Decizia nr. 57 din 21 octombrie 2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20 din 14 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 3 aprilie 2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul ÎCCJ). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.705/111/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând următoarele: (i) la dosar au fost depuse raportul întocmit de doamna judecător Carmen Mihaela Voinescu şi punctul de vedere cu privire la raport întocmit de domnul judecător George Bogdan Florescu, ce au fost comunicate părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; (ii) părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică în prezent practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 27 noiembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 2.705/111/2022, Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: ” interpretarea prevederilor art. 266 alin. (4 1 ) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu prevederile art. 23 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală, în ipoteza specială a incidenţei prevederilor art. 181 din Legea nr. 85/2014, forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022, în sensul lămuririi dacă în cazul anulării obligaţiilor fiscale datorate de debitorul persoană fizică care desfăşoară activităţi în mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul în care a fost înregistrat, incidenţa art. 181 din Legea nr. 85/2014 împiedică sau nu preluarea obligaţiilor de către persoana fizică.” II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Prevederile normative supuse interpretării sunt cele ale art. 266 alin. (4 1 ), art. 23 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 207/2015 sau Codul de procedură fiscală) şi ale art. 181 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 85/2014), anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 216/2022 (Legea nr. 216/2022), şi anume: – art. 266 alin. (4 1 ) şi art. 23 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 207/2015: ” Art. 266. – Anularea creanţelor fiscale (…) (4 1 ) Obligaţiile fiscale datorate de debitori, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau profesii libere, precum şi asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, radiaţi din registrele în care au fost înregistraţi potrivit legii, se anulează după radiere, inclusiv în situaţia în care obligaţiile au fost preluate de alţi debitori în conformitate cu prevederile art. 23. (…)” ” Art. 23. – Preluarea obligaţiei fiscale (…) (3) Persoana fizică care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent într-una din formele prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările şi completările ulterioare, răspunde pentru obligaţiile fiscale datorate ca urmare a exercitării profesiei sau activităţii cu bunurile din patrimoniul de afectaţiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru recuperarea creanţelor fiscale, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului. Dispoziţiile art. 31, 32 şi ale art. 2.324 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 – Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, sunt aplicabile. (4) Preluarea obligaţiei fiscale potrivit prezentului articol se realizează prin comunicarea unei decizii către persoanele care devin debitori.” – art. 181 alin. (1) din Legea 85/2014: ” Art. 181. – (1) Prin închiderea procedurii de faliment, debitorul persoană fizică va fi descărcat de obligaţiile pe care le avea înainte de intrarea în faliment, însă sub rezerva de a nu fi găsit vinovat de bancrută frauduloasă sau de plăţi ori transferuri frauduloase; în astfel de situaţii, el va fi descărcat de obligaţii numai în măsura în care acestea au fost plătite în cadrul procedurii. (…)”

