Decizia nr. 46 din 16 septembrie 2024

S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Braşov – Secţia penală în Dosarul nr. 7.387/197/2021, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii constând în continuarea executării lucrărilor, după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii, vizează deopotrivă aceeaşi conduită interzisă, incriminată ca infracţiune şi în cazul în care lucrările nu se opresc, dar sistarea lor este dispusă de către organele de urmărire penală?”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (4) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare. 3. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

La şedinţa de judecată participă Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând că, drept urmare a solicitărilor formulate, în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, au fost transmise puncte de vedere de către curţile de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca – Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Drept şi Academia de Studii Economice – Facultatea de Drept.

Totodată, a arătat că raportul întocmit de către judecătorul-raportor a fost depus la dosar în data de 26 august 2024, acesta fiind comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, a acordat cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, a învederat că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară, a considerat că infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, constând în continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii, nu vizează deopotrivă aceeaşi conduită interzisă, incriminată ca infracţiune şi în cazul în care lucrările nu se opresc, dar sistarea lor este dispusă de către organele de urmărire penală.

În susţinerea acestui punct de vedere a învederat că prin sintagma „organe de control” din conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, analizând textele legii, gramatical dar şi sistematic, legiuitorul a urmărit să realizeze o distincţie clară între organele judiciare – procurorul şi instanţa, ce desfăşoară activităţi în cadrul unui proces penal ce priveşte infracţiunile prevăzute de acest act normativ, şi organele de control cu atribuţii în ceea ce priveşte disciplina în construcţii, atribuţiile fiecărei categorii de organe fiind explicit menţionate, iar competenţa lor fiind, astfel, strict delimitată prin lege.

Prin incriminarea faptei de continuare a executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, legiuitorul a avut în vedere situaţia în care atragerea răspunderii contravenţionale s-a dovedit insuficientă pentru realizarea obiectivului urmărit prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, respectiv acela de a asigura disciplina în construcţii, întrucât contravenientul a perseverat în conduita sa ilicită, continuând executarea lucrărilor în ciuda sancţiunii amenzii şi a măsurii complementare a opririi executării lucrărilor.

Atunci când răspunderea contravenţională se dovedeşte a fi insuficientă, legiuitorul a stabilit că această perseverare în conduită a contravenientului trece din sfera ilicitului contravenţional în cea a ilicitului penal, care, prin mijloacele sale coercitive specifice, asigură realizarea scopurilor urmărite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Această concluzie se desprinde atât în urma analizei coroborate a tuturor dispoziţiilor din cap. III al Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, intitulat „Răspunderi şi sancţiuni”, astfel cum au fost prezentate în paragrafele anterioare, cât şi din analiza comparativă a versiunilor legii, de la intrarea în vigoare şi până în prezent.

Astfel, se observă că în forma intrată în vigoare la data de 7 august 1991, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii nu prevedea incriminări în conţinutul său, ci doar sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea dispoziţiilor sale, inclusiv măsura complementară a opririi executării lucrărilor (art. 28).

Infracţiunea de continuare a executării lucrărilor după dispunerea opririi a prevăzut în conţinutul său, de la momentul introducerii sale prin Legea nr. 125/1996 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, condiţia ca executarea lucrărilor să continue după „dispunerea opririi lor de către organele care au aplicat amenda contravenţională.”

Această condiţie a fost păstrată de legiuitor chiar şi ulterior introducerii, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 231/2000, a posibilităţii ca procurorul sau instanţa, în cursul procesului penal, să dispună oprirea ca măsură provizorie, temporară a executării lucrărilor.

Coexistarea infracţiunii în configuraţia menţionată, cu prevederea separată referitoare la măsura opririi temporare ca măsură provizorie a executării lucrărilor dispusă de procuror sau instanţă, denotă intenţia iniţială a legiuitorului, pe care însă a păstrat-o şi în modificările ulterioare aduse legii, de a incrimina ca infracţiune doar acea conduită constând în nerespectarea măsurii opririi lucrărilor dispuse de organele de control (administrative) subsecvent parcurgerii procedurii răspunderii contravenţionale şi nu fapta de nerespectare a măsurii opririi temporare dispuse de procuror sau instanţă în cursul procesului penal.

Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar completul a reţinut dosarul în pronunţare asupra problemei de drept supuse dezlegării.

Prin încheierea din şedinţa publică din data de 8 februarie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 7.387/197/2021, Curtea de Apel Braşov – Secţia penală, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, constând în continuarea executării lucrărilor, după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii, vizează deopotrivă aceeaşi conduită interzisă, incriminată ca infracţiune şi în cazul în care lucrările nu se opresc, dar sistarea lor este dispusă de către organele de urmărire penală”?

Sesizarea a fost înregistrată sub nr. 1.318/1/2024 pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Rechizitoriul nr. 535/P/2020, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov la data de 1.04.2021, înregistrat la data de 8.04.2021 cu nr. 7.387/197/2021, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: – V.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de „executare fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii”, prevăzută de art. 24 lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, şi „continuare a executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii”, prevăzută de art. 24 lit. b) din aceeaşi lege, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal; – S.C. D.V.D.L. – S.R.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de „executare fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii”, prevăzută de art. 24 lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, şi „continuare a executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii”, prevăzută de art. 24 lit. b) din aceeaşi lege, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.

În fapt, în cuprinsul actului de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că, începând cu anul 2018 şi până la data de 18.03.2019, inculpatul V.M. şi societatea sa S.C. D.V.D.L. – S.R.L. au efectuat lucrări de construire la imobilul situat în Braşov, str. Matei Basarab nr. X, judeţul Braşov, imobil ce face parte din zona protejată Ansamblul urban-Blumăna-Dealul Cetăţii, cod LMI BV-II-a-B-11297, fără a respecta prevederile Autorizaţiei de construire nr. 1.018 din 27.12.2017, lucrări de construire constând în demolarea în totalitate a imobilului situat la adresa de mai sus, fără a menţine faţada principală aşa cum este specificat în autorizaţia de construire, activităţi efectuate în beneficiul S.C. D.V.D.L. – S.R.L. care deţine calitatea de proprietar, beneficiar şi executant.

Începând cu data de 11.09.2019, inculpatul V.M. şi societatea sa, S.C. D.V.D.L. – S.R.L., au continuat să efectueze lucrări de construire la imobilul situat în Braşov, str. Matei Basarab nr. X, judeţul Braşov, după emiterea ordonanţei procurorului din data de 9.08.2019 de oprire temporară a lucrărilor, activităţi efectuate în beneficiul S.C. D.V.D.L. – S.R.L. care deţine calitatea de proprietar, beneficiar şi executant.

Prin Sentinţa penală nr. 1.343 din data de 11.09.2023, pronunţată în Dosarul cu nr. 7.387/197/2021, Judecătoria Braşov a hotărât următoarele: – în baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală), l-a achitat pe inculpatul V.M. pentru săvârşirea infracţiunii de executare fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, prevăzută de art. 24 lit. a) din aceeaşi lege; – în baza art. 396 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală raportat la art. 80 din Codul penal, a renunţat la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul V.M. pentru săvârşirea infracţiunii de continuare a executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, prevăzută de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (faptă din perioada 24.09.2019-11.12.2020).

În baza art. 81 din Codul penal, a aplicat inculpatului un avertisment şi a atras atenţia acestuia asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni, respectiv lipsa posibilităţii de a mai beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin. (2) lit. b) din Codul penal.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală), a achitat inculpata subscrisă S.C. D.V.D.L. – S.R.L. pentru săvârşirea infracţiunii de executare fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, prevăzută de art. 24 lit. a) din aceeaşi lege.

În baza art. 396 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală raportat la art. 80 din Codul penal, a renunţat la aplicarea pedepsei faţă de inculpata S.C. D.V.D.L. – S.R.L. pentru săvârşirea infracţiunii de continuare a executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, prevăzută de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (faptă din perioada 24.09.2019-11.12.2020).

În baza art. 81 din Codul penal, a aplicat inculpatei un avertisment şi a atras atenţia acesteia asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni, respectiv lipsa posibilităţii de a mai beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin. (2) lit. b) din Codul penal.

În baza art. 24 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi art. 256 din Codul de procedură penală, a respins ca neîntemeiată solicitarea procurorului de desfiinţare a lucrărilor.

