2ra-1262/17 — repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată

2ra-1262/17 — repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: S. Lazari dosarul nr. 2ra-1262/17

instanța de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol

D E C I Z I E

12 iulie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Iurie Bejenaru,

Ala Cobăneanu, Nicolae Craiu

studiind recursul declarat de Popescu Nicolae și reprezentantul său, avocatul

Croitor Alexei împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 06 decembrie 2016 și

deciziei suplimentare a Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2017,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Popescu Nicolae

împotriva întreprinderii cu capital străin „Maybemayr”, societate cu răspundere limitată

cu privire la încasarea prejudiciului material și cheltuielile de judecată,

c o n s t a t ă:

La 05 ianuarie 2016, Popescu Nicolae a depus cerere de chemare în judecată

împotriva întreprinderii cu capital străin „Maybemayr”, societate cu răspundere limitată

(în continuare – ÎCS „Maybemayr” SRL) cu privire la încasarea prejudiciului material și

cheltuielile de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că la 09 decembrie 2009 a încheiat cu ÎCS

„Maybemayr” SRL contractul de antrepriză nr. 8, prin care ultimul s-a obligat să

execute și să instaleze uși și ferestre la casa reclamantului de pe str. Bacău nr.18 din

mun. Chișinău, pînă la sfîrșitul lunii septembrie 2010, cu prețul total al lucrărilor în

sumă de 65000 de euro, care a fost achitat.

Susține că urmare a neexecutării în termen a lucrărilor, la 10 septembrie 2010

părțile au încheiat acordul adițional la contractul de antrepriză nr.8, prin care s-a stabilit

că termenul pentru îndeplinirea lucrărilor este de 295 de zile de la data semnării

contractului, adică pînă la 30 septembrie 2010, iar în caz de neîndeplinire a lucrărilor

pînă la data stabilită, pîrîtul urmează să-i achite prejudiciu în valoare de 220,34 de euro

pentru fiecare zi de întîrziere.

Menționează că la 05 ianuarie 2012, pîrîtul a finisat lucrările de executare și

instalare a articolelor din lemn la adresa indicată, fiind prezentat spre semnare actul de

predare a lucrărilor, însă nu l-a semnat din motivul că lucrările au fost executate cu

întîrziere de 461 de zile, calitatea și materialele de construcție nu au fost conforme cu

prevederile contractului.

Solicită încasarea din contul pîrîtului a prejudiciului material în sumă de 101365

de euro și a cheltuielilor de judecată.

1

Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 19 iunie 2015 s-a admis

acțiunea, s-a încasat în beneficiul reclamantului Popescu Nicolae din contul ÎCS

„Maybemayr” SRL ca recuperare a prejudiciului cauzat prin neexecutarea în termen a

contractului de antrepriză nr.8 din 09 decembrie 2009, 101356 de euro, ori suma

echivalentă în lei moldovenești conform cursului valutar stabilit de Banca Națională a

Moldovei la momentul executării hotărîrii și s-a încasat de la ÎCS „Maybemayr” SRL

taxa de stat în beneficiul statului 50000 de lei.

În susținerea poziției, prima instanță a constatat faptul că, prestatorul a încălcat

termenul stabilit prin contractul semnat la 10 septembrie 2009 și prelungit prin acordul

adițional de la 10 septembrie 2010, bunul comandat de reclamant fiind confecționat cu

întîrziere și tot cu întîrziere fiind montat, întîrzierea constituind 461 de zile.

La fel, prima instanță a reținut, că prin acordul adițional semnat de părți la 10

septembrie 2010 este stabilit cuantumul penalității care urmează a fi încasat în cazul

nerespectării prevederilor contractuale de ambele părți, iar în materialele cauzei se

conțin probe care confirmă că lucrările de montare a bunului comandat de reclamant au

fost finisate la 05 ianuarie 2012, însă pîrîtul nu a prezentat probe care ar confirma că

faptul dat se datorează acțiunilor reclamantului, din contul pîrîtului urmează a fi

încasată penalitatea.

Totodată instanța a reținut că termenul de prescripție stabilit la art. 267 alin.(1)

din Codul civil, a fost respectat, deoarece termenul de finalizare a lucrărilor de montare

a bunurilor indicat de reclamant este momentul perfectării actului de recepție din 05

ianuarie 2012, iar acțiunea a fost înaintată la 05 ianuarie 2015.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 06 decembrie 2016, s-a admis apelul

declarat de ÎCS „Maybemayr” SRL, s-a casat integral hotărîrea Judecătoriei Buiucani,

mun. Chișinău din 19 iunie 2015 și s-a emis o nouă hotărîre prin care s-a respins ca

tardivă cererea de chemare în judecată înaintată de Popescu Nicolae împotriva ÎCS

„Maybemayr” SRL cu privire la încasarea prejudiciului material.