Ca norme legale care îşi găsesc aplicabilitatea în problema de drept supusă dezlegării, prezintă relevanţă şi următoarele dispoziţii: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008) ” Art. 1. – (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează accesul la activităţile economice din economia naţională astfel cum sunt prevăzute în Codul CAEN, procedura de înregistrare în registrul comerţului, de autorizare a funcţionării şi regimul juridic al persoanelor fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice, precum şi al întreprinderilor individuale şi familiale. (…)” ” Art. 20. – (1) Titularul PFA răspunde pentru obligaţiile asumate în exploatarea întreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul de afectaţiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului. Dispoziţiile art. 31, 32 şi ale art. 2.324 alin. (3) din Codul civil sunt aplicabile. (2) În caz de insolvenţă, PFA va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Orice persoană interesată poate face dovada calităţii de profesionist în cadrul procedurii insolvenţei sau separat, prin acţiune în constatare, dacă justifică un interes legitim.” ” Art. 21. – (1) PFA îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri: a) prin decesul titularului PFA; b) prin voinţa titularului PFA; c) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată. (3) Dispoziţiile art. 11-13 se aplică în mod corespunzător.” ” Art. 26. – Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile asumate în exploatarea întreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul de afectaţiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului. Dispoziţiile art. 31, 32 şi ale art. 2.324 alin. (3) din Codul civil sunt aplicabile.” ” Art. 27. – (1) Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale îşi încetează activitatea şi este radiat din registrul comerţului în următoarele cazuri: a) prin deces; b) prin voinţa acestuia; c) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată. (3) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) moştenitorii pot continua întreprinderea, dacă îşi manifestă voinţa, printr-o declaraţie autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii. Când sunt mai mulţi moştenitori, aceştia îşi vor desemna un reprezentant, în vederea continuării activităţii economice ca întreprindere familială. (4) Dispoziţiile art. 11-13 se aplică în mod corespunzător. Activitatea va putea fi continuată sub aceeaşi firmă, cu obligaţia de menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de succesor.” III. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, reclamantul A.B., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca (D.G.R.F.P. Cluj-Napoca) şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor – Serviciul Fiscal Orăşenesc Beiuş (A.J.F.P. Bihor – S.F.O. Beiuş), a solicitat anularea deciziilor de impunere nr. aaaa/15.11.2021, nr. bbbb/16.12.2021, precum şi a Deciziei nr. ccc/31.05.2022 de soluţionare a contestaţiei administrativ-fiscale.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a fost titularul entităţii „A.B.” Întreprindere Individuală, care a fost radiată în urma parcurgerii procedurii insolvenţei, ce a fost închisă prin Sentinţa nr. 454/F/2018 a Tribunalului Bihor, iar, ulterior, în anul 2021, prin cele două decizii de impunere contestate în speţă, în temeiul art. 23 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, s-a dispus preluarea de către reclamantul A.B. a obligaţiilor fiscale ale entităţii „A.B.” Întreprindere Individuală. În esenţă, în motivarea acţiunii, printre altele, reclamantul A.B. a arătat că, în contextul parcurgerii de către entitatea „A.B.” Întreprindere Individuală a procedurii insolvenţei care a fost închisă conform Sentinţei nr. 454/F/2018 a Tribunalului Bihor, cu consecinţa radierii întreprinderii individuale din registrul comerţului, incidenţa prevederilor art. 181 din Legea nr. 85/2014, în forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022, reprezintă un impediment pentru preluarea de către reclamantul A.B. a obligaţiilor fiscale ale „A.B.” Întreprindere Individuală în anul 2021, prin cele două decizii de impunere care sunt contestate în speţă.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtele au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că radierea unei persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau a unui liber profesionist din registrul comerţului sau din registrele în care a fost înregistrat(ă) reprezintă doar eliminarea acestora din registrul profesioniştilor, aspect care nu modifică obligaţiile subiectului de drept. Astfel, invocarea Sentinţei nr. 454/F/2018 pronunţate de Tribunalul Bihor, prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei cu privire la entitatea „A.B.” Întreprindere Individuală, cu consecinţa radierii întreprinderii individuale din registrul comerţului, nu pune în discuţie oportunitatea preluării obligaţiilor fiscale de către reclamantul A.B., conform art. 23 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Prin Sentinţa civilă nr. 798/CA/2022 din 13 decembrie 2022, Tribunalul Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A.B. în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P. Cluj-Napoca şi A.J.F.P. Bihor – S.F.O. Beiuş; a anulat în parte Decizia nr. ccc/31.05.2022 în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei fiscal-administrative împotriva Deciziei de impunere nr. aaaa/15.11.2021; a respins, ca nefondată, acţiunea formulată împotriva deciziilor de impunere nr. aaaa/15.11.2021 şi nr. bbbb/16.12.2021, pe care le-a menţinut în totalitate.

Instanţa de fond a reţinut printre altele că, în contextul parcurgerii de către entitatea „A.B.” Întreprindere Individuală a procedurii insolvenţei care a fost închisă, conform Sentinţei nr. 454/F/2018 a Tribunalului Bihor, cu consecinţa radierii întreprinderii individuale din registrul comerţului, incidenţa prevederilor art. 181 din Legea nr. 85/2014, în forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022, nu reprezintă un impediment pentru preluarea de către reclamantul A.B. a obligaţiilor fiscale ale „A.B.” Întreprindere Individuală în anul 2021, prin cele două decizii de impunere care sunt contestate în speţă, în temeiul art. 23 din Codul de procedură fiscală.

