Decizia nr. 353 din 6 octombrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.707/1/2024 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările formulate de: Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă privind următoarele probleme de drept: I. În interpretarea art. 10, art. 38, art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2023, Hotărârii Guvernului nr. 1.071/2021, Hotărârii Guvernului nr. 1.447/2022, salariul de bază al unui asistent personal, încadrat în cursul anului 2020, gradaţia 5, se calculează: a) conform anexei nr. II Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” la Legea-cadru nr. 153/2017 pct. 3.2 – Salarii de bază pentru personalul de specialitate din instituţiile şi unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică, nr. crt. 45 (părinte social, îngrijitor la domiciliu, asistent personal, asistent personal profesionist), nivelul studiilor M, G sau conform art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017? b) în ipoteza în care salariul de bază se calculează conform anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, gradaţia 5 se aplică salariului de bază din anexă sau salariului minim brut pe ţară garantat în plată, în măsura în care acesta din urmă este mai mare decât salariul de bază din anexă? II. În interpretarea art. 37 din Legea nr. 448/2006 şi a anexei nr. 9 pct. I lit. A.1 din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, asistentul personal beneficiază de sporul de la 50% până la 75% din salariul de bază pentru condiţii periculoase sau vătămătoare? III. În interpretarea dispoziţiilor art. 37, art. 42 alin. (4), art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006: a) asistentul personal – părinte al persoanei cu handicap are dreptul la plata de ore suplimentare pentru îngrijirea persoanei cu handicap în afara programului de 8 h/zi şi în zilele de repaus săptămânal ori sărbători legale? b) în măsura în care asistentul personal – părinte al persoanei cu handicap nu are dreptul la plata de ore suplimentare, persoana cu handicap are dreptul la indemnizaţia prevăzută de art. 42 alin. (4) raportat la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006? IV. În interpretarea dispoziţiilor art. 37 alin. (2) şi (3) raportat la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 şi art. 26 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, indemnizaţia prevăzută de aceste texte legale pentru situaţia de absenţă temporară a asistentului personal (concediu) se acordă în cuantum fix sau proporţional cu numărul de zile de absenţă a acestuia? Tribunalul Maramureş – Secţia I civilă cu privire la următoarele probleme de drept: a) Dacă pentru asistenţii personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap, asistenţi angajaţi în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale, raportat la prevederile Legii-cadru nr. 153/2017, anexa nr. II „Familia ocupaţională sănătate şi asistenţă socială” subcap. 3 pct. 3.2 – Salarii de bază pentru personalul de specialitate din instituţiile şi unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică din Legea-cadru nr. 153/2017, salariul de bază trebuie calculat prin aplicarea succesivă a gradaţiilor de vechime corespunzătoare, la salariul minim pe economie stabilit în plată? b) Dacă prevederile Hotărârii Guvernului nr. 153/2018, anexa nr. 9 pct. V art. 4 lit. B care reglementează sporul pentru condiţii deosebite de muncă (stres sau risc) trebuie interpretate în sensul că trebuie avute în vedere pentru stabilirea unui astfel de drept în favoarea asistenţilor personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap, asistenţi angajaţi în cadrul unităţii administrativ-teritoriale, care îşi desfăşoară activitatea la domiciliu? c) Dacă prevederile art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii trebuie interpretate în sensul că indemnizaţia de concediu pentru asistenţii personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap trebuie să cuprindă toate sporurile permanente, inclusiv indemnizaţia de hrană? Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă cu privire la următoarea problemă de drept: Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. d) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 pct. IV lit. A subpct. 2 din anexa nr. 9 la regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, respectiv art. 150 din Codul muncii, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite asistenţilor personali pentru perioada concediului de odihnă trebuie avut în vedere sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, în condiţiile în care, deşi nereglementat legal pentru categoria asistenţilor personali, acest spor a fost recunoscut de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă şi efectiv acordat în perioada de activitate?

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularii sesizărilor şi chestiunile de drept sesizate

Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 8 noiembrie 2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la problemele de drept anterior menţionate.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25 noiembrie 2024, cu nr. 2.707/1/2024.

