2ra-1061/17 — încasarea sumei ș.a.

prima instanță: O. Țurcan dosarul nr. 2ra-1061/17

instanța de apel: N. Budăi, V. Efros, M. Ciugureanu

Î N C H E I E R E

08 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Ion Druță

examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de reprezentantul

companiei internaționale de asigurări „ASITO”, societate pe acțiuni, Gavrilov Liliana,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gorei Victor și Gorei

Alexandra împotriva companiei internaționale de asigurări „ASITO”, societate pe

acțiuni cu privire la încasarea sumei de asigurare și a cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 ianuarie 2017,

c o n s t a t ă:

La 19 ianuarie 2016 Gorei Victor și Gorei Alexandra au depus cerere de chemare

în judecată împotriva companiei internaționale de asigurări „ASITO”, societate pe

acțiuni (în continuare – CIA „ASITO” SA) cu privire la încasarea sumei de asigurare și

a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii au invocat că, la 05 martie 2015 a fost încheiat contractul

mixt de asigurare a casei, conținutului și de accidente între CIA „ASITO” SA, în

calitate de asigurător, care s-a obligat să plătească la producerea riscului asigurat suma

asigurată în mărime de 10000 de lei și Gorei Victor, în calitate de asigurat, care s-a

obligat să achite prima de asigurare, fiind asigurați și membrii familiei Gorei Alexandra

și Gorei Vitalie.

Susțin că, la 27 mai 2015 Gorei Alexandra aflîndu-se la vilă și culegînd cireșe din

copac, a alunecat de pe scară, în rezultatul căruia a fost fracturată mîna, stabilindu-i-se

diagnosticul „fractura deschisă a olecanonului drept cu deplasarea și lezarea aparatului

extensor al antebrațului”, fiind internată în spital și operată.

Menționează că la 31 iulie 2015 s-a adresat asigurătorului, îndeplinind cererea

potrivit formularului. Ulterior, a telefonat de mai multe ori, însă i s-a comunicat că nu se

cuvine de achitat.

Afirmă că s-a adresat repetat la 27 noiembrie 2015 și 21 decembrie 2015 prin

cererii scrise, însă prin răspunsul din 21 decembrie 2015 CIA „ASITO” SA i-a

comunicat că cererea nu poate fi admisă, deoarece s-a urcat pe sacră fără de a se asigura

1

de o eventuală cădere.

Susține că producerea riscului nu s-a realizat prin fapta intenționată, traumatismul

s-a produs întîmplător. Totodată, Gorei Victor a asigurat familia din 1992 pînă în

prezent, fiind încheiate contracte de asigurare cu pîrîtul, iar aceasta este prima dată cînd

a survenit riscul asigurat.

Solicită admiterea cererii de chemare în judecată, încasarea din contul CIA

„ASITO” SA în beneficiul Gorei Alexandra a sumei asigurate în mărime de 10000 de

lei și a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 24 iunie 2016 s-a admis

acțiunea și s-a încasat de la CIA „ASITO” SA în beneficiul Alexandrei Gorei și Victor

Gorei suma asigurată de 10000 de lei.

În susținerea poziției, prima instanță a constatat caracterul involuntar al acțiunilor

reclamantei în producerea accidentului din 27 mai 2015, în rezultatul căreia Gorei

Alexandra a suportat fractură la mînă, iar riscul de accident suportat de reclamantă nu

este exclus din protecția de asigurare ori la categoria de accidente din contractul de

asigurare din 05 martie 2015 este indicat în calitate de risc asigurat: decesul persoanei,

invaliditatea din accident și traumatisme.

Totodată, prima instanță a reținut că, asigurarea de persoane constituie o măsură de

prevedere și acumulare a unor sume de bani, iar acestea nu sunt limitate la o anumită

valoare, deoarece viața și sănătatea nu sunt evaluabile în bani și nu se poate pune

problema unui raport între suma asigurată și paguba suferită de asigurat, iar la

producerea cazului asigurat suma asigurată se plătește independent de existența sau

cuantumul prejudiciului.

La fel, prima instanță a reținut chiar dacă pîrîtul recunoaște în calitate de

despăgubire de asigurare suma de 800 de lei, în materia asigurărilor aceasta nu

reprezintă interes, deoarece indemnizația de asigurare se plătește indiferent de aceasta și

nu are caracter de despăgubire, iar potrivit contractului din 31 mai 2015, limita

răspunderii prevăzute la rubrica IV „Limita agregată de accidente” este de 10000 de lei.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26 ianuarie 2017 s-a respins apelul

declarat de CIA „ASITO” SA și s-a menținut hotărîrea Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău din 24 iunie 2016.

La 23 martie 2017, reprezentantul CIA „ASITO” SA, Gavrilov Liliana a depus

cerere de recurs nemotivată, iar ulterior la 27 martie 2017 – recurs motivat împotriva

deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 ianuarie 2017 solicitînd admiterea cererii de

recurs, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi

hotărîri de încasare din contul CIA „ASITO” SA a indemnizației în sumă de 800 de lei.

În motivarea recursului a invocat circumstanțele de fapt ale pricinii, menționînd că

potrivit contractului și condițiilor de asigurare, suma de 10000 de lei se achită exclusiv

în caz de invaliditate permanentă totală sau în caz de deces, succesorilor persoanelor

asigurare.

Consideră că instanțele inferioare nu au apreciat just întinderea răspunderii

asiguratorului, deoarece potrivit poliței de asigurare, estimarea prejudiciului suportat se

realizează în corespundere cu stipulările „Indicatorilor metodice cu privire la evaluarea

prejudiciului soldat cu vătămări/leziuni corporale în asigurările de persoane, iar acestea

reglementează cert modalitatea de calcul a indemnizației.