Instanța de apel a reținut că obiectul în cauză reprezintă pretenția reclamantului

cu privire la încasarea prejudiciului material, penalitatea pentru întîrzierea executării

obligațiilor contractuale, iar legea prevede expres termenul în cadrul căruia partea poate

pretinde la încasarea penalității, adică din momentul intervenirii întîrzierii, fie din

momentul acceptării lucrărilor la 05 ianuarie 2012.

La fel, instanța de apel a reținut că termenul în interiorul căruia urma a fi

înaintată acțiunea a expirat la 05 iunie 2012, pe cînd acțiunea a fost introdusă în instanța

de judecată la 05 ianuarie 2015, prin ce a fost încălcat termenul de prescripție prevăzut

de lege.

La 20 decembrie 2016 reprezentantul ÎCS „Maybemayr” SRL a depus cerere

solicitînd emiterea unei hotărîri suplimentare cu privire la încasarea din contul lui

Popescu Nicolae în beneficiul ÎCS „Maybemayr” SRL a taxei de stat în sumă de 37500

de lei.

Prin decizia suplimentară a Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2017 s-a

încasat de la Popescu Nicolae în beneficiul ÎCS „Maybemayr” SRL cheltuielile de

judecată sub forma taxei de stat achitate la examinarea apelului în mărime de 37500 de

lei.

La 18 aprilie 2017 Popescu Nicolae și reprezentantul său, avocatul Croitor Alexei

au declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 06 decembrie 2016 și

deciziei suplimentare a Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2017, solicitînd

admiterea recursului, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 06 decembrie 2016 și

2

deciziei suplimentare a Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2017, cu menținerea

hotărîrii primei instanțe.

În motivarea recursului a invocat motivele de fapt ale cauzei, menționînd că

instanța de apel a aplicat și interpretat eronat normele de drept material.

Consideră că instanța de apel a aplicat eronat dispozițiile art. 271 și art. 268 lit. a)

din Codul civil, deoarece pretinsa sumă de a fi încasată constituie prețul lucrărilor, iar

ca temei pentru înaintarea acțiunii constituie art.602 alin.(1) din Codul civil și Legea

privind protecția consumatorilor nr. 105 din 13 martie 2003.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de

Popescu Nicolae și reprezentantul său, avocatul Croitor Alexei urmează a fi admis,

casate deciziile instanței de apel cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanța de apel

pentru următoarele motive.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

instanței de apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate cazurile

în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecînd

recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a

administra noi dovezi.

Din materialele cauzei denotă că prin contractul de antrepriză nr. 8 din 09

decembrie 2009, ÎCS „Maybemayr” SRL, în calitate de antreprenor, s-a obligat să

execute pînă la sfîrșitul lunii septembrie 2010, în conformitate cu standardele germane

prescripțiile din documentația de proiect bunuri: 1 unitate – ușă de intrare; 19 unități –

ferestre și uși de balcon din stejar cu montarea lor în casa indicată de Popescu Nicolae,

în calitate de client, iar ultimul s-a obligat să recepționeze lucrările și să plătească prețul

lucrărilor de 64600 de euro (f.d.3-6).

Prin acordul adițional din 10 septembrie 2010 la contractul de antrepriză nr. 8 din

09 decembrie 2009, s-a stabilit că prețul lucrărilor constituie 65000 de euro și că

urmează a fi îndeplinite în termen de 295 de zile de la data semnării contractului, cu

220,34 de euro pentru fiecare zi. La fel, s-a stabilit că dacă clientul întîrzie cu plata după

finisarea lucrărilor, antreprenorul este în drept să ceară suma de 220,34 de euro pentru

fiecare zi de întîrziere, iar în cazul în care antreprenorul întîrzie îndeplinirea lucrărilor

stabilite în termenii indicați în contract, clientul are dreptul să ceară de la antreprenor

plata în mărime de 220,34 de euro pentru fiecare zi întîrziată (f.d.8).

Prin actul de finisare a lucrărilor de executare-montare a articolelor din lemn,

aluminiu și sticlă la șantierul din mun. Chișinău, str. Bacău nr.18 din 05 ianuarie 2012

s-a decis că lucrările au fost finisate, corespund cerințelor calitative și cantitative și pot

fi propuse beneficiarului pentru recepție (f.d.9)

La 23 ianuarie 2012, ÎCS „Maybemayer” SRL a expediat în adresa lui Popescu

Nicolae scrisoarea prin care solicită recepționarea lucrărilor în termen de 10 zile din

data recepționării, cu sau fără rezerve (f.d.37).

Verificînd legalitatea deciziei Curții de Apel Chișinău din 06 decembrie 2016 prin

prisma argumentelor invocate în recurs, Colegiul constată că, instanța de apel a încălcat

normele de drept procedural și material și a apreciat eronat circumstanțele pricinii.