Ulterior, pe rolul instanţei supreme au fost înregistrate: – cu nr. 2.977/1/2024, sesizarea formulată de Tribunalul Maramureş – Secţia I civilă, respectiv cu nr. 323/1/2025, sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la problemele de drept anterior menţionate.

Având în vedere existenţa unei strânse legături între obiectul primei sesizări şi cel al sesizărilor înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a dispus conexarea dosarelor nr. 2.977/1/2024 şi nr. 323/1/2025 la Dosarul nr. 2.707/1/2024. II. Normele legale incidente

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii ” Art. 150. – (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. (3) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.” Art. 160 (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 283/2024 privind modificarea şi completarea unor acte normative, pentru stabilirea salariilor minime adecvate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1139 din 14 noiembrie 2024) ” (2) Salariul de bază reprezintă componenta fixă a remuneraţiei brute plătite unui salariat pentru munca pe care o prestează pe parcursul unei luni calendaristice, în care nu sunt incluse sporurile, indemnizaţiile şi alte adaosuri. (3) Salariul de bază minim brut reprezintă suma minimă la care are dreptul salariatul pentru munca prestată, stabilit prin act normativ sau prin contractul colectiv de muncă aplicabil, conform prevederilor art. 162 alin. (1). (4) Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă suma stabilită anual prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile art. 164, corespunzătoare programului normal de muncă, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de trai şi de muncă, în special a gradului de adecvare a salariului minim, în vederea asigurării unui nivel de trai decent.” Art. 164 [astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 283/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1139 din 14 noiembrie 2024 care, printre altele, transpune Directiva (UE) 2022/2.041 a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 octombrie 2022 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (J.O.U.E.), seria L, nr. 275 din 25 octombrie 2022] ” (1) Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte anual prin hotărâre a Guvernului şi se aplică de la data de 1 ianuarie a anului următor, cu actualizarea periodică o dată pe an, după consultarea confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la numărul mediu lunar de ore, potrivit programului legal de muncă aprobat. (2) Nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte şi se actualizează potrivit dispoziţiilor alin. (1), pe baza procedurii de aplicare a mecanismului de stabilire şi actualizare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. (6) Angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază brute, prin contractul individual de muncă şi/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, sub valoarea salariului de bază minim brut orar, prevăzut la alin. (1). (7) În aplicarea prevederilor alin. (1) şi (2), prin hotărâre a Guvernului sau negocieri colective nu pot fi stabilite salarii minime brute sub valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. (11) Toate drepturile şi obligaţiile stabilite, potrivit legii, prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se determină utilizând nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prevăzut la alin. (1). (12) Angajatorul este obligat să garanteze în plată salariaţilor un salariu de bază brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut prevăzut la art. 160 alin. (3).”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 ” Art. 10. – Salariile de bază şi gradaţiile (1) Salariile de bază sunt diferenţiate pe funcţii, grade/trepte şi gradaţii. (2) Fiecărei funcţii, fiecărui grad/treaptă profesională îi corespund 5 gradaţii, corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, cu excepţia funcţiilor de demnitate publică şi funcţiilor de conducere pentru care gradaţia este inclusă în indemnizaţia lunară/salariul de bază prevăzut pentru aceste funcţii în anexele nr. I-IX, precum şi a personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. (3) Salariile de bază prevăzute în anexele nr. I-VIII pentru funcţiile de execuţie sunt la gradaţia 0. (4) Tranşele de vechime în muncă în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii, precum şi cotele procentuale corespunzătoare acestora, calculate la salariul de bază avut la data îndeplinirii condiţiilor de trecere în gradaţie şi incluse în acesta, sunt următoarele: a) gradaţia 1 – de la 3 ani la 5 ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază prevăzut în anexele la prezenta lege cu cota procentuală de 7,5%, rezultând noul salariu de bază; b) gradaţia 2 – de la 5 ani la 10 ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază; c) gradaţia 3 – de la 10 ani la 15 ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază; d) gradaţia 4 – de la 15 ani la 20 de ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază; e) gradaţia 5 – peste 20 de ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază. (5) Gradaţia obţinută se acordă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au împlinit condiţiile de acordare. (6) Pentru personalul nou-încadrat, salariul de bază se determină prin aplicarea succesivă a majorărilor prevăzute la alin. (4), corespunzător gradaţiei deţinute. (7) Pentru acordarea gradaţiei corespunzătoare tranşei de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral şi perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare.” Art. 12 alin. (2) „Începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare.” ” Art. 23. – Locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, cultură, diplomaţie, justiţie, administraţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau a fiecăreia dintre autorităţile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.” ” Art. 38. – (1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017. (…) (6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.” ” Art. 39. – (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată.” Anexa nr. II Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” Capitolul I Unităţi sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială 3. Instituţii şi unităţi de asistenţă socială/servicii sociale cu sau fără cazare 3.2. Salarii de bază pentru personalul de specialitate din instituţiile şi unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică Nr. crt. 45 Părinte social, îngrijitor la domiciliu, asistent personal, asistent personal profesionist Capitolul II Reglementări specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale Art. 14 alin. (1) ” În unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: (…) d) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.”