Referitor la executarea fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, infracţiune prevăzută de art. 24 lit. a) din aceeaşi lege

Instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 7 alin. (15) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în situaţia în care în timpul executării lucrărilor şi numai în perioada de valabilitate a autorizaţiei de construire survin modificări de temă privind lucrările de construcţii autorizate, care conduc la necesitatea modificării acestora, titularul are obligaţia de a solicita o nouă autorizaţie de construire, potrivit prevederilor prezentei legi.

Prin anexa nr. 2 pct. 19 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, modificarea de temă este definită ca fiind orice schimbare iniţiată de către investitor/proprietar care are în vedere funcţiunile şi/sau capacităţile funcţionale caracteristice, indicatorii tehnico-economici aprobaţi, soluţiile spaţiale şi/sau de amplasament şi alte asemenea cerinţe, care au fundamentat elaborarea documentaţiei tehnice – D.T. care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire.

Având în vedere faptul că definiţia modificării de temă implică şi aplicarea unor definiţii de natură tehnică, s-a solicitat expertului, prin obiectul nr. 7, să precizeze dacă desfiinţarea faţadei în cauza concretă a constituit o modificare de temă.

Expertul judiciar a arătat că desfacerea/demolarea faţadei şi înlocuirea cu o zidărie conformă cu standardele actuale, dar cu conformarea impusă prin Avizul D.J.C. nr. 313/Z/15.10.2019, este o soluţie tehnică, în condiţiile în care s-au păstrat conformarea întregii clădiri şi funcţionalităţile autorizate.

În acest context, s-a apreciat că au devenit relevante prevederile Ordinului ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, prin care s-a clarificat diferenţa dintre modificarea de temă, prevăzută de art. 66 din norme şi soluţia tehnică, definită de art. 67 din norme.

În concret, deşi inclusiv în cazul modificării soluţiilor tehnice este prevăzută necesitatea obţinerii unei noi autorizaţii, prevederile art. 67 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009 stabilesc că, prin excepţie de la prevederile alin. (1), pe bază de dispoziţie de şantier dată de proiectantul lucrărilor şi verificată de către un verificator de proiecte atestat în condiţiile legii, precum şi cu acordul scris al beneficiarului/investitorului/administratorului/managerului de proiect, după caz, se pot admite modificări locale ale soluţiilor tehnice din documentaţia tehnică – D.T. autorizată fără emiterea unei noi autorizaţii de construire, dacă: a) nu se modifică funcţiunea consemnată în autorizaţia iniţială; b) se asigură respectarea prevederilor avizelor/acordurilor/punctului de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului, precum şi ale actului administrativ al acesteia după caz, anexe la autorizaţia iniţială; c) se asigură respectarea prevederilor Codului civil; d) nu se modifică condiţiile de amplasament (regim de înălţime, POT, CUT, aliniament, distanţele minime faţă de limitele proprietăţii, ori aspectul construcţiei); e) nu sunt periclitate rezistenţa şi stabilitatea clădirilor învecinate; f) se asigură respectarea prevederilor reglementărilor tehnice în domeniul securităţii la incendiu, g) se asigură economia de energie.

De asemenea, art. 67 alin. (3) din aceleaşi norme stabileşte că se încadrează în prevederile alin. (2) şi lucrările devenite necesare în cazuri speciale determinate de luarea în considerare a unor situaţii imprevizibile la faza de proiectare (ca urmare a unor decopertări, relevee de fundaţii etc.), care se execută la construcţii existente, inclusiv la monumente istorice (cu avizul organismelor abilitate ale Ministerului Culturii şi Cultelor).

S-a menţionat că imobilul în cauză nu este monument istoric, nefiind necesar un alt aviz al Ministerului Culturii pentru dispoziţia de şantier, context în care s-a apreciat că este întemeiată concluzia expertului, potrivit căreia, desfiinţarea şi refacerea faţadei ulterior, după aceeaşi formă şi cu aceleaşi funcţionalităţi, nu reprezintă o schimbare de temă, ci doar o soluţie tehnică ce era exceptată de la condiţia unei noi autorizaţii, fiind necesară doar emiterea unei dispoziţii de şantier.

În concluzie, s-a conchis că desfiinţarea faţadei nu este o modificare de temă şi se încadrează în prevederile art. 67 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009, astfel încât prin Dispoziţia de şantier nr. 1 din 25.01.2019 s-a dispus în mod legal desfiinţarea faţadei, fiind respectate limitele Autorizaţiei de construcţie iniţiale nr. 1.018/2017.

Cu privire la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, infracţiune prevăzută de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii au continuat lucrările, după depăşirea limitelor ACU nr. 816 din 29.08.2019, respectiv după realizarea subsolului, începând cu lucrările constatate în 24.09.2019 şi până la 11.12.2020 (data până la care a fost învestită instanţa şi care se încadrează în limitele ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale).

În acest context, instanţa de fond a reţinut că, fapta inculpatului V.M. care, în calitate de reprezentant al inculpatei S.C. D.V.D.L. – S.R.L., începând cu data de 24.09.2019 şi până în 11.12.2020 a continuat să efectueze lucrări de construire la imobilul situat în Braşov, str. Matei Basarab nr. X, judeţul Braşov, după emiterea ordonanţei procurorului din data de 9.08.2019 de oprire temporară a lucrărilor, activităţi efectuate în beneficiul S.C. D.V.D.L. – S.R.L., care deţine calitatea de proprietar, beneficiar şi executant, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de continuare a executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, prevăzută de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991.

Împotriva sentinţei penale au formulat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, Consiliul Local al Municipiului Braşov şi inculpaţii S.C. D.V.D.L. – S.R.L. şi V.M.

La termenul din data de 23.11.2023, inculpaţii S.C. D.V.D.L. – S.R.L. şi V.M. au solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, respectiv dacă în interpretarea art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, organele de urmărire penală au calitatea de organe de control.

La termenul de judecată din data de 8.02.2024, Curtea de Apel Braşov – Secţia penală a respins cererea formulată de inculpaţi, având ca obiect sesizarea Înaltei Curţi Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept dacă, în interpretarea art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991, organele de urmărire penală au calitatea de organe de control, punând însă în discuţie acelaşi tip de sesizare, însă pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, constând în continuarea executării lucrărilor, după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii, are în vedere aceeaşi conduită interzisă incriminată ca infracţiune şi în cazul în care lucrările nu se opresc, în cazul sistării lor de către organele de urmărire penală”.

Prin încheierea din data de 8 februarie 2024, Curtea de Apel Braşov – Secţia penală a dispus, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept. III. Opinia completului care a dispus sesizarea şi punctele de vedere exprimate de procuror şi de inculpaţi III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Secţia penală a Curţii de Apel Braşov este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra chestiunii de drept, iar chestiunea de drept supusă dezbaterii este hotărâtoare asupra soluţiei pe fond a cauzei cu privire la latura penală. III.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

Completul de judecată a constatat că prin chestiunea de drept invocată se solicită, în esenţă, lămurirea chestiunii „dacă infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, constând în continuarea executării lucrărilor, după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii, vizează deopotrivă aceeaşi conduită interzisă, incriminată ca infracţiune şi în cazul în care lucrările nu se opresc, dar sistarea lor este dispusă de către organele de urmărire penală”?

Chestiunea de drept invocată reprezintă o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Astfel, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, „Preşedinţii consiliilor judeţene, primarii şi organele de control din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene au obligaţia să urmărească respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcţii în cadrul unităţilor lor administrativ-teritoriale şi, în funcţie de încălcarea prevederilor legale, să aplice sancţiuni sau să se adreseze instanţelor judecătoreşti şi organelor de urmărire penală, după caz”.

Art. 28 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că: „Odată cu aplicarea amenzii pentru contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) şi b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum şi, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei”.

Din analiza exhaustivă a conţinutului art. 26 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, ce enumeră contravenţiile ce pot fi comise în materie (forma în vigoare nesuferind modificări faţă de momentul epuizării activităţii infracţionale), Curtea de Apel Braşov – Secţia penală a constatat că operaţiunile menţionate la art. 26 alin. (1) lit. a) şi b) ce pot constitui contravenţii, respectiv executarea sau desfiinţarea, totală ori parţială, fără autorizaţie a lucrărilor şi executarea sau desfiinţarea, cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi a proiectului tehnic, a lucrărilor, exceptează lucrările circumscrise art. 3 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, constând în lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate (…) la construcţii amplasate în zone de protecţie a monumentelor şi în zone construite protejate, cum este cazul celor din prezenta speţă.

