Decizia nr. 25 din 27 ianuarie 2025

Pe rol se află pronunţarea asupra sesizărilor formulate de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală în Dosarul nr. 2.769/338/2022 şi Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori în Dosarul nr. 2.889/219/2022, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: ” În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea cerinţei esenţiale preexistente ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive este suficient să se constate prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, indiferent de concentraţia acesteia, influenţa asupra capacităţii de a conduce fiind prezumată absolut ori dacă această prezumţie este una relativă, putând fi combătută prin mijloace de probă ştiinţifice potrivit cărora, în ciuda prezenţei substanţelor psihoactive într-o concentraţie minimală, persoana nu se află sub influenţa substanţelor psihoactive, cu afectarea capacităţii de a conduce autovehicule pe drumurile publice?” „Dacă dispoziţia «aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive» din cuprinsul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal se referă la o persoană care a consumat substanţe psihoactive sau la o persoană a cărei capacitate de a conduce un vehicul (pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere) este alterată în urma consumului de substanţe psihoactive?”.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 20 ianuarie 2025, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen pentru pronunţare la data de 27 ianuarie 2025.

Prin încheierea din şedinţa publică din data de 16 februarie 2024, Curtea de Apel Braşov – Secţia penală, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea cerinţei esenţiale preexistente ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive este suficient să se constate prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, indiferent de concentraţia acesteia, influenţa asupra capacităţii de a conduce fiind prezumată absolut ori dacă această prezumţie este una relativă, putând fi combătută prin mijloace de probă ştiinţifice potrivit cărora, în ciuda prezenţei substanţelor psihoactive într-o concentraţie minimală, persoana nu se află sub influenţa substanţelor psihoactive, cu afectarea capacităţii de a conduce autovehicule pe drumurile publice?”.

Sesizarea a fost înregistrată cu nr. 620/1/2024 pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Rechizitoriul nr. 445/P/2021 emis la data de 10.08.2022 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti, înregistrat pe rolul Judecătoriei Zărneşti cu nr. 2.769/338/2022, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul T.B.L., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal, reţinându-se, în esenţă, că, în data de 13.04.2021, în jurul orei 17:40, inculpatul a condus autoturismul marca Mercedes Benz pe str. Valea Cetăţii din Staţiunea Râşnov, în timp ce se afla sub influenţa substanţelor psihoactive.

Potrivit Buletinului de analiză toxicologică nr. 442/2021 din data de 18.08.2021 întocmit de INML „Mina Minovici” Bucureşti, în probele biologice recoltate de la inculpatul T.B.L. au fost evidenţiate în ser: bezoilecgonina 0,013 μg/ml; urină: pozitiv pentru cocaină, negativ cu excepţia cocainei (metoda de lucru GCMS).

Ulterior, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, iar potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală A1/13.232/2021, la data şi ora depistării în trafic inculpatul T.B.L. nu se afla sub influenţa substanţelor psihoactive, cu afectarea capacităţii de a conduce autovehicule pe drumurile publice în sensul prevederilor art. 336 alin. (2) din Codul penal.

Prin Sentinţa nr. 229/S din 29.06.2023, Judecătoria Zărneşti, în baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, a achitat pe inculpatul T.B.L. pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că, în cauza dedusă judecăţii, raportul de expertiză medico-legală a concluzionat argumentat că inculpatul nu se afla sub influenţa substanţelor psihoactive. S-a arătat că această concluzie se sprijină pe valoarea scăzută a metabolitului cocainei depistat în sânge, coroborată cu datele din literatura de specialitate, precum şi rezultatul examinării clinice, care nu a constatat niciun element patologic specific consumului recent de cocaină. Instanţa de fond a reţinut că expertiza întocmită în cauză a avut rolul de a stabili dacă substanţa descoperită în corpul inculpatului a fost de natură să influenţeze comportamentul acestuia de o manieră prin care îi diminua capacitatea de a conduce autovehicule pe drumurile publice, din moment ce consumul de substanţă psihoactivă era confirmat prin buletinul de analiză toxicologică. S-a menţionat că această probă a stabilit, bazându-se pe rezultatul buletinul de analiză toxicologică şi pe cele constatate cu ocazia examenului clinic, că inculpatul nu se afla sub influenţa substanţelor psihoactive.

În atare condiţii, s-a considerat că există un dubiu cu privire la faptul probator al conducerii autovehiculului de către inculpat sub influenţa substanţei psihoactive, şi anume asupra tezei din art. 336 alin. (2) din Codul penal, dubiul fiind generat de opinia medico-legală sprijinită de examenul clinic, potrivit căruia inculpatul a fost expus la această substanţă, însă, la momentul conducerii autovehiculului, nu se afla sub influenţa acesteia.