Împotriva Sentinţei civile nr. 798/CA/2022 din 13 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurentul A.B., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii introductive şi anularea actelor fiscale contestate.

În motivare, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, printre altele, recurentul a criticat, cu precădere, statuarea anterior menţionată a instanţei de fond, arătând că, în contextul menţionat, incidenţa prevederilor art. 181 din Legea nr. 85/2014, în forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022, constituie un impediment pentru preluarea, în temeiul art. 23 din Codul de procedură fiscală, de către reclamantul A.B. a obligaţiilor fiscale ale „A.B.” Întreprindere Individuală în anul 2021, prin cele două decizii de impunere care sunt contestate în speţă.

Prin întâmpinarea la recursul formulat în cauză, intimata D.G.R.F.P. Cluj-Napoca, prin A.J.F.P. Bihor – S.F.O. Beiuş, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea soluţiei instanţei de fond privind respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, reiterând argumentele prezentate înaintea instanţei de fond.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 20 alin. (1), art. 23 alin. (1) lit. c), alin (3) şi (4), art. 90 alin. (1), art. 93 şi ale art. 266 alin (4 1 ) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

La termenul de judecată din 27 noiembrie 2023, Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a pus în discuţia părţilor oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept expuse la paragraful 8 din prezenta decizie.

Prin Încheierea din 27 noiembrie 2023, cu majoritate, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii.

Prin opinia separată formulată în cauză s-a apreciat că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării nefiind întru totul nouă, având în vedere pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a Deciziei nr. 20 din 20 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 27 iunie 2023 (Decizia nr. 20/2023). IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit celor redate în continuare.

Sesizarea, în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, are loc în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţă competentă să soluţioneze cauza în recurs; instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă prezenta cauză în ultimă instanţă, în materia contenciosului administrativ.

Soluţionarea cauzei depinde de lămurirea problemei de drept în discuţie privind interpretarea prevederilor art. 266 alin. (4 1 ) din Legea nr. 207/2015, coroborate cu cele ale art. 23 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală, în ipoteza specială a incidenţei prevederilor art. 181 din Legea nr. 85/2014, forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022, în sensul lămuririi dacă în cazul anulării obligaţiilor fiscale datorate de debitorul persoană fizică care desfăşoară activităţi în mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul în care a fost înregistrat, incidenţa art. 181 din Legea nr. 85/2014 împiedică sau nu preluarea obligaţiilor de către persoana fizică.

Astfel, prima instanţă a statuat, printre altele, că în contextul parcurgerii de către entitatea „A.B.” Întreprindere Individuală a procedurii insolvenţei, care a fost închisă, conform Sentinţei nr. 454/F/2018 a Tribunalului Bihor, cu consecinţa radierii întreprinderii individuale din registrul comerţului, incidenţa prevederilor art. 181 din Legea nr. 85/2014, în forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022, nu reprezintă un impediment pentru preluarea de către reclamantul A.B. a obligaţiilor fiscale ale „A.B.” Întreprindere Individuală în anul 2021, prin cele două decizii de impunere care sunt contestate în speţă, în temeiul art. 23 din Codul de procedură fiscală.

În recursul formulat este criticată cu precădere această statuare a primei instanţe. Aşadar, de maniera de dezlegare a chestiunii de drept în discuţie depinde soluţionarea recursului, fiind îndeplinită condiţia privind relaţia de dependenţă între chestiunea de drept şi modalitatea de soluţionare a fondului cauzei.

În ceea ce priveşte condiţia privind noutatea chestiunii de drept, instanţa de trimitere a constatat că şi aceasta este îndeplinită, în contextul publicării recente în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 27 iunie 2023, a Deciziei nr. 20 din 20 martie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că „în interpretarea şi aplicarea art. 266 alin. (4 1 ) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, anularea obligaţiei fiscale datorate de debitorul persoană fizică care desfăşoară activităţi în mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul în care a fost înregistrat potrivit legii, nu împiedică preluarea obligaţiei fiscale de către persoana fizică în condiţiile art. 23 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală”.

Chestiunea de drept în discuţie este nouă, întrucât prin Decizia nr. 20/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu s-a analizat modul de interpretare a textelor de lege anterior menţionate şi în contextul particular al incidenţei art. 181 din Legea nr. 85/2014, în forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022, care reglementa o descărcare de obligaţii a debitorului persoană fizică în situaţia închiderii procedurii insolvenţei.

Conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit punctului de vedere aparţinând recurentului A.B., în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu chestiunea de drept în discuţie. În ceea ce priveşte problema de drept ce formează obiectul sesizării, apreciază că Legea nr. 85/2014 este lege specială faţă de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008.

Intimata D.G.R.F.P. Cluj-Napoca, prin A.J.F.P. Bihor – S.F.O. Beiuş, apreciază că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Intimata arată că dezlegarea, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a chestiunilor ce fac obiectul prezentei cereri nu este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri de către instanţa de trimitere, raportat la faptul că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 20 alin. (1), art. 23 alin. (1) lit. c), alin. (3) şi (4), art. 90 alin. (1), art. 93 şi ale art. 266 alin. (4 1 ) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile art. 22 şi 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008.

Radierea unei persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau a unui liber profesionist din registrul comerţului sau din registrele în care a fost înregistrat/ă reprezintă doar înlăturarea acestora din registrul profesioniştilor, aspect care nu modifică obligaţiile subiectului de drept conform celor de mai sus.

Invocarea Sentinţei nr. 400/F/2018 din 7 noiembrie 2017, prin care s-a dispus închiderea procedurii de insolvenţă, nu pune în discuţie oportunitatea preluării obligaţiilor conform art. 23 din Codul de procedură fiscală, în cazul în care obligaţia nu a fost îndeplinită de către debitorul persoană fizică autorizată. Dimpotrivă, organul fiscal trebuie să uzeze de prevederile art. 23 din Codul de procedură fiscală, pentru recuperarea creanţelor fiscale. Codul de procedură fiscală nu exclude preluarea obligaţiilor în cazurile în care persoana fizică autorizată a fost radiată în urma falimentului, cum nici Legea nr. 85/2014 nu exclude/nu interzice preluarea obligaţiilor, legea specială, în speţă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, instituind răspunderea pentru obligaţiile asumate şi cu alte bunuri, dacă nu a fost constituit patrimoniul de afectaţiune.

Intimata apreciază că legislaţia în această materie este clară, nefiind necesară lămurirea altor aspecte legale. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinie majoritară, instanţa de trimitere a apreciat că statuările din Decizia nr. 20/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu vizează şi contextul particular al incidenţei art. 181 din Legea nr. 85/2014, în forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022, situaţie în care incidenţa acestui text de lege poate împiedica preluarea obligaţiilor de către persoana fizică în condiţiile art. 23 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală, din moment ce textul de lege în discuţie reglementa o descărcare de obligaţii a debitorului persoană fizică în cazul închiderii procedurii insolvenţei. Astfel, prevederile art. 181 din Legea nr. 85/2014, în forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022, au caracter de normă specială, care primează în aplicare faţă de normele cu caracter general reprezentate de prevederile coroborate ale art. 266 alin. (4 1 ) şi art. 23 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea art. 266 alin. (4 1 ) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborat cu art. 23 alin. (3) şi (4) din acelaşi cod, în ipoteza specială a incidenţei prevederilor art. 181 din Legea nr. 85/2014, forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022, în cazul anulării obligaţiilor datorate de debitorul persoană fizică care desfăşoară activităţi în mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul în care a fost înregistrat, incidenţa art. 181 din Legea nr. 85/2014 împiedică preluarea obligaţiilor de către persoana fizică.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul: Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 348 din 23 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 208/116/CAF/2019, definitivă), Curţii de Apel Oradea (Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal: Decizia nr. 256/CA/2020 – R din 3 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.558/111/CA/2019 – R; Secţia de contencios administrativ şi fiscal: Decizia nr. 34/CA/2023 – R din 27 ianuarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 1.634/111/CA/2022 – R şi Decizia nr. 459/CA/2023 – R din 5 octombrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 2.285/111/CA/2022 – R, definitive), Curţii de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 505 din 8 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.060/40/2019*, definitivă – tratează problema de drept cu referire la textul corespunzător din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, abrogată prin Legea nr. 85/2014, respectiv art. 137).

