2r-771/17 — încasarea datoriei; anularea actului juridic
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei; anularea actului juridic
- Temei legal
- scutirea de la achitarea taxei de stat
2r-771/17 — încasarea datoriei; anularea actului juridic (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău Dosarul nr. 2r-771/17
Judecător: M. Diaconu
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău
Judecători: N. Vascan, E. Palanciuc, V. Clima
D E C I Z I E
22 noiembrie 2017 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componență:
Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă
judecătorii Tamara Chișca-Doneva, Ion Druță
examinând recursul declarat de Cojocaru Anatol și Cojocaru Oxana prin
intermediul avocatului Litvinenco Igor și Lari Ion prin intermediul avocatului
Dionisie Vition,
în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Tatiana
Pîrțac împotriva lui Lari Ion, Valentinei Lari, Cojocaru Anatol și Oxanei
Cojocaru cu privire la încasarea datoriei și dobânzii de întârziere, și la
acțiunea lui Lari Ion împotriva Tatianei Pîrțac și a lui Dodon Alexandru,
intervenient accesoriu Cojocaru Anatol privind anularea actului juridic,
împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 27 septembrie 2017,
prin care nu s-a dat curs cererii de apel depuse de avocatul Litvinenco Igor în
interesele lui Cojocaru Anatol, și cererii de apel depuse avocatul Dionisie
Vition în interesele lui Lari Ion, Lari Valentina și Cojocaru Oxana,
c o n s t a t ă :
La data de 03 august 2011 Pîrțac Tatiana s-a adresat cu cerere de
chemare în judecată împotriva lui Lari Ion, a Valentinei Lari, Cojocaru Anatol
și a Oxanei Cojocaru, concretizată pe parcurs, cu privire la încasarea solidară
a datoriei în mărime de X dolari SUA și a dobânzii de întârziere în sumă de X
dolari SUA.
La data de 27 decembrie 2011 Lari Ion și Cojocaru Anatol a depus cerere
de chemare în judecată împotriva Tatianei Pîrțac și a lui Dodon Alexandru
privind anularea actului juridic - recipisa din 26 iunie 2011.
Prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 14 martie 2013
cauza civilă Lari Ion și Cojocaru Anatol împotriva Tatianei Pîrțac și a lui
Dodon Alexandru privind anularea actului juridic a fost conexată cu cauza
civilă Pîrțac Tatiana împotriva lui Lari Ion, Lari Valentina, Cojocaru Anatol și
Cojocaru Oxana cu privire la încasarea datoriei, fiind examinate într-o singură
procedură.
Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 23 noiembrie
2016, s-a admis cererea de chemare în judecată a Tatianei Pîrțac împotriva lui
Lari Ion, Valentinei Lari, Cojocaru Anatol și Oxanei Cojocaru. S-a încasat de
la Lari Ion, Valentinei Lari, Cojocaru Anatol și Oxanei Cojocaru în beneficiul
Tatianei Pîrțac datoria în mărime de X dolari SUA, dobânda de întârziere în
sumă de X dolari SUA și taxa de stat în sumă de X lei. S-a respins ca
nefondată acțiunea lui Lari Ion împotriva Tatianei Pîrțac privind anularea
actului juridic. S-a încasat din contul lui Lari Ion, Lari Valentina, Cojocaru
Anatol și a Cojocaru Oxana în beneficiul statului, taxa de stat în sumă de X
lei.
La data de 21 decembrie 2016 Cojocaru Anatol, Cojocaru Oxana, Lari
Ion și Lari Valentina fiind reprezentați de avocații Litvinenco Igor și Dionisie
Vition au declarat apel, solicitând scutirea de la achitarea taxei de stat pentru
depunerea cererii de apel, admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii
Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 23 noiembrie 2016, cu pronunțarea
unei noi hotărâri prin care acțiunea înaintată de Pîrțac Tatiana să fie respinsă
integral, iar acțiunea înaintată de Lari Ion să fie admisă.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 septembrie 2017,
apelanții Cojocaru Anatol, Lari Ion, Lari Valentina și Cojocaru Oxana au fost
scutiți parțial de la plata taxei de stat în sumă de X lei la depunerea apelului,
nu a fost dat curs cererii de apel depuse de avocatul Litvinenco Igor în
interesele lui Cojocaru Anatol, și cererii de apel depuse de avocatul Dionisie
Vition în interesele lui Lari Ion, Lari Valentina și Cojocaru Oxana, apelanților
fiind acordat termen până la data de 01 noiembrie 2017, ora 14:00, pentru
plata taxei de stat în mărime de X lei.
