptului național, cât și pe prevederile CEDO și jurisprudenței CtEDO. La caz, Colegiul precizează că SA ,,Termoelectrica” a solicitat scutirea de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel, invocând situația precară, însă instanța de apel nu a elucidat acest aspect, cel puțin nu l-a supus examinării prin prisma temeiniciei conform situației de moment. În această ordine de idei, circumstanțele relatate generează casarea încheierii contestate, or, menținerea acesteia, în condițiile enunțate, nu ar constitui pentru SA ,,Termoelectrica” decât o îngrădire a posibilității de a-și valorifica drepturile procedurale conform normelor în vigoare, care sunt garantate și de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și îngrădirea accesului la justiție.

Astfel, soluția adoptată de instanța de apel prin încheierea recurată nu este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 CEDO, care statuează că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și 3 imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul și de a casa încheierea instanței de apel din 26 septembrie 2017, cu restituirea cauzei spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, la faza primirii cererii de apel.

Reieșind din cele expuse, în baza art. 427 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție D E C I D E: Se admite recursul declarat de Societatea pe Acțiuni ,,Termoelectrica”. Se casează încheierea Curții de Apel Chișinău din 26 septembrie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea pe Acțiuni ,,Termoelectrica” împotriva lui Alexandru Comarov cu privire la dezmințirea informațiilor și încasarea prejudiciului moral, cu restituirea cauzei spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău la faza primirii cererii de apel. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecători Iurie Bejenaru Maria Ghervas 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-12-05
0,96
2ra-2269/18 — dezmințirea informațiilor ș.a.
uze publice către SA „Termoelectrica” pentru aceste declaraţii false şi intenţionat defăimătoare”; - încasarea din contul lui Alexandru Comarov în beneficiul SA „Termoelectrica” suma de 1 leu, cu titlu de reparare a prejudiciului moral; - c
CSJ 2017-03-29
0,95
2r-207/17 — anularea ordinului de concediere
prima instanţă: I.Dutca (Judecătoria Ciocana, mun.Chişinău) dosarul nr.2r-207/17 instanţa de apel: A.Bostan, Gr.Daşchevici, Iu.Cotruţă (Curtea de Apel Chişinău) D E C I Z I E 29 martie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de cont
CSJ 2018-09-19
0,95
2rac-268/18 — încasarea datoriei ș.a.
Dosarul nr.2rac-268/18 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Central (V. Buhnaci) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (L. Bulgac, G. Daşchevici, S. Gîrbu) ÎNCHEIERE 19 septembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2017-05-17
0,95
2rc-328/17 — încasarea datoriei ș.a.
Prima instanţă: V. Munteanu dosarul nr. 2rc-328/17 Instanţa de apel: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu D E C I Z I E 17 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă
CSJ 2017-11-01
0,95
2rc-751/17 — Omologarea tranzacției.
Dosarul nr. 2rc-751/17 Curtea de Apel Chişinău Judecător: A. Bostan, V. Negru şi A. Pahopol Î N C H E I E R E 1 noiembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă