3ra-570/17 — contestarea actului administrativ

3ra-570/17 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: S. Iorgov dosarul nr. 3ra-570/17

instanța de apel: V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavrilița

Î N C H E I E R E

18 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Oleg Sternioală

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată „Combusgaz” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe

municipiul Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016

c o n s t a t ă:

La 04 aprilie 2014 Societatea cu Răspundere Limitată „Combusgaz” (în

continuare SRL „Combusgaz”) a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău (în continuare IFS pe

mun.Chișinău) cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii a menționat că, în rezultatul controlului efectuat de către IFS

pe mun. Chișinău în perioada 04 februarie 2013 – 05 februarie 2013, a emis Actul

nr.3-507493 din 05 februarie 2013.

În consecință, prin decizia nr. 899/1/3 din 06 martie 2013 emisă de IFS pe mun.

Chișinău s-a dispus achitarea următoarelor sume: 48596 de lei – taxa pe valoarea

adăugată; 2190 de lei – majorare de întârziere (penalitatea) pentru neachitarea în

termen a taxei pe valoarea adăugată; 14579 de lei – amenda în mărime de 30% pentru

diminuarea taxei pe valoarea adăugată; 200 de lei – amendă pentru întocmirea

neconformă a declarației privind TVA pentru perioada fiscală L/07/2012; 1000 de lei –

amendă pentru prezentare declarației TVA pentru perioada fiscală L/08/2012.

Invocă faptul că, atribuirea la decontările cu bugetul în perioada fiscală L/07/2012

în suma de14349 lei și L/08/2012 în suma de 34247 lei a fost efectuată în baza

facturilor fiscale BV0845598 și BV 0845599 pentru lucrările executate de

SRL„Construct Confort”. Astfel, pentru încălcările în evidența contabilă și

administrativă menționate în actele nr. 5-654925 și nr. 3-500182 din 15 noiembrie

2012 SRL „Construct Confort” a fost amendată.

Susține reclamanta că, nu poate purta răspundere și nu poate fi pedepsită pentru

1

contravențiile altui agent economic.

Menționează că, la data de 20 februarie 2013 a contestat la IFS pe mun. Chișinău

actul de control nr. 3-507493 din 05 februarie 2013, iar la 05 aprilie 2013 a contestat

decizia nr. 899/1/3 din 06 martie 2013, însă nu a primit nici un răspuns.

Solicită admiterea cererii, anularea actului nr. 3-507493 din 05 februarie 2013 și

deciziei nr. 899/1/3 din 06 martie 2013 emise de IFS pe mun. Chișinău. Totodată,

solicită restituirea din contul IFS pe mun. Chișinău suma de 66565 de lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău, din 22 octombrie 2015 s-a

admis acțiunea, s-a anulat actul de control nr. 3-507493 din 05 februarie 2013 și

decizia IFS pe mun. Chișinău nr. 899/1/3 din 06 martie 2013 (f.d. 106, 108-110).

În susținerea poziției sale, prima instanța a reținut că, decizia IFS pe mun.

Chișinău nr. 899/1/3 din 06 martie 2013 asupra cazului de încălcare a legislației fiscale

nu întrunește exigențele prevăzute de art. 248 din Codul fiscal, și anume nu conține

descrierea încălcării fiscale. Astfel, enumerarea încălcărilor prin diminuarea sumei

TVA destinată trecerii în cont în perioada fiscală L/08/2012 cu 9650 de lei și în

perioada fiscală L/09/2012 cu 38946 de lei și prezentarea declarațiilor privind TVA

pentru L/07/2012 și L/08/2012 cu date neautentice nu poate fi apreciată ca o descriere

a încălcării fiscale, deoarece aceasta nu conține enumerarea acțiunilor prin care SRL

„Combusgaz” a comis încălcarea legislației fiscale.

Mai relevă instanța inferioară că, la momentul încheierii contractului de

antrepriză cu SRL „Construct Confort”, reclamanta nu cunoștea și nici nu putea să

cunoască despre faptul că prima era companie delicventă. Prin urmare, buna credință a

reclamantei se prezumă până la proba contrarie.