În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, ale următoarelor instanţe: tribunalele Bucureşti, Teleorman, Constanţa – Secţia a II-a civilă, Covasna, Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În susţinerea orientării jurisprudenţiale şi a punctelor de vedere teoretice au fost expuse următoarele argumente.

În condiţiile în care întreprinderea individuală a fost supusă procedurii insolvenţei şi a intervenit închiderea procedurii respective şi radierea debitoarei din registrul comerţului, persoana fizică va beneficia de efectul art. 181 din Legea nr. 85/2014, distincţia făcută de organul fiscal între persoana fizică şi întreprinderea individuală fiind speculativă, întrucât, în sensul art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, persoana fizică titulară a întreprinderii individuale este, în caz de insolvenţă, supusă procedurii simplificate, respectiv persoana fizică este descărcată de obligaţiile pe care le avea înainte de intrarea în faliment.

Dat fiind faptul că organul fiscal a încercat valorificarea creanţelor fiscale litigioase în cadrul procedurii de insolvenţă, prin înscrierea acestora la masa credală, odată cu închiderea acelei proceduri, debitorul persoană fizică a beneficiat de efectul descărcării sale de respectivele obligaţii fiscale, potrivit art. 181 din Legea nr. 85/2014. Debitele respective nu pot fi reluate în scop de recuperare prin impunerea lor în sarcina persoanei fizice motivat de faptul că efectele insolvenţei ar fi vizat doar situaţia întreprinderii individuale.

Chiar dacă debitorul poate fi urmărit pentru creanţele sale într-o anumită ordine raportat la patrimoniul deţinut, art. 181 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 instituie o cauză de stingere a creanţelor avute în vedere de acel text de lege, ceea ce lasă fără efect urmărirea activului patrimonial.

De asemenea, s-a arătat că statuările din Decizia nr. 20/2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu vizează şi contextul particular al incidenţei art. 181 din Legea nr. 85/2014, în forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022, situaţie în care incidenţa acestui text de lege poate împiedica preluarea obligaţiilor de către persoana fizică în condiţiile art. 23 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală, din moment ce textul de lege în discuţie reglementa o descărcare de obligaţii a debitorului persoană fizică în cazul închiderii procedurii insolvenţei.

Astfel, prevederile art. 181 din Legea nr. 85/2014, în forma anterioară modificării survenite prin Legea nr. 216/2022, au caracter de normă specială, care primează în aplicarea faţă de normele cu caracter general reprezentate de prevederile coroborate ale art. 266 alin. (4 1 ) şi ale art. 23 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală.

Astfel cum reţine şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în considerentele Deciziei nr. 28 din 16 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 20 iunie 2018 (Decizia nr. 28/2018), Legea nr. 85/2014 are caracter special faţă de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, prin urmare, prevederile art. 26 din ordonanţa menţionată, care permit extinderea răspunderii pentru datoriile întreprinderii individuale şi asupra patrimoniului personal al titularului, nu au aplicabilitate în situaţia în care s-a solicitat deschiderea procedurii falimentului şi aceasta a fost închisă, fără ca titularul să fi fost găsit vinovat de bancrută frauduloasă sau de plăţi ori transferuri frauduloase.

Având în vedere aceste aspecte, în afara procedurii insolvenţei nu vor putea fi calculate şi urmărite obligaţii accesorii, deoarece, prin închiderea procedurii, debitorul persoană fizică a fost descărcat de obligaţiile pe care le avea înainte, care, în speţă, sunt obligaţii principale.

În procedura insolvenţei, lichidatorul poate urmări şi lichida bunurile ce alcătuiesc patrimoniul comerciantului persoană fizică. Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul.

Prin urmare, lichidatorul se putea îndrepta, în procedura falimentului, direct împotriva titularului întreprinderii individuale pentru satisfacerea creanţelor creditorilor, ulterior închiderii procedurii insolvenţei intervenind radierea debitorului şi descărcarea de datorii.