Afirmă că instanțele inferioare au confundat produsul din speță cu asigurarea

medicală facultativă, iar calcularea indemnizației în speță nu este raportat la probele ce

2

denotă cheltuielile reale de tratament, ci este un procent fix.

Susține că instanțele inferioare au încasat indemnizația nejustificat ce contravine

obligațiilor contractuale.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

Potrivit art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă asupra admisibilității

recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu

și în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul constată că recursul a fost declarat în termen, deoarece decizia Curții de

3

Apel Chișinău a fost pronunțată la 26 ianuarie 2017 (f.d. 83-91), iar cererea de recurs a

fost depusă la 23 martie 2017, fapt confirmat prin amprenta sigiliului aplicată pe cererea

de recurs (f.d.94).

În recurs se invocă precum că potrivit contractului și condițiilor de asigurare, suma

de 10000 de lei se achită exclusiv în caz de invaliditate permanentă totală sau în caz de

deces, succesorilor persoanelor asigurare. Acestea nu pot fi reținute pe motiv că, potrivit

contractului (polița) mixt de asigurare a casei, conținutului și de accidente din 05 martie

2015 (f.d.4) limita agregată de accidente constituie 10000 de lei, adică suma de

asigurare pentru accidente, iar la producerea cazului asigurat suma asigurată se plătește

independent de existența sau cuantumul prejudiciului, or potrivit art. 6 alin. (1) din

Legea cu privire la asigurări nr.407 din 21 decembrie 2006, suma asigurată este limita

maximă a răspunderii asigurătorului în cazul producerii evenimentului pentru care s-a

încheiat contractul de asigurare.

Cu referire la cele invocate de reprezentantul recurentului precum că, instanțele

inferioare nu au apreciat just întinderea răspunderii asiguratorului, deoarece potrivit

poliței de asigurare, estimarea prejudiciului suportat se realizează în corespundere cu

stipulările „Indicatorilor metodice cu privire la evaluarea prejudiciului soldat cu

vătămări/leziuni corporale în asigurările de persoane, iar acestea reglementează cert

modalitatea de calcul a indemnizației, instanța de recurs nu le poate reține, deoarece

suma de asigurare și prejudiciul suportat sunt noțiuni distincte, iar asigurarea de

persoane nu are caracter de despăgubire, deoarece plata sumei asigurate nu este

dependentă de existența și întinderea prejudiciului și sănătatea nu poate fi estimată în

bani, or potrivit art. 14 alin.(8) din Legea cu privire la asigurări indemnizația de

asigurare se datorează independent de sumele cuvenite asiguratului sau beneficiarului

din asigurările sociale, de repararea prejudiciului de către persoanele responsabile de

producerea lui, precum și de sumele primite de la alți asigurători în temeiul unor alte

contracte de asigurare. Creditorii asiguratului nu au dreptul să urmărească indemnizația

de asigurare cuvenită beneficiarului sau moștenitorului legal, după caz.

Mai mult, în speță a avut loc riscul asigurat, fapt confirmat și de recurent, deoarece

Gorei Alexandra a fost asigurată prin contractul din 05 martie 2015, or potrivit art.1 din

Legea cu privire la asigurări, risc asigurat reprezintă un fenomen, eveniment sau grup de

fenomene sau evenimente prevăzute în contractul de asigurare care, odată produse, pot

genera prejudicii bunurilor sau persoanei asigurate. (În asigurările de viață, fenomenul

de supraviețuire și fenomenul de deces se încadrează în noțiunea de risc asigurat).

Respectiv, din aceleași raționamente descrise supra, instanța de recurs nu poate

reține alegațiile reprezentantului recurentului că instanțele inferioare au confundat

produsul din speță cu asigurarea medicală facultativă, iar calcularea indemnizației în

speță nu este raportat la probele ce denotă cheltuielile reale de tratament, ci este un

procent fix.

În acest sens, instanța de recurs constată că, argumentele invocate în cererea de

recurs în esența lor constituie o interpretare a normelor de drept efectuată de

reprezentantul recurentului și o apreciere meticuloasă a probelor efectuate de acesta care

nu pot fi puse la baza recursului, însă acestea au fost deja supuse examinării minuțioase

și aprecierii juste de către instanțele inferioare prin prisma art. 130 și 139 din Codul de

procedură civilă, în raport cu dispozițiile art. 118 din aceeași lege, fiindu-le oferite

concluziile de rigoare și respectiv nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs, iar

instanțele inferioare au interpretat elocvent și au aplicat corect normele de drept incident

4

speței.

Astfel, instanța de recurs notează că, reprezentantul recurentului nu a invocat

niciun argument plauzibil ce ar pune la îndoială legalitatea deciziei instanței de apel și

hotărîrii primei instanțe.

În acest sens, completul reamintește prin prisma jurisprudenței CEDO, fosta

Comisie a arătat că „… art. 6 §1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei

decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca

fiind lipsit de șanse de succes” (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană

a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Completul concluzionează că, din conținutul cererii de recurs nu rezultă existența

unuia din temeiurile legale de recurs, deoarece recursul devoluează exclusiv

circumstanțe de drept ale pricinii.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanțele inferioare au

examinat pricina sub toate aspectele, au verificat și au apreciat corect probele

prezentate, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute

de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a considera recursul declarat de reprezentantul CIA „ASITO” SA,

Gavrilov Liliana, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind

inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de reprezentantul compania internațională de asigurări

„ASITO”, societate pe acțiuni, Gavrilov Liliana, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Ion Druță

5