Astfel, prima instanță a conchis că, SRL „Combusgaz” a întrunit condițiile

necesare pentru a trece în cont TVA calculată în urma serviciilor procurate de la SRL

„Construct Confort”, și anume: existenta facturilor fiscale seria BV 0855499 din 13

iulie 2012 și BV 0885498 din 14 august 2012 eliberate de către furnizorul SRL

„Construct Confort”; existența contractului de antrepriză nr. 18 din 14 iunie 2012. În

calitate de cumpărător de bună-credință reclamantul a achitat furnizorului plata pentru

serviciile procurate și taxa pe valoare adăugată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016 s-a respins ca

neîntemeiat apelul declarat de IFS pe mun. Chișinău și s-a menținut hotărârea

Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău, din 22 octombrie 2015 (f.d. 142, 143-148).

La 30 martie 2017 IFS pe mun. Chișinău a declarat recurs împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016, solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi

hotărâri de respingere a acțiunii (f.d. 150-154).

În motivarea recursului a reiterat circumstanțele faptice ale cauzei și temeiurile de

drept, invocând faptul că, decizia recurată a fost emisă cu aplicarea eronată a normelor

de drept material și procedural.

De asemenea, menționează că la examinarea pricinii, instanțele inferioare nu au

ținut cont de faptul că în rezultatul controlului fiscal efectuat la SRL „Construct

Confort” s-a stabilit, că pentru perioada supusă verificării agentul economic nu

dispunea de personal angajat de specialitate care ar fi efectuat lucrările documentare.

Relevă că, instanțele inferioare nu au ținut cont de faptul că actul de control fiscal

nr. 1-507493 din 05 februarie 2013 este un act preparatoriu întocmit în urma

2

controlului fiscal și nu stabilește pentru intimat careva obligațiuni.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile,

completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul constată că din materialele cauzei nu poate fi stabilit momentul

3

comunicării recurentului a deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016

(f.d. 143-148) pentru a determina respectarea termenului legal de declarare a

recursului, însă decizia recurată a fost expediată participanților la proces prin

scrisoarea de însoțire nr. 35283-4 din 12 ianuarie 2017 (f.d. 149), iar cererea de recurs

a fost depusă la 31 martie 2017, fapt confirmat prin amprenta sigiliului aplicată recurs

(f.d. 150), prin urmare calea de atac se consideră exercitată în termen.

Argumentele invocate în recurs precum că, instanța de apel a aplicat eronat

normele de drept material și procedural și a apreciat arbitrar probele, nu pot fi reținute,

deoarece potrivit art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, la examinarea

în instanța de contencios administrativ a cererii în anulare, sarcina probațiunii este

pusă pe seama pârâtului, iar în materie de despăgubire, sarcina probațiunii revine

ambelor părți.

Aplicabile speței sunt prevederile art. 102 alin. (1) din Codul fiscal, care statuează

că în cazul achitării TVA la buget, subiecților impozabili, înregistrați în calitate de

plătitori ai TVA, li se permite trecerea în cont a sumei TVA achitate sau care urmează

a fi achitate furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate

(inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea

livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător. Se permite

trecerea în cont a TVA la serviciile importate, procurate de către subiecții impozabili

pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de

întreprinzător, numai în cazul achitării TVA la buget pentru serviciile menționate în

conformitate cu art.115. Subiecților impunerii, înregistrații în calitate de plătitori ai

TVA, li se permite trecerea în cont a sumei TVA, achitate sau care urmează a fi

achitată furnizorilor plătitori ai TVA, aferente cheltuielilor efectuate până la momentul

înregistrării și legate de procurarea mijloacelor fixe, cu destinație de producție în

agricultură, de construcția și reconstrucția obiectelor cu destinație de producție în

agricultură, de crearea și întreținerea plantațiilor tinere, de creșterea tineretului animal

și întreținerea cirezilor.

