3ra-513/17 — contestarea actului administrativ

prima instanță: D. Șușchevici dosarul nr. 3ra-513/17

instanța de apel: A. Panov, M. Guzun, A. Miniciuna

Î N C H E I E R E

17 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Dumitru Mardari, Galina Stratulat

examinând admisibilitatea recursului declarat de Zincenco Ruslan,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Zincenco Ruslan

împotriva Inspectoratului General al Poliției a Ministerului Afacerilor Interne al

Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ, încasarea

salariului pentru absența forțată de la serviciu și repararea prejudiciului moral,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 decembrie 2016, prin

care a fost respins apelul declarat de către Zincenco Ruslan și menținută hotărîrea

Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 24 iunie 2016 de respingere a acțiunii,

c o n s t a t ă :

La 06 august 2015, reclamantul Zincenco Ruslan s-a adresat cu cerere de

chemare în judecată împotriva Inspectoratului General de Poliție al Ministerului

Afacerilor Interne al Republicii Moldova, solicitând anularea ordinului nr. 496-ef.

din 14 iulie 2015, încasarea salariului pentru absența forțată de la serviciu și

repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a invocat faptul că la 24 septembrie 2009,

a fost angajat în funcția de ofițer superior de sector al Inspectoratului de Poliție

Centru al Inspectoratului General al Poliției a Ministerului Afacerilor Interne al

Republicii Moldova.

La 14 iulie 2015 de către Inspectoratul General de Poliție al MAI al RM a

fost emis ordinul cu nr. 496-ef „Cu privire la sancționarea disciplinară a

angajatului din cadrul Inspectoratului de Poliție Centru al Direcției de poliție a

municipiului Chișinău, locotenent major de poliție Zincenco Ruslan”, prin

concediere. Ordinul menționat reclamantul Zincenco Ruslan îl consideră

neîntemeiat și este de părerea că urmează a fi anulat din cauza nestabilirii tuturor

circumstanțelor de fapt și de drept, după cum urmează:

1

În conformitate cu indicațiile din ordinul de eliberare din funcția de

polițist, angajatorul a invocat că, reclamantul ar fi comis acțiuni cu abateri

disciplinare care nu corespund normelor etice acceptate în societate precum și

încălcarea disciplinei muncii manifestate prin absența a 4 ore consecutive fără

motive întemeiate de la serviciu.

Totodată menționează ca nu a comis careva delicte și nu a avut un

comportament, care ar putea fi raportat la încălcarea imputată pentru care i-a fost

aplicată sancțiunea de concediere.

Astfel, în ordinul privind sancționarea sa se indică că, fiind în stare de

ebrietate la 15 iunie 2015 în localul “Pizza Mania” (SRL „Vlasica Grup”), situat

în mun. Chișinău, str. Ismail, 88 a încălcat ordinea publică și a dat dovadă de un

comportament agresiv față de angajații localului refuzând să achite plata pentru

produsele consumate, prezentându-se ca colaborator al IP Centru. La fel în

ordinul contestat se invocă și absența nemotivată de la serviciu la 23 iunie 2015 în

decurs de 4 ore consecutive. Acțiuni calificate de angajator ca fiind contrare

dispozițiilor art. 26 alin. (1), lit. o) și art. 28 alin. (l) lit. g) al Legii cu privire la

Poliție și a statutul polițistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, a Legii cu privire

la activitatea poliței și statutul polițistului, pct. 8, subpct. 15 al Statutului

disciplinar al polițistului pct. 6 lit. i), j) și pct. 13 ale Codului de etică și

deontologie al polițistului, lit. a), o ) și art. 9 alin. (2) lit. c) și d) al Codului

muncii.

Astfel acțiunile invocate reclamantului au fost raportate ca încălcări grave a

disciplinei de serviciu și care constituie temei pentru concediere în baza art. 47 lit.

k) al Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului nr. 320 din 27

decembrie 2012.

Consideră ordinul emis nejustificat, ilegal deoarece argumentele invocate

în el contravin normelor Codului Muncii și a Legii cu privire la poliție.