Împotriva acestei sentinţe penale, în termenul legal, a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti. În dezvoltarea motivelor de apel, Ministerul Public a susţinut că achitarea inculpatului este netemeinică, întrucât în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal, raportat la împrejurarea că legiuitorul a înţeles să incrimineze orice acţiune de conducere a unui vehicul pe drumurile publice ulterior consumului de substanţe psihoactive, indiferent de valoarea rezultată în urma analizei de laborator şi indiferent de datele examenului clinic sau de concluziile expertizei medico-legale.

La termenul de judecată din 18.01.2024, Curtea de Apel Braşov – Secţia penală a pus în discuţie cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public, având ca obiect sesizarea Înaltei Curţi Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă în cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea laturii obiective (elementul material) a infracţiunii este suficient să se constate prezenţa în sânge ori în urină a substanţei psihoactive, indiferent de valoarea acesteia, influenţa asupra capacităţii de a conduce prezumându-se, raportat la efectul acesteia asupra proceselor cognitive, astfel cum rezultă din studiile medicale, ori suplimentar ca element esenţial al laturii obiective trebuie dovedit, prin orice mijloc de probă, influenţarea capacităţii de a conduce”.

Prin încheierea din data de 16 februarie 2024, Curtea de Apel Braşov – Secţia penală a dispus, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept. III. Opinia completului care a dispus sesizarea şi punctele de vedere exprimate de procuror şi de inculpatul T.B.L. III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Secţia penală a Curţii de Apel Braşov este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra chestiunii de drept, iar chestiunea de drept supusă dezbaterii este hotărâtoare asupra soluţiei pe fond a cauzei cu privire la latura penală. III.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

Completul de judecată a constatat că prin chestiunea de drept invocată se solicită, în esenţă, lămurirea înţelesului sintagmei „sub influenţa substanţelor psihoactive” din cuprinsul art. 336 alin. (2) din Codul penal, în sensul de a se stabili dacă prezenţa unor substanţe psihoactive în probele biologice, indiferent de concentraţia acestora, instituie o prezumţie absolută în sensul afectării capacităţii de a conduce vehicule pe drumurile publice ori dacă această prezumţie este una relativă, care poate fi răsturnată prin mijloace de probă administrate în cauză.

Chestiunea de drept invocată reprezintă o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, în special în cazul în care substanţele psihoactive nu au fost introduse recent în organismul persoanei care conduce un vehicul pe drumurile publice, având în vedere că prezenţa unor substanţe psihoactive în sânge, detectată ca urmare a analizelor de laborator, poate rezulta şi dintr-un consum anterior ale cărui urme au o persistenţă în organism mai multe zile sau săptămâni, chiar dacă la data acţiunii infracţionale efectele psihoactive specifice fazei de intoxicaţie acută au dispărut. Astfel, potrivit studiilor de specialitate, perioada de timp în care metaboliţii substanţelor psihoactive pot persista în organism depinde de frecvenţa de utilizare, cantitatea de substanţă psihoactivă introdusă în organism, dar şi de particularităţile individuale ale conducătorului auto depistat.

Potrivit art. 336 alin. (2) din Codul penal, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.

Spre deosebire de infracţiunea de la art. 336 alin. (1) din Codul penal, în cazul căreia îmbibaţia alcoolică trebuie să se situeze superior pragului de 0,80 g/l alcool pur în sânge pentru a constitui infracţiune, în cazul infracţiunii de la art. 336 alin. (2) din Codul penal, nu este necesară atingerea unui astfel de prag al intoxicaţiei, fiind suficientă dovedirea influenţei substanţei psihoactive asupra conducătorului auto depistat la volan.

Prin urmare, infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii – pe de o parte, prezenţa în organismul făptuitorului a substanţelor psihoactive (pentru care, potrivit jurisprudenţei invocate şi de parchet în cererea de sesizare formulată – decizia Curţii Constituţionale nr. 138/2017 şi deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în casaţie -, legiuitorul nu a instituit o limită a cantităţii de substanţe psihoactive ingerate sau vreun efect al acestora, fapta fiind tipică indiferent de modalitatea de consum, de cantitatea ingerată sau de efectele acesteia), iar pe de altă parte, existenţa influenţei acestor substanţe psihoactive asupra stării conducătorului auto.

În opinia instanţei de trimitere, prezumţia legală instituită de legiuitor prin dispoziţiile art. 336 alin. (2) din Codul penal este una relativă întrucât intenţia legiuitorului nu a fost să incrimineze pericolul dat de consum, ci de conducerea vehiculului într-o stare fiziologică schimbată.

În acest sens a menţionat că obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 336 alin. (2) din Codul penal este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la protecţia siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, relaţii sociale a căror existenţă normală este condiţionată de interzicerea conducerii vehiculelor sub influenţa substanţelor psihoactive. În consecinţă, starea de pericol nu este dată de consumul anterior de substanţe psihoactive, indiferent cu cât timp înainte au fost consumate, ci de conducerea unui vehicul de către o persoană care prezintă modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi comportamentale.

