Decizia nr. 52 din 23 martie 2026

Pe rol soluţionarea Dosarului nr. 2.444/1/2025, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: „Sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de tâlhărie, în cazul în care obiectul material este reprezentat de droguri de risc în sensul Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (nefiind produse şi/sau aflate în mod legal în circuitul civil) sau ne aflăm în prezenţa unui concurs de calificări, urmând a fi reţinută doar infracţiunea de trafic de droguri de risc în modalitatea «alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc fără drept» (alături de celelalte infracţiuni absorbite în infracţiunea de tâlhărie) ?”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (denumit în continuare Regulamentul). 3. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

La şedinţa de judecată participă doamna Adina Andreea Ciuhan Teodoru, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării.

Susţinând punctul de vedere formulat de procurorul general, doamna procuror a arătat că sunt întrunite condiţiile de tipicitate atât ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 din Codul penal, cât şi ale infracţiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 143/2000), în situaţia în care obiectul material al infracţiunii de furt, care este absorbită în conţinutul infracţiunii de tâlhărie, este reprezentat de droguri de risc.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.

Prin Încheierea din şedinţa din data de 11 noiembrie 2025, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de tâlhărie, în cazul în care obiectul material este reprezentat de droguri de risc în sensul Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (nefiind produse şi/sau aflate în mod legal în circuitul civil) sau ne aflăm în prezenţa unui concurs de calificări, urmând a fi reţinută doar infracţiunea de trafic de droguri de risc în modalitatea «alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc fără drept» (alături de celelalte infracţiuni absorbite în infracţiunea de tâlhărie)?” II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri Art. 2. – (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Codul penal Art. 38. – Concursul de infracţiuni (1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni. (2) Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni. Art. 228. – Furtul (1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane. (3) Se consideră bunuri mobile şi înscrisurile, energia electrică, precum şi orice alt fel de energie care are valoare economică. Art. 233. – Tâlhăria (1) Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Art. 234. – Tâlhăria calificată (1) Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări: a) prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante; b) prin simularea de calităţi oficiale; c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită; d) în timpul nopţii; e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport; f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional; g) profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Tâlhăria săvârşită în condiţiile art. 229 alin. (3) se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. (3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală. III. Expunerea succintă a cauzei

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii B.M.A., D.C., I.G.A., I.M.A. împotriva Sentinţei penale nr. 907 din 25 iulie 2025, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia penală în Dosarul nr. 28.763/3/2024, prin care prima instanţă a hotărât următoarele:

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (2) şi (10) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul B.M.A., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc (faptele din datele de 30 şi 31 mai 2024 şi 6 iunie 2024).

În temeiul art. 38 alin. (1) din Codul penal a constatat că infracţiunile de trafic de droguri de risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, şi tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 şi art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) din Codul penal, pentru care inculpatul I.G.A. a fost trimis în judecată în prezenta cauză, sunt concurente cu: – infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 233 din Codul penal, pentru care inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 4 luni, prin Sentinţa penală nr. 3.446 din 12 decembrie 2024 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 11 ianuarie 2025 (fapta din 26 martie 2024); – infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. (1) lit. a) şi e) şi alin. (2 1 ) lit. b), c) şi d) din Codul penal, pentru care inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni, prin Sentinţa penală nr. 252 din 4 decembrie 2024 a Judecătoriei Cornetu, definitivă prin neapelare la data de 13 ianuarie 2025 (fapta din 18 ianuarie 2024).

În temeiul art. 125 alin. (2) din Codul penal cu referire la art. 129 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 113 alin. (2) din Codul penal şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, a aplicat inculpatului I.G.A. măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 şi art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) din Codul penal, tâlhărie, prevăzută de art. 233 din Codul penal, şi vătămare corporală, prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. (1) lit. a) şi e) şi alin. (2 1 ) lit. b), c) şi d) din Codul penal.

În temeiul art. 38 alin. (1) din Codul penal, a constatat că infracţiunile de trafic de droguri de risc prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 şi art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) din Codul penal, pentru care inculpatul I.M.A. a fost trimis în judecată în prezenta cauză, sunt concurente cu infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 233 din Codul penal, pentru care inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o durată de 1 an, prin Sentinţa penală nr. 347 din 10 aprilie 2024 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1.153/A din 3 octombrie 2024 (fapta din data de 23 august 2023).

În temeiul art. 124 alin. (3) din Codul penal cu referire la art. 129 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 113 alin. (3) din Codul penal şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, a înlocuit măsura educativă a internării într-un centru educativ aplicată inculpatului I.M.A. cu măsura internării într-un centru de detenţie pe o durată de 2 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 şi art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) din Codul penal, şi tâlhărie, prevăzută de art. 233 din Codul penal.

