2ra-1256/17 — rezoluțiunea contractului de donație

prima instanță: S. Godorogea dosarul nr. 2ra-1256/17

instanța de apel: S. Procopciuc, A. Garbuz, E. Grumeza

Î N C H E I E R E

29 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Ion Druță

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

reprezentantul Elizavetei Dumbravan, avocatul Igor Ciuru, împotriva deciziei Curții

de Apel Bălți din 31 ianuarie 2017,

adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de

reprezentantul Elizavetei Dumbravan, avocatul Igor Ciuru, împotriva Valentinei

Cărăruș cu privire la rezoluțiunea contractului de donație,

c o n s t a t ă:

La 28 octombrie 2015 reprezentantul Elizavetei Dumbravan, avocatul Igor Ciuru

a depus cerere de chemare în judecată împotriva Valentinei Cărăruș cu privire la

rezoluțiunea contractului de donație.

În motivarea acțiunii a menționat că, la 02 februarie 1950 a încheiat căsătorie cu

Victor Dumbravan. În anul 2007, fiind la o vârstă înaintată, împreună cu soțul au

decis să doneze casa nepoatei – Valentina Cărăruș, care locuiește în vecinătate.

Astfel, la 30 mai 2007 a fost încheiat contractul de donație nr. 2/3-3913,

autentificat de notarul Lucia Matușevschi.

Relevă reclamanta că, tipul contractului – contract de donație, a fost ales la

sugestia Valentinei Cărăruș.

La fel, menționează reclamanta că, la momentul încheierii contractului de donație

nu cunoștea o altă formă de contract, ca de exemplu contractul de înstrăinare cu

condiția întreținerii pe viață.

Susține că, până la decesul soțului Victor Dumbravan, la 14 iulie 2014, nu au

avut pretenții față de Valentina Cărăruș privind acordarea ajutorului de întreținere din

partea acesteia. Însă, după decesul soțului, i s-a agravat starea de sănătate, iar pârâta

refuză să mai acorde sprijinul necesar.

Invocă prevederile art. 836 din Codul civil și rezoluțiunea contractului de donație

nr. 2/3-3913 din 30 mai 2007 și restituirea bunului imobil donat, pentru a putea fi

înstrăinat altei persoane cu condiția întreținerii pe viață.

Solicită admiterea acțiunii și rezoluțiunea contractului de donație nr. 2/3-3913 din

30 mai 2007, în temeiul art. 836 din Codul civil.

Prin hotărârea Judecătoriei Râșcani din 15 iulie 2016 s-a respins ca fiind

1

neîntemeiată acțiunea (f.d. 93-96 recto-verso).

În susținerea soluției adoptate, prima instanță a reținut că, Elizaveta Dumbravan,

nu poate invoca rezoluțiunea contractului de donație, deoarece nu este parte la

contractul de donație, or, contractul de donație a fost încheiat între Victor Dumbravan,

în calitate de donator, și Valentina Cărăruș.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 31 ianuarie 2017 s-a admis apelul declarat de

reprezentantul Elizavetei Dumbravan, avocatul Igor Ciuru, s-a casat integral hotărârea

Judecătoriei Râșcani din 15 iulie 2016 și s-a emis o nouă hotărâre prin care s-a respins

ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de 2015 reprezentantul

Elizavetei Dumbravan, avocatul Igor Ciuru, împotriva Valentinei Cărăruș cu privire

la rezoluțiunea contractului de donație (f.d.141, 142-144 recto-verso).

În susținerea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că, prima instanță eronat

a concluzionat, că reclamanta nu este în drept să solicite rezoluțiunea contractului în

cauză, neavând calitatea de donator, or, Elizaveta Dumbravan și-a dat acordul la

încheierea acestui contract, iar bunurile donate Valentinei Cărăruș aparțineau cu drept

de proprietate în devălmășie soților Dumbravan.

Cât privește fondul cauzei, dar și din analiza contractului de donație din 30 mai

2007, instanța inferioară a conchis că conținutul acestuia nu înserează nici o clauză

privind condiția de îndeplinire a unei sarcini sub prisma art. 834 din Codul civil.

Astfel, a notat că în sensul art. 836 din Codul civil, pentru rezoluțiunea

contractului de donație este necesar de a întruni cumulativ două condiții: starea de

imposibilitate a donatorului de a-și asigura întreținerea corespunzătoare și starea de

imposibilitate a donatorului de a-și îndeplini obligațiile de întreținere față de terți. Pot

constitui situații de stare de nevoie situațiile cînd veniturile donatorului s-au redus în

măsura în care acesta nu-și mai permite să-și asigure o întreținere corespunzătoare,

survenite în urma unor situații neprevăzute, de la sine, fără ca donatorul să și-o

provoace în mod intenționat sau prin culpă gravă.

În concluzie, instanța de apel a relevat că reclamanta nu a prezentat probe

incontestabile care ar demonstra că, după executarea donației nu mai este în stare să-și

asigure o întreținere corespunzătoare și să-și îndeplinească obligațiile legale de

întreținere față de terți, fapt ce i-ar servi temei de a cere restituirea bunurilor donate,

dimpotrivă probele prezentate au demonstrat că după decesul soțului său Victor

Dumbravan, prima intenționat și-a creat starea de nevoie prin donarea terenurilor

agricole, ce le avea în proprietate, astfel reducându-și intenționat veniturile.