Totodată, a precizat că aceeaşi concluzie s-a desprins din considerentele Deciziei nr. 365/RC/2020 din data de 16.10.2020, pronunţată în recurs în casaţie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a arătat că fapta de a conduce autovehicule pe drumurile publice este incriminată numai atunci când conducătorul auto s-a aflat sub influenţa substanţelor psihoactive la momentul conducerii. Instanţa supremă a constatat că în Codul penal nu este definit înţelesul sintagmei „aflată sub influenţa”, regăsită în norma de incriminare, ceea ce înseamnă că expresiei supuse analizei i s-a atribuit sensul regăsit în vorbirea curentă, în care substantivul „influenţă” desemnează, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, acţiunea exercitată asupra unui lucru sau asupra unei fiinţe, putând duce la schimbarea lor; înrâurire.

Aşadar, substanţa psihoactivă consumată trebuie să aibă aptitudinea de a influenţa capacitatea de a conduce a autorului faptei, iar această posibilă influenţă, indiferent de intensitatea ei, trebuie probată dincolo de orice îndoială, fără a lăsa loc dubiului.

În urma analizei jurisprudenţei naţionale, Curtea de Apel Braşov – Secţia penală a constatat că sunt două orientări, respectiv o orientare jurisprudenţială potrivit căreia sintagma „sub influenţa substanţelor psihoactive” din cuprinsul art. 336 alin. (2) din Codul penal este interpretată restrictiv, instanţele apreciind că simpla prezenţă a substanţelor psihoactive în organismul unui conducător auto este susceptibilă a afecta funcţiile sale cognitive şi îl plasează sub influenţa substanţei respective, imprimând, astfel, caracter penal conducerii unui vehicul pe drumurile publice în această stare (Decizia penală nr. 61/A/18.01.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 26.959/94/2022, Decizia penală nr. 1.759/A/2023 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 2.745/219/2022, Decizia penală nr. 1.783/A/2023 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 3.136/336/2022) şi o altă orientare jurisprudenţială potrivit căreia infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii – pe de o parte, prezenţa în organismul făptuitorului a substanţelor psihoactive, iar pe de altă parte, existenţa influenţei acestor substanţe psihoactive asupra stării conducătorului auto (Decizia penală nr. 859/Ap/14.11.2023 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 3.020/338/2022, Sentinţa penală nr. 116/20.02.2024 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, Decizia penală nr. 340/ap/9 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 3.254/305/2021, Decizia penală nr. 872/a/21 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul penal nr. 2.704/252/2019, Decizia penală nr. 178/A/7 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul penal nr. 678/325/2023, Decizia penală nr. 830/A/11.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul penal nr. 26.615/325/2022). III.3. Punctele de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept exprimate în cauză de reprezentantul Ministerului Public şi de inculpat

Reprezentatul Ministerului Public a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, iar cu privire la fondul chestiunii de drept a considerat că se impune intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a stabili dacă prezumţia legală instituită de legiuitor prin dispoziţiile art. 336 alin. (2) din Codul penal este o prezumţie absolută, care nu poate fi combătută, ori dacă această prezumţie este una relativă, care poate fi răsturnată prin administrarea unor mijloace de probă ştiinţifice.

Inculpatul T.B.L. a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că dispoziţiile art. 336 alin. (2) din Codul penal nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept. Astfel, a învederat că prezumţia instituită de textul de lege este una relativă, fiind necesar să se dovedească că, la momentul conducerii pe drumurile publice, persoana aflată sub influenţa acestor substanţe psihoactive, avea modificate funcţiile şi procesele psihice şi comportamentale. IV. Titularul şi obiectul sesizării conexate. Expunerea succintă a cauzei şi a punctelor de vedere exprimate de reprezentantul Ministerului Public, inculpat şi completul de judecată IV.1. Dosarul nr. 724/1/2024 – Titularul şi obiectul sesizării conexate

Prin încheierea din data de 7 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori în Dosarul nr. 2.889/219/2022, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: ” Dacă dispoziţia «aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive» din cuprinsul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal se referă la o persoană care a consumat substanţe psihoactive sau la o persoană a cărei capacitate de a conduce un vehicul (pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere) este alterată în urma consumului de substanţe psihoactive?”.

Sesizarea a fost înregistrată cu nr. 724/1/2023 pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, fiind ataşată la Dosarul nr. 620/1/2024. IV.2. Expunerea succintă a cauzei

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej din data de 17.10.2022, întocmit în Dosarul nr. 793/P/2022, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul G.V.A. pentru a răspunde penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Cod penal, constând în aceea că la data de 24.07.2022, în jurul orei 15:20, a condus pe Strada Luceafărului din municipiul Dej, judeţul Cluj, autoturismul marca AUDI, fiind sub influenţa substanţelor psihoactive (metamfetamină şi mefedronă).