În temeiul art. 124 din Codul penal cu referire la art. 129 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 113 alin. (3) din Codul penal şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, a aplicat inculpatului D.C. măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an şi 8 luni, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, şi tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 şi art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 113 alin. (3) din Codul penal.

Analizând materialul probator, instanţa de judecată a apreciat că, în drept, faptele inculpaţilor I.G.A., I.M.A. şi D.C. care, în baza unei înţelegeri prealabile, în noaptea de 30/31 mai 2024, s-au deplasat la locuinţa inculpatului B.M.A. şi sub un pretext fals au determinat-o pe prietena acestuia – persoana vătămată M.A.D. – să coboare la scară, iar ulterior, fiind mascaţi şi înarmaţi cu un cuţit, au constrâns-o pe aceasta să îi conducă în apartamentul inculpatului B.M.A. unde au pătruns fără drept şi, sub ameninţare, au sustras de la acesta cantitatea de 600 grame canabis, cu scopul de a o vinde ulterior, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, şi tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 şi art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) din Codul penal.

De asemenea, s-a apreciat că fapta inculpatului B.M.A., care a deţinut la domiciliu la data de 30/31 mai 2024 cantitatea de 600 grame canabis, sustrasă de inculpaţii I.G.A., I.M.A. şi D.C., în vederea comercializării, iar la data de 6 iunie 2024 a deţinut cantitatea de 38,20 grame canabis, de asemenea în vederea comercializării, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Împotriva sentinţei penale anterior menţionate au declarat apel inculpaţii B.M.A., D.C., I.G.A. şi I.M.A.

La termenul din data de 4 noiembrie 2025, instanţa de apel, constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, şi anume, dacă sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de tâlhărie, în cazul în care obiectul material este reprezentat de droguri de risc în sensul Legii nr. 143/2000 (nefiind produse şi/sau aflate în mod legal în circuitul civil) sau ne aflăm în prezenţa unui concurs de calificări, urmând a fi reţinută doar infracţiunea de trafic de droguri de risc în modalitatea „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc fără drept”? IV. Punctul de vedere motivat al completului de judecată

Membrii completului de judecată învestit cu judecarea cauzei au constatat că, în practică, au fost exprimate opinii diferite în legătură cu problema de drept ce face obiectul cauzei de faţă.

Într-o opinie se susţine că între infracţiunea de tâlhărie (având ca obiect droguri de risc) şi infracţiunea de trafic de droguri în modalitatea „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc fără drept” este un concurs de calificări, urmând a fi reţinută doar infracţiunea de trafic de droguri.

În susţinerea punctului de vedere exprimat s-a invocat faptul că, în ipoteza în care infracţiunea de furt are ca obiect material droguri de risc, care nu au fost deţinute legal din punctul de vedere al legii penale (spre deosebire de furtul de droguri dintr-o farmacie, dintr-un spital, un depozit sau chiar din custodia poliţiei, caz în care drogurile sunt deţinute cu titlu legal – ordonanţa procurorului sau hotărârea judecătorească), este vorba despre o posesie ilegală, ce nu poate face obiectul ocrotirii prin incriminarea faptei de sustragere a unui bun, având în vedere că în patrimoniul unei persoane nu se poate afla un bun care potrivit legii penale este interzis a fi deţinut.

Totodată, infracţiunea de furt a unor droguri de risc de la cel care le-a furat dintr-o farmacie, dintr-un spital, depozit unde erau deţinute legal intră într-un concurs de calificări cu infracţiunea de trafic de droguri, doar dacă cel care le-a furat de la hoţ nu ştia că aceste droguri au la origine o posesie licită.

În argumentarea punctului de vedere formulat au fost apreciate ca fiind relevante deciziile Curţii Constituţionale (Decizia nr. 639 din 17 octombrie 2017 şi Decizia nr. 127 din 9 martie 2017) în care instanţa de contencios constituţional a analizat constituţionalitatea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 din punctul de vedere al previzibilităţii dispoziţiilor legale criticate, ca urmare a imposibilităţii de a determina sfera noţiunii de „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc fără drept”. Curtea Constituţională a reţinut că, având în vedere pericolul social pe care îl presupune, orice operaţiune privind circulaţia drogurilor, care îndeplineşte cele două condiţii impuse de legiuitor, poate constitui latura obiectivă a infracţiunii reglementate de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (paragraful 22 din Decizia nr. 127 din 9 martie 2017).

Totodată, în doctrină 1 s-a arătat că obiectul juridic al infracţiunii de furt constă în relaţiile sociale care ocrotesc poziţia fizică pe care un bun mobil o are în sfera patrimonială, iar urmarea imediată este schimbarea ilicită a stării de fapt a bunului. Or, cu atât mai mult cu cât este vorba de o posesie ilegală, relaţiile sociale care ar fi ocrotite prin infracţiunea de furt ar fi doar menţinerea poziţiei fizice pe care bunul o are în sfera patrimonială pentru a se împiedica producerea urmării imediate, şi anume schimbarea ilicită a stării de fapt. 1 În acest sens, Valerian Cioclei – Curs universitar, Drept penal. Partea specială I, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2017, p. 239 şi 248.

