Decizia nr. 56/2023 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1235/1/2023 — chestiunea de drept: următoarelor chestiuni de drept: ” 1. Dacă procedeul probator al accesului la un sistem informatic poate fi utilizat atunci când (i) suportul informatic se află în detenţia fizică a organului de urmărire penală sau…

Pe rol se află soluţionarea cauzei având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 2.485/90/2022/a1, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: ” 1. Dacă procedeul probator al accesului la un sistem informatic poate fi utilizat atunci când (i) suportul informatic se află în detenţia fizică a organului de urmărire penală sau dacă acest procedeu probator permite doar (ii) pătrunderea de la distanţă într-un astfel de sistem în vederea monitorizării/supravegherii activităţii derulate?

Dacă opţiunea asupra emiterii, obţinerii şi/sau utilizării unui mandat de acces la un sistem informatic sau a unui mandat de percheziţie informatică în vederea copierii integrale a datelor aflate într-un sistem informatic aflat în posesia organului de urmărire penală reprezintă o chestiune de oportunitate, aflată în sfera de apreciere a organului de urmărire penală, sau o chestiune de legalitate, supusă cenzurii judecătorului de cameră preliminară?” 2. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost legal constituit, conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023 (Regulament). 3. Şedinţa a fost prezidată de preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Elena-Mihaela Mustaţă, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar penal.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Luminiţa Criştiu-Ninu, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au fost transmise hotărâri relevante pronunţate în materie şi opiniile magistraţilor din cadrul următoarelor instanţe: Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Alba, Tribunalul Argeş, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Braşov, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Brăila, Tribunalul Buzău, Tribunalul Constanţa, Tribunalul Covasna, Tribunalul Dolj, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Gorj, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Mehedinţi, Tribunalul Neamţ, Tribunalul Olt, Tribunalul Prahova, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Sălaj, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Agnita, Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Avrig, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Bacău, Judecătoria Bârlad, Judecătoria Bicaz, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Buzău, Judecătoria Câmpina, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Deva, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Haţeg, Judecătoria Hunedoara, Judecătoria Huşi, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Luduş, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Mizil, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Orşova, Judecătoria Petroşani, Judecătoria Piatra-Neamţ, Judecătoria Ploieşti, Judecătoria Pogoanele, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Râmnicu Sărat, Judecătoria Reghin, Judecătoria Roman, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Rupea, Judecătoria Sibiu, Judecătoria Sighişoara, Judecătoria Slobozia, Judecătoria Şimleu Silvaniei, Judecătoria Târgu-Neamţ, Judecătoria Târnăveni, Judecătoria Timişoara, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Urziceni, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Vălenii de Munte, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Videle, Judecătoria Zalău şi Judecătoria Zimnicea.

Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că prezenta sesizare este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, a arătat că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a sesizării privind existenţa unei chestiuni de drept de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată, problemele de drept a căror dezlegare a solicitat-o Curtea de Apel Piteşti fiind invocate în cadrul procedurii de cameră preliminară.

De asemenea, a susţinut că este necesar ca sesizarea, în procedura întrebării prealabile, să fie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, evazive, care ar putea da naştere unor situaţii diferite, generând astfel practică judiciară neunitară, or, în cauză, instanţa de trimitere trebuie să analizeze legalitatea şi temeinicia autorizării, de către procuror, a măsurii accesului la un sistem informatic, precum şi legalitatea şi temeinicia încheierii prin care a fost confirmată măsura de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, iar prevederile art. 141 raportat la art. 138 alin. (1) lit. b) şi art. 168 din Codul de procedură penală sunt clare, neechivoce.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din data de 4 aprilie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 2.485/90/2022/a1, Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 475 alin. (1) din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: ” 1. Dacă procedeul probator al accesului la un sistem informatic poate fi utilizat atunci când (i) suportul informatic se află în detenţia fizică a organului de urmărire penală sau dacă acest procedeu probator permite doar (ii) pătrunderea de la distanţă într-un astfel de sistem în vederea monitorizării/supravegherii activităţii derulate? 2. Dacă opţiunea asupra emiterii, obţinerii şi/sau utilizării unui mandat de acces la un sistem informatic sau a unui mandat de percheziţie informatică în vederea copierii integrale a datelor aflate într-un sistem informatic aflat în posesia organului de urmărire penală reprezintă o chestiune de oportunitate, aflată în sfera de apreciere a organului de urmărire penală, sau o chestiune de legalitate, supusă cenzurii judecătorului de cameră preliminară?” II. Expunerea succintă a cauzei

Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie (completul de doi judecători de cameră preliminară) este învestită în ultim grad de jurisdicţie, în etapa camerei preliminare, cu soluţionarea contestaţiilor declarate de inculpaţii H.B., M.Gh.C., R.U.-C., S.C.-M. şi B.A.-M. împotriva Încheierii nr. 237 din data de 21.12.2022, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Vâlcea în Dosarul nr. 2.485/90/2022/a1.