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul-cadru ” Anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru Mărimea sporului pentru personalul din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare acordat în baza prevederilor art. 14 de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare Articol unic. – Personalul care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică, cu sau fără cazare, beneficiază de sporul prevăzut la art. 14 din cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: I. Locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. a) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare A. Spor de la 50% până la 75% din salariul de bază acordat personalului din: 1. unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale, cu cazare/fără cazare, care acordă servicii persoanelor (adulţi şi copii) cu handicap psihic sau mintal. IV. Locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru personalul din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare care îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase sau vătămătoare, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. d) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare A. Spor de până la 15% din salariul de bază, acordat personalului care îşi desfăşoară activitatea în: 2. servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi şi pentru persoane vârstnice. V. Locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru personalul din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite (stres sau risc), conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare B. Spor de 15% din salariul de bază, acordat pentru personalul din: 4. unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale, cu sau fără cazare, care acordă servicii persoanelor cu handicap (adulţi şi copii), altele decât cele menţionate la pct. I.”

Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 448/2006 ” Art. 37. – (1) Pe perioada îngrijirii şi protecţiei persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de muncă, asistentul personal are următoarele drepturi: a) salariu stabilit potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; b) program de lucru care să nu depăşească în medie 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână; c) concediu anual de odihnă, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile personalului încadrat în instituţii publice; d) transport urban gratuit, în condiţiile prevăzute la art. 23; e) transport interurban, în condiţiile prevăzute la art. 24. (2) Pe perioada absenţei temporare a asistentului personal, angajatorul are obligaţia de a asigura persoanei cu handicap grav un înlocuitor al asistentului personal. (3) În situaţia în care angajatorul nu poate asigura un înlocuitor al asistentului personal, persoanei cu handicap grav i se acordă indemnizaţia prevăzută la art. 43 alin. (1) sau găzduirea într-un centru de tip respiro.” Art. 42 alin. (4) „Părinţii sau, după caz, reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav, persoana sau familia care a primit în plasament un copil cu handicap grav, adulţii cu handicap grav ori reprezentanţii legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent personal şi primirea unei indemnizaţii lunare.” Art. 43 alin. (1) „Indemnizaţia lunară prevăzută la art. 42 alin. (4) este în cuantum egal cu salariul net al asistentului personal gradaţia 0, stabilit potrivit prevederilor legale care reglementează nivelul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice.”

Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare Norme metodologice Art. 26 alin. (1) „Indemnizaţia prevăzută la art. 37 alin. (3) din lege se asigură o singură dată pe an, indiferent dacă asistentul personal efectuează concediul de odihnă în tranşe.” III. Expunerea succintă a proceselor