Tocmai această schimbare ilicită a stării de fapt, a poziţiei fizice a bunului este echivalentă cu „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc fără drept”, ca modalitate de săvârşire a infracţiunii de trafic de droguri, rezultând un concurs de calificări între infracţiunea de furt de droguri de risc şi trafic de droguri de risc, urmând a se reţine în sarcina inculpatului doar infracţiunea de trafic de droguri în modalitatea „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc fără drept”, iar cu privire la infracţiunea de tâlhărie urmând a se dispune o soluţie doar pentru infracţiunile absorbite, cea de lovire sau alte violenţe şi cea de violare de domiciliu, infracţiunea de furt fiind în concurs calificat cu infracţiunea de trafic de droguri în modalitatea „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc fără drept”.

În acest context s-a susţinut că, în ipoteza în care legiuitorul a dorit ca furtul de bunuri deţinute ilegal să fie sancţionat atât ca infracţiune de furt, cât şi ca infracţiune de trafic cu acel bun, a prevăzut în mod expres acest aspect [a se vedea infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, art. 342 din Codul penal, în care este sancţionată atât „orice operaţiune privind circulaţia armelor letale” etc. (alin. 1), cât şi sustragerea acestora (alin. 3)].

Potrivit unei alte opinii, în cauză, se impune reţinerea unui concurs de infracţiuni, întrucât prin incriminarea infracţiunii de furt (şi, subsecvent, prin raportare la infracţiunea de tâlhărie) legiuitorul a urmărit ocrotirea posesiei ca stare de fapt. Astfel, în contextul în care, în concret, un bun se află în posesia unei persoane, legiuitorul ocroteşte această posesie, neavând relevanţă dacă aceasta poate exercita prerogativele dreptului de proprietate potrivit dispoziţiilor legale.

De altfel, în acest sens s-a pronunţat şi doctrina identificată 2 , autorul făcând referire la doctrina franceză care reţine că în acest caz legea penală sancţionează atingerea adusă ordinii publice care este similară atât atunci când se sustrage un bun aflat în circuitul civil, cât şi în ipoteza în care este furat un bun care este exclus din acest circuit. 2 A se vedea, cu titlu exemplificativ, S. Bogdan, Drept penal. Partea specială, Bucureşti, Ed. Universul Juridic, 2007, p. 217; M. Udroiu, Sinteze de drept penal. Partea specială, vol. I, Ed. C.H. Beck, 2023, p. 454.

În cazul bunurilor care se află în posesia ilegală a unei persoane, opinia potrivit căreia sustragerea nu poate conduce la reţinerea unei infracţiuni contra patrimoniului, reprezentând „o altă operaţiune”, poate conduce la concluzii absurde. În susţinerea acestui raţionament s-a arătat, cu titlu de exemplu, că în cazul infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor (art. 342 din Codul penal) există atât opinii potrivit cărora aceasta este o infracţiune cu conţinuturi alternative, cât şi opinii care susţin că infracţiunea este una cu conţinut alternativ. Astfel, dacă s-ar accepta o distincţie între o armă produsă în mod ilegal sau o armă a cărei serie a fost modificată, pe de o parte, şi o armă aflată într-un depozit sau în custodia poliţiei (ipoteza similară distincţiei realizată potrivit opiniei anterioare), pe altă parte, concluziile ar fi următoarele: – sustragerea unei arme produse în mod ilegal ar reprezenta doar infracţiunea prevăzută de art. 342 alin. (1) din Codul penal, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 1 şi 5 ani; – sustragerea unei arme deţinute de un poliţist ar conduce fie la reţinerea unui concurs de infracţiuni între art. 342 alin. (1) şi art. 342 alin. (3) din Codul penal, fie la reţinerea unei infracţiuni prevăzute de art. 342 alin. (1) şi (3) din Codul penal, în acest caz limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 2 şi 7 ani.

Or, sustragerea unei arme a cărei origine nu ar putea fi stabilită dacă este folosită prezintă un grad de pericol social mai mare decât sustragerea unei arme a cărei origine nu poate fi stabilită. În schimb, acceptarea primei opinii ar duce la soluţia contrară.

În acelaşi sens s-a susţinut că nu se va putea reţine vreo infracţiune în sarcina persoanei care sustrage toate ţigările de la o altă persoană care deţine o fabrică clandestină de ţigarete pe teritoriul României [comiţând astfel infracţiunea prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal].