Art. 23 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală nu poate fi aplicabil din moment ce persoana fizică titulară a întreprinderii individuale nu este altă persoană raportat la întreprinderea individuală radiată, prin ipoteză fiind vorba despre una şi aceeaşi persoană fizică, care răspunde cu patrimoniul propriu pentru datoriile rezultând din activitatea autorizată, fiind fără relevanţă afectarea în cadrul acestuia a unei mase speciale de bunuri care se urmăreşte cu întâietate (patrimoniu de afectaţiune) (Decizia nr. 505 din 8 septembrie 2020 a Curţii de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal).

Într-o altă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea art. 266 alin. (4 1 ) din Codul de procedură fiscală, coroborat cu art. 23 alin. (3) şi (4) din acelaşi cod, în ipoteza specială a incidenţei prevederilor art. 181 din Legea nr. 85/2014, forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022, în cazul anulării obligaţiilor datorate de debitorul persoană fizică care desfăşoară activităţi în mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul în care a fost înregistrat, incidenţa art. 181 din Legea nr. 85/2014 nu împiedică preluarea obligaţiilor de către persoana fizică.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul: Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal (Decizia civilă nr. 790 din 9 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 6.387/63/2019, definitivă) şi Curţii de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 228 din 15 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.702/120/2019, definitivă – tratează problema de drept cu referire la textul corespunzător din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, abrogată prin Legea nr. 85/2014, respectiv art. 137).

În acest sens au fost exprimate puncte de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, de către următoarele instanţe: Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Galaţi – Secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal; tribunalele Giurgiu, Ilfov, Vaslui, Galaţi; Judecătoria Piatra-Neamţ.

În susţinerea orientării jurisprudenţiale şi a punctelor de vedere teoretice au fost expuse considerentele de mai jos.

Din prevederile art. 22 şi 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 şi ale art. 23 alin. (3), art. 266 alin. (4 1 ), alin. (8) lit. a) şi alin. (9) din Legea nr. 207/2015 rezultă că obligaţiile fiscale restante ale entităţilor fără personalitate juridică radiate, înregistrate în evidenţa fiscală pe cod de înregistrare fiscală, se scad din evidenţa fiscală de pe acest cod şi se înregistrează pe codul numeric personal al titularului întreprinderii individuale, iar organul fiscal emite decizia de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabilii radiaţi.

În aceste condiţii, organul fiscal competent în administrarea întreprinderii individuale radiate ca urmare a închiderii procedurii insolvenţei a anulat şi a scăzut din evidenţa fiscală obligaţiile fiscale rămase nestinse pe codul de înregistrare fiscală, în temeiul art. 266 alin. (4 1 ) şi (8) din Codul de procedură fiscală, iar, în condiţiile art. 23 alin. (1) şi (3) şi art. 93 din acelaşi cod, a emis decizia de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabilii radiaţi, în sarcina persoanei fizice, pe cod numeric personal.

Dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 85/2014, în forma anterioară modificării survenite prin Legea nr. 216/2022, fac referire la descărcarea de obligaţii a persoanei fizice, dar privită în calitatea sa de persoană care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau profesii libere, şi nu ar putea fi interpretate în sensul că, odată cu închiderea procedurii falimentului, creanţele fiscale rămase neachitate nu vor mai putea fi recuperate de la persoana fizică, în mod personal, prin urmărirea altor bunuri decât cele din patrimoniul de afectaţiune.

O interpretare contrară ar contraveni obligaţiei fundamentale instituite prin dispoziţiile art. 56 din Constituţia României, republicată, deoarece ar conduce la o scutire nejustificată a persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau profesii libere de la îndeplinirea obligaţiei de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuieli publice.

Considerentele Deciziei nr. 20/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au aplicabilitate generală, fiind incidente şi în situaţia radierii unui debitor titular al unei întreprinderi individuale supus procedurii insolvenţei.