În Dosarul nr. 2.707/1/2024, prin acţiunea introductivă, reclamantul, persoană fizică, în nume propriu şi în calitate de reprezentant al unei minore, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia de Asistenţă Socială (…) şi Direcţia de Sănătate Publică (…), în esenţă, următoarele: – obligarea pârâtei D.A.S. (…) la recalcularea salariului de bază brut al reclamantului asistent personal; – obligarea pârâtei D.A.S. (…) la efectuarea demersurilor necesare pentru expertizarea locului de muncă al reclamantului asistent personal şi a pârâtei Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului (…) la eliberarea buletinului de expertizare a locului de muncă al reclamantului; – obligarea pârâtei D.A.S. (…) ca, în raport cu concluziile buletinului de expertizare a locului de muncă, să acorde reclamantului asistent personal sporul de 15% din salariul de bază brut, pentru condiţii periculoase şi vătămătoare de muncă, prevăzut de anexa nr. 9 pct. IV lit. A pct. 2 din Regulamentul-cadru; – obligarea pârâtei D.A.S. (…) ca, în raport cu concluziile buletinului de expertizare a locului de muncă, să acorde sporul cuprins între 50% şi 75% din salariul de bază acordat personalului din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale, cu/fără cazare, care acordă servicii persoanelor (adulţi sau copii) cu handicap psihic sau mintal, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 153/2018, anexa nr. 9 pct. I lit. A subpct. 1; – obligarea pârâtei D.A.S. (…) la acordarea şi recalcularea indemnizaţiei de concediu de odihnă pentru reclamantul asistent personal, retroactiv pentru anii 2020, 2021, 2022 şi în continuare, cu respectarea legislaţiei în vigoare (includerea în baza de calcul a indemnizaţiei de hrană şi a sporului de 15% pentru condiţii periculoase şi vătămătoare sau a sporului între 50% şi 75% pentru condiţii deosebit de periculoase, dacă vor fi acordate prin hotărârea dată în prezenta cauză); – obligarea pârâtei D.A.S. (…) la asigurarea serviciilor de îngrijire personală prin asistent personal pentru reclamanta persoană cu handicap grav, pentru zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează.

Prin Sentinţa civilă nr. 447/LM din 29 aprilie 2024, Tribunalul Bihor a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Direcţia de Sănătate Publică (…) şi, în consecinţă, a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat pârâtul să recalculeze reclamantului indemnizaţiile de concediu de odihnă, prin includerea în cuantumul acestora a indemnizaţiei de hrană, începând cu 1 mai 2020 şi în continuare, până la intervenirea unor modificări legislative şi să plătească reclamantului diferenţele salariale rezultate, actualizate, fiind respinsă în rest cererea.

În motivare, s-a reţinut că, în raport cu prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, coroborate cu art. 7 lit. m) şi art. 18 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, precum şi cu statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anume Decizia nr. 5/2020 (paragrafele 72 şi 85), indemnizaţia de hrană are natura juridică a unui venit de natură salarială şi, prin urmare, se impune ca, în conformitate cu art. 150 alin. (1) din Codul muncii, să fie luat în considerare la stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei concediului de odihnă, având caracterul unui venit permanent.

Cu privire la celelalte pretenţii, instanţa a dispus respingerea acestora, întrucât: – drepturile salariale ale reclamantului asistent personal au fost stabilite în conformitate cu dispoziţiile legale succesive, anual printr-un act normativ fiind stabilit salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, iar în cazul concret al asistenţilor personali se modifică doar salariile prevăzute la gradaţia 0, salariile de la celelalte gradaţii rămânând neschimbate, respectând cotele procentuale prevăzute de art. 10 din Legea-cadru nr. 153/2017; – premisa acordării sporului de 15% o reprezintă împrejurarea că personalul este angajat în unităţi de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare, or, reclamantul nu este angajat într-o asemenea unitate; în aceste condiţii, s-a dat eficienţă Deciziei nr. 23/2023 a instanţei supreme; – doar asistentului personal profesionist îi este recunoscut sporul de 50-75% din salariul de bază, nu şi asistentului personal, în speţă, reclamantul, deoarece acesta nu îşi desfăşoară activitatea într-o unitate sau centru de asistenţă socială, ci asigură servicii la propriul domiciliu, care este comun cu cel al persoanei asistate, în speţă, copilul său; – îngrijirea pe care reclamantul o acordă fiicei sale peste durata celor 8 ore de muncă pe zi, în zilele libere, sâmbăta, duminica şi în concediu se circumscrie obligaţiei de întreţinere pe care părinţii o datorează copilului, obligaţie deopotrivă morală şi materială, astfel încât nu se impune modificarea contractului individual de muncă încheiat între părţi; – indemnizaţia de însoţitor se acordă persoanei cu handicap (asigurându-se posibilitatea de a plăti o altă persoană pentru îngrijire) sau aceasta poate fi găzduită într-un centru pe perioada lipsei asistentului personal angajat cu contract de muncă, suspendat pe perioada în care nu are în îngrijire persoana cu handicap grav; aşadar, pârâta nu are obligaţia de a angaja permanent un alt asistent personal pentru aceeaşi persoană cu handicap grav.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile, iar în cadrul soluţionării apelului, s-au dispus suspendarea cauzei şi sesizarea instanţei supreme.