Or, este evident că o conduită ilicită, având tipicitatea detaliată în art. 26 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, dar care vizează lucrările prevăzute la art. 3 lit. b), poate constitui doar infracţiune, atât timp cât art. 24 lit. a) din aceeaşi lege incriminează ca infracţiune „executarea fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), cu excepţiile prevăzute de lege”.

În acest context, instanţa de sesizare a apreciat că, în ipoteza decelării unor conduite neconforme Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, dar care vizează imobilele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), nu poate fi incident art. 28, organele de control neputând dispune sistarea lucrărilor, ci având doar opţiunea statuată în art. 32 alin. (4) teza a II-a, respectiv „Organele de control competente, potrivit legii, pot cere organelor de urmărire penală sesizate şi, după caz, instanţei să dispună oprirea temporară a executării lucrărilor, pe tot parcursul procesului penal”.

Odată efectuată această sesizare, care s-a realizat şi în prezenta cauză, procurorul poate dispune sistarea lucrărilor, ceea ce în speţă s-a dispus prin ordonanţa din data de 9.08.2019, în aplicarea corelativă a art. 24 1 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, conform căruia „Procurorul sau instanţa de judecată poate dispune, din oficiu sau la cerere, oprirea temporară a executării lucrărilor, pe tot parcursul procesului penal”.

Aşadar, chestiunea de drept ridicată în cauză şi care necesită dezlegare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este de a se determina dacă o conduită ilicită de continuare a lucrărilor în ipoteza sistării lor de către organul de urmărire penală constituie deopotrivă infracţiune, atât timp cât art. 24 lit. b) incriminează doar continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii.

În opinia Curţii de Apel Braşov – Secţia penală, omisiunea legiuitorului este regretabilă, deschizând practic posibilitatea neincriminării unei conduite constând în executarea lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de urmărire penală, care poate interveni doar în cazul imobilelor având tocmai o valoare arhitecturală şi istorică deosebită, subsumate art. 3 alin. (1) lit. b), în toate celelalte cazuri organele de control fiind ţinute ca, odată cu aplicarea amenzii pentru contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, să dispună oprirea executării lucrărilor, adiţional sau alternativ celorlalte măsuri prevăzute de art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. III.3. Punctele de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept exprimate în cauză de reprezentantul Ministerului Public şi de inculpaţi

Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea acestei chestiuni, având în vedere că din cuprinsul legii nu rezultă care ar putea fi sancţiunea care s-ar aplica ca urmare a opririi lucrărilor de către procuror sau de instanţa de judecată. S-a arătat că legea lasă la latitudinea procurorului şi instanţei de judecată o posibilitate de a opri lucrările, dar cu toate acestea nu se înţelege dacă această posibilitate ar fi sancţionată sau nu în penal.

Apelanţii intimaţi inculpaţi V.M. şi S.C. D.V.D.L. – S.R.L. au arătat că este util ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să lămurească în ce măsură neoprirea lucrărilor, atunci când această oprire este dispusă de procuror, este sancţionabilă în planul dreptului penal sau este sancţionabilă doar în planul unei amenzi judiciare, ca urmare a nerespectării unei dispoziţii date de către un organ judiciar. IV. Examenul jurisprudenţei în materie

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-au solicitat punctele de vedere ale instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

În urma consultării materialelor transmise de către curţile de apel şi instanţele arondate acestora, s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare, fiind identificate două orientări:

Într-o primă opinie, regăsită în informaţiile transmise de curţile de apel Bacău, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Piteşti, Suceava şi Timişoara, de tribunalele Alba, Argeş, Bacău, Caraş-Severin, Dolj, Galaţi şi Olt, precum şi de judecătoriile Alba Iulia, Bârlad, Bicaz, Bistriţa, Brad, Braşov, Caransebeş, Câmpulung, Haţeg, Hârlău, Hunedoara, Novaci, Oradea, Paşcani, Piteşti, Reghin, Reşiţa, Sectorul 5 Bucureşti, Sibiu, Târgu Cărbuneşti, Târgu Jiu, Târgu-Neamţ şi Timişoara, s-a opinat în sensul că infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii vizează deopotrivă aceeaşi conduită interzisă, incriminată ca infracţiune şi în cazul în care lucrările nu se opresc, dar sistarea lor este dispusă de către organele de urmărire penală.