Este unanim acceptat că, în ipoteza în care persoana care deţine drogurile le valorifică prin vânzare, suma de bani astfel obţinută poate constitui obiectul material al infracţiunii de furt. Or, cât timp banii reprezintă o valoare patrimonială care ia locul unei alte valori patrimoniale, nu se poate justifica un regim diferit din perspectiva incidenţei infracţiunilor contra patrimoniului.

Caracterul ilicit al posesiei subzistă indiferent dacă drogurile sunt sustrase dintr-o farmacie sau sunt achiziţionate/sustrase de la un distribuitor neautorizat. În acest sens, nu poate fi identificat niciun temei juridic care să justifice o distincţie între protecţia posesiei provenite dintr-o sursă legală şi cea a bunurilor care nu au fost incluse niciodată în circuitul civil. În concret, în niciuna dintre cele două ipoteze cel care deţine în fapt bunurile nu ar putea să exercite acţiunea civilă. V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Cu privire la problema de drept supusă dezlegării, într-o opinie s-a apreciat că, în speţă, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, aflându-ne în faţa unui concurs de infracţiuni (tâlhărie şi trafic de droguri) şi nu a unei absorbţii sau a unui concurs de calificări care să excludă tâlhăria.

În susţinerea acestei opinii s-a arătat că infracţiunea de tâlhărie presupune furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări. Legea penală nu distinge între bunurile aflate în circuitul civil şi cele interzise la deţinere. Chiar dacă posesia drogurilor este nelegală, ele reprezintă un „bun mobil” în sens penal. Împrejurarea că obiectul material al sustragerii este constituit din substanţe interzise la deţinere, precum drogurile de risc, nu este de natură să înlăture tipicitatea infracţiunii de tâlhărie, întrucât sfera noţiunii de „bun mobil” în sensul legii penale beneficiază de o autonomie conceptuală evidentă faţă de dreptul civil, legea penală ocrotind stăpânirea materială efectivă asupra unui lucru, indiferent de titlul sau legitimitatea posesiei victimei asupra acelui bun.

Deşi substanţele stupefiante sunt scoase din circuitul civil din perspectiva legislaţiei civile, ele îşi păstrează caracterul de bunuri în accepţiunea dreptului penal, deoarece au o existenţă fizică determinată, sunt susceptibile de apropriere şi posedă o valoare economică intrinsecă, fie ea şi pe piaţa ilicită, aspect care justifică protecţia posesorului, chiar şi a celui nelegitim, împotriva deposedărilor violente realizate de terţi. Principiul este acela că nimănui nu îi este permis să sustragă bunuri prin constrângere fizică sau morală, indiferent de natura licită sau ilicită a bunului vizat. În acest sens s-a pronunţat şi doctrina (S. Bogdan, Drept penal. Partea specială, Bucureşti, Ed. Universul Juridic, 2007, p. 217; M. Udroiu, Sinteze de drept penal. Partea specială, vol. I, Ed. C.H. Beck, 2023, p. 454).

Mai mult, excluderea infracţiunii de tâlhărie şi reţinerea exclusivă a infracţiunii de trafic de droguri ar ignora natura complexă a infracţiunii de tâlhărie, care are un obiect juridic ce protejează nu doar patrimoniul, ci şi persoana, integritatea fizică şi libertatea psihică ale acesteia, valori sociale care ar rămâne neocrotite sau insuficient ocrotite penal în ipoteza în care s-ar considera că violenţa exercitată pentru sustragerea unor bunuri ilicite nu intră sub incidenţa legii penale generale.

Pe de altă parte, prin incriminarea infracţiunii de trafic de droguri se ocroteşte sănătatea publică. Legea nr. 143/2000 nu conţine în elementul său material elementul de violenţă asupra unei persoane. Dacă s-ar reţine doar traficul, violenţa exercitată asupra victimei ar rămâne nesancţionată, ceea ce contravine principiilor de bază ale dreptului penal. Starea de nelegalitate a posesiei bunului de către victimă nu înlătură caracterul penal al faptei de a sustrage acel bun prin violenţă. Infracţiunea de tâlhărie subzistă, deoarece gradul de pericol social este dat de agresiunea asupra persoanei pentru scopuri patrimoniale (chiar dacă patrimoniul este unul ilicit).

Totodată, s-a susţinut că luarea unui bun (drogurile) nu poate să se subsumeze noţiunii de „alte operaţiuni”, prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000. Un argument în acest sens este şi norma prevăzută de art. 342 din Codul penal, care la alin. (1) se referă la „deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept”, având astfel aceeaşi structură precum alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 143/2000, respectiv „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept”. Totuşi, la alin. (3) al art. 342 din Codul penal se prevede expres că sustragerea armelor sau muniţiei prevăzute de art. 342 alin. (1) şi (2) este variantă agravată distinctă. Cu alte cuvinte, legiuitorul nu a considerat că sustragerea se poate încadra în noţiunea de „orice operaţiune” prevăzută de alin. (1), altfel nemaiavând niciun sens să reglementeze distinct „sustragerea” la alin. (3). Aceste „alte operaţiuni” au fost considerate în doctrină că ar putea fi: nerestituirea, în condiţiile legii, a unor droguri obţinute în mod legal; asigurarea pazei transportului de droguri; schimbul de droguri între consumatori; acţiuni de intermediere a drogurilor etc.

