3ra-1343/17 — contestarea actului administrativ

dosarul nr. 3ra-1343/17

Prima instanță - (Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău) L. Holevețcaia

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) N. Vascan, I. Secrieru, E. Fistican

ÎNCHEIERE

29 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, Galina Stratulat

judecători Oleg Sternioală, Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Magazinul cu autogestiune pe

arendă nr. 31,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Magazinul cu

autogestiune pe arendă nr. 31 împotriva Societății pe Acțiuni „Apa-Canal Chișinău”

privind contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 martie 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de Magazinul cu autogestiune pe arendă nr. 31 și menținută

hotărârea Judecătoriei Rîșcani, municipiul Chișinău din 06 iulie 2016,

c o n s t a t ă :

La 14 aprilie 2016 Magazinul cu autogestiune pe arendă nr. 31 s-a adresat cu

cerere de chemare în judecată împotriva SA „Apa-Canal Chișinău”, solicitând anularea

actului de inspectare a stării de evidență și folosire a apei din 12 ianuarie 2016, a deciziei

Comisiei pentru examinare a încălcărilor în evidența serviciilor de alimentare cu apă și

evacuare a apelor uzate din 27 ianuarie 2016 și a facturii fiscale seria CZ nr. 0947825.

Motivele cererii de chemare în judecată, astfel după cum au fost expuse de

reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

La 06 mai 1998 între părți a fost semnat contractul nr. 15-290-33, cu privire la

livrarea apei și recepționarea apelor uzate.

În luna ianuarie 2016, în rezultatul temperaturilor scăzute, conducta de apă în

încăperea magazinului a înghețat și din acest motiv nu era posibil consumul de apă.

După ce s-a dezghețat conducta de apă contorul nu funcționa și administrația

Magazinului cu autogestiune pe arendă nr. 31 a anunțat SA „Apa-Canal Chișinău”.

Tot în luna ianuarie reclamantul a înaintat pârâtului o cerere pentru a i se permite

să deconecteze contorul în scopul reparării acestuia.

La 12 ianuarie 2016 reprezentantul pârâtului, fiind la fața locului, a întocmit un

act de inspectare a stării de evidență și folosire a apei, menționând în actul respectiv

datele contorului și presupusa încălcare, tot în această zi contorul a fost prezentat la

Autoritatea Centrala de Metrologie.

La 14 ianuarie 2016 a fost eliberat Buletinul de verificare metrologică nr. 13/08-

268, prin care a fost autorizat echipamentul de măsurare și instalat, cu sigilarea acestuia.

La 29 ianuarie 2016, în adresa reclamantului a parvenit factură fiscală seria CZ

nr.0947825 în sumă 3 251, 14 lei.

1

Nefiind de acord cu calculul prezentat în factura menționată, reclamantul a

contestat prin cerere prealabilă actele administrative emise de pârât.

Iar, prin răspunsul din 23 martie 2016, pârâtul a comunicat că suma prezentată

spre achitare a fost stabilită la ședința Comisiei pentru examinare a încălcărilor în

evidența serviciilor de alimentare cu apă și evacuare a apelor uzate furnizate din 27

ianuarie 2016.

Astfel, susține că după ce a depistat că contorul nu funcționează, a anunțat pârâtul

în formă scrisă și a întreprins toate măsurile necesare de înlăturare a defectelor

echipamentului de măsurare.

Reclamantul menționează că nu este de acord cu decizia SA „Apa-Canal

Chișinău” din 27 ianuarie 2016 și o consideră ilegală, deoarece nu a acționat cu

vinovăție, iar volumul de apă de 116 m3 pentru perioada de 10 zile este unul exagerat.

Suplimentar, reține reclamantul că conform pct. 3.1.1 al contractului nr. 15-290-

33 din 06 mai 1998, furnizorul se obligă să livreze consumatorului 2.0 m3/lună volum de

apă, astfel că, nu poate fi calculat volumul de apă de 116 m3 pentru 10 zile.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 06 iulie 2016 cererea de

chemare în judecată s-a respins ca fiind nefondată.

Pentru a decide astfel, instanța de fond a constatat că, calculul pentru perioada 22

decembrie 2015 - 12 ianuarie 2016 este efectuat corect, conform pct. 9.4.1 și pct. 9.4.2

din Regulamentul nr. 5/4 din 25 martie 2008 și temei legal pentru anularea facturii

fiscale seria CZ nr. 0947825 nu există.

Astfel, instanța a conchis asupra lipsei temeiurilor legale de anulare a actelor

contestate deoarece acestea au fost emise conform prevederilor legii, cu respectarea

procedurii și de organul competent.

Ne fiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la 05 august 2016, Magazinul cu

autogestiune pe arendă nr. 31 a declarat apel, prin care a solicitat casarea acesteia, cu

emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea înaintată să fie admisă integral.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 martie 2017 s-a respins apelul declarat

de Magazinul cu autogestiune pe arendă nr. 31 și s-a menținut hotărârea Judecătoriei

Rîșcani, mun. Chișinău din 06 iulie 2016.

La 29 august 2017 Magazinul cu autogestiune pe arendă nr. 31 a declarat recurs,

solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 martie

2017 și a hotărârii Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 06 iulie 2016, cu emiterea

unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă.

În motivarea recursului a invocată că instanța de apel a interpretat eronat

prevederile contractului nr. 15-290-33 din 08 mai 1998 și ale Regulamentului nr .5/4 din

23 martie 2008.

Astfel, susține că a respectat întocmai prevederile pct. 3.2 a contractului nr. 15-

290-33 pentru livrarea apei și recepționarea apelor uzate din 08 mai 1998.

Depistând nereguli în funcționarea contorului de apă potabilă, administrația

Magazinului nr. 31 a informat Regia Apă-Canal și a solicitat să fie deconectat contorul

în scopul stabilirii pricinii de nefuncționare a acestuia.

La fel, menționează că au fost respectate și prevederile pct. 9.4.1, 7.4 și 7.7 a

Regulamentului nr. 5/4 din 25 martie 2008 referitor la încălcările în evidența volumului

de apă furnizat.

Prin referința din 13 noiembrie 2017 SA „Apa-Canal Chișinău” a indicat că

recursul declarat nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 din Codul de

procedură civilă și nu cuprinde argumente ce se referă la ilegalitatea deciziei instanței de

apel, iar prin urmare este neîntemeiat, solicitând declararea acestuia ca inadmisibil.

2

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Având în vedere că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost expediată în

adresa părților la 26 iunie 2017 (f.d. 65), iar la materialele dosarului nu este anexată

dovada legală de recepționare a acesteia de către recurent, recursul înaintat la 29 august

2017 se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate

în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate

cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs

cu temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare

a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării

pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare

a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din Capitolul XXXVIII

Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în

fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul

XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a

probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia,

coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt

în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă că

instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de apreciere

a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la

instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta

este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura

sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

3

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations

Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de

rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991, §

31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

Magazinul cu autogestiune pe arendă nr. 31 nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Magazinul cu autogestiune pe arendă

nr. 31.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Galina Stratulat

judecători Oleg Sternioală

Dumitru Mardari

4