Art. 181 din Legea nr. 85/2014, în forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022, nu aduce niciun element de noutate problemei de drept, întrucât, aşa cum a arătat şi Curtea Constituţională a României în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 184 din 31 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 5 septembrie 2022), dreptul fiscal şi procedura fiscală fac parte din dreptul public, ceea ce înseamnă că subiecţii unor astfel de raporturi nu pot fi egali în drepturi şi obligaţii. Astfel, unul dintre subiecţii raportului de drept fiscal, şi anume organul fiscal, are o poziţie dominantă, fiind înzestrat cu exerciţiul puterii de stat, în virtutea căreia are competenţa legală atât de a stabili impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat, cât şi de a urmări încasarea acestora, astfel încât, în situaţia în care sumele de bani datorate bugetului nu mai pot fi încasate de la debitorul iniţial, printre altele şi din motivele prevăzute de textul criticat, să poată urmări şi alte persoane decât debitorul, care au contribuit efectiv la intrarea acestuia în stare de insolvenţă. Prevederea din legea insolvenţei nu poate anihila exercitarea de către organul fiscal a prerogativelor sale.

De altfel, reglementarea distinctă a drepturilor şi obligaţiilor părţilor în raporturile juridice fiscale, în comparaţie cu reglementarea procedurii generale prevăzute de Legea nr. 85/2014, este o aplicare a dispoziţiilor constituţionale consfinţite la art. 137 alin. (1).

Dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 85/2014 nu pot fi extinse debitorilor urmăriţi prin procedura fiscală, textul din legea insolvenţei aplicându-se strict în cadrul procedurii insolvenţei, în caz contrar, s-ar crea un tratament diferenţiat între debitorii profesionişti persoane fizice ce nu au fost supuşi procedurii insolvenţei şi subiecţii acestei proceduri.

Potrivit opiniei exprimate de Curtea de Apel Ploieşti, sesizarea ce formează obiectul prezentei cauze nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate reglementate de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată nu îndeplineşte cerinţa de a fi o veritabilă problemă de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii.

Se apreciază că titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală şi serioasă dificultate de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile, fiind necesară realizarea unui simplu raţionament judiciar, prin analiza sistematică a textelor legale apreciate ca fiind relevante în cauză, a căror interpretare formează obiectul sesizării, analiză care, de altfel, a fost realizată de către instanţa de trimitere, astfel cum rezultă din punctul de vedere exprimat pe larg în cuprinsul sesizării.

Mai mult, dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită, cu excepţia celor ale art. 181 din Legea nr. 85/2014, au fost recent supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind indicată în acest sens Decizia nr. 20 din 20 martie 2023.

Curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi Secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice, Constanţa, Cluj, Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Piteşti, Târgu Mureş şi Timişoara şi tribunalele Bucureşti, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Vaslui, Galaţi au comunicat faptul că, în raza lor teritorială de competenţă, nu a fost identificată jurisprudenţă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problemele de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate repere relevante pentru soluţionarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare a fost identificată Decizia nr. 20 din 20 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 27 iunie 2023, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi s-a stabilit, printre altele, că „În interpretarea şi aplicarea art. 266 alin. (4 1 ) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, anularea obligaţiei fiscale datorate de debitorul persoană fizică care desfăşoară activităţi în mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul în care a fost înregistrat potrivit legii, nu împiedică preluarea obligaţiei fiscale de către persoana fizică în condiţiile art. 23 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală”, prezentând relevanţă considerentele de la paragrafele 148-154. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul asupra chestiunii de drept şi prin punctul de vedere la raport, menţionate în cadrul paragrafului 5 pct. (i) din prezenta decizie, întocmite conform art. 520 alin. (8) coroborat cu art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este admisibilă, propunându-se următoarea soluţie: „În interpretarea prevederilor art. 266 alin. (4 1 ) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu prevederile art. 23 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală, în ipoteza specială a incidenţei prevederilor art. 181 din Legea nr. 85/2014, forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022, în cazul anulării obligaţiilor fiscale datorate de debitorul persoană fizică care desfăşoară activităţi în mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul în care a fost înregistrat, incidenţa art. 181 din Legea nr. 85/2014 împiedică preluarea obligaţiilor de către persoana fizică”. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va analiza dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în raport cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din cuprinsul acestor dispoziţii şi al jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rezultă următoarele condiţii cumulative de admisibilitate: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit să soluţioneze cauza; – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; – existenţa unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată; – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; – asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Procedând la analiza admisibilităţii sesizării, se constată că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile cerute cumulativ de lege în acest sens.