Prin Încheierea nr. 237 din data de 21.12.2022, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Vâlcea în Dosarul nr. 2.485/90/2022/a1, în temeiul art. 345 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală au fost respinse, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii R.U.-C., S.C.-M., M.Gh.C, R.L.-Gh. şi B.A.-M., prin care au contestat legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor din cursul urmăririi penale şi legalitatea actelor de urmărire penală.

În baza art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-au constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 25.08.2022, în Dosarul de urmărire penală nr. 1.055/D/P/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura centrală, Secţia de combatere a traficului de droguri, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: R.U.-C., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc (3 acte materiale), prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (acte materiale din datele de 30.03.2022, 4.04.2022 şi 7.04.2022), cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Codul penal, S.C.M., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc (fapta din 4.04.2022), prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, şi infracţiunea de deţinere ilegală de droguri de risc, în vederea consumului propriu (fapta din 5.05.2022), prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, H.B., pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (fapta din data de 5.05.2022), cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, M.Gh.C., pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc şi mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, R.L-Gh., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc (fapta din 30.03.2022), prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, şi B.A.-M., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc (fapta din 7.04.2022), prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, legalitatea administrării probelor, precum şi legalitatea efectuării actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii mai sus menţionaţi.

Astfel cum rezultă din încheierea pronunţată, inculpaţii trimişi în judecată au formulat o serie de cereri şi excepţii prin care au invocat nelegalitatea sesizării instanţei, nelegalitatea administrării probelor şi a efectuării unor acte de urmărire penală. Dintre aceştia, inculpaţii R.U.C. şi B.A.-M. au formulat cereri prin care au solicitat să se constate nelegalitatea percheziţiei informatice efectuate asupra telefoanelor mobile ridicate de la aceştia cu ocazia percheziţiei domiciliare şi excluderea tuturor probelor obţinute în urma percheziţiei informatice.

În susţinerea cererii formulate, inculpatul R.U.C. a arătat că hardurile celor trei telefoane mobile ce îi aparţineau au fost clonate în baza ordonanţei emise la data de 5.05.2022 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T., prin care s-a autorizat provizoriu, pe o durată de 24 de ore, măsura de supraveghere tehnică mai sus menţionată, iar inculpatul şi apărătorul său nu au participat la această activitate, aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit.

În raport cu aspectele învederate, a susţinut că au fost nesocotite dispoziţiile art. 168 alin. (2) – (5) din Codul de procedură penală, conform cărora percheziţia informatică este efectuată în baza mandatului de percheziţie emis de către judecătorul de drepturi şi libertăţi şi nu poate fi autorizată provizoriu de către procuror pentru o perioadă de 24 de ore. În acelaşi timp, a mai menţionat că dispoziţiile art. 138 alin. (1) din Codul de procedură penală, care definesc măsurile de supraveghere tehnică, nu fac referire şi la clonarea hardului unui sistem informatic ori la efectuarea unei percheziţii informatice, astfel încât procurorul nu avea nici competenţa funcţională de a autoriza un astfel de procedeu probator şi, prin urmare, toate actele efectuate în baza ordonanţei de supraveghere tehnică sunt lovite de nulitate absolută.

Inculpatul a invocat şi nesocotirea dispoziţiilor art. 168 alin. (11) din Codul de procedură penală, care, coroborate cu dispoziţiile art. 159 alin. (10) şi (11) din Codul de procedură penală, stabilesc într-o manieră imperativă că percheziţia informatică este realizată în prezenţa suspectului sau inculpatului. În acest sens, s-a susţinut că inculpatul şi apărătorii aleşi ai acestuia nu au fost înştiinţaţi cu privire la derularea percheziţiei informatice, inculpatul fiind în timpul percheziţiei sub puterea unui mandat de aducere, ulterior fiind reţinut şi arestat preventiv, despre existenţa percheziţiei informatice aflând la momentul studierii dosarului de urmărire penală.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat, în temeiul art. 345 din Codul de procedură penală, excluderea tuturor mijloacelor de probă obţinute ca urmare a percheziţiei informatice derulate în mod nelegal, precum şi a tuturor precizărilor privind rezultatul percheziţiei informatice din cuprinsul actelor de la dosar.

Inculpatul B.A.-M. a susţinut că i-a fost ridicat un telefon mobil cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul S.C. A.B. & C. – S.R.L., societate pe care o administra, iar în urma percheziţiei domiciliare efectuate şi la locuinţa sa, la solicitarea organelor judiciare, a predat un al doilea telefon mobil, pe care îl folosea. Telefoanele mobile au fost accesate în baza ordonanţei procurorului prin care s-a autorizat provizoriu supravegherea tehnică pentru o durată de 48 de ore, supraveghere constând în accesul la un sistem informatic, în urma căreia a fost copiat integral conţinutul sistemelor informatice, fiind identificate probe (convorbiri purtate prin intermediul aplicaţiilor Signal şi Telegram) şi copiate pe un hard extern.