Într-o altă opinie s-a apreciat că, în situaţia în care obiectul material al infracţiunii de furt este reprezentat de droguri de risc, suntem în prezenţa unui concurs de calificări între infracţiunea de furt şi infracţiunea de trafic de droguri în modalitatea „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc fără drept” (schimbarea ilicită a stării de fapt, a poziţiei fizice a bunurilor, respectiv luarea pe nedrept a bunurilor deţinute fără drept de altă persoană, fiind echivalentă din punct de vedere juridic cu „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc fără drept”), urmând a se reţine în sarcina inculpatului doar infracţiunea de trafic de droguri.

În argumentarea acestei opinii s-a arătat că, fiind bunuri scoase din circuitul civil licit, drogurile de risc nu pot constitui obiect material al infracţiunilor contra patrimoniului. În consecinţă, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 din Codul penal, fiind exclusă orice formă de concurs de infracţiuni sau de calificări.

Legea nr. 143/2000 are caracter de normă specială, incriminând în mod larg orice formă de implicare neautorizată în circulaţia drogurilor, inclusiv dobândirea, preluarea ori însuşirea acestora prin orice mijloace. Deposedarea unei persoane de droguri de risc, chiar realizată prin violenţă, constituie o modalitate concretă de realizare a „altor operaţiuni privind circulaţia drogurilor”, mecanismul concret al obţinerii substanţelor fiind lipsit de relevanţă pentru existenţa infracţiunii.

În aceste condiţii, reţinerea unui concurs de infracţiuni ar conduce la o dublă sancţionare a aceleiaşi conduite, fără un spor real de pericol social, întrucât infracţiunea specială de trafic de droguri acoperă în mod complet conţinutul ilicit al normei de incriminare a infracţiunii prevăzute de art. 233 din Codul penal. Mai mult, scopul urmărit de făptuitor – intrarea în posesia drogurilor şi introducerea acestora în circuitul ilicit – este pe deplin reflectat de incriminarea din Legea nr. 143/2000, care protejează o valoare socială de rang superior, respectiv sănătatea publică.