Primele trei şi cea de-a şasea dintre condiţiile de admisibilitate menţionate sunt îndeplinite, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Oradea, care este învestită în ultimă instanţă cu soluţionarea recursului, hotărârea ce urmează a fi pronunţată fiind definitivă potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, iar asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Se constată că este îndeplinită şi cea de-a patra condiţie de admisibilitate, în componenta sa referitoare la existenţa unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite.

Din analiza încheierii de sesizare rezultă că instanţa de trimitere a demonstrat, în mod indirect, dificultatea chestiunii de drept atunci când a analizat condiţia noutăţii acesteia şi când şi-a exprimat punctul de vedere.

Astfel, s-a evidenţiat că statuările din Decizia nr. 20/2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu vizează şi situaţia radierii întreprinderii individuale ca urmare a închiderii procedurii de faliment, context particular în care devin incidente prevederile speciale ale art. 181 din Legea nr. 85/2014.

Pentru a clarifica existenţa a două posibile interpretări, încheierea de sesizare cuprinde şi opinia minoritară a unui judecător, care arată, contrar punctului de vedere majoritar, că „dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 85/2014 (…) nu pot fi extinse debitorilor urmăriţi prin procedura fiscală, fiind vorba de două legislaţii diferite, ambele speciale (…)”, iar considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 20/2023 „au aplicabilitate generală (…), deci sunt incidente şi în situaţia radierii unui debitor – titular al unei întreprinderi individuale, cum este cazul în speţă, supus procedurii insolvenţei, fiindcă argumentele de drept sunt aceleaşi”.

Examinarea jurisprudenţei comunicate de curţile de apel relevă existenţa atât la nivelul practicii judiciare (în stadiu incipient), cât şi la nivel teoretic a două orientări jurisprudenţiale contrare: – o primă orientare jurisprudenţială, conform căreia incidenţa art. 181 din Legea nr. 85/2014 împiedică preluarea obligaţiilor fiscale de către persoana fizică în condiţiile din litigiul aflat pe rolul instanţei de trimitere (paragrafele 38-51 din prezenta decizie); – o altă orientare jurisprudenţială, conform căreia incidenţa art. 181 din Legea nr. 85/2014 nu împiedică preluarea obligaţiilor de către persoana fizică (paragrafele 52-63 din prezenta decizie).

Ambele opinii/interpretări sunt susţinute de argumente ample, care aduc în discuţie: – sfera de aplicare a dezlegării obligatorii date prin Decizia nr. 20/2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; şi – stabilirea caracterului de normă specială a dispoziţiilor art. 181 din Legea nr. 85/2014 în raport cu prevederile art. 266 alin. (4 1 ) şi ale art. 23 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, dar şi cu prevederile art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 (analizate în mod expres de prima instanţă în litigiul aflat pe rolul instanţei de trimitere).

Se poate constata, astfel, că în cauză nu este incidentă situaţia în care interpretarea normelor aplicabile nu comportă discuţii şi este necesară realizarea unui simplu raţionament judiciar, operaţiune de aplicare în concret a legii ce rămâne în atribuţia instanţelor care judecă litigiul.

Faptul că parte din normele legale a căror interpretare se solicită în cauză au fost recent supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 20/2023 nu prezintă relevanţă sub aspectul existenţei unei chestiuni de drept veritabile în prezenta sesizare, dat fiind faptul că dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 85/2014 nu au fost avute în vedere la pronunţarea deciziei sus-amintite.

În acelaşi sens, din paragrafele 143-155 ale Deciziei nr. 20/2023 rezultă clar că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a interpretat doar normele din Codul de procedură fiscală cu care a fost sesizată.

Astfel, dificultatea chestiunii de drept sesizate în prezenta cauză este conturată atât de raportul dintre normele incidente, cât şi de modul diferit de apreciere de către instanţele de judecată a domeniului de aplicare al dezlegării (cu caracter general) date prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 20/2023, în situaţia specială prevăzută de art. 181 din Legea nr. 85/2014.

În ceea ce priveşte examinarea condiţiei noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării, se reţine că aceasta necesită, prin verificarea jurisprudenţei recente, a se vedea dacă, în procesul