Astfel, a arătat că identificarea, extragerea datelor şi filmarea unor conversaţii purtate prin intermediul unor aplicaţii au fost efectuate fără a exista un mandat de percheziţie informatică, în opinia inculpatului, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 138 alin. (3) şi, implicit, cele ale art. 138 alin. (13) din Codul de procedură penală, vizând supravegherea tehnică, ci, în raport cu activităţile efectuate de specialist, era necesară efectuarea unei percheziţii informatice, cu participarea inculpatului şi a apărătorului acestuia.

În situaţia expusă, respectiv existenţa unui telefon mobil aflat deja în posesia organelor judiciare, bunul fiind ridicat anterior cu ocazia percheziţiei domiciliare, iar inculpatul, privat de libertate, apărarea a subliniat că procedeul probatoriu de urmat pentru identificare şi strângerea probelor este percheziţia informatică reglementată de art. 168 din Codul de procedură penală, singura care permite în condiţiile descrise cercetarea, descoperirea, identificarea şi strângerea probelor stocate într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice.

Accesul la un sistem informatic, ca metodă de supraveghere tehnică, în opinia apărării, se referă strict la pătrunderea într-un astfel de sistem, fie direct, fie de la distanţă, prin programe specializate, fără însă să fie necesară ridicarea efectivă a bunului şi permiţând în continuare utilizarea acestuia de către posesor. Practic, există o monitorizare a activităţii derulate printr-un sistem informatic, în timp real, ceea ce explică apartenenţa la metodele de supraveghere tehnică, în timp ce percheziţia informatică vizează operaţiuni încheiate, urmărindu-se recuperarea datelor stocate în memorie.

S-a concluzionat că, raportat la regimul distinct al celor două procedee probatorii, probele au fost obţinute în mod nelegal. Astfel, s-a precizat că, deşi a existat o autorizare a judecătorului, aceasta a vizat doar accesul la un sistem informatic, respectiv pătrunderea în sistem, în fapt realizându-se şi o strângere a probelor stocate în acest sistem, iar, în aceste condiţii, judecătorul de drepturi şi libertăţi ar fi trebuit să lămurească obiectul cererii.

Prin urmare, în opinia apărării inculpatului, lipsa mandatului de percheziţie şi neparticiparea inculpatului şi a procurorului la realizarea procedeului probator sunt de natură a atrage nulitatea absolută, cu consecinţa excluderii probelor nelegale.

Acelaşi inculpat a susţinut că accesul la un sistem informatic oferea doar posibilitatea pătrunderii într-un astfel de sistem şi a monitorizării/supravegherii activităţii derulate şi nu permitea copierea integrală a datelor conţinute de suportul informatic, astfel încât au fost încălcate grav limitele autorizării.

Suplimentar, au fost invocate şi alte neregularităţi ale administrării acestei probe, apărarea inculpatului arătând că nu rezultă: când şi în ce împrejurare a fost desigilat plicul în care se afla telefonul; cum a ajuns acesta din posesia organului de urmărire penală în posesia specialistului; când şi în ce împrejurări a fost delegat specialistul să efectueze acte de urmărire penală, constând în identificarea, culegerea, fixarea de probe; de ce organele de urmărire penală nu au participat la activitate; de ce inculpatul şi apărătorul său nu au fost citaţi la efectuarea operaţiunii de copiere integrală a conţinutului sistemului informatic reprezentat de telefonul mobil.

Prin încheierea din data de 6.05.2022, ora 16.00, a fost confirmată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti măsura provizorie mai sus menţionată.

Cererile şi excepţiile formulate de inculpaţi au fost apreciate ca nefondate de judecătorul de cameră preliminară.

În esenţă, s-a reţinut că accesul la un sistem informatic este, în fapt, o măsură de supraveghere tehnică, ce poate fi dispusă de procuror, pe o durată de 48 de ore.

Potrivit dispoziţiilor art. 142 coroborate cu art. 92 din Codul procedură penală, în cursul urmăririi penale avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, cu excepţia situaţiei în care se utilizează măsuri speciale de supraveghere ori cercetare prevăzute în capitolul IV din titlul IV.

Din compararea dispoziţiilor legale incidente rezultă că deosebirea esenţială dintre accesul la un sistem informatic şi percheziţia informatică este dată, implicit, de scopul utilizării acestora. În acest sens, s-a reţinut că accesul la un sistem informatic constituie o metodă de supraveghere, pe când percheziţia informatică este o metodă de cercetare. Conform dispoziţiilor art. 138 alin. (3) din Codul de procedură penală, accesul la un sistem informatic constă în pătrunderea într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice, fie direct, fie de la distanţă, prin intermediul unor programe specializate ori prin intermediul unei reţele, în scopul de a identifica probe. Potrivit art. 168 alin. (1) din Codul de procedură penală, percheziţia informatică este un procedeu probatoriu care constă în activităţile de cercetare, descoperire, identificare şi strângere a probelor stocate într-un sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice, realizate prin intermediul unor mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acesta.