În Dosarul nr. 2.977/1/2024, prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, reclamantul Sindicatul Judeţean al Asistenţilor Personali în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat (…) a solicitat în contradictoriu cu pârâta unitatea administrativ-teritorială (…), reprezentată prin primar: – obligarea pârâtei la stabilirea salariului lunar de bază prin aplicarea succesivă a gradaţiilor de vechime corespunzătoare la salariul minim pe economie stabilit în plată, pentru reclamantă, începând cu 1 noiembrie 2020 şi în continuare; – acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază brut lunar, începând cu 1 noiembrie 2020, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 153/2018 – anexa nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2, iar în subsidiar, în cazul în care nu sunt întrunite condiţiile pentru acest spor, acordarea sporului de condiţii deosebite (risc sau stres) conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 153/2018 actualizat, anexa nr. 9 pct. V lit. B subpct. 4, pentru fiecare reclamant începând cu 1 noiembrie 2020 şi în continuare; – recalcularea indemnizaţiei de concediu de odihnă pentru reclamantă începând cu anul 2023 şi în continuare, prin includerea sporurilor permanente şi a indemnizaţiei de hrană în calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă, inclusiv calcularea acestei indemnizaţii pentru numărul corect de zile conform vechimii în câmpul muncii.

În cadrul soluţionării acţiunii, s-au dispus suspendarea cauzei şi sesizarea instanţei supreme.

În Dosarul nr. 323/1/2025, prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamantul Sindicat pentru membrul de sindicat, persoană fizică, a chemat în judecată pârâta Direcţia de Asistenţă Socială (…), solicitând recalcularea indemnizaţiei pentru concediul de odihnă pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată şi, în continuare, cu luarea în calcul a sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare pentru perioada martie 2020-ianuarie 2023 şi a indemnizaţiei de hrană începând cu ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată şi până la 1.01.2022 şi plata diferenţelor dintre sumele de bani reprezentând indemnizaţia de concediu încasată şi cea cuvenită, după recalcularea prin includerea în calculul indemnizaţiei de concediu a sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare şi a indemnizaţiei de hrană, sume actualizate până la data plăţii integrale.

Tribunalul Dâmboviţa, prin Sentinţa civilă nr. 232 din 22 februarie 2024, a admis acţiunea, reţinând, în esenţă, că sporul de condiţii vătămătoare are caracter permanent, deoarece a fost acordat lunar în considerarea riscurilor specifice locului de muncă, pe baza unui buletin de expertizare cu valabilitate de trei ani. Faptul că acest buletin are valabilitatea pe durată determinată, fiind necesară reevaluarea condiţiilor de muncă la intervale de trei ani, nu determină concluzia că sporul pentru condiţii vătămătoare nu ar avea caracter nepermanent, deoarece permanenţa acordării sporului se poate stabili şi prin raportare la o anumită perioadă de timp. De asemenea, indemnizaţia de hrană are caracter permanent, deoarece a fost acordată lunar, nefiind relevant că această indemnizaţie are un cuantum variabil în raport cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară. Prin urmare, în temeiul art. 23 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008, atât sporul de condiţii vătămătoare, cât şi indemnizaţia de hrană se includ în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu cuvenite membrului de sindicat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile, iar în cadrul soluţionării apelului, s-au dispus suspendarea cauzei şi sesizarea instanţei supreme. IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor

În Dosarul nr. 2.707/1/2024, Curtea de Apel Oradea a reţinut că reclamanţii au învestit instanţa cu mai multe capete de cerere întemeiate pe prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 şi ale Legii nr. 448/2006.