Concedierea sa a avut loc pentru acțiuni și fapte pe care el nu le-a comis,

iar pârâtul a cercetat cazul neobiectiv, având tendința inițială de a-l supune

răspunderii disciplinare. Astfel, deși i se invocă că a lipsit nemotivat de la

serviciu pe perioada a 4 ore consecutive, la 23 iunie 2015, acest fapt nu

corespunde realității, deoarece la data indicată se afla în concediu de boală, fapt

confirmat prin extrasul eliberat de secția consultativă, Policlinica Spitalului

Republican, potrivit căruia este evidentă adresarea sa la medic pentru tratament și

absența motivată. Despre acest fapt a informat telefonic conducerea.

Cu ordinul de concediere a luat cunoștință la 21 iulie 2015.

Conform art. 210 CM ordinul de sancționare se comunică salariatului sub

semnătură în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data când a fost emis și

produce efecte juridice la data comunicării.

De drept, a fost concediat în baza dispozițiilor art. 9 alin. (2) lit. c) și d) a

Codului muncii care prevede că, salariatul este obligat: să respecte regulamentul

intern al unității și să respecte disciplina muncii, la motivul concedierii a fost

invocat comportamentul care nu corespunde normelor etice acceptate, atitudinea

iresponsabilă față de legitimația de serviciu nerespectarea regulamentului intern,

absența fără motive de la serviciu timp de 4 ore consecutive la data de 23 iunie

2015.

2

Or, pârâtul în partea descriptivă a ordinului reține explicațiile date de către

colegii săi de serviciu referitor la absența sa de la serviciu la 23 iunie 2015, însă,

nu se expune vis-a-vis de faptul prezentării dovezii adresării sale către medicul

Spitalului Republican, precum și faptul înștiințării sale a șefului de sector despre

starea sănătății sale nefavorabile.

Cere Zincenco Ruslan anularea ordinului nr. 496-ef. din 14 iulie 2015, ca

fiind ilegal, încasarea salariului pentru perioada absenței forțate de la serviciu și

repararea prejudiciului moral în mărime de 10 000 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chișinău din 24 iunie 2016

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 14 decembrie 2016, a fost respins

apelul declarat de Zincenco Ruslan și menținută hotărîrea Judecătoriei Centru

mun. Chișinău din 24 iunie 2016.

La 09 martie 2017 Zincenco Ruslan a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel

Chișinău din 14 decembrie 2016 și a hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chișinău

din 24 iunie 2016 cu pronunțarea unei noi hotărîri de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului Zincenco Ruslan a indicat că la emiterea deciziei

contestate instanța de apel a încălcat și a aplicat eronat normele de drept material

și nu a elucidat pe deplin circumstanțele cauzei.

Mai mult contrar prevederilor art. 123 CPC, instanțele au reținut fapte

stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă

soluționată anterior în instanța de drept comun sau în instanța specializată, în

situația în care aceste fapte sunt obligatorii pentru instanța care judecă pricina și

nu se cer a fi dovedite din nou și nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte

pricini civile la care participă aceleași persoane.

La fel, susține că comportamentul ilegal nu a fost demonstrat de către

angajator și nici nu putea fi deoarece adresarea sa la Spitalul Republican a fost

înregistrată la data respectivă.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Zincenco Ruslan, este

inadmisibil.

În conformitate cu art. 432 CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în

drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Zincenco Ruslan nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) și (4) CPC.

Astfel, analizând actele cauzei Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ constată că, argumentele recurentului se limitează la situația de

apreciere de către instanță a circumstanțelor de fapt a cauzei.

3

Instanța de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat și a

apreciat corect probele anexate la materialele cauzei, iar argumentele invocate în

recursul declarat de către Zincenco Ruslan, în esența lor, sînt similare

argumentelor invocate în instanța de apel și sînt expuse asupra circumstanțelor de

fapt și nu de drept, cărora instanța le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază

cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform

cerințelor art. 130 CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității

constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în

cele prevăzute în art. 432, alin. (2), (3) și (4) CPC, fără a se examina temeinicia

lor.

Pe când, alte argumente invocate în recurs nu au relevanță, deoarece nu

denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau

a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei

recurate și urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu și temeinicia în fapt.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenției Europene

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu impune

motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței

pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes.” (cauza

Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25

februarie 1995, nr.26561/1995).

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de către Zincenco Ruslan ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d e c i d e

Recursul declarat de către Zincenco Ruslan, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Dumitru Mardari

Galina Stratulat

4