În acest sens s-a reţinut că accesul la un sistem informatic oferă acces la resursele sistemului informatic la un anumit moment, dar permite şi supravegherea acestuia pe viitor, în timp ce percheziţia informatică permite doar cercetarea resurselor sistemului informatic la momentul efectuării sale. Accesul la un sistem informatic permite monitorizarea pasivă a sistemului, în condiţii de confidenţialitate, fără ştirea titularului sau utilizatorului, pe când percheziţia informatică poate fi efectuată potrivit dispoziţiilor art. 168 alin. (11) din Codul de procedură penală numai în prezenţa suspectului sau inculpatului.

De asemenea, din analiza comparativă a celor două instituţii mai reiese că accesul la un sistem informatic se dispune pentru a identifica probe, în timp ce percheziţia informatică este dispusă pentru descoperirea, identificarea şi strângerea probelor.

În consecinţă, judecătorul de cameră preliminară a constatat că actul procedural la care se face referire este de fapt o măsură de supraveghere tehnică, dispusă de procuror, confirmată ulterior de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, iar nu o percheziţie informatică, aşa cum a susţinut apărarea inculpatului, fiind respectate dispoziţiile legale incidente în cauză.

În fine, neîntemeiată a fost apreciată şi cererea inculpatului B.A.-M., prin care a solicitat excluderea probelor obţinute, ca urmare a faptului că accesul la un sistem informatic nu permitea şi copierea datelor obţinute în urma accesului.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (5) din Codul de procedură penală, procurorul poate dispune prin ordonanţă efectuarea de copii ale datelor obţinute ca urmare a accesului la un sistem informatic.

Împotriva acestei încheieri au declarat contestaţii, potrivit art. 347 din Codul de procedură penală, inculpaţii H.B., M.Gh.C., R.U.C., S.C.M. şi B.A.-M., prin care au criticat modul în care au fost soluţionate cererile şi excepţiile invocate în faţa primului judecător de cameră preliminară, contestaţii înregistrate la Curtea de Apel Piteşti, în Dosarul nr. 2.485/90/2022/a1 şi repartizate spre soluţionare unui complet de doi judecători de cameră preliminară.

La termenul acordat în vederea dezbaterilor asupra cererilor şi excepţiilor formulate, 4 aprilie 2022, inculpatul B.A.-M., prin apărător, a formulat, în temeiul art. 475 alin. (1) din Codul de procedură penală, cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea dezlegării de principiu a problemelor de drept anterior menţionate. III. Dispoziţii legale relevante

Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală Art. 138. – Dispoziţii generale ” (1) Constituie metode speciale de supraveghere sau cercetare următoarele: (…); b) accesul la un sistem informatic; (…). (3) Prin acces la un sistem informatic se înţelege pătrunderea într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice fie direct, fie de la distanţă, prin intermediul unor programe specializate ori prin intermediul unei reţele, în scopul de a identifica probe. (4) Prin sistem informatic se înţelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate ori aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic. (5) Prin date informatice se înţelege orice reprezentare de fapte, informaţii sau concepte sub o formă adecvată prelucrării într-un sistem informatic, inclusiv un program capabil să determine executarea unei funcţii de către un sistem informatic. (…) (13) Prin supraveghere tehnică se înţelege utilizarea uneia dintre metodele prevăzute la alin. (1) lit. a)-d).” Art. 139. – Supravegherea tehnică ” (1) Supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi şi libertăţi atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: (…).” Art. 141. – Autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică de către procuror (1) Procurorul poate autoriza, pe o durată de maximum 48 de ore, măsurile de supraveghere tehnică atunci când: a) există urgenţă, iar obţinerea mandatului de supraveghere tehnică în condiţiile art. 140 ar conduce la o întârziere substanţială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranţa persoanei vătămate, a martorului sau membrilor familiilor acestora; şi b) sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 139 alin. (1) şi (2). (2) Ordonanţa procurorului prin care se autorizează măsura de supraveghere tehnică trebuie să cuprindă menţiunile prevăzute la art. 140 alin. (5). (3) Procurorul are obligaţia de a sesiza, în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea măsurii, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a emis ordonanţa, în vederea confirmării măsurii, înaintând totodată un proces-verbal de redare rezumativă a activităţilor de supraveghere tehnică efectuate şi dosarul cauzei. (4) În cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), confirmă în termen de 24 de ore măsura dispusă de procuror, prin încheiere, pronunţată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. (5) Cu privire la datele informatice identificate prin accesul la un sistem informatic, procurorul poate dispune, prin ordonanţă: a) realizarea şi conservarea unei copii a acestor date informatice; b) suprimarea accesării sau îndepărtarea acestor date informatice din sistemul informatic. Copiile se realizează cu mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea. (6) În cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că nu au fost respectate condiţiile prevăzute la alin. (1), infirmă măsura luată de către procuror şi dispune distrugerea probelor obţinute în temeiul acesteia. Procurorul distruge probele astfel obţinute şi întocmeşte un proces-verbal în acest sens. (7) Odată cu cererea de confirmare a măsurii sau separat, procurorul poate solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi luarea măsurii supravegherii tehnice în condiţiile art. 140. (8) Încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă asupra măsurilor dispuse de procuror nu este supusă căilor de atac.” Art. 168. – Percheziţia informatică ” (1) Prin percheziţie în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice se înţelege procedeul de cercetare, descoperire, identificare şi strângere a probelor stocate într-un sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice, realizat prin intermediul unor mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea. (2) În cursul urmăririi penale, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune efectuarea unei percheziţii informatice, la cererea procurorului, atunci când pentru descoperirea şi strângerea probelor este necesară cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice. (3) Procurorul înaintează cererea prin care se solicită încuviinţarea efectuării percheziţiei informatice împreună cu dosarul cauzei judecătorului de drepturi şi libertăţi. (4) Cererea se soluţionează în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea procurorului este obligatorie. (5) Judecătorul dispune prin încheiere admiterea cererii, atunci când aceasta este întemeiată, încuviinţarea efectuării percheziţiei informatice şi emite de îndată mandatul de percheziţie. (…) (8) În cazul în care, cu ocazia efectuării percheziţiei unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, se constată că datele informatice căutate sunt cuprinse într-un alt sistem informatic ori suport de stocare a datelor informatice şi sunt accesibile din sistemul sau suportul iniţial, procurorul dispune de îndată conservarea, copierea datelor informatice identificate şi va solicita de urgenţă completarea mandatului, dispoziţiile alin. (1)-(7) aplicându-se în mod corespunzător. (9) În vederea executării percheziţiei dispuse, pentru asigurarea integrităţii datelor informatice stocate pe obiectele ridicate, procurorul dispune efectuarea de copii. (10) Dacă ridicarea obiectelor care conţin datele informatice prevăzute la alin. (1) ar afecta grav desfăşurarea activităţii persoanelor care deţin aceste obiecte, procurorul poate dispune efectuarea de copii, care servesc ca mijloc de probă. Copiile se realizează cu mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea. (11) Percheziţia în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice se efectuează în prezenţa suspectului ori a inculpatului, dispoziţiile art. 159 alin. (10) şi (11) aplicându-se în mod corespunzător. (12) Percheziţia în sistem informatic ori a unui suport de stocare a datelor informatice se efectuează de un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora, în prezenţa procurorului sau a organului de cercetare penală. (…) (14) Organele de urmărire penală trebuie să ia măsuri ca percheziţia informatică să fie efectuată fără ca faptele şi împrejurările din viaţa personală a celui la care se efectuează percheziţia să devină, în mod nejustificat, publice. (…).” Art. 168 1 . – Efectuarea percheziţiei informatice de lucrători de poliţie ” Efectuarea percheziţiei informatice prevăzută la art. 168 alin. (12) se poate realiza şi de către lucrători de poliţie specializaţi, în prezenţa procurorului sau a organului de cercetare penală.” IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Completul de doi judecători de cameră preliminară nu a expus un punct de vedere asupra chestiunilor de drept invocate, cu argumentul că, în acest fel, ar antama soluţia asupra fondului cauzei. V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate

Au fost solicitate punctele de vedere ale instanţelor judecătoreşti asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării, iar în urma consultării acestora, s-a constatat că opiniile conturate nu sunt unitare, fiind identificate în răspunsurile transmise câte două opinii, asupra fiecăreia dintre cele două probleme de drept.

În afara celor două opinii formulate asupra fondului problemelor a căror dezlegare se solicită, s-a exprimat şi opinia inadmisibilităţii prezentei sesizări.

V.1.a) Cu referire la prima chestiune de drept invocată, în opinie majoritară, s-a apreciat că procedeul probator al accesului la un sistem informatic poate fi utilizat atât în situaţia în care suportul informatic se află în detenţia fizică a organului de urmărire penală, cât şi în situaţia în care se pătrunde de la distanţă într-un astfel de sistem, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de majoritatea judecătorilor de la Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Alba, Tribunalul Argeş, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Braşov, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Brăila, Tribunalul Buzău, Tribunalul Constanţa, Tribunalul Covasna, Tribunalul Dolj, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Neamţ, Tribunalul Olt, Tribunalul Prahova, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Sălaj, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Agnita, Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Avrig, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Bacău, Judecătoria Bârlad, Judecătoria Bicaz, Judecătoria Buzău, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Deva, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Haţeg, Judecătoria Hunedoara, Judecătoria Huşi, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Orşova, Judecătoria Petroşani, Judecătoria Piatra-Neamţ, Judecătoria Pogoanele, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Râmnicu Sărat, Judecătoria Reghin, Judecătoria Roman, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Rupea, Judecătoria Sibiu, Judecătoria Sighişoara, Judecătoria Slobozia, Judecătoria Şimleu Silvaniei, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Urziceni, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Videle, Judecătoria Zalău şi Judecătoria Zimnicea.