3

Potrivit art. 239 din Codul de procedură civilă, hotărîrea judecătorească trebuie să

fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărîrea numai pe circumstanțele

constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședință de judecată.

Conform art. 241 alin. (2), (5) și (6) din Codul de procedură civilă, hotărîrea

judecătorească constă din partea introductivă și partea dispozitivă. În cazurile prevăzute

la art. 236 alin. (5), hotărîrea judecătorească constă din partea introductivă, partea

descriptivă, motivare și dispozitiv. Fiecare parte a hotărîrii se evidențiază separat în

textul acesteia. În motivare se indică: circumstanțele pricinii, constatate de instanță,

probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe,

argumentele invocate de instanță la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit

instanța. Dispozitivul cuprinde concluzia instanței judecătorești privind admiterea sau

respingerea integrală sau parțială a acțiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea

și termenul de atac al hotărîrii.

Instanța de recurs evidențiază că, efectul devolutiv al apelului presupune două

limite raționale: tantum devolutum quantum apellatum, adică instanța de apel rejudecă

în fapt și în drept, ceea ce apelantul a înțeles să atace din hotărîrea primei instanțe, fiind

o consecință a principiului disponibilității care guvernează procesul civil și tantum

devolutum quantum iudicatum, unde instanța de apel, efectuează o nouă examinare în

fond, dar și exercită controlul judiciar complet, în fapt și în drept, asupra ceea ce a

hotărît prima instanță și din acest motiv instanța de apel, nu poate fi pusă în situația de a

soluționa cereri care nu au fost formulate în fața primei instanțe, adică cereri absolut noi

prin care să se invoce pretenții noi.

Sub acest aspect, Colegiul notează că instanța de apel la adoptarea actului de

dispoziție recurat nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, precum și nu a elucidat

toate circumstanțelor importante ale pricinii.

În conformitate cu art. 10 alin. (2) din Codul civil, modul de aplanare a litigiului

dintre părți pînă la adresare în instanță de judecată poate fi prevăzut prin lege sau

contract.

Potrivit art. 666 alin. (1) din aceeași lege, contractul este acordul de voință realizat

între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting

raporturi juridice, iar reieșind din forța obligatorie a contractului prevăzut la art. 668

alin.(2) din legea menționată, se reține că contractul produce efecte numai între părți

dacă legea nu prevede altfel. Contractul produce efecte și pentru succesorii universali

sau cu titlu universal dacă din lege, din contract sau din natura obligației nu rezultă

altfel.

Conform art. 946 alin. (1) din Codul civil, prin contractul de antrepriză o parte

(antreprenor) se obligă să efectueze pe riscul său o anumită lucrare celeilalte părți

(client), iar aceasta se obligă să recepționeze lucrarea și să plătească prețul convenit.

Astfel, instanța de recurs menționează că pct. 7.1. din contractul de antrepriză nr.8

din 09 decembrie 2009, încheiat între ÎCS „Maybemayr” SRL, în calitate de antreprenor

și Popescu Nicolae, în calitate de client, prevede că litigiile, neclaritățile și întrebările

apărute între părți se soluționează pe calea tratativelor între acestea, iar pct. 7.2. din

același contract prevede că, în cazul în care părțile nu au ajuns la un numitor comun în

scopul soluționării divergenților apărute, părțile sunt în drept să soluționeze litigiul prin

intermediul instanței de judecată.

În altă ordine de idei, Colegiul notează că, sarcina instanțelor de judecată este de a

examina minuțios fondul pretențiilor înaintate și a da răspuns adecvat la acestea care vor

4

atesta faptul că justițiabilii au fost auziți (în consonanță cu jurisprudența CEDO pe

terenul art. 6).

În acest context, Colegiul reține că atît din cererea de chemare în judecată cît și din

cererea de recurs, Popescu Nicolae își întemeiază pretențiile în baza art.602 alin. (1) și

(2) din Codul civil, care stipulează că, în cazul în care nu execută obligația, debitorul

este ținut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel dacă nu

dovedește că neexecutarea obligației nu-i este imputabilă. Neexecutarea include orice

încălcare a obligațiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă.

Respectiv, instanța de recurs reține eronată concluzia instanței de apel precum că

obiectul litigiului reprezintă încasarea penalității pentru întîrzierea executării obligațiilor

contractuale care are la bază pct. 3.10. al contractului introdus prin acordul adițional din

10 septembrie 2010, în condițiile în care recurentul Popescu Nicolae indică ca temei

dispozițiile art. 602 din Codul civil, dar nu art. 624 din aceeași lege, or neexecutarea

obligației (care include și executarea tardivă) și clauza penală sunt instituții de drept

prevăzute de două norme distincte, iar în dependență de aceasta urmează a fi aplicate

diferite termene de prescripții.