Instanţa de fond a reţinut că, din concluziile Raportului de expertiză medico-legală nr. 1.787/X/101 din 20.03.2023, întocmit de I.M.L. Cluj-Napoca în faza de cercetare judecătorească, la solicitarea inculpatului, în esenţă, rezultă faptul că acesta ar fi consumat substanţele interzise găsite în proba sa de urină – mefedronă şi metamfetamină, cu cel puţin 24 de ore înaintea recoltării probelor biologice, fără să se poată stabili cu exactitate ora şi gradul de influenţă al substanţelor asupra capacităţii de a conduce, cea mai pertinentă şi avizată apreciere sub acest ultim aspect, asupra stării fizice şi psihice a inculpatului, putând fi formulată de medicul/medicii care a/au participat la recoltarea mostrelor biologice, când s-a putut efectua şi examenul clinic.

Prin Sentinţa penală nr. 222/12 iunie 2023, Judecătoria Dej, în baza art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, a dispus condamnarea inculpatului G.V.A. la pedeapsa de 3.600 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 61 alin. (4) lit. c) alin. (6) din Codul penal.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. (1) din Codul penal, în sensul că, dacă, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, dar şi asupra dispoziţiilor art. 559 din Codul de procedură penală, în sensul că în termen de cel mult 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri trebuie să depună recipisa de plată integrală a amenzii la Judecătoria Dej.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul şi Ministerul Public, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori cu nr. 2.889/219/2022.

La termenul de judecată din data de 7 martie 2024, Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori a admis cererea formulată de inculpat şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept: ” Dacă dispoziţia «aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive» din cuprinsul infracţiunii, prevăzută de art. 336 al. 2 din Codul penal, se referă la o persoană care a consumat substanţe psihoactive sau la o persoană a cărei capacitate de a conduce un vehicul (pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere) este alterată în urma consumului de substanţe psihoactive?”. IV.3. Punctele de vedere exprimate de reprezentantul Ministerului Public şi apelantul intimat inculpat cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că textele relevante sunt clare şi nu impun sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că ar fi inadmisibilă, întrucât nu reprezintă o veritabilă problemă de drept.

Apelant intimat inculpatul a considerat că pentru soluţionarea corectă a cauzei se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu întrebarea formulată pentru clarificarea chestiunii de drept. IV.4. Punctul de vedere exprimat de completul de judecată

Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori a constatat că în practică au fost exprimate două opinii diferite în legătură cu problema de drept, amândouă construite pe fundamente solide.

Într-o primă orientare se consideră că, pentru dezlegarea chestiunii juridice propuse, ar trebui pornit pe cale inversă, respectiv din perspectiva standardului de probă, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal, în raport cu principiul minimei intervenţii a legii penale. Pentru a ajunge la acest punct este necesar mai întâi să se stabilească înţelesul textului de incriminare, respectiv înţelesul sintagmei „persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive”. Dacă s-ar accepta interpretarea conform căreia persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive este persoana care a consumat astfel de substanţe (prin ingerare, inhalare sau introducere în corp în orice fel), atunci probele suficiente ar fi acelea care relevă consumul, prin testarea urinei sau a sângelui. Reglementarea prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal este diferită de reglementarea de la alin. (1) al aceluiaşi articol, iar diferenţa nu este întâmplătoare, având în vedere concluziile doctrinei medicale cu privire la remanenţa drogurilor sau a substanţelor cu efect psihoactiv în corpul persoanei care le-a consumat. Art. 336 alin. (2) din Codul penal, atât la o interpretare gramaticală, cât şi la o interpretare comparativă cu art. 336 alin. (1) din Codul penal, permite concluzia conform căreia dovedirea consumului de substanţe psihoactive nu este suficientă, iar elementul material al infracţiunii conţine condiţia ca persoana să se afle sub influenţa acelor substanţe, adică să existe o alterare, de orice fel, chiar mai puţin vizibilă, a funcţiilor psihice şi/sau fizice. Această interpretare este restrictivă (principiu unanim acceptat în dreptul penal), este în favoarea persoanei suspectate de săvârşirea infracţiunii şi ţine seama de împrejurarea, demonstrată ştiinţific, că identificarea substanţelor în urină probează doar un consum care a avut loc chiar şi cu câteva săptămâni înainte (exemplul canabisului), fără să mai existe nicio influenţă a acelei substanţe asupra persoanei. Altfel, ar trebui acceptat că textul permite, în esenţă, soluţii de sancţionare, cu instrumente juridice penale, a persoanelor care au consumat substanţe psihoactive şi mai puţin dacă acel consum, urmat, cândva, de acţiunea de conducere a unui autovehicul, aduce atingere obiectului juridic specific infracţiunii analizate. Proba de sânge poate demonstra un consum de substanţe psihoactive mai apropiat de acţiunea de conducere a autovehiculului şi este relevantă pentru a concluziona, alături de alte probe (examinarea clinică, martori care să indice momentul consumului, reacţiile vizibile ale persoanei suspectate etc.), că persoana care a condus autovehiculul se afla sub influenţa substanţelor psihoactive.