Punctul de vedere al Tribunalului Covasna a fost în sensul că procedeul probator al accesului la un sistem informatic poate fi utilizat şi atunci când suportul informatic se află în detenţia fizică a organului de urmărire penală, prin pătrunderea directă, în condiţiile art. 138 alin. (3) din Codul de procedură penală, în scopul de a identifica probe, însă numai pentru datele informatice create în timpul monitorizării, pentru datele informatice anterioare fiind necesară autorizarea unei percheziţii informatice, cu respectarea garanţiilor prevăzute de lege. În sprijinul opiniei majoritare, s-au arătat următoarele:

Accesul la un sistem informatic este o metodă specială de supraveghere reglementată de art. 138 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care permite atât realizarea accesului de la distanţă, cât şi a accesului direct şi nemijlocit la sistemul informatic. În acest sens au fost avute în vedere dispoziţiile legale mai sus menţionate, care definesc accesul la un sistem informatic ca fiind pătrunderea într-un sistem informatic (orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate într-o relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor) sau un mijloc de stocare a datelor informatice, fie direct, fie de la distanţă, prin intermediul unor programe specializate ori prin intermediul unei reţele, în scopul de a identifica probe. Este o metodă specială de supraveghere, fiind necesară emiterea unui mandat de supraveghere tehnică de către judecător sau confirmarea acesteia de către judecător în cazul în care a fost autorizată de către procuror, în condiţiile prevăzute de art. 141 din Codul de procedură penală.

S-a arătat că pătrunderea presupune cercetarea resurselor sistemului informatic în scopul descoperirii de informaţii existente în acesta sau a celor generate pe parcursul supravegherii tehnice sau pentru a obţine reprezentarea sistemului. Pătrunderea se efectuează fie direct – contact fizic nemijlocit cu sistemul informatic ori mijlocul de stocare a datelor informatice, fie de la distanţă (prin intermediul conexiunii la internet ori prin accesarea unei reţele wireless, în condiţii de confidenţialitate). Accesul fizic se desfăşoară în locul în care se află sistemul informatic sau mijlocul de stocare a datelor informatice.

Prin urmare, în condiţiile în care, chiar prin lege, se face trimitere, pe de o parte, la accesul de la distanţă, iar, pe de altă parte, la accesul direct, nemijlocit, o restrângere a sferei de aplicare a acestei măsuri de supraveghere nu este posibilă. În acest sens, s-a arătat că legiuitorul nu distinge în cuprinsul dispoziţiilor art. 138 alin. (3) din Codul de procedură penală, după cum suportul informatic se află în detenţia organului de urmărire penală sau la distanţă, iar o altă interpretare înseamnă adăugare la lege. În plus, dispoziţiile care reglementează procedeul probator al percheziţiei informatice nu impun utilizarea acestuia în cazul în care sistemul informatic se află în detenţia fizică a organului de urmărire penală.

S-a mai arătat că pentru ipoteza autorizării unor măsuri de supraveghere tehnică de către procuror, în cazuri urgente, dispoziţiile art. 141 alin. (5) din Codul de procedură penală prevăd că procurorul poate dispune prin ordonanţă cu privire la datele informatice identificate prin accesul la un sistem informatic: a) realizarea şi conservarea unei copii a acestora; b) suprimarea accesării sau îndepărtarea acestor date din sistemul informatic. Copiile se realizează cu mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea. Potrivit art. 141 alin. (6) din Codul de procedură penală, în cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că nu au fost respectate condiţiile prevăzute la alin. (1), infirmă măsura luată de către procuror şi dispune distrugerea probelor obţinute în temeiul acesteia.

Potrivit art. 168 alin. (1) din Codul de procedură penală, percheziţia informatică reprezintă procedeul de cercetare, descoperire, identificare şi strângere a probelor stocate într-un sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice, realizat prin intermediul unor mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea. Potrivit art. 168 alin. (2) din Codul de procedură penală, percheziţia informatică se dispune în toate cazurile în care pentru descoperirea şi strângerea probelor este necesară cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice.

În acest context, s-a arătat că, în timp ce percheziţia informatică este folosită pentru obţinerea de date informatice deja existente, localizate într-un sistem informatic aflat deja în custodia şi sub controlul organului judiciar, în cazul datelor informatice reprezentate de conţinutul mesajelor de tip e-mail sau VoIP stocate pe sistemele informatice ce nu se află în posesia organelor judiciare, procedeul probator prin care se pot obţine aceste date este reprezentat de accesul la un sistem informatic. Şi în această situaţie este necesară emiterea unui mandat de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, datele fiind obţinute cu ajutorul unor mijloace tehnice specifice, cu sau fără sprijinul furnizorilor de servicii de internet sau comunicaţii. Ceea ce diferenţiază accesul la un sistem informatic de percheziţia informatică este faptul că, pe când în cazul percheziţiei informatice datele informatice sunt deja existente în sistemul informatic percheziţionat, fiind vorba despre date din trecut prin raportare la data emiterii mandatului de percheziţie informatică, prin accesul la un sistem informatic se pot obţine atât date cu privire la comunicaţii purtate anterior datei emiterii mandatului de supraveghere tehnică, cât şi date despre comunicaţii ulterioare, efectuate între momentul emiterii mandatului de supraveghere tehnică şi data-limită până la care acesta este valabil.