În susţinerea acestei opinii s-a arătat că, potrivit art. 24 1 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, procurorul sau instanţa de judecată poate dispune, din oficiu sau la cerere, oprirea temporară a executării lucrărilor, pe tot parcursul procesului penal.

Atunci când se constată indicii ale săvârşirii unei infracţiuni, dispunerea încetării temporare a lucrărilor se dispune de către procuror care, raportat la infracţiunea prevăzută de art. 24 lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, este asimilat unui organ de control, acesta având în atribuţii supravegherea urmăririi penale cu privire la infracţiune.

S-a mai arătat că, deşi art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii face trimitere la organele de control, din moment ce, în situaţia lucrărilor prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, sistarea lucrărilor poate fi dispusă numai de organul judiciar, la cererea organului de control, nerespectarea interdicţiei impuse de organul judiciar de a continua executarea lucrărilor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

În acest context, s-a apreciat că, dacă legiuitorul a înţeles să sancţioneze penal conduita unei persoane de a continua să execute lucrările prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii după dispunerea sistării acestora de către organul de control, cu atât mai mult a dorit să sancţioneze penal conduita persoanei care continuă să execute lucrările prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, lucrări care vizează construcţii clasificate ca fiind monumente istorice.

În cea de-a doua opinie, regăsită în informaţiile transmise de curţile de apel Bucureşti şi Iaşi, tribunalele Arad, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Brăila, Bucureşti, Cluj, Covasna, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Neamţ, Teleorman, Tulcea, Vaslui şi Vâlcea, precum şi de judecătoriile Agnita, Aiud, Bălceşti, Brăila, Calafat, Caracal, Constanţa, Corabia, Craiova, Deta, Deva, Huşi, Iaşi, Oraviţa, Petroşani, Roman, Sectorul 1 Bucureşti, Sectorul 2 Bucureşti, Sectorul 3 Bucureşti, Sectorul 4 Bucureşti, Sectorul 6 Bucureşti, Slatina, Vaslui, Vişeu de Sus şi Zărneşti, s-a opinat în sensul că fapta persoanei, constând în continuarea executării unor lucrări, deşi există o dispoziţie de oprire a acestora dată de procuror, nu reprezintă infracţiunea prevăzută de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

În susţinerea acestei opinii s-a arătat că, potrivit art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii. În contextul în care dispoziţii legale fac referire, în mod expres, la dispunerea opririi lucrărilor de către organele de control competente, existenţa elementului material al infracţiunii este circumstanţiată de continuarea executării lucrărilor după oprirea acestora de organele de control.

Noţiunea de organ de control, în sensul Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, rezultă din dispoziţiile art. 27 al aceluiaşi act normativ, potrivit cărora „preşedinţii consiliilor judeţene, primarii şi organele de control din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene au obligaţia să urmărească respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcţii în cadrul unităţilor lor administrativ-teritoriale şi, în funcţie de încălcarea prevederilor legale, să aplice sancţiuni sau să se adreseze instanţelor judecătoreşti şi organelor de urmărire penală, după caz”.

S-a considerat că, din cuprinsul acestor dispoziţii, reiese cu claritate că procurorul nu este un organ de control în sensul Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Chiar din cuprinsul dispoziţiei reiese că norma distinge clar între organele de control competente şi organele de urmărire penală. Or, dat fiind faptul că nu există nicio altă dispoziţie în cuprinsul actului normativ care să tindă la înglobarea organelor de urmărire penală în noţiunea de organ de control, s-a dedus că nu poate fi admisă o interpretare care să susţină o astfel de includere.

S-a considerat că, în caz contrar, s-ar da un sens autonom noţiunii de organ de control, cuprinsă în dispoziţiile art. 24 lit. b) din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care ar fi contrar sensului dat aceleiaşi noţiuni de dispoziţiile art. 27 al aceluiaşi act normativ, fără vreun indiciu clar din interpretarea logico-sistematică a actului normativ că noţiunea ar fi întrebuinţată cu un sens autonom.