Cealaltă opinie arătă că în privinţa acestei chestiuni juridice au fost spuse toate argumentele şi ele se reduc fie la interpretarea gramaticală a art. 336 alin. (2) din Codul penal în raport cu art. 336 alin. (1) din Codul penal şi atunci ar trebui avută în vedere o modificare a comportamentului conducătorului auto generată de consumul de substanţe psihoactive, identificate în sânge sau urină, fie la acceptarea tezei conform căreia nu se poate stabili ştiinţific cantitatea de substanţe psihoactive consumată, iar consumul anterior de astfel de substanţe (care alterează capacităţile conducătorului auto), evidenţiate ca prezenţă şi natură în sânge sau urină, este suficient pentru a fi în prezenţa formei tipice a infracţiunii.

Primei interpretări i se reproşează dificultatea probatorie, dar mai cu seamă caracterul ei aleatoriu (o dată pentru că se bazează pe observaţia unui terţ privind o modificare a comportamentului conducătorului auto, iar a doua oară pentru că nu întotdeauna consumul de substanţe psihoactive conduce la o modificare vizibilă a comportamentului); celei de a doua interpretări i se reproşează lipsa unui efort de interpretare şi preluarea mecanismelor juridice de la infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal, fără a lua în considerare diferenţele evidente, relevate la nivelul remanenţei în corp a substanţelor ingerate, dincolo de punctul în care nu mai pot modifica comportamentul, sancţionându-se astfel, în mod indirect, consumul de astfel de substanţe.

Dintr-o altă perspectivă, instanţa de sesizare a apreciat că legiuitorul român sancţionează orice fel de consum de alcool, detectabil în aerul expirat sau în sânge, asociat cu conducerea unui autovehicul pe drumurile publice pentru care este necesară eliberarea unui permis de conducere. Că natura sancţiunilor diferă în raport cu concentraţia de alcool consumat nu pare să fie de esenţă, de vreme ce interpretările majoritare asimilează şi materia contravenţională unei acuzaţii în materia penală, care atrage garanţiile procesuale specifice procesului penal. Din această perspectivă ar trebui concluzionat că legiuitorul român a pus egalitate între consumul de alcool şi a fi sub influenţa alcoolului, de vreme ce socoteşte periculoasă activitatea de a conduce pe drumurile publice ulterior consumului de băuturi alcoolice.

Prin urmare, Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori a concluzionat că a fi sub influenţa unei substanţe nu trebuie interpretată altfel decât a fi consumat acea substanţă, într-o cantitate care să permită detectarea ei în sânge sau urină. Împrejurarea că subiectul activ nu poate şti câtă vreme trebuie să îşi regleze conduita şi să se abţină de la activitatea de a conduce autovehicule pe drumurile publice, ulterior consumului de substanţe cu efect psihoactiv, nu afectează etica juridică penală în mai mare măsură în care este afectată de consumul de alcool, pentru că, şi în acest caz, subiectul nu ştie câtă concentraţie de alcool are în sânge şi nici momentul în care va fi metabolizat complet (metabolizarea poate fi afectată de multe variabile), chiar dacă va şti aproape cu siguranţă că metabolizarea va fi completă peste 24 de ore. În cazul consumului de substanţe psihoactive, durata de metabolizare completă nu poate constitui diferenţa specifică care să atragă o altă interpretare, iar atâta vreme cât subiectul îşi asumă natura şi cantitatea substanţei consumate, îşi va asuma şi eventuala metabolizare incompletă la momentul conducerii unui autovehicul pe drumurile publice. V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-au solicitat punctele de vedere ale instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Curtea de Apel Timişoara, care, după caz, au făcut referire şi la opiniile unora dintre instanţele arondate.

Curtea de Apel Iaşi şi Curtea de Apel Suceava, precum şi instanţele arondate acestora nu au transmis puncte de vedere asupra problemelor de drept supuse dezlegării.