Constatând că obiectul prezentei cauze îl reprezintă stabilirea unor drepturi salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, iar de modalitatea de interpretare a chestiunilor de drept ce urmează a fi menţionate depinde soluţionarea litigiului, s-a reţinut ca admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie doar pentru acele petite pentru a căror rezolvare este necesară o dezlegare vizând probleme de drept asupra cărora instanţa supremă nu s-a mai pronunţat şi nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În Dosarul nr. 2.977/1/2024, Tribunalul Maramureş a constatat faptul că persoanele reprezentate în cauză de către Sindicatul Judeţean al Asistenţilor Personali (…) fac parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, fiind angajaţi în calitate de asistenţi personali ai unor persoane cu dizabilităţi.

Drepturile care fac obiectul prezentului litigiu sunt drepturi de natură salarială, acestea fiind stabilite potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, iar achitarea acestora este realizată din fonduri publice.

La data la care a fost reţinută spre soluţionare prezenta cerere, ca urmare a verificărilor efectuate, nu a fost identificată practică judiciară care să interpreteze problema de drept, raportat la prevederile legale anterior menţionate.

În Dosarul nr. 323/1/2025, analizând îndeplinirea cumulativă în cauză a condiţiilor prevăzute de art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, Curtea de Apel Ploieşti a apreciat că obiectul învestirii instanţei este reprezentat de solicitarea recalculării indemnizaţiei pentru concediul de odihnă pentru ultimii trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată şi în continuare, cu luarea în calcul (şi) a sporului pentru condiţii de muncă periculoase/vătămătoare pentru perioada începând cu luna martie 2022 şi până în luna ianuarie 2023, respectiv de plată a diferenţelor astfel rezultate.

În consecinţă, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Totodată, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate fi dispusă atât de un complet de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, cât şi de un complet de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în calea de atac, iar existenţa elementului de noutate al problemei de drept nu mai reprezintă o condiţie de admisibilitate.

Referitor la condiţia ca sesizarea să privească o chestiune de drept, faţă de obiectul cererii de sesizare a instanţei supreme, ţinând cont că, în concret, se solicită ca instanţa supremă să lămurească interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. d) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, pct. IV lit. A subpct. 2 din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru, respectiv art. 150 din Codul muncii, cu privire la împrejurarea dacă la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite asistenţilor personali pentru perioada concediului de odihnă trebuie avut în vedere sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, în condiţiile în care, deşi nereglementat legal pentru categoria asistenţilor personali, acest spor a fost recunoscut de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă şi efectiv acordat în perioada de activitate, s-a apreciat că şi această condiţie este îndeplinită.

Totodată, chestiunea de drept supusă dezbaterii este, în opinia instanţei de trimitere, una calificată, reală, veritabilă, ce prezintă un grad de dificultate suficient de ridicat, necesitând cu pregnanţă a fi lămurită prin intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării ei de principiu şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

Astfel, normele juridice aplicabile pot fi interpretate într-o manieră divergentă, posibilitate care a dat naştere deja unei practici judiciare neunitare la nivelul Curţii de Apel Ploieşti, de natură să justifice intervenţia instanţei supreme.

De dezlegarea acestei probleme de drept depinde soluţionarea cauzei, având în vedere că în cauză diferendul constă în aceea de a se statornici dacă, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite asistenţilor personali pentru perioada concediului de odihnă, trebuie avut în vedere sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, în condiţiile în care, deşi nereglementat legal pentru categoria asistenţilor personali, acest spor a fost recunoscut de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă şi efectiv acordat în perioada de activitate.

De asemenea, se constată că, asupra chestiunii de drept (propriu-zise), de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat, aceasta nu face obiectul unei sesizări în acest sens şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Este adevărat că prin Decizia nr. 23/2023 s-a stabilit că asistentul personal nu beneficiază de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, însă, în cauza de faţă, elementul suplimentar diferenţiator ce atrage necesitatea sesizării instanţei supreme constă în recunoaşterea acestui spor de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă, acest spor fiind şi acordat efectiv în perioada de activitate, acesta fiind, de altfel, motivul adăugării, în acest context, a dispoziţiilor art. 150 din Codul muncii, temei de drept menţionat şi în cererea de chemare în judecată.