S-a considerat că o astfel de interpretare ar fi imprevizibilă. De altfel, s-a apreciat că ar depăşi limitele unei simple interpretări, constituind o veritabilă analogie în defavoarea inculpatului. Ca atare, atribuirea sensului că noţiunea de organ de control include şi organele de urmărire penală ar fi de natură să ducă la încălcarea principiului legalităţii, sub aspectul lex stricta.

Ca atare, asimilarea sistării lucrărilor, dispusă de organele de urmărire penală, cu dispunerea opririi acestora de către organele de control competente ar exceda limitelor noţiunii întrebuinţate de art. 24 lit. b) din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi ar reprezenta o analogie în defavoarea inculpatului.

Din perspectiva situaţiei premisă a dispoziţiilor art. 24 lit. b) din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii s-a reţinut că acestea impun două condiţii cumulative: (i) existenţa unei dispoziţii de oprire a lucrărilor; şi (ii) oprirea lor să fie dispusă de un organ de control competent.

Dat fiind că organele de urmărire penală nu reprezintă organe de control competente, pentru motivele deja expuse, cel puţin una dintre cele două condiţii cumulative nu este îndeplinită.

De asemenea, conform art. 28 alin. (1) din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, „odată cu aplicarea amenzii pentru contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) şi b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum şi, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei”.

Astfel, de regulă, în sensul actului normativ, oprirea lucrărilor poate fi dispusă doar de organele de control (deci nu de organele de urmărire penală) şi doar cu ocazia constatării contravenţiilor prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) şi b).

De asemenea, atunci când organele de urmărire penală dispun sistarea lucrărilor, acestea o fac doar la sesizarea organelor de control, conform art. 32 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. În condiţiile date, inclusiv atunci când se menţionează posibilitatea opririi lucrărilor de către organele de urmărire penală, se menţine ferm distincţia dintre acestea şi organele de control.

Faptul că art. 24 1 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii arată că procurorul poate dispune, din oficiu sau la cerere, oprirea temporară a executării lucrărilor, pe tot parcursul procesului penal, nu este de natură să conducă la concluzia că o astfel de dispoziţie ar putea întruni cerinţele pentru a constitui situaţie premisă a infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

De asemenea, s-a apreciat că există un vid legislativ, nefiind incriminată de legiuitor conduita constând în continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de urmărire penală, acesta neputând fi acoperit prin aplicarea normelor de drept substanţial prin analogie.

Curţile de apel Alba Iulia, Braşov şi Târgu Mureş, tribunalele Călăraşi, Constanţa, Maramureş, Sălaj, Timiş şi Vrancea, precum şi judecătoriile Babadag, Băileşti, Beclean, Brezoi, Costeşti, Dragomireşti, Făgăraş, Hârşova, Întorsura Buzăului, Mangalia, Măcin, Medgidia, Moldova Nouă, Motru, Năsăud, Răducăneni, Rupea, Segarcea, Sfântu Gheorghe, Sighetul Marmaţiei, Târgu Lăpuş, Târgu Secuiesc şi Tulcea au menţionat doar că nu au identificat practică judiciară fără a comunica puncte de vedere cu privire la problemele de drept supuse dezlegării. V. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Atât din perspectiva hotărârilor obligatorii, menite să asigure dezlegarea unor chestiuni de drept, cât şi în ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă efectuat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Direcţia legislaţie, jurisprudenţă şi contencios – Serviciul pentru studiu şi unificarea jurisprudenţei, nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanţă asupra chestiunii de drept supusă dezlegării. VI. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Constituţionale a României, nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanţă pentru problema de drept analizată. VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanţă pentru problema de drept analizată. VIII. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, iar cu privire la fondul sesizării a apreciat că infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, constând în continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii, nu vizează deopotrivă aceeaşi conduită interzisă, incriminată ca infracţiune şi în cazul în care lucrările nu se opresc, dar sistarea lor este dispusă de către organele de urmărire penală.