În urma consultării materialelor transmise de către curţile de apel şi instanţele arondate acestora, s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare, fiind identificate două orientări:

Într-o primă opinie, regăsită în informaţiile transmise de Curţile de Apel Alba Iulia, Braşov (o parte a judecătorilor), Bucureşti (o parte a judecătorilor), Constanţa, Cluj (o parte a judecătorilor), Craiova, Oradea şi instanţele arondate, Piteşti şi Timişoara, de Tribunalele Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Brăila, Bucureşti şi instanţele arondate, Cluj, Constanţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Sălaj şi Vâlcea, precum şi de Judecătoriile Agnita (o parte a judecătorilor), Baia de Aramă, Balş, Băileşti, Bolintin-Vale, Caracal, Călăraşi, Constanţa, Corabia, Craiova, Deta, Drobeta-Turnu Severin, Filiaşi, Galaţi, Lehliu-Gară, Lieşti, Năsăud, Novaci, Orşova, Piatra-Neamţ, Roman, Segarcea, Sighişoara, Strehaia, Târgu Jiu, Târnăveni, Tecuci, Timişoara, Tulcea, Vânju Mare şi Videle, s-a arătat că pentru realizarea cerinţei esenţiale preexistente ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive este suficient să se constate prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, indiferent de concentraţia acesteia, influenţa asupra capacităţii de a conduce autovehicule pe drumurile publice fiind prezumată absolut.

În susţinerea acestei opinii s-a reţinut că tipicitatea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal nu presupune în mod necesar alterarea capacităţilor psihofizice ale subiectului activ şi, implicit, diminuarea aptitudinii de a conduce vehiculul pe drumurile publice, întrucât, odată consumată, orice substanţă cu efect psihoactiv afectează sistemul nervos central într-o măsură incompatibilă cu desfăşurarea în siguranţă a unor activităţi care prezintă un grad ridicat de risc pentru sănătatea persoanelor, cum este, printre altele şi cazul conducerii unui vehicul pe drumurile publice.

Consumul de substanţe stupefiante, psihotrope sau a altor substanţe psihoactive produce întotdeauna modificări fizice, psihice şi comportamentale de diverse grade, dar semnificative. În acest sens, art. 2 lit. e) din Legea nr. 194/2011 stabileşte că prin efecte psihoactive se înţelege unul dintre următoarele efecte pe care le poate avea un produs, atunci când este consumat de către o persoană: stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţe fizice sau psihice.

În cea de-a doua opinie, regăsită în informaţiile transmise de Curţile de Apel Bacău, Braşov (o parte a judecătorilor), Bucureşti (o parte a judecătorilor), Cluj, Galaţi şi Ploieşti, Tribunalele Arad, Caraş-Severin, Covasna, Ialomiţa, Sibiu, Teleorman şi Vrancea, precum şi de Judecătoriile Agnita, Alba Iulia, Alexandria, Avrig, Bistriţa, Calafat, Făget, Lugoj, Rupea, Sectorul 3 Bucureşti, Sibiu, Slatina, Târgu Cărbuneşti, Târgu-Neamţ, Turnu Măgurele, Urziceni, Zărneşti şi Zimnicea, s-a arătat că prezumţia legală instituită de legiuitor prin dispoziţiile art. 336 alin. (2) din Codul penal este una relativă întrucât intenţia legiuitorului nu a fost să incrimineze pericolul dat de consum, ci existenţa influenţei acestor substanţe psihoactive asupra stării conducătorului auto, fiindu-i afectată capacitatea de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În susţinerea acestei opinii s-a arătat că infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii: pe de o parte, prezenţa în organismul făptuitorului a substanţelor psihoactive, iar pe de altă parte, existenţa influenţei acestor substanţe psihoactive asupra stării conducătorului auto.

Prezenţa substanţei psihoactive în probele prelevate de la făptuitor ar trebui însoţită de constatarea afectării capacităţii acestuia de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrucât intenţia legiuitorului nu a fost să incrimineze pericolul dat de consum, ci existenţa influenţei acestor substanţe psihoactive asupra stării conducătorului auto, fiindu-i afectată capacitatea de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Substanţele psihoactive ingerate trebuie să îi afecteze în mod concret subiectului activ al infracţiunii capacitatea de a conduce autovehiculul, de a se concentra asupra traficului, precum şi reacţiile la riscul producerii accidentelor rutiere, deoarece numai într-o atare situaţie se aduce atingere relaţiilor sociale ocrotite, obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 336 alin. (2) din Codul penal fiind reprezentat de relaţiile sociale referitoare la protecţia siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, relaţii sociale a căror existenţă normală este condiţionată de interzicerea conducerii vehiculelor sub influenţa substanţelor psihoactive.

Astfel, în situaţia în care conducătorul unui autovehicul prezintă în organism substanţe psihoactive (consum atestat de analiza probelor biologice), nu se poate concluziona că acesta se află sub influenţa acestor substanţe, atât timp cât nu îi sunt afectate capacităţile psiho-fizice, iar aptitudinea de a conduce nu este diminuată. Sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul normei de incriminare presupune, în mod necesar, atât prezenţa în organism a substanţelor psihoactive la momentul conducerii vehiculului pe drumurile publice, cât şi afectarea funcţiilor fizice şi psihice ale conducătorului auto, având ca rezultat influenţarea comportamentului acestuia şi a abilităţilor de a conduce. Deşi textul în discuţie incriminează orice conduită ilicită de conducere a unui vehicul ulterior consumului de substanţă psihoactivă, indiferent de cantitatea ingerată, având în vedere că subiectul activ desfăşoară o activitate cu risc permis, normată, incriminarea nu poate subzista dacă se constată că subiectul activ nu se afla sub influenţa substanţei ingerate.