În concluzie, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctul de vedere al titularilor sesizărilor

În Dosarul nr. 2.707/1/2024, cu privire la modalitatea de calcul al salariului de bază al unui asistent personal, încadrat în cursul anului 2020, gradaţia 5, Curtea de Apel Oradea a apreciat că, în situaţia unei persoane încadrate în perioada de aplicare etapizată a legii de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, salariul de bază se stabileşte conform art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la art. 38 din acelaşi act normativ şi ţinând cont de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, Legea nr. 5/2020, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2023.

Cu privire la sporul de la 50% până la 75% din salariul de bază pentru condiţii periculoase sau vătămătoare prevăzut de anexa nr. 9 pct. I lit. A subpct. 1 din Regulamentul-cadru, s-a arătat că norma de drept se adresează personalului din unităţi de asistenţă socială, centre sau servicii sociale cu sau fără cazare care deservesc persoane cu handicap, aceasta neputându-se extinde la asistentul personal ce acordă servicii la domiciliul persoanei bolnave.

Referitor la dreptul asistentului personal – părinte al persoanei cu handicap la plata de ore suplimentare pentru îngrijirea persoanei cu handicap în afara programului de 8 h/zi şi în zilele de repaus săptămânal ori sărbători legale şi corelativ la dreptul persoanei cu handicap la indemnizaţia prevăzută de art. 42 alin. (4) raportat la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, s-a apreciat că, în ipoteza asistentului personal, părinte al persoanei cu handicap, orice activitate prestată în afara programului de 8 h/zi şi în zilele de repaus săptămânal ori sărbători legale se circumscrie obligaţiei legale de întreţinere.

Corelativ, nu se poate reţine că, de vreme ce asistentul personal – părinte al persoanei cu handicap nu beneficiază de plata de ore suplimentare, s-ar naşte dreptul bolnavului la indemnizaţia prevăzută de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006.

Părintele copilului cu handicap are un drept de alegere între asistent personal şi indemnizaţie, cele două forme de sprijin neputând fi cumulate/intercalate.

Ipoteza în care Legea nr. 448/2006 mai face trimitere la plata indemnizaţiei este situaţia de absenţă temporară a asistentului personal, care se raportează tot la durata normală a programului de muncă, respectiv la perioada de concediu, atunci când angajatorul, dacă nu poate asigura un înlocuitor al asistentului personal, acordă persoanei cu handicap grav indemnizaţia prevăzută la art. 43 alin. (1) din lege sau găzduirea într-un centru.

Cu privire la cuantumul indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 448/2006 pentru situaţia de absenţă temporară a asistentului personal, s-a reţinut că, pentru perioada în care asistentul personal se află în concediu, persoana cu handicap are dreptul la o indemnizaţie, ce se achită o dată pe an, al cărei cuantum este egal cu salariul net al asistentului personal gradaţia 0, stabilit potrivit prevederilor legale care reglementează nivelul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice.

În Dosarul nr. 2.977/1/2024, în privinţa solicitării de a se dispune calcularea salariului de bază aferent gradaţiei 0 prin raportare la salariul minim pe economie, s-a reţinut că legiuitorul a apreciat că salariul acordat pentru munca prestată nu poate să fie inferior salariului minim pe economie, aflat în plată. Din această perspectivă, în măsura în care acest principiu este respectat, trebuie analizat dacă legiuitorul a impus obligaţia ca salariul minim pe economie să fie avut în vedere ca etalon pentru stabilirea tuturor salariilor de bază aferente gradaţiei 0, potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017.

Având în vedere faptul că nu a fost stabilit un asemenea principiu, nu se poate reţine faptul că o astfel de prevedere legală există în prezenta cauză.

