2ra-1502/17 — Constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului moral.
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi repararea prejudiciului moral.
- Temei legal
- Temeiurile declarării recursului
2ra-1502/17 — Constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului moral. (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr. 2ra-1502/17 Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău Judecător: Violeta Chisilița Curtea de Apel Chișinău Judecători: Angela Bostan, Veronica Negru și Anatol Pahopol Î N C H E I E R E 13 septembrie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului Ala Cobăneanu judecători Ion Druță și Iuliana Oprea soluționând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Afanasiev Eduard, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Afanasiev Eduard împotriva Ministerului Justiției al RM, cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017, prin care apelul declarat de Afanasiev Eduard a fost respins, fiind menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.
Chișinău din 20 octombrie 2016, A C O N S T A T A T: La 08 iunie 2016, Afanasiev Eduard a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al RM, cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului moral. În motivarea pretențiilor a indicat că i s-a cauzat un prejudiciu prin faptul că până în prezent organul de executare a hotărârilor judecătorești, nu a executat hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 29 august 2001, prin care s-a dispus încasarea din contul debitorul Boris Alexandrov, în beneficiul său a sumei de 21347 dolari SUA, în lei moldovenești la momentul executării hotărârii judecătorești și 1700 lei cheltuieli de judecată.
Până în prezent, document executoriu se află în procedura de executare la executorul judecătoresc Augustin Bodrug. Punctează Afanasiev Eduard că deși debitorul este participant la privatizarea ap. 52 din str. Petru Zadnipru 15/2 mun. Chișinău, organul de executare nu a urmărit cota-parte a debitorului din acest apartament. 1 Susține că neexecutarea hotărârii judecătorești indicate mai sus, i-a provocat o serie de suferințe psihologice enorme, frustrare, pierdere de timp, stres, retrăiri, anxietate puternică, or, din motivul neexecutării hotărârii judecătorești respective, a fost nevoit împreună cu soția sa, să împrumute de la rude o sumă de bani pentru a executa o altă hotărâre judecătorească - motiv care a generat conflicte cu soția sa, a pierdut o sumă de bani pentru achitarea inclusiv a cheltuielilor de executare.
Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 09 septembrie 2016, au fost introduși în proces în calitate intervenienți accesorii - executorii judecătorești Bodrug Augustin și Ciuchitu Radu (f.d. 104). Solicită Afanasiev Eduard constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 29 august 2001, încasarea din bugetului de stat al Republicii Moldova, în beneficiul său a sumei de 200000 lei – cu titlu de prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 20 octombrie 2016, cererea de chemare în judecată depusă de Afanasiev Eduard împotriva Ministerului Justiției al RM, cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului moral a fost respinsă (f.d.
133, 136-141). Pentru a hotărî astfel, instanța de fond s-a bazat pe cercetarea completă, a tuturor probelor prezente și a constatat că cerințele invocate în acțiune nu se încadrează în prevederile Legii. La 11 noiembrie 2016, Afanasiev Eduard a contestat cu apel hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 20 octombrie 2016, solicitînd casarea acesteia, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă integral. În motivarea apelului a indicat că prima instanță la adoptarea hotărîrii nu a constatat și nu a elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii în fond, concluziile expuse în hotărîre sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii, fiind încălcate și aplicate eronat normele de drept procedural.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017, apelul declarat de Afanasiev Eduard a fost respins, fiind menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 20 octombrie 2016 (f.d. 151, 152-162). Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a conchis că motivele invocate de apelant sunt neîntemeiate și nu și-au găsit reflectarea în probele acumulate la materialele dosarului. Astfel, instanța de apel a indicat că prima instanță a dat o apreciare obiectivă și justă probelor administrate, a constatat și elucidat pe deplin toate circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii și incorect a aplicat normele de drept material și procedural, în consecință adoptînd o hotărîre întemeiată.
Invocînd ilegalitatea deciziei instanței de apel, la 13 iunie 2017, Afanasiev Eduard, a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei 2 instanței de apel și hotărîrea primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă. În motivarea recursului a invocat că atît instanța de apel, cît și prima instanță, nu au constatat toate circumstanțele importante pentru soluționarea corectă a apricinii, fiind aplicate eronat normele de drept material. Instanța de recurs constată că la dosar este anexată scrisoarea Curții de Apel Chișinău, prin care la 14 aprilie 2017 a fost expediată copia decizie instanței de apel în adresa părților (f.d. 163), însă la dosar nu sunt anexate probe care ar certifica data recepționării de către recurent a copiei deciziei recurate.
Potrivit art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Prin urmare, instanța de recurs consideră că recursul a fost declarat în termen. În conformitate cu art. 439 alin. (2) CPC, după parvenirea dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acestuia. La 03 iulie 2017, în adresa intimatului a fost expediată copia recursului, însă pînă la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursului, în adresa Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care intimatul să-și expună poziția față de temeiurile invocate în recurs.
Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele cauzei civile, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. Verificând motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce țin de dezacordul cu felul în care instanțele au apreciat înscrisurile probatoare și au constatat circumstanțele cauzei. Nu pot fi reținute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece țin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speță, Colegiul menționează că, recursul în cauză conține obiecțiile de fapt și de drept, care deja au fost obiect de studiere și verificare de către instanțele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare.
În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenției. Drept urmare, se reține că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, așa cum formal invocă recurentul și, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter 3 devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.
Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părțile și alți participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Totodată, potrivit jurisprudenței Curții Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, pe când în recursul declarat de Afanasiev Eduard asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Afanasiev Eduard ca inadmisibil. În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E: Recursul declarat de Afanasiev Eduard se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu judecători Ion Druță Iuliana Oprea 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.