Curtea de Apel Constanţa, Tribunalul Timiş şi Judecătoriile Babadag, Braşov, Făgăraş, Hârşova, Întorsura Buzăului, Măcin, Medgidia, Motru, Sfântu Gheorghe, Târgu Bujor şi Târgu Secuiesc au menţionat doar că nu au identificat practică judiciară fără a comunica puncte de vedere cu privire la problemele de drept supuse dezlegării. V.1. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

V.1.1. Din perspectiva hotărârilor obligatorii, menite să asigure dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost identificată o hotărâre care prezintă relevanţă, respectiv Decizia nr. 48/2021 din 9 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 14 iulie 2021, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că ” (…) noţiunea de substanţe psihoactive, definită clar şi previzibil prin art. 241 din Legea nr. 187/2012, nu presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011, ci sfera noţiunii de substanţe psihoactive cuprinde şi substanţele prevăzute în conţinutul legilor speciale nr. 143/2000 şi nr. 339/2005, în această categorie fiind incluse atât substanţele stupefiante, cât şi cele psihotrope. (…) „.

V.1.2. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă efectuat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Direcţia Legislaţie, jurisprudenţă şi contencios – Serviciul pentru studiu şi unificarea jurisprudenţei, au fost identificate mai multe hotărâri care prezintă relevanţă cu privire la problema de drept supusă dezlegării, respectiv: – Decizia nr. 365/RC din 16 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, prin care s-a statuat că ” (…) o persoană aflată sub influenţa substanţelor psihoactive, în sensul dispoziţiilor art. 336 alin. (2) din Codul penal, ori de câte ori în organismul său au fost introduse – prin ingerare, injectare, inhalare, fumat sau prin orice alt mod – substanţele susceptibile să producă efecte psihoactive, fiind irelevantă, sub acest aspect, cantitatea de substanţă consumată sau depistată în probele biologice ale făptuitorului, ulterior săvârşirii acţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii analizate. În mod asemănător, persoana care a consumat astfel de substanţe se află sub influenţa lor chiar şi atunci când modificările aduse funcţiilor sale cognitive sau comportamentului nu sunt vizibile sau uşor identificabile.” – Decizia nr. 47/RC din 18 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, prin care s-a reţinut că ” (…) în ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal, se reţine că elementul material constă în acţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice în condiţii ilicite, respectiv de către o persoană sub efectul substanţelor psihoactive. Urmarea imediată a infracţiunii o reprezintă crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite, respectiv siguranţa circulaţiei pe drumurile publice (…). „ – Decizia nr. 387/RC din 5 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, prin care s-a menţionat că ” (…) legiuitorul a înţeles să incrimineze fapta în orice situaţie de conducere a unui vehicul ulterior consumului de substanţe psihoactive, în orice alt mod, în aşa fel încât produsul să ajungă în corpul unei persoane, iar legiuitorul nu poate prevedea un nivel minim al concentraţiei de substanţe psihoactive ca şi cerinţă esenţială cu privire la elementul material al laturii obiective în cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive (…). „ – Decizia nr. 63/RC din 22 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, prin care s-a reţinut că ” (…) persoana se află sub influenţa unor substanţe psihoactive, în accepţiunea dispoziţiilor art. 336 alin. (2) din Codul penal, ori de câte ori în organismul acesteia au fost introduse substanţe care produc efecte psihoactive, indiferent de cantitatea de substanţă consumată sau de concentraţie de substanţă identificată în probele sale biologice şi indiferent dacă modificările fizice, psihice ori comportamentale ale persoanei sunt sau nu sunt perceptibile, întrucât legiuitorul prezumă că orice substanţă psihoactivă introdusă în organism generează modificări ale sistemului nervos central şi ale funcţiilor cognitive incompatibile cu conducerea în siguranţă a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.” V.2. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Constituţionale a României, au fost identificate două decizii care au relevanţă asupra problemei de drept supuse dezlegării, respectiv: – Decizia nr. 138 din 14 martie 2017 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (2) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 10 iulie 2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi s-a constatat că „dispoziţiile art. 336 alin. (2) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, având în vedere sfera largă a produselor susceptibile a avea efecte psihoactive, aşa cum reiese aceasta din legislaţia specială mai sus menţionată, legiuitorul nu poate prevedea un nivel minim al concentraţiei de substanţe psihoactive ca şi cerinţă esenţială cu privire la elementul material al infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, infracţiune reglementată de art. 336 alin. (2) din Codul penal. Aşa fiind, legiuitorul a înţeles să incrimineze fapta în orice situaţie de conducere a unui vehicul ulterior consumului unor substanţe psihoactive (…) „. – Decizia nr. 101 din 28 februarie 2019 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 23 mai 2019, prin care instanţa de contencios constituţional a reluat considerentele Deciziei nr. 138 din 14 martie 2017. V.3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanţă pentru problema de drept analizată. VI. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, iar cu privire la fondul sesizării a apreciat că în cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea cerinţei esenţiale preexistente ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este suficient să se constate prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, indiferent de concentraţia acesteia, influenţa asupra capacităţii de a conduce fiind prezumată absolut.