În privinţa celei de-a doua probleme, se poate reţine faptul că, pentru soluţionarea litigiului, este necesară interpretarea prevederilor legale din cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 153/2018, anexa nr. 9 pct. V lit. B subpct. 4, respectiv dacă prevederile legale care reglementează sporul pentru condiţii deosebite de muncă trebuie interpretate în sensul că s-a stabilit un astfel de drept în favoarea asistenţilor personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap, asistenţi personali angajaţi în cadrul unităţii administrativ-teritoriale şi care îşi desfăşoară activitatea la domiciliul său.

Pentru sporul aferent condiţiilor vătămătoare s-a statuat în cuprinsul Deciziei nr. 23/2023 că nu este posibil să fie acordat un astfel de spor asistenţilor personali care îşi desfăşoară activitatea la domiciliu.

Din această perspectivă, pe de o parte, se reţine faptul că pentru condiţii deosebite (stres sau risc) nu a fost pronunţată o hotărâre care să interpreteze, pentru situaţia asistentului personal, îndreptăţirea pentru a beneficia de acest drept. Raportat la Decizia nr. 23/2023, se apreciază că interpretarea şi în prezentul litigiu trebuie să fie în aceeaşi notă.

În privinţa normei de hrană solicitate de reclamantul sindicat, în numele membrilor, se poate reţine faptul că suma aferentă indemnizaţiei de hrană care face obiectul prezentului litigiu este achitată doar în perioada în care angajatul îşi desfăşoară activitatea, astfel încât nici pe perioada concediului de odihnă nu este îndreptăţit la acordarea acestor drepturi.

În Dosarul nr. 323/1/2025, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute în legea-cadru.

Din cuprinsul acestor dispoziţii s-a reţinut că legiuitorul a prevăzut, în esenţă, necesitatea reglementării prin lege a drepturilor salariale acordate personalului plătit din fonduri publice, cum este şi cazul asistenţilor personali.

Or, în condiţiile în care asistentul personal nu beneficiază, de principiu, de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare (după cum a stabilit şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 23/2023), acesta nu ar putea beneficia de sporul respectiv nici chiar în condiţiile în care acest spor a fost recunoscut de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă şi efectiv acordat în perioada de activitate.

Această recunoaştere/acordare a fost făcută, în fapt, printr-o adăugare la lege, aşa încât concluzia ce se desprinde ar fi că, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite asistenţilor personali pentru perioada concediului de odihnă, nu ar trebui avut în vedere sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de care, în ciuda faptului că acesta nu este reglementat legal pentru categoria asistenţilor personali, au beneficiat, în realitate, în perioada de activitate. VI. Punctul de vedere al părţilor

În Dosarul nr. 2.707/1/2024, apelanţii s-au opus sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătând că problema dedusă judecăţii în prezenta cauză nu implică o chestiune de drept nouă, incertă sau care să necesite lămuriri suplimentare, aspectele de dreptul muncii şi salarizării din speţă fiind deja clar reglementate prin Legea-cadru nr. 153/2017 şi Codul muncii, existând şi o jurisprudenţă consistentă în acest sens.

Intimata Direcţia de Sănătate Publică (…) a arătat că, în ceea ce priveşte expertizarea locului de muncă, nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât această instanţă s-a pronunţat în acest sens, iar în ceea ce priveşte celelalte critici din apel a lăsat la aprecierea instanţei necesitatea sesizării instanţei supreme.

În Dosarul nr. 2.977/1/2024, părţile nu au formulat niciun punct de vedere.

În Dosarul nr. 323/1/2025, apelanta-pârâtă Direcţia de Asistenţă Socială (…) a opinat că indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenită personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici, impunându-se sesizarea instanţei supreme, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, referitoare la includerea în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu şi a sporului de condiţii de muncă vătămătoare. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie Dosarul nr. 2.707/1/2024 Prima întrebare

Într-o opinie, s-a apreciat că salariul de bază al unui asistent personal, încadrat în cursul anului 2020, gradaţia 5, se calculează conform anexei nr. II Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” din Legea-cadru nr. 153/2017 pct. 3.2 – Salarii de bază pentru personalul de specialitate din instituţiile şi unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică, nr. crt. 45 (părinte social, îngrijitor la domiciliu, asistent personal, asistent personal profesionist) nivelul studiilor M, G, aplicându-se salariul minim brut pe ţară garantat în plată, în măsura în care acesta din urmă este