La 02 mai 2017 reprezentantul Elizavetei Dumbravan, avocatul Igor Ciuru a

declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 31 ianuarie 2017, solicitând

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu

pronunțarea unei noi hotărâri în sensul admiterii acțiunii (f.d. 152-153 recto-verso).

În motivarea recursului a reiterat circumstanțele faptice ce țin de fondul cauzei și

a invocat că, instanța de apel eronat a dedus că reclamanta nu a prezentat probe ce ar

confirma că cheltuielile ei la momentul depunerii cererii de chemare în judecată s-au

majorat în raport cu cheltuielile ei la momentul întocmirii contractului de donație.

În acest sens, aduce ca exemplu datele statistice privind minimul de existență a

biroului național de statistică pentru persoanele pensionare în mediul rural.

Suplimentar, afirmă că instanța de apel în mod arbitrar a admis probe noi

prezentate de reprezentantul pârâtei.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile,

2

completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul consideră recursul ca fiind declarat în termen, deoarece decizia

instanței de apel din 31 ianuarie 2017 (f.d. 141, 142) a fost recepționată de recurentă

la 13 martie 2017, fapt confirmat prin avizul de recepție (f.d. 150), iar de

reprezentantul acesteia – avocatul Igor Ciuru la 14 martie 2017, fapt confirmat prin

3

avizul de recepție de la f.d. 148, iar cererea de recurs a fost depusă la oficiul poștal la

10 aprilie 2017 (f.d. 160 recto).

Argumentul reprezentantului recurentei precum că, instanța de apel eronat a

dedus că reclamanta nu a prezentat probe ce ar confirma că cheltuielile ei la momentul

depunerii cererii de chemare în judecată s-au majorat în raport cu cheltuielile ei la

momentul întocmirii contractului de donație nu pot fi reținute, or, în sensul regulilor

din Secțiunea a II-a Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele inferioare, or,

forța atribuită unei probe, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile

făcute în urma probațiunii sânt în afara controlului instanței de recurs.

Distinct celor menționate, instanța de recurs relevă că, nu pot fi acceptate nici

alegațiile reprezentantului recurentului referitor la datele statistice ale biroului

național de statistică privind minimul de existență a persoanele pensionare în mediul

rural. Or, potrivit articolului 442 din Codul de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a

administra noi dovezi.

Astfel, la materialele cauzei lipsesc înscrisuri, certificate în modul stabilit de

lege, care ar confirma mărimea minimului de existență a persoanelor pensionare în

mediul rural.

Mai mult decât atât, completul opinează că, în art. 2 din Legea cu privire la

minimul de existență definește noțiunea de „minim de existență” ca indicator ce

reprezintă mărimea valorică a volumului minim de consum al bunurilor materiale și a

serviciilor pentru satisfacerea necesităților principale, menținerea sănătății și pentru

susținerea viabilității omului.

Aderent, în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (2) din aceiași lege, minimul de

existență se utilizează la: a) evaluarea generală a nivelului de trai al populației și al

principalelor grupuri sociodemografice în procesul de punere în aplicare a politicii

sociale; b) argumentarea necesității de modificare a mărimilor salariului minim și

pensiei minime pentru limită de vîrstă, a venitului lunar minim garantat al familiei, a

mărimilor burselor, indemnizațiilor și compensațiilor.

Succesiv, instanța de recurs deduce că datele statistice invocate de către

reprezentantul recurentei poartă un caracter general și nu subiectiv, iar starea materială

de facto a recurentei urmează a fi confirmată doar prin probe pertinente și concludente

speței.

La fel, nu poate fi acceptat ca argument ce poate duce la admisibilitatea recursului

nici alegația precum că instanța de apel în mod arbitrar a admis probe noi prezentate de

reprezentantul pârâtei. Or, potrivit dispozițiilor art. 372 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, părțile și alți participanți la proces au dreptul să prezinte noi probe

dacă au fost în imposibilitatea să o facă la examinarea pricinii în primă instanță.

La caz, completul subliniază că, instanța inferioară a acceptat probe noi

prezentate de reprezentantul intimatei și care nu au fost prezentate în prima instanță,

deoarece la aceste probe se face trimitere și în cererea de apel (f.d. 139 verso).

În această ordine de idei, instanța de recurs notează că, reprezentantul recurentei

nu a invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei

instanței de apel și a hotărârii instanței de fond. Astfel, se evidențiază caracterul

declarativ al recursului, lipsit de conținut și evidențiază simplul fapt al dezacordului

4

recurentului cu soluția dată de instanțele inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale

de declarare a recursului.

În acest sens, instanța de recurs reamintește prin prisma jurisprudenței CtEDO,

fosta Comisie a arătat că „… art. 6 §1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a

unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca

fiind lipsit de șanse de succes” (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia

Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Completul concluzionează că, din conținutul cererii de recurs nu rezultă existența

unuia din temeiurile legale de recurs, iar circumstanțele de fapt invocate de

reprezentantul recurentei în cererea de recurs nu constituie obiect al recursului, or

recursul devoluează exclusiv circumstanțele de drept ale pricinii.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că argumentele invocate

în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) și

prevederile art. 437 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a considera recursul declarat de reprezentantul Elizavetei Dumbravan,

avocatul Igor Ciuru, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind

inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de reprezentantul Elizavetei Dumbravan, avocatul Igor Ciuru,

se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Ion Druță

5