Prin urmare, având în vedere caracterul special al normei, precum şi natura ilicită a unui astfel de bun s-a concluzionat că urmează a se reţine doar infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în varianta „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor”, alături, eventual, de celelalte infracţiuni absorbite de infracţiunea de tâlhărie (ameninţare, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală). VI. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În legătură cu problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări, în jurisprudenţa Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate următoarele repere decizionale: Decizia nr. 306/RC din data de 16 mai 2024 (Dosar nr. 5.554/99/2021), Decizia 458/RC din 1 noiembrie 2016 (Dosar nr. 3.248/1/2016), Decizia nr. 476/RC din 11 decembrie 2020 (Dosar nr. 2.054/1/2020) şi Decizia nr. 478/RC din 13 octombrie 2022 (Dosar nr. 2.835/3/2019). VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În jurisprudenţa 3 sa, Curtea Constituţională a reţinut că 3 Decizia nr. 410/2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), sintagma „ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor”, din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.049 din 12 noiembrie 2004; Decizia nr. 127/2017 referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu referire la sintagma „ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 31 mai 2017; Decizia nr. 639/2017 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi ale art. 274 din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 februarie 2018; Decizia nr. 126/2023 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), ale art. 4 alin. (1) şi ale art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi ale art. 1 fraza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 10 iulie 2023. ” prin dispoziţiile Legii nr. 143/2000 (…) s-a reglementat circulaţia drogurilor de risc sub control naţional, în considerarea faptului că acestea sunt substanţe periculoase pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. În cadrul capitolului II al legii, «Sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional», art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 stabileşte operaţiunile ce pot constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii. (…)” ” Din raţiuni de politică penală, legiuitorul a înţeles să incrimineze în cuprinsul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, alături de operaţiunile enunţate expres, orice «alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept.» Stabilirea în acest mod a cuprinsului normei de incriminare reprezintă un aspect de tehnică legislativă, de competenţa exclusivă a legiuitorului, care nu este de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale care consacră statul de drept, cu elementele definitorii ale acestuia, între care şi principiul legalităţii incriminării, întrucât reglementarea infracţiunii în cauză este realizată prin lege. Contrar susţinerii autorului excepţiei, Legea nr. 143/2000 nu foloseşte termeni nedefiniţi, „operaţiunile privind circulaţia drogurilor”, incriminate prin textul legal criticat, fiind clar circumstanţiate de legiuitor. Curtea a constatat, în acest sens, că nu sunt sancţionate penal, prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, orice operaţiuni privind circulaţia drogurilor, ci numai acelea realizate fără drept şi care se referă la droguri de risc, expres nominalizate în tabelul nr. III al aceleiaşi legi. Aşadar, Curtea a reţinut că, având în vedere pericolul social pe care îl presupune, orice operaţiune privind circulaţia drogurilor, care îndeplineşte cele două condiţii impuse de legiuitor, poate constitui latura obiectivă a infracţiunii reglementate de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.” Curtea reţine că, într-adevăr, legiuitorul a înţeles să prevadă elementul material al laturii obiective a infracţiunii, prin enumerarea, în cuprinsul normei criticate, a unor fapte din care acesta poate fi constituit, enumerare ce nu este exhaustivă, întrucât se încheie cu sintagma „ori alte operaţiuni”. La o primă evaluare, acest din urmă aspect este de natură a determina lipsa de imprevizibilitate a dispoziţiilor legale criticate, ca urmare a imposibilităţii de a determina sfera înţelesului noţiunii de „alte operaţiuni” ce pot fi reţinute ca infracţiune în domeniul traficului şi consumului ilicit de droguri. Cu toate acestea, sintagmei criticate trebuie să îi fie atribuit sensul ce rezultă din ansamblul dispoziţiei legale din care face parte. Or, interpretând sistematic expresia „ori alte operaţiuni”, în contextul prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea constată că aceasta este urmată de expresia „privind circulaţia drogurilor de risc”, ce restrânge sfera noţiunii de „alte operaţiuni” la operaţiunile ce privesc circulaţia drogurilor de risc. Astfel, orice operaţiune referitoare la circulaţia unor asemenea droguri, alta decât cele enumerate, în mod expres, în cuprinsul normei criticate, poate constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii reglementate la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Aşa fiind, Curtea reţine că sintagma criticată este clară, precisă şi previzibilă, vizând practic orice faptă de trafic de droguri de mare risc. Pentru aceste motive, prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 permit destinatarilor lor să îşi adapteze conduita la exigenţele legii penale şi sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5). VIII. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a opinat în sensul că sunt întrunite atât condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de tâlhărie, cât şi condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în situaţia în care obiectul material al infracţiunii de furt, ce este absorbită în conţinutul infracţiunii de tâlhărie, este reprezentat de droguri de risc.

Din analiza conţinutului constitutiv al infracţiunilor de furt şi de trafic de droguri prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rezultă că în cazul faptei de sustragere a unor droguri de risc suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni, şi nu a unui concurs de calificări, întrucât, pe de o parte, fapta cu toate urmările ei nu se regăseşte complet într-o singură normă, iar, pe de altă parte, nu este îndeplinită condiţia unităţii de obiect juridic protejat prin cele două norme.

Astfel, infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 are ca obiect juridic relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, ale căror existenţă şi normală derulare depind de respectarea strictă de către toţi destinatarii legii penale a dispoziţiilor legale care reglementează regimul drogurilor, precum şi relaţiile sociale referitoare la sănătatea persoanelor care consumă droguri în mod ilicit. 4 Prin incriminarea traficului de droguri, legiuitorul a incriminat în esenţă comerţul cu droguri – lato sensu, întrucât sancţionează penal toate etapele parcurse de droguri pe piaţa ilicită, de la materia primă iniţială până când ajung la consumatorul final. Pe parcursul acestui lanţ de aprovizionare drogurile trec dintr-o sferă de stăpânire în alta, însă, analizând natura activităţilor ce constituie elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, se observă că schimbarea poziţiei fizice a bunului dintr-un patrimoniu în altul este întotdeauna voluntară. Sintagma „alte operaţii privind circulaţia drogurilor” nu poate avea o altă semnificaţie, deoarece presupune realizarea oricărei alte acţiuni, cu excepţia celor menţionate explicit în textul de lege, prin care se realizează procesul tranzacţional prin care drogurile ajung de la furnizor la client. 4 Hotca Dobrinoiu – Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Comentarii şi explicaţii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 136 şi 137.

Spre deosebire de infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în cazul infracţiunii de furt obiectul juridic special constă în relaţiile sociale referitoare la protecţia unei stări de fapt – posesia sau detenţia bunurilor mobile corporale ale unei persoane determinate. 5 Elementul material al infracţiunii de furt constă în luarea unui bun din posesia sau detenţia unei persoane, acţiune care, prin natura sa, presupune lipsa consimţământului celui deposedat. Or, tocmai caracterul neconsensual al trecerii drogurilor dintr-o sferă patrimonială în alta face ca infracţiunea de trafic de droguri să nu acopere întreaga semnificaţie juridică a faptei ce constituie premisa prezentei sesizări, fiind necesară şi reţinerea infracţiunii de furt. 5 Mihail Udroiu – Sinteze de drept penal, Partea specială, ediţia a 4-a, Editura C.H. Beck, 2023, vol. I, p. 449.