În susţinerea acestui punct de vedere a învederat că prin sintagma „organe de control” din conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, analizând textele legii, gramatical dar şi sistematic, legiuitorul a urmărit să realizeze o distincţie clară între organele judiciare – procurorul şi instanţa, ce desfăşoară activităţi în cadrul unui proces penal ce priveşte infracţiunile prevăzute de acest act normativ şi organele de control cu atribuţii în ceea ce priveşte disciplina în construcţii, atribuţiile fiecărei categorii de organe fiind explicit menţionate, iar competenţa lor fiind, astfel, strict delimitată prin lege.

Prin incriminarea faptei de continuare a executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, legiuitorul a avut în vedere situaţia în care atragerea răspunderii contravenţionale s-a dovedit insuficientă pentru realizarea obiectivului urmărit prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, respectiv aceea de a asigura disciplina în construcţii, întrucât contravenientul a perseverat în conduita sa ilicită, continuând executarea lucrărilor în ciuda sancţiunii amenzii şi a măsurii complementare a opririi executării lucrărilor.

Atunci când răspunderea contravenţională se dovedeşte a fi insuficientă, legiuitorul a stabilit că această perseverare în conduită a contravenientului trece din sfera ilicitului contravenţional în cea a ilicitului penal, care, prin mijloacele sale coercitive specifice, asigură realizarea scopurilor urmărite prin Legea nr. 50/1991.

Această concluzie se desprinde atât în urma analizei coroborate a tuturor dispoziţiilor din capitolul III al Legii nr. 50/1991, intitulat „Răspunderi şi sancţiuni”, astfel cum au fost prezentate în paragrafele anterioare, cât şi din analiza comparativă a versiunilor legii, de la intrarea în vigoare şi până în prezent.

Astfel, se observă că în forma intrată în vigoare la data de 7 august 1991 Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii nu prevedea incriminări în conţinutul său, ci doar sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea dispoziţiilor sale, inclusiv măsura complementară a opririi executării lucrărilor (art. 28).

Infracţiunea de continuare a executării lucrărilor după dispunerea opririi a prevăzut în conţinutul său, de la momentul introducerii sale prin Legea nr. 125/1996 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, condiţia ca executarea lucrărilor să continue după „dispunerea opririi lor de către organele care au aplicat amenda contravenţională.”

Această condiţie a fost păstrată de legiuitor chiar şi ulterior introducerii, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 231/2000, a posibilităţii ca procurorul sau instanţa, în cursul procesului penal, să dispună oprirea temporară, ca măsură provizorie, a executării lucrărilor.

Existenţa, în acelaşi timp, a infracţiunii în configuraţia menţionată cu prevederea separată referitoare la măsura opririi temporare, ca măsură provizorie, a executării lucrărilor dispusă de procuror sau instanţă denotă intenţia legiuitorului de a incrimina ca infracţiune [cea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii] doar acea conduită constând în nerespectarea măsurii opririi lucrărilor dispuse de organele de control (administrative) subsecvent parcurgerii procedurii răspunderii contravenţionale, iar nu fapta de nerespectare a măsurii opririi temporare dispuse de procuror sau instanţă în cursul procesului penal. IX. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca – Facultatea de Drept a opinat în sensul că infracţiunea prevăzută de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, constând în continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivii legii, nu vizează şi fapta unei persoane care continuă executarea lucrărilor după sistarea lor de către organele de urmărire penală.

În susţinerea acestui punct de vedere s-a menţionat că, printr-o interpretare logico-sistematică a prevederilor din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, organele de urmărire penală nu pot fi incluse în categoria organelor de control competente, potrivit legii.

În acest sens s-a arătat că art. 27 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii face o deosebire clară între organele de control avute în vedere de legiuitor şi organele de urmărire penală, astfel: – conform alin. (3), contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. (1), cu excepţia celor de la lit. h), h 1 ), i)-k) şi o), se constată şi se sancţionează de către compartimentele de specialitate cu atribuţii de control ale autorităţilor administraţiei publice locale ale judeţelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, pentru faptele săvârşite în unitatea lor administrativ-teritorială sau, după caz, în teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului Bucureşti, potrivit competenţelor de emitere a autorizaţiilor de construire/desfiinţare; – totodată, alin. (3 1 ) prevede faptul că, pe lângă autorităţile prevăzute la alin. (3), pentru lucrările aferente infrastructurii de transport de interes naţional, autorizate de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, contravenţiile prevăzute la art. 26