S-a mai arătat şi că se impune efectuarea unei delimitări clare între cele două procedee probatorii, percheziţia informatică şi accesul la un sistem informatic, acestea fiind supuse unor reguli diferite care determină modalităţi diferite de a acţiona din partea organelor judiciare, în sensul că, în timp ce percheziţia informatică impune contactul fizic cu sistemul informatic supus percheziţiei, accesul la un sistem informatic se poate realiza atât în prezenţa sistemului informatic, cât şi în lipsa acestuia.

În aceeaşi ordine de idei, s-a menţionat şi faptul că supravegherea tehnică sub forma accesului la un sistem informatic şi percheziţia informatică nu sunt instrumente de cercetare penală alternative, pe care procurorul să le poată accesa prin amalgamarea terminologiei procedurale, pentru că un atare mod de aplicare a legii desconsideră principiul legalităţii prevăzut de art. 2 din Codul de procedură penală şi tinde la încălcarea garanţiilor procesuale prevăzute de lege. Supravegherea tehnică sub forma accesului la un sistem informatic şi percheziţia informatică sunt instituţii distincte cu funcţionalităţi precis determinate, prima fiind o metodă de cercetare secretă, iar a doua având caracter participativ.

S-a susţinut că accesul la un sistem informatic presupune investigarea dinamică a setului de date aflate pe sistemul informatic în care se pătrunde, iar atunci când datele sunt înregistrate în sistemul informatic şi nu există posibilitatea de modificare de la distanţă a acestora, singurul procedeu permis de lege este percheziţia informatică. Lipsa unui mandat de percheziţie informatică nu poate fi suplinită prin măsura tehnică a accesului la un sistem informatic.

V.1.b) În opinie minoritară, cu privire la prima chestiune de drept invocată, s-a apreciat că procedeul probator al accesului la un sistem informatic poate fi utilizat numai pentru a pătrunde de la distanţă într-un astfel de sistem, în vederea monitorizării/supravegherii activităţii derulate, nu şi atunci când suportul informatic se află în detenţia fizică a organului de urmărire penală, în acest din urmă caz fiind necesară obţinerea unui mandat de percheziţie informatică. În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de judecătorii de la Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Câmpina, Judecătoria Luduş, Judecătoria Mizil, Judecătoria Ploieşti, Judecătoria Vălenii de Munte, Judecătoria Târnăveni şi Judecătoria Târgu-Neamţ. În sprijinul celei de-a doua opinii, s-au adus următoarele argumente:

Procedeul probator al accesului la un sistem informatic (metodă de supraveghere tehnică) poate fi utilizat în urma obţinerii unui mandat sau a autorizării procurorului, doar în situaţia în care un astfel de sistem se află la distanţă, în vederea monitorizării/supravegherii activităţii derulate. Procedeul probator al accesului la un sistem informatic poate fi utilizat în condiţiile în care inculpatul nu este înştiinţat despre folosirea acestuia, fiind diferit de procedeul probator al percheziţiei în sistem informatic, în acest din urmă caz suportul informatic trebuind să se afle efectiv în detenţia organului de urmărire penală şi nefiind necesară obţinerea unui mandat de acces la sistemul informatic, ci doar a unui mandat de percheziţie informatică, procedeu la care inculpatul poate participa, personal sau prin reprezentant legal.

S-a menţionat că pentru obţinerea de date informatice deja existente, localizate într-un sistem informatic aflat în custodia şi sub controlul organului judiciar, este folosită percheziţia informatică, iar, în cazul în care datele informatice sunt reprezentate de conţinutul unor mesaje de tip e-mail sau VoIP stocate pe sisteme informatice ce nu se află în posesia organelor judiciare, procedeul probatoriu prin care pot fi obţinute este reprezentat de accesul la un sistem informatic.

Din analiza comparativă a dispoziţiilor art. 138 alin. (3) şi ale art. 168 alin. (1) din Codul de procedură penală reiese că accesul la un sistem informatic permite organelor judiciare doar pătrunderea în sistemul respectiv, pentru a identifica probe, faţă de percheziţia informatică, prin intermediul căreia datele stocate pe respectivul sistem informatic pot fi cercetate în conţinutul lor pentru a obţine probe care pot conduce, sau nu, la soluţionarea cauzei. Accesul la un sistem informatic nu permite cercetarea conţinutului probelor aflate în sistemul informatic, astfel că, în ipoteza identificării unor date ce ar putea prezenta relevanţă sau utilitate pentru soluţionarea cauzei, organele de urmărire penală trebuie să solicite emiterea unui mandat de percheziţie informatică de la judecătorul de drepturi şi libertăţi.

În continuare, s-a arătat că, deşi nu ar fi exclusă recurgerea la procedeul accesului la un sistem informatic atunci când sistemul se află în posesia organelor de urmărire penală, pentru identificarea unor eventuale date informatice care ar putea servi la aflarea adevărului, cu toate acestea, analiza conţinutului acestor date se va putea realiza numai prin intermediul percheziţiei informatice.