Norma de drept penal prevăzută de art. 228 din Codul penal protejează relaţia factuală dintre subiectul pasiv şi bun, astfel încât această ocrotire operează chiar dacă posesia este viciată ori deţinerea bunurilor este ilicită, întrucât existenţa unor astfel de situaţii nu îndreptăţeşte făptuitorul să îşi însuşească bunul. Prin deposedarea subiectului pasiv de bunul a cărui deţinere este ilicită se înlătură această situaţie de fapt care îi permitea să dispună de bun, iar prin imposedarea lui de către făptuitor se creează o nouă situaţie de fapt, potrivit căreia bunul se află în sfera de stăpânire a acestuia.

Aşadar, relaţiile sociale avute în vedere de legiuitor prin incriminarea furtului sunt vătămate şi în ipoteza în care obiectul material al infracţiunii constă în bunuri deţinute ilicit de o persoană, deoarece şi în cazul acestor bunuri, prin realizarea acţiunii de luare, situaţia de fapt pe care o avea bunul anterior este schimbată, iar urmarea imediată a infracţiunii de furt este realizată.

În plus, se observă că cele două norme de incriminare protejează valori sociale distincte, astfel încât nu se poate vorbi de o suprapunere a infracţiunilor, ci de o coexistenţă a acestora, fiind aplicabile regulile concursului de infracţiuni.

Prin urmare, raportat la întrebarea formulată de instanţă, acţiunea de luare a unor droguri de risc de la cel care le stăpâneşte în fapt realizează elementul material al infracţiunii de trafic de droguri de risc în varianta procurării, precum şi elementul material al infracţiunii de furt (tâlhărie), fiind puse în pericol atât relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, cât şi cele referitoare la posesia sau detenţia bunurilor mobile corporale ale unei persoane determinate. IX. Opinia specialiştilor

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi – Facultatea de Drept, în punctul de vedere transmis la dosar, a susţinut că sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de tâlhărie în cazul în care obiectul material principal (bunul sustras) este reprezentat de droguri de risc, în sensul Legii nr. 143/2000.

În susţinerea punctului de vedere formulat s-a arătat că art. 228 alin. (1) din Codul penal (şi, implicit, art. 233 şi 234 din Codul penal) nu condiţionează tipicitatea faptei de sustragere pe nedrept a unor bunuri de condiţia deţinerii (de către subiectul pasiv al infracţiunii), în mod licit, a bunului mobil sustras. Astfel, din moment ce bunul mobil în cauză este luat din posesia sau detenţia unei alte persoane, fără drept, precum şi în scopul însuşirii sale pe nedrept (de către subiectul activ), fapta îndeplineşte condiţiile de existenţă ale infracţiunii de furt. De altfel, în doctrină s-a arătat faptul că şi posesia nelegitimă sau de rea-credinţă este ocrotită prin intermediul acestei norme de incriminare 6 , după cum sunt incidente dispoziţiile normei de incriminare chiar şi dacă deţinerea bunurilor este ilicită. 7 6 A se vedea, de pildă: Tudorel Toader, Drept penal român. Partea specială, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2019, p. 260; Valerian Cioclei, Drept penal. Partea specială I, ediţia a 9-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2024, p. 275. 7 A se vedea, printre alte surse: Cristinel Ghigheci, Drept penal. Partea specială, vol. I. Infracţiuni contra persoanei şi infracţiuni contra patrimoniului, Editura Solomon, p. 356.

Totodată, s-a arătat că, în cazurile în care legiuitorul a urmărit reglementarea unei infracţiuni distincte (sau a unei variante agravate a infracţiunii), a prevăzut în mod expres acest aspect, în diverse texte legale, precum este cazul dispoziţiilor cuprinse în art. 342 alin. (3) din Codul penal (privind actul de sustragere a unor arme sau muniţii). Explicaţia opţiunii legislative respective nu este aceea că, în absenţa dispoziţiei legale prevăzute de art. 342 alin. (3) din Codul penal, fapta nu ar mai fi avut caracter infracţional (căci ar putea fi încadrată drept furt, respectiv tâlhărie, dacă se utilizează ameninţarea, violenţa în legătură cu sustragerea armelor sau muniţiilor), ci aceea că sustragerea armelor sau muniţiilor (în respectiva ipoteză) prezintă un grad de periculozitate mai ridicat, fiind reglementat un tratament sancţionator mai sever faţă de infracţiunea de furt sau aceea de furt calificat.