Nefiind de acord cu încheierea menționată, la 12 octombrie 2017, în
termenul prevăzut de lege, Cojocaru Anatol și Cojocaru Oxana prin
intermediul avocatului Litvinenco Igor (mandat nr. 0775559 f.d. 223 vol. III)
și Lari Ion prin intermediul avocatului Dionisie Vition (mandat nr. 0203156
f.d.193 vol. III), au declarat recurs, completându-l la 21 noiembrie 2017,
solicitând casarea încheierii contestate, cu pronunțarea unei noi încheieri prin
care cererea de scutire să fie admisă integral.
În motivarea recursului a indicat că instanța de apel incorect a respins
cererea apelanților cu privire la scutirea totală de la plata taxei de stat pentru
depunerea cererii de apel, or au fost prezentate probe pertinente ce
demonstrează situația materială precară a apelanților. Prin urmare, soluția
instanței de apel este una incorectă.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi
respins cu menținerea încheierii contestate, din următoarele considerente:
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC „instanța de recurs, după ce
examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și
să mențină încheierea”.
Conform art. 368 alin. (1) CPC, „dacă cererea de apel nu întrunește
condițiile prevăzute la art.364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata
taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs
cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor”.
Astfel, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 septembrie 2017,
apelanții Cojocaru Anatol, Lari Ion, Lari Valentina și Cojocaru Oxana au fost
scutiți parțial de la plata taxei de stat în sumă de 8 750 lei, nu s-a dat curs
cererilor de apel depuse de Cojocaru Anatol prin intermediul avocatului
Litvinenco Igor, de Lari Ion și prin intermediul avocatului Dionisie Vition, de
Lari Valentina și Cojocaru Oxana, apelanților fiind acordat termen până la
data de 01 noiembrie 2017, ora 14:00, pentru plata taxei de stat în mărime de
8 000 lei.
Colegiul menționează că instanța de recurs la examinarea recursului
împotriva încheierii instanței de apel, verifica în exclusivitate respectarea
normelor procesuale la emiterea încheierii atacate.
În conformitate cu art. 85 alin. (4) CPC „în funcție de situația materială
și de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică poate fi
scutită de judecător (de instanța judecătorească) de plata taxei de stat sau de
plata unei părți a ei”.
Așadar, din sensul normei de drept citate rezultă că, persoana fizică
urmează să probeze situația materială precară și imposibilitatea achitării taxei
de stat. Colegiul menționează că, chestiunea cu privire la scutirea de la plata
taxei de stat urmează a fi soluționată în lumina situației materiale a
solicitantului, ținând cont de valoarea acțiunii cât și de probele prezentate în
acest sens.
Conform art. 130 alin. (1) CPC „instanța judecătorească apreciază
probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală,
completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar în
ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege”.
Studiind încheierea contestată, Colegiul constată că probele prezentate
de apelanți în susținerea cererii de scutire a acestora de la achitarea taxei de
stat pentru depunerea cererii de apel (f.d. 161-165 vol. V), au fost cercetate de
către instanța de apel, primind aprecierea corespunzătoare.
Având în vedere că argumentele invocate în cererea de recurs reprezintă
în sine critici asupra concluziei instanței de apel și faptul că instanța de recurs
nu a constatat încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor
prevăzute la art. 130 CPC, sau existența altor încălcări procesuale în legătură
cu emiterea încheierii contestate, Colegiul constată că nu există temei pentru
casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 27 septembrie 2017.
Mai mult decât atât, Colegiul menționează că apelanții s-au bucurat de
facilitatea scutirii parțiale de la achitarea taxei de stat pentru depunerea cererii
de apel, or prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 septembrie 2017,
apelanții au fost scutiți parțial de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii
de apel.
Reieșind din cele menționate și având în vedere că argumentele invocate
în cererea de recurs sunt neîntemeiate, Colegiul consideră necesar de a
respinge recursul declarat de Cojocaru Anatol și Cojocaru Oxana prin
intermediul avocatului Litvinenco Igor și Lari Ion prin intermediul avocatului
Dionisie Vition și de a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 27
septembrie 2017.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
d e c i d e:
Se respinge recursul declarat de Cojocaru Anatol și Cojocaru Oxana prin
intermediul avocatului Litvinenco Igor și Lari Ion prin intermediul avocatului
Dionisie Vition.
Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 septembrie 2017,
emisă în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Tatiana
Pîrțac împotriva lui Lari Ion, Valentinei Lari, Cojocaru Anatol și Oxanei
Cojocaru cu privire la încasarea datoriei și dobânzii de întârziere, și la
acțiunea lui Lari Ion împotriva Tatianei Pîrțac și a lui Dodon Alexandru,
intervenient accesoriu Cojocaru Anatol privind anularea actului juridic.
Decizia este irevocabilă.
Președintele ședinței,
judecătorul Valeriu Doagă
judecătorii Tamara Chișca-Doneva
Ion Druță