V.2. Cu referire la cea de-a doua chestiune de drept invocată, au fost exprimate două opinii.

V.2.a) Într-o opinie s-a apreciat că opţiunea asupra emiterii, obţinerii şi/sau utilizării unui mandat de acces la un sistem informatic sau a unui mandat de percheziţie informatică în vederea copierii integrale a datelor dintr-un sistem informatic aflat în posesia organului de urmărire penală reprezintă o chestiune de legalitate, supusă cenzurii judecătorului de cameră preliminară.

În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, Tribunalul Brăila, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Constanţa, Tribunalul Covasna, Tribunalul Dolj, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Neamţ, Tribunalul Prahova, Tribunalul Sălaj, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Avrig, Judecătoria Bacău, Judecătoria Bicaz, Judecătoria Buzău, Judecătoria Câmpina, Judecătoria Huşi, Judecătoria Ploieşti, Judecătoria Pogoanele, Judecătoria Vălenii de Munte, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Râmnicu Sărat, Judecătoria Rupea, Judecătoria Slobozia, Judecătoria Şimleu Silvaniei, Judecătoria Târnăveni şi Judecătoria Urziceni. În susţinerea primei opinii, s-au arătat următoarele:

În situaţia în care se urmăresc accesarea şi copierea datelor dintr-un sistem informatic aflat în posesia organelor judiciare, se recurge, exclusiv, la percheziţia informatică, utilizarea accesului la un sistem informatic, într-o atare situaţie, fiind o modalitate de eludare a garanţiilor specifice percheziţiei informatice. Prin urmare, fiind vorba despre efectuarea unei percheziţii informatice în lipsa titularului sistemului, ea constituie o chestiune de legalitate, organele de urmărire penală neputând, după bunul plac, să efectueze o cercetare a sistemului informatic. În această ipoteză, opţiunea asupra utilizării unui mandat de acces la un sistem informatic sau a unui mandat de percheziţie informatică va fi cenzurată de judecătorul de cameră preliminară, sub aspectul legalităţii administrării probelor de către organele de urmărire penală, conform art. 342 din Codul de procedură penală.

Atât accesul la un sistem informatic, cât şi percheziţia informatică sunt supuse testului de proporţionalitate cu scopul urmărit, precum şi celui de subsidiaritate, astfel încât intră în competenţa judecătorului de cameră preliminară analiza legalităţii încheierilor prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a încuviinţat metoda specială de supraveghere, a legalităţii utilizării unui mandat de acces la un sistem informatic, respectiv a unui mandat de percheziţie informatică în vederea copierii integrale a datelor dintr-un sistem informatic aflat în posesia organului de urmărire penală.

S-a arătat că, potrivit considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 244/2017 (paragraful 63), în materia măsurilor de supraveghere tehnică, ce constituie o ingerinţă în viaţa privată a persoanelor supuse acestor măsuri, trebuie să existe un control a posteriori încuviinţării şi punerii în executare a supravegherii tehnice.

Spre deosebire de art. 138 alin. (3) din Codul de procedură penală, care prevede faptul că scopul metodei speciale de supraveghere a accesului la un sistem informatic este acela de a identifica probe, art. 168 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că scopul percheziţiei informatice este acela de a cerceta, identifica şi strânge probe.

Astfel, plecând chiar de la scopul distinct precizat de legiuitor, se observă că doar în cazul percheziţiei informatice este permisă operaţiunea de strângere a probelor. În măsura în care legiuitorul ar fi dorit să fie posibilă operaţiunea de strângere a probelor şi în cazul accesului la un sistem informatic, aceasta ar fi fost menţionată în mod expres. Cu toate că termenii folosiţi nu sunt suficient de clari pentru a elimina posibilitatea interpretărilor, este evident că prin sintagma,,strânge probe” s-a făcut referire la culegerea probelor prin copierea datelor informatice, iar nu la operaţiunea de strângere de probe în general. Scopul metodei de supraveghere a accesului la un sistem informatic este acela de a contribui la identificarea unor informaţii esenţiale pentru desfăşurarea anchetei în situaţiile în care trecerea timpului ar afecta buna soluţionare a cauzei, iar nu de a permite copierea datelor, în acest scop existând posibilitatea efectuării unei percheziţii informatice.

Mai mult decât atât, art. 138 alin. (13) din Codul de procedură penală prevede în mod explicit faptul că prin termenul de supraveghere tehnică se înţelege utilizarea uneia dintre metodele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, accesul la un sistem informatic fiind prevăzut la lit. b), aspect ce întăreşte opinia că accesul la sistem nu permite şi copierea datelor, ci doar pătrunderea în sistemul informatic ori în mijlocul de stocare a datelor cu scopul de a cunoaşte conţinutul datelor şi a analiza necesitatea solicitării emiterii unui mandat de percheziţie informatică. Prin urmare, aspectul supus discuţiei este unul de legalitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 168 alin. (9) din Codul de procedură penală, procurorul poate efectua copii ale datelor informatice stocate pe sistemul ridicat în contextul încuviinţă