Astfel, a menţionat că sintagma „sub influenţa substanţelor psihoactive” nu este definită de legiuitor, însă, Curtea Constituţională, fiind sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate sub acest aspect, a stabilit, prin Decizia nr. 138 din 14 martie 2017, că o astfel de omisiune nu încalcă principiul legalităţii, reţinând în considerente, la paragraful 18, că „prin «efecte psihoactive» se înţelege unul sau mai multe dintre efectele pe care le poate avea un produs atunci când este consumat de către o persoană, constând în stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al acesteia, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică. (…) Incriminarea faptei de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive este determinată de efectul nociv al substanţelor respective, ţinând cont de faptul că, aşa cum se arată în doctrină, acestea produc tulburări în atitudinea şi comportamentul conducătorului auto, generând, implicit, o diminuare a capacităţii de a manevra vehiculul pe drumurile publice în condiţii de siguranţă pentru toţi participanţii la trafic.”

Totodată, la paragraful 20, Curtea Constituţională a reţinut că „pentru constatarea consumului de substanţe psihoactive – ca şi cerinţă esenţială specifică acestei infracţiuni – este necesară analiza de laborator, care trebuie să stabilească existenţa acestor substanţe în corpul conducătorului vehiculului.”

În paragraful 21, Curtea Constituţională a constatat că, „având în vedere sfera largă a produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, aşa cum reiese aceasta din legislaţia specială, în mod obiectiv legiuitorul nu poate prevedea un nivel minim al concentraţiei de substanţe psihoactive, ca şi cerinţă esenţială cu privire la elementul material al laturii obiective în cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, infracţiune reglementată de art. 336 alin. (2) din Codul penal. Aşa fiind, legiuitorul a înţeles să incrimineze fapta în orice situaţie de conducere a unui vehicul ulterior consumului unor substanţe psihoactive, prin consum înţelegându-se, aşa cum rezultă din art. 2 lit. f) din Legea nr. 194/2011, republicată, introducerea în organismul uman a unui produs, indiferent dacă acesta a fost dizolvat, impregnat, dispersat sau diluat, în una dintre următoarele modalităţi: pe cale orală ori injectabilă, inhalare, fumat sau aplicarea externă pe corpul unei persoane, în orice alt mod, în aşa fel încât produsul să ajungă în corpul unei persoane.”

Curtea Constituţională şi-a menţinut acest punct de vedere şi cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 101 din 28 februarie 2019.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, fiind identificate mai multe decizii pronunţate în calea de atac a recursului în casaţie, din care rezultă, în esenţă, că în opinia instanţei supreme o persoană se află sub influenţa unor substanţe care produc efecte psihoactive ori de câte ori în organismul său au fost introduse substanţe care produc astfel de efecte, indiferent de cantitatea de substanţă consumată sau de concentraţia de substanţă identificată în probele sale biologice şi indiferent dacă modificările fizice, psihice ori comportamentale ale persoanei sunt sau nu sunt perceptibile.

Interpretarea gramaticală şi logico-sistemică a normei care incriminează fapta prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal evidenţiază aceeaşi concluzie, şi anume, opţiunea legiuitorului de a nu restrânge sfera de aplicare a normei penale printr-o eventuală condiţionare a caracterului penal al faptei de existenţa unor cerinţe obiective suplimentare, cum ar fi constatarea deopotrivă a prezenţei substanţei psihoactive în organism şi a alterării capacităţii persoanei de a conduce autovehiculul în condiţii de siguranţă.

Prin dispoziţiile art. 336 alin. (1) şi (2) din Codul penal, cu denumirea marginală „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, legiuitorul a incriminat două modalităţi alternative echivalente juridic de comitere a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge [art. 336 alin. (1) din Codul penal] sau aflată sub influenţa substanţelor psihoactive [art. 336 alin. (2) din Codul penal].

Din conţinutul normei de incriminare se observă că spre deosebire de infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului, în cazul infracţiunii de conducere sub influenţa altor substanţe, legiuitorul nu a prevăzut un minim al concentraţiei de substanţe psihoactive, drept cerinţă esenţială a elementului material al laturii obiective.

Faţă de această modalitate diferită de reglementare, deşi alcoolul este considerat de legiuitor tot o influenţă de natură a pune în pericol relaţiile sociale ocrotite prin norma de incriminare, în practica judiciară nu s-a pus problema necesităţii