Mai mult, în procesul-verbal al ședinței de judecată în instanța de apel din 06

decembrie 2016 (f.d.93), reprezentantul lui Popescu Nicolae, avocatul Croitor Alexei a

concretizat că suma solicitată nu constituie penalitate.

În același context, determinarea eronată de către instanța de apel a raporturilor

juridice dintre părți a dus la încălcarea principiului disponibilității părților în drepturi

prin neaplicarea legii care urma a fi aplicată și determinarea raporturilor juridice dintre

aceștia, or potrivit art. 183 alin.(2) lit.a) în raport cu art. 370 alin.(1) din Codul de

procedură civilă, pregătirea pentru dezbatere judiciară este obligatorie pentru orice

pricină civilă și are ca scop precizarea legii care urmează a fi aplicată și determinarea

raporturilor juridice dintre părți.

În acest sens, Colegiul notează că instanța de apel greșit a aplicat normele de drept

material, aplicînd în acest sens prevederile art. 268 lit.a) din Codul civil, iar concluzia

precum că termenul în interiorul căruia urmează a fi înaintată acțiunea a expirat la 05

iunie 2012 este eronată, or cum s-a constatat supra, în cauză nu se solicită încasarea

penalităților, iar legea stipulează termene de prescripție speciali în contractele de

antrepriză și începutul curgerii acestora în sensul art. 968 și art. 969 din Codul civil.

Astfel, instanța de apel la rejudecare urmează să supună verificării începutul

curgerii termenului de adresare în instanța de judecată a lui Popescu Nicolae, or cum se

desprinde din dispozițiile art. 969 din Codul civil, în raport cu pct. 6.1. din contractul de

antrepriză nr. 8 din 09 decembrie 2009 (f.d.4), dacă legislația sau contractul stabilesc un

termen de garanție, reclamația poate fi înaintată în interiorul acestui termen. Termenul

de prescripție curge din momentul înaintării reclamației, iar dacă reclamația nu a fost

înaintată, termenul de prescripție curge de la data expirării termenului de garanție.

Prin urmare, instanța de recurs ajunge la concluzia că instanța de apel nu a

respectat normele de drept procedural și material, a apreciat eronat circumstanțele

cauzei, care au importanță pentru soluționarea corectă a pretenției deduse judecării, iar

soluția acesteia este lipsită de putere de convingere.

Subsecvent, instanța de recurs menționează că prin decizia suplimentară a Curții

de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2017 s-a încasat de la Popescu Nicolae în beneficiul

ÎCS „Maybemayr” SRL cheltuielile de judecată sub forma taxei de stat achitate la

examinarea apelului în mărime de 37500 de lei (f.d.108-110), care a fost emisă în

conformitate cu art. 250 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, care prevede că

5

instanța care a pronunțat hotărîrea emite, din oficiu sau la cererea participanților la

proces, o hotărîre suplimentară dacă nu a rezolvat problema repartizării între părți a

cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților,

specialiștilor, interpreților sau reprezentanților cu privire la cheltuielile de judecată a

căror compensare li se cuvine.

Ținînd cont de faptul că decizia suplimentară a fost emisă de instanța de apel

pentru a rezolva problema repartizării între părți a cheltuielilor de judecată care nu au

fost incluse în decizia Curții de Apel Chișinău din 06 decembrie 2016, iar aceasta

urmează a fi casată, instanța de recurs consideră necesar de a casa integral și decizia

suplimentară a Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2017.

Astfel, din considerentele menționate și avînd în vedere că Curtea de Apel

Chișinău nu a respectat întocmai normele de drept procedural și material și a apreciat

eronat circumstanțele importante ale cauzei, erori ce nu pot fi corectate în ordine de

recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat de Popescu Nicolae și reprezentantul

său, avocatul Croitor Alexei urmează a fi admis cu casarea deciziei Curții de Apel

Chișinău din 06 decembrie 2016 și deciziei suplimentare a Curții de Apel Chișinău din

24 ianuarie 2017 cu restituirea cauzei la rejudecare în Curtea de Apel Chișinău în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să țină cont de cele menționate și

reexaminând cauza să emită o hotărâre legală și întemeiată cu respectarea drepturilor

procedurale ale părților.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e

Se admite recursul declarat de Popescu Nicolae și reprezentantul său, avocatul

Croitor Alexei.

Se casează decizia Curții de Apel Chișinău din 06 decembrie 2016 și decizia

suplimentară a Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2017, în cauza civilă la cererea

de chemare în judecată depusă de Popescu Nicolae împotriva întreprinderii cu capital

străin „Maybemayr”, societate cu răspundere limitată cu privire la încasarea

prejudiciului material și cheltuielile de judecată, cu restituirea cauzei spre rejudecare la

Curtea de Apel Chișinău, de un alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Iurie Bejenaru

Ala Cobăneanu

Nicolae Craiu

6