Astfel, recurentul nu și-a executat obligația de a demonstra legalitatea actului

administrativ supus controlului legalității și corespunderii cerințelor stabilite de art.248

din Codul fiscal, care prescrie că după examinarea cazului de încălcare fiscală,

Serviciul Fiscal de Stat emite o decizie, care trebuie să conțină: a) denumirea organului

în al cărui nume se pronunță decizia; b) funcția, numele și prenumele persoanei care a

emis decizia; c) data și locul examinării cazului; d) remarca despre participarea

persoanelor care au săvârșit încălcarea fiscală (reprezentanților lor); e) denumirea

(numele, prenumele), sediul (domiciliul), codul fiscal al persoanei care a săvîrșit

încălcarea fiscală; f) descrierea încălcării fiscale cu indicarea articolelor, alineatelor,

punctelor din actele normative care au fost încălcate; g) indicarea articolului,

alineatului, punctului din actul normativ care prevede sancțiunea fiscală; h) decizia

asupra cazului; i) termenul și modul de contestare a deciziei; j) alte date referitoare la

caz; k) semnătura persoanei care a emis decizia.

Nu pot fi acceptate alegațiile recurentului precum că, instanțele inferioare nu au

ținut cont de faptul că în rezultatul controlului fiscal efectuat la SRL „Construct

Confort” s-a stabilit că pentru perioada supusă verificării agentul economic nu

dispunea de personal angajat de specialitate care ar fi efectuat lucrările documentare.

Or, conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ

4

învederează că, obiect al acțiunii în contenciosul administrativ îl constituie actele

administrative, cu caracter normativ și individual, prin care este vătămat un drept

recunoscut de lege al unei persoane, inclusiv al unui terț.

Astfel, obiectul litigiului în speță este verificarea legalității actul preparatoriu și

actului administrativ emis în privința intimatei SRL „Combusgaz” și nu a altui agent

economic.

La fel, nu pot fi acceptate argumentele invocate în recurs precum că instanțele

inferioare nu au ținut cont de faptul că actul de control fiscal nr. 1-507493 din 05

februarie 2013 este un act preparatoriu întocmit în urma controlului fiscal și nu

stabilește pentru intimat careva obligațiuni, or, actele întocmite în baza controlului

efectuat constituie acte preparatorii, care pot fi contestate în instanța de contencios

administrativ concomitent cu decizia autorității publice.

La caz, completul reiterează că obiectul litigiului în speță îl constituie verificarea

legalității actului preparatoriu și actului administrativ emis de recurent. Așadar, actul

nr. 3-507493 emis de IFS pe mun. Chișinău la 05 februarie 2013, în rezultatul

controlului efectuat în perioada 04 februarie 2013 – 05 februarie 2013, este un act

preparatoriu care nu este contestat separat în instanța de contencios administrativ, ci

concomitent cu decizia autorității publice.

Subsecvent, instanța de recurs reiterează că, scopul primordial al instituției

contenciosului administrativ, prestabilit de legiuitor, presupune contracararea

abuzurilor și exceselor de putere ale autorităților publice, apărarea drepturilor

persoanei în spiritul legii, ordonarea activității autorităților publice, asigurarea ordinii

de drept.

Prin urmare, controlul legalității actului administrativ evocă cerința ca acesta să

se conformeze ierarhiei normelor juridice existente, or, toate acțiunile care compun

administrația ca activitate și toate formele de organizare a sistemului prin care sunt

înfăptuite aceste acțiuni trebuie să se întemeieze pe lege.

În altă ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate în

cererea de recurs au fost deja supuse examinării și aprecierii juste de către instanța de

apel prin prisma art. 130 și 139 din Codul de procedură civilă, în raport cu

dispozițiile art. 118 din aceeași lege și dispozițiile art. 24 alin.(3) din Legea

contenciosului administrativ nr.793 din 10 februarie 2000, fiindu-le oferite concluziile

de rigoare și respectiv nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs, iar actele

normative vizate au fost interpretate și aplicate elocvent de instanța de apel prin prisma

circumstanțelor importante ale pricinii.

Astfel, instanța de recurs notează că, recurentul nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel.

În acest sens, instanța de recurs reamintește prin prisma jurisprudenței CtEDO,

fosta Comisie a arătat că „… art. 6 §1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a

unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca

fiind lipsit de șanse de succes” (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia

Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Completul concluzionează că, din conținutul cererii de recurs nu rezultă existența

unuia din temeiurile legale de recurs, iar circumstanțele de fapt invocate de recurent în

5

cererea de recurs nu constituie obiect al recursului, or recursul devoluează exclusiv

circumstanțele de drept ale pricinii.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanțele inferioare

au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat și apreciat corect probele

prezentate, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute

de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a considera recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe

municipiul Chișinău, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind

inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016, se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Oleg Sternioală

6