Referitor la posibilitatea reţinerii unui concurs de infracţiuni între furt şi traficul de droguri s-a susţinut că există această posibilitate. Normele penale analizate urmăresc ocrotirea unui obiect juridic distinct (sfera relaţiilor sociale care ocrotesc patrimoniul unei persoane – în cazul furtului, respectiv sfera relaţiilor sociale care ocrotesc sănătatea publică – în cazul traficului de droguri). Astfel, dacă o cantitate de droguri este sustrasă şi apoi deţinută în condiţiile art. 2 din Legea nr. 143/2000, se va reţine un concurs real de infracţiuni. În doctrina de drept penal a fost considerată „corectă soluţia concursului de infracţiuni ori de câte ori constituie obiect material al furtului bunuri a căror deţinere este ilicită, fiind prohibită de legea penală, aşa cum este cazul şi al deţinerii de droguri de risc pentru consum propriu, infracţiune prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, valoarea socială protejată în cazul acestei ultime infracţiuni fiind una distinctă, şi anume relaţiile sociale privind sănătatea publică” 8 . 8 În acest sens: Cristina Georgiana Feşteu, Ibidem. [Concursul de calificări (I), Revista Penalmente relevant nr. I/2016, pp. 67-88, p. 83].

Argumentele evidenţiate (anterior) cu privire la posibilitatea săvârşirii infracţiunii de furt se aplică în mod corespunzător (mutatis mutandis) şi în cazul în care s-ar pune problema săvârşirii unei infracţiuni de tâlhărie [infracţiune complexă pe conţinut de bază, în cuprinsul căreia infracţiunea de furt este reunită cu aceea de lovire sau alte violenţe sau (alternativ) cu aceea de ameninţare].

Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a susţinut că obiectul material al infracţiunii de tâlhărie poate fi reprezentant şi de droguri de risc, în sensul Legii nr. 143/2000.

În susţinerea opiniei formulate s-a arătat că, raportat la obiectul juridic al infracţiunii de furt, norma de incriminare nu protejează dreptul de proprietate asupra unui bun deţinut licit, ci stăpânirea de fapt a unui bun. Acest raţionament este confirmat de faptul că victima unui furt poate fi chiar şi un hoţ (cu excepţia situaţiei în care proprietarul bunului îşi recuperează de la acesta bunul). Totodată, subiectul activ poate fi şi proprietarul bunului, atunci când acesta comite fapta în dauna posesorului. Prin urmare, obiectul material al furtului poate fi reprezentat şi de bunuri deţinute ilicit (droguri, arme, muniţie etc.), întrucât ceea ce interesează este stăpânirea de fapt a bunului (în acest sens, S. Bogdan, D.A. Şerban, Infracţiuni contra patrimoniului, contra autorităţii, de corupţie, de serviciu, de fals şi contra ordinii şi liniştii publice, ed. a III-a, revizuită şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2025, p. 23).

Totodată, reţinerea unei infracţiuni din Legea nr. 143/2000 va fi analizată prin raportare la scopul ulterior al deţinerii bunurilor deja sustrase. Astfel, în situaţia în care autorul tâlhăriei sustrage droguri cu intenţia de a le deţine ulterior în vederea consumului, infracţiunea de tâlhărie va fi reţinută în concurs cu infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000. În mod cert, această din urmă infracţiune va fi reţinută prin raportare la actul de deţinere, neexistând un alt act de executare prevăzut în normă care să poată fi incident. În mod similar, în situaţia în care autorul tâlhăriei sustrage droguri cu intenţia de a le vinde ulterior, infracţiunea de tâlhărie va fi reţinută în concurs cu infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, aceasta din urmă în modalitatea deţinerii de droguri. Continuând seria exemplelor, în situaţia în care autorul tâlhăriei sustrage drogurile cu intenţia de a le distruge imediat după, nu va fi incidentă nicio infracţiune prevăzută de Legea nr. 143/2000.

Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, în punctul de vedere formulat, a susţinut că, în cazul în care obiectul material al infracţiunii de tâlhărie este reprezentat de droguri de risc în sensul Legii nr. 143/2000 (nefiind produse şi/sau aflate în mod legal în circuitul civil), sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de tâlhărie, care va fi săvârşită în concurs cu infracţiunea prevăzută de Legea nr. 143/2000, prin raportare la scopul însuşirii drogurilor.

Schimbarea poziţiei bunului, prin imposedare, fără consimţământ sau prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să îşi asigure scăparea nu va fi ataşată elementului material al infracţiunii de trafic de droguri, în varianta „altor operaţiuni”, ci este specifică elementului material al unei infracţiuni contra patrimoniului, care îşi va păstra autonomia. Totodată, s-a susţinut că nu